HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

„DRUMUL IŢELOR” - PRIMA ZI DE  ŞCOALĂ

Fragment de roman

Ion R. Popa

 

Noul an şcolar a început în satul Crângaşi cu numai trei învăţători din patru, iar în ziua deschiderii a fost prezent la şcoală numai unul. Vasile Crângaşu şi Aneta Neamţu făceau parte din comisiile de inventariere -  unul la cooperativă şi altul la MAT, unde vechii gestionari erau înlocuiţi cu cadre propuse de partid – în timp ce Emanoil Călugăru era arestat. La Crânguleţ, un cătun aparţinător, dintre cei doi învăţători nu a putut fi niciunul prezent în prima zi de şcoală. Miereanu era deja condamnat, iar Cosma Udrescu fusese chemat în faţa organului de partid raiona pentru a da socoteală în legătură cu refuzul său de a intra în partid.

Deşi nu veniseră toţi copiii, în curtea şcolii din Crângaşi se strânseseră în jur de şaptezeci. Unii erau desculţi, alţii purtau cipici sau opinci. Mulţi îmbrăcaseră hăinuţe noi şi frumoase, alţii doar curate. Erau şi unii cu cămăşi murdare, netunşi,  nespălaţi... În mare parte aveau geacurile cu cărţi şi caiete, cei mici cu tăbliţe şi condeie, de care se arătau foarte mândri. Vreo patru mămici îi însoţiseră pe aceştia din urmă. Învăţătorul Pavel Năstăsescu întârzia să iasă, pentru că intrase în cancelarie cu Mitiţă Crăete, delegat din partea organelor locale să participe la deschiderea noului an şcolar. Copiii, grupaţi pe prietenii, discutau de-ale lor, lăudându-se cu bravurile de pe timpul verii, cu numărul de oi, de miei, cu cantitatea de grâu rămasă în urma colectorilor...; alţii se jucau. Unul din grupuri se afla chiar în faţa magaziei de lemne, aproape de gardul lui Vanghele; între ei, Licuţă, trist şi abătut.

 

-Ştiţi că anul acesta Eugen, al refugiatului, n-o să mai fie cu noi? le-a dat de ştire Georgeta Catrinescu.

-Ştiu! a confirmat Nanu. A plecat din sat cu părinţii.

-Eu am auzit că au fost ridicaţi într-o noapte, a adăugat Grigoriţă Firoiu.

-Cine să-i fi ridicat?! a fost neîncrezător Viorel Coajă.

-Cine?! Căpcăunii, cine putea!

-Am auzit că l-ar fi luat şi pe don-văţător, pe taică-tău, nu era sigur Fane Bratu.

 

Licuţă Călugăru, fără a răspunde, a lăsat capul în jos. Grupul a luat altă vorbă. O lacrimă i-a căzut pe vârful cipicului.

 

-Ştii c-au venit şi ţi-au luat carul de ţi-l lucrase nea Minică, rotaru’, s-a simţit dator să-l înştiinţeze Nanu Lepădatu, ca şi cum el nu ar fi ştiut deja. Licuţă nu a mai putut să suporte. Nu voia să fie văzut plângând şi a ieşit din grup, cu gândul de a se fi dus în spatele şcolii, între tufele de gutui. Când să ocolească localul pe la capătul de apus, unde se afla o stivă de tuburi de ciment, a observat un alt grup, în mijlocul căruia spunea ceva Rinu Bănicior, fiul unuia din referenţii sfatului popular. Nu ştia că mai era încă elev; însemna că repeta clasa a patra pentru a treia oară.

 

-Chiaburu’! Uite chiaburu’! a strigat acesta stârnind râsul celorlalţi.

 

Licuţă le-a aruncat o privire plină de ură şi a mers mai departe. Rinu a sărit de pe stivă, s-a dus la el şi l-a tras de umăr parcă pentru a-l fi îndreptat cu faţa spre grup pentru a-l vedea lăcrimând. Licuţă i-a şi azvârlit un pumn în nas, concentrând în acesta toată ura care îl răscolise. Rinu, încercând să se retragă sau, poate, datorită pumnului, a căzut şi din nas a început să-i curgă sânge. Ceilalţi patru tovarăşi ai acestuia au sărit asupra lui Licuţă, considerând că acesta o va rupe la fugă. Însă Licuţă s-a retras cu spatele spre zidul şcolii şi a adoptat o poziţie de apărare. Ştia că doi dintre aceştia îi luaseră frica încă din vară, când, împreună cu Rinu, îl atacaseră cu ciomegele în lăstărişul din Dealul Viilor, unde-i surprinsese cu caprele. Atunci, Licuţă, folosind coada toporului, îi pusese pe fugă, după ce îl altoise zdravăn pe Rinu, cu care mai avea şi alte socoteli. 

Dinspre faţa şcolii s-a auzit clopoţelul. Grupurile s-au îndreptat spre intrare. Învăţătorul Pavel Năstăsescu, în prag de pensie, dar mult îmbătrânit în urma unor ponoase ca presupus legionar, şi Mitiţă Crăete se postaseră pe scară, care ţinea loc de scenă, cerând elevilor să se aşeze pe clase, în patru coloane a câte doi. S-a făcut linişte. Învăţătorul, gârbovit, a anunţat participarea tovarăşului Crăete şi i-a dat cuvântul.

 

-Tovarăşi, vreau să vă spun numaidecât din partea organului nostru de partid şi de stat că astăzi începe numaidecât noul an de învăţământ. Măi încolo oţâră o să-nceapă şi învăţământu’ de partid. Voi ştiţi, învăţătorii trebuia să vă-nveţe, că la noi în ţară partidu’ este care conduce şi că datorită partidului şi guvernului puteţi merge numaidecât la şcoală, nu să rămâneţi analfabeţi ca pe timpu’ regimului burghezo-moşieresc. Voi o să ajungeţi să trăiţi viaţa fericită pe care partidu’ şi guvernu’ v-o pregătesc. Pentru asta trebuie ca numaidecât părinţii voştri să intre în colectiv, care va aduce şi la noi fericirea ţăranului, cum a adus-o în marea ţară vecină şi prietenă de la răsărit şi cum a-nceput şi la noi, da’ merge-ncet că la noi sunt chiaburi care ne trag îndărăt şi-i povăţuiesc de rău pe părinţii voştri. Şi printre voi măi sunt copii de chiaburi, dar copiii de ţărani săraci şi mijlocaşi nu trebuie să-şi aplece urechea la ei. Tovaroşi, uite care este toată situaţia. Tot de astăzi începe numaidecât munca pentru formarea gospodăriei colective şi în satu’ nostru. Nădejdea noastră este că voi îi veţi ajuta pe părinţii voştri să înţeleagă foloasele colectivului numaidecât. Când o să  facem pionieri, o să dăm cravate roşii numai la ăia de li s-au înscris părinţii în colectiv, aşa sa ştiţi! după care a scos o cravată şi a fluturat-o în faţa elevilor.

 

Când s-a uitat spre mulţimea copiilor pentru a vedea impresia produsă, în timp ce Năstăsescu se străduia să menţină ordinea, l-a recunoscut undeva în spate, mai înalt decât toţi, pe Rinu, băiatul lui Stan Bănicior, colegul său în angrenajul luptei de clasă. Rinu avea sânge pe faţă, pe mânecile şi pieptul cămăşii. Craete l-a oprit pe învăţător, şi l-a chemat pe băiat. S-a făcut linişte.

 

- Cum te cheamă pe tine?

- Bănicior Rinu!

- Ce păţişi?

 

Rinu a lăsat capul în jos fiindu-i ruşine să spună că o încasase. L-au ajutat însă prietenii:

 

-Îl bătu Călugăru Vasile, băiatul învăţătorului, a zis unul.

- ... al chiaburului, au adăugat alţii doi.

 

-S ă vină-aici Călugăru Vasile! a încercat să se impună Crăete. Licuţă, zicând încet pentru a fi auzit doar de cei din jur, „îhî, numaidecât”, le-a întors spatele şi a plecat cu paşi mărunţi, privind peste umăr. Simţea în sinea lui o satisfacţie, întreaga şcoală aflând acum că, în confruntarea lui cu Rinu ieşise biruitor. I se părea un soi de revanşă în urma hăituirii şi arestării tatului său, la care Stan Bănicior avusese o contribuţie hotărâtoare. În timp ce gusta această bucurie măruntă, l-a auzit pe Crăete:

 

- Puneţi mâna pe puiul de năpârcă! Prindeţi-l şi aduceţi-l... Rinu, urmat de cei patru prieteni, a pornit îndată. Licuţă, în loc să fugă, cum se aşteptau toţi, a scos geacul de pe umăr şi a înfăşurat cureaua acestuia peste încheietura mâinii. Când Rinu s-a apropiat la un pas, l-a plesnit peste faţă încât nu a mai văzut nimic. Au ajuns şi cei patru. Licuţă se retrăgea cu o maximă încordare spre gardul vecinului, pentru a nu fi înconjurat.

 

- Să văd eu cine s-atinge de Licuţă! a strigat ameninţător Grigoriţă şi a ţâşnit ca din puşcă urmat de Nanu, Viorel şi Fane.

- Lăsaţi copilu-n pace! Lăsaţi-l în pace, că, de nu, vin la voi! a strigat din colţul gardului Vanghele, ieşind dintr-o tufă de oţetar. Ce-aveţi cu el? Voi vă legarăţi de el! Voi! Eu văzui tot. Bătrânu-său a făcut România mare. Cu mine a făcut-o. Nu vă e ruşine? Tu atâta minte ai, mă Mitiţă? Încaieri copiii? Atâta minte ai? Fi-ţi-ar capu-al dracu’ să-ţi fie! Licuţă a plecat liniştit, dublându-şi satisfacţia. Crăete a continuat pe tema demascării „numaidecât” a fiilor de chiaburi, cărora partidul şi guvernul le dă voie să vină la şcoli alături de copiii de ţărani săraci şi mijlocaşi „pentru a învăţa de la ei, şi uite de ce sunt în stare!”

 

Notă: Acţiunea romanului se desfăşoară în anii ’50, când lupta de clasă se afla la apogeu.

 

Ion R. Popa

Craiova

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com