Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

Ernest Maftei - Reconstituirea *

 Iftimie Nesfântu

 

 „(…) Am fost în relaţii bune cu regizorii, îmi povestea actorul Ernest Maftei. Le-am câştigat simpatia... Şi mă lăsau să schimb replicile, că eu vedeam că nu era ce trebuie... şi-n film, nu ai nevoie de multe vorbe... Omul trebuie să vadă... Şi veneau ei la mine: «Bădie, ia-l şi umanizează-l! Păstrezi ideea, dar cu alte vorbe. Şi nu mă cenzura. Săptămâna trecută, au dat iar Reconstituirea. Pe Tele7ABC l-au dat. Film mare, ăsta, domnule. Mare! Este procesul comunismului. M-au chemat acum vreo două săptămâni să facem un documentar în legătură cu Revoluţia. Şi le-am spus că am vrut să distrug comunismul şi a venit Securitatea şi m-a ajutat. Se uitau la mine ca şi când aş fi căzut din cer. «Da, zâc: A fost Securitate de două feluri: Securitate bună şi Securitate rea...»“

– Pe Lucian Pintilie când l-aţi cunoscut?

„Când a absolvit institutul a fost numit regizor la Televiziune. Pe atunci nu se imprima, am avut conflict cu el. Ne salutam, dar asta a fost până la Reconstituirea. «Hai noroc!» El: «Da!» Şi pleca. Fusese numit regizor. Tânăr, absolvent, făcuse Regia, la Institut. Şi-am avut un rol formidabil atunci. Casa de piatră se numea piesa. Şase soldaţi şi eu sergent. Eu, al şaptelea, cu şase soldaţi. Eram într-o cazemată, înconjuraţi. Asta era toată piesa de teatru, în trei acte. Şi eu, în două săptămâni, îs gata cu rolul. Dar Pintilie a repetat vreo două luni. El e aşa un tip, că dacă-i spui că are talent, se supără. El e genial. Repeta cu actorii până la trei noaptea; stăteam atunci pe Badea Cârţan, în casă la curte, şi ieşeam de la televiziune la trei noaptea. Şi pe stradă, el către mine: «Noi suntem două genii, noi vom cuceri lumea!» Zâc: «Bre, tu eşti! Io nu-s!»

Şi-atâta m-a înnebunit atunci, de nu-mi mai trebuia. Eu eram gata, el că facem repetiţie! Două luni, tot repetiţie. Şi, într-un timp, am început să fac febră. Cum îl vedeam pe Pintilie, făceam 40 de grade. Şi i-am făcut o figură mare: era sâmbătă premiera, iar eu, de luni nu m-am mai dus la repetiţie. Stam acasă. Şi a venit după mine. «Păi, nu vii?! Că mai avem o generală.» «Băi, tată. Ioti termometrul: patruzăşi cu două, domnule!» «Eşti bolnav, rău.» A ieşit. Nevastă-mea către mine: «Bolnav, rău?» Pun iar termometrul: 36 cu 7! Când îl vedeam făceam 40 de grade, domnule! Şi nu m-am dus! A venit şi joi: «Haide că...» «Nu, dragă, nu vezi că-s bolnav?! Ia-l pe Mereuţă.» L-a luat. Şi, gândeşte, a mai repetat alte două luni cu Mereuţă, a amânat premiera. Da’ după ce l-a luat pe Mereuţă, pe bulevard, mă văd cu el.

Eu sănătos, sprinten. «Aaa, deci nu eşti bolnav.» «Băi, omule, m-ai înnebunit; eu la tine nu mai joc niciodată...»“

  

– Viaţa?/ – Un rol cum n-ai jucat niciodată!

– Şi cu Reconstituirea cum a fost?

„... A fost grozav, domnule. Eu ştiam nuvela, a scris-o Pătraşcu. O nuvelă foarte bună. Am făcut filmul în patru săptămâni. Patru săptămâni. Formidabil a fost. L-am văzut luni, acum, cu fiu-meu. «Ce-i cu lungimile astea?! Te plictiseşte! Nu-l înţeleg.» Fiecare film e cu schepsis. Fiecare metru e fenomenal. Fiecare replică sau gest reluat are un rost…”

– Şi cum de v-a chemat Pintilie, dacă eraţi certaţi?

„Păi, să vezi cum! Hm, a fost cam tare... Primesc un telefon de la Buftea. Mă cunoşteau toţi directorii, ştiau de mine. «Bădie, vino urgent, că iscăleşti un contract de 40 de mii de lei!» Erau bani atunci, un inginer bun, cu vechime, nu avea 3000 lei pe lună. Şi eu luam 40.000 de film. Şi făceam opt filme pe an... Acu 40 de ani era... Şi mă duc. Pătraşcu, e nuvelist el, seamănă cu mata, aşa, la faţă, acu-i cu părul alb. Zâc, ei: «Au făcut probe şase actori până acum! Şase! Şi noi mereu: Să vină Maftei!» Făceau probe pentru poliţai. Şi ăsta, Pintilie adică, sec: «Da.» Şi pleacă. A plecat în prospecţie la Sinaia. Făcea prospecţie, cică să aleagă terenu’ unde se filmează... Sanchi! «Bun.» «Vine miercuri înapoi la Buftea.» «Da până atunci iscăleşti contractu’...» Atât a zis când a plecat la Sinaia: «Să vie şi Maftei! Să vie!» Şi-a plecat! Prietenii mei: «Iscăleşte, bre, repede contractu, şi gata. N-a iscălit nimeni pânî-acu!» Am citit scenariul şi-am iscălit contractul.

 „(…) Era o zi de miercuri şi trebuia să mă duc la Buftea. Că venea iar Pintilie. Eu ce-am făcut?! Mă duc la Crevedia, la plutonieru’ de Miliţie, cu bicicleta, că n-aveam maşină...“

 

Râde, şodos. Îşi aminteşte scena înainte s-o pună pe cuvinte.

 

„Îl aştept la post, că era pe teren, în misiune. Om cam la o vârstă şi statură cu mine, neînsurat, cu motocicletă. Plutonier de Miliţie... Şi vine el, la post, cu motocicleta, cu costumu’ lui prăfuit, şapca asudată, tot, transpirat, cu porthartu’... Cum era. «Domnule, zâc, eu o să fac un rol di poliţai. Îmi trebuie costumu’ ăsta. Un costum de poliţai!» «Hai cu mine», zice. Şedea într-o garsonieră în Buftea, om neînsurat. «Hai să-ţi dau unul nou!» Zâc: «Nu! Dumneata te îmbraşi cu ăla nou şi mie mi-l dai pe ăsta, rodat, aşa. Cu ăsta voi face filmu’.» Era de-acolo, adică, rodat.

Şi mă-mbrac, acolo, la el, în garsonieră şi, zâc: «Dumneata în ăla nou te îmbraci acum şi, pe motocicletă, vii şi m-aştepţi la bufet.» Şi-am intrat în uniforma lui! Şi el s-a dus la bufet: «M-aştepţi aici, în jumate de oră, viu. Ia, comandă, serveşti tot ce vrei...»

 

Şi mă duc eu şi intru în birou. Toţ’ acolu: Pintilie, toţ, şi eu cu şapca pi ochi. Cu şapca aşa, porthartu’ – işi, pistolu’ dincoaşi...”

 

Bădia s-a ridicat în picioare, şi-a luat poziţia din rolul de atunci, şi s-a îndepărtat de măsuţa rotundă, joasă, cu spatele, până aproape de telefon. În timpul ăsta nu tace: „Mi-am făcut prieteni peste tot, nu poţi altfel.” Şi după ce-a luat cuvenita distanţă şi are loc să facă vreo câţiva paşi, atmosfera din încăpere s-a schimbat brusc. Acum este cu spatele spre fereastră şi cu faţa chiar umbrită, pe cap nu are nici o şapcă, dar a tras de cozoroc peste ochi ca şi cum ar fi avut una, iar sprâncenele-i stufoase s-au aplecat ţanţoş deasupra ochilor, ca un fel de streaşină... Duce mâna la brâu şi arată, venind către mine, cum mergea atunci:

«Cu şapca aşa, porthartu’ – işi, pistolu’ – dincoaşi...» Mi-am schimbat şi vocea: «Am auzit că faceţi un film de cinema. Io sunt în organ! Hâc! Sunt în organ şi aş juca!...»

Începe Pintilie să se gândească. «Sigur, zâce, o să luăm un ajutor. Dumneata eşti poliţai, sigur...» Încă se gândea cum să facă... Avea nevoie de actori... Eu ridic vocea: «Eu sunt în organ...» «Ei, nu se poate; un poliţai?! Nu putem lua un poliţai!» sare Pintilie. «Să mai încercăm nişte artişti. Ia vedeţi, a venit Maftei?!»

Şi-atunci, îmi ridic şapca, eram ca şi acum, cu spatele la fereastră... În fine, m-a recunoscut. M-a luat în braţe şi ne-am împăcat. După ani de zile! Şi-am jucat rolul. În costumul ăluia. Vaii, da ce-a mai fost...!

Era filmul aproape gata când au intrat ruşii în Cehoslovacia. Era Ion Brad – l-a aprobat. Era Sălcudeanu – directorul Buftei – şi-a fost dat afară. Dat afară Sălcudeanu c-a aprobat filmul. A fost interzis. Poetul Brad era ministrul Artelor. După 300 de metri de peliculă vine şi vede materialul la Buftea. A venit şi la mine, la Sinaia, când turnam. Sunt prieten cu el – eram şi atunci –, mai scriam şi eu versuri... Nu erau comunişti convinşi... erau intraţi aşa, strecuraţi, ca fripturiştii... Ştii matali care-i definiţia comunismului? Fac o paranteză, am dat definiţia asta într-un interviu, a şi apărut în 22”, era atunci într-o singură pagină revista 22”. Eram la Teatrul Naţional, era şi poetul acesta, care-a făcut Plai cu boi, Dinescu. «Comunismul este mediocritatea tehnicizată – me-di-o-cri-ta-tea – îi bagi tehnica pe gât şi tot nu ştie ce să facă cu ea! – ajutată de intelectualitatea coruptă.» Aşa le-am spus. Dacă intelectualii nu erau corupţi, nu prindea comunismul. Puţini au rămas necorupţi... Sunt multe, hă, hă... ... Şi-am făcut atuncea filmul în costumul ăla şi Brad, tot molfăia, că îi stă în gât... Ca să-şi salveze chelea, na! Am văzut cum vine treaba. Şi-atunci, ce-am făcut?! Am adus şi masa de montaj la Sinaia. Şi filmam, şi pe secret, developam la Bucureşti, şi iar la Sinaia pentru montaj. S-a montat tot filmul şi când a fost gata, l-am prezentat... Numai că am uitat să le spunem că s-a păstrat negativul. Negativul filmului Reconstituirea a stat pitit în dulap la Pintilie. Noi am prezentat filmul. Şi când l-au văzut şefii Securităţii – veniseră vreo câţiva generali la Buftea – au ieşit râzând. Nu erau proşti. Şi zâc: «Păi, de ce-l interziceţi?!» «Eiii, e altceva; nouă ne-a plăcut, daaa – şi-arată cu deştu’ în sus! – poporu’ ce înţelege?!»

 

Cum l-am făcut?! O odisee a fost... Zâci că l-ai văzut? Stau eu, acolo, şi aştept să vină gazu’, cu arestaţii... ăştia, Mihăiţă şi cu Găitan erau studenţi în anul IV, numai ei mai trăiesc şi cu mine, şi cu Pintilie; restu-s morţi, săracii... Şi stau acolo, cu ţâgara... Aia de la mine este, nu era în scenariu... ăla cu rana pe cap: «Vez to’arăşu’ câ faci băşici, to’arăşu!» «Nu fac că am pigmentaţia! ...» ăsta, bănuitor: «Ce-ai zis că ai?!» Nu ştia ce-i aia! «Ce-ai zis că ai?!» «Nu fac băşici că am chelea care...» «A-ha...» Brad că vrea să vadă ce facem, călare pe noi! I-am spus: «Băi, eu fac un om... N-ai să vezi filmul; până nu-i gata! Ce vreţi?! Îl interziceţi până nu-l facem?! Aţi înnebunit?! Lăsaţi-ne măcar să-l terminăm!...» Veniseră evenimentele din Cehoslovacia şi-i era frică. Zâc: «Eu fac un poliţai care execută ordinu; dacă-mi dai ordin să tai omu-n două, eu îl tai; îmi dai ordin să-l lichesc la loc, îl lichesc la loc...»

Eu mi-am luat cameră, singur, la Pallas, n-avem treabă, eram belfer; ei şedeau în căsuţe acolo, la Cumpătul. Eu la Pallas, în restaurant. Am venit acasă fără nici un leu; 40.000 de lei am primit, 40.000 lei am băut! În patru săptămâni am tocat toţi banii. Cu drapel tricolor pe masă şi cu sticla. Eu n-am băut apă di 40 de ani!... Da, vez’, nici nu mă îmbăt: beau atâta cât mi-i sete. Uneori mi-e sete de-un chil, alteori de două... Şi stăteam în bar, găsisem una, o fătucă, mustea nu alta. Numai ţâţe şi cur... Parcă era coardă de vie, când o tai, primăvara. Curgea mustul din ea. Pintilie, sever. Când mă vedea, se făcea negru. Căuta să mă prindă cu ceva, să se răzbune. Eu cu fătuca, cu sticla şi cu drapelul. La Pallas. Dacă nu ştia careva textu’, suprima filmările. STOP! Nu mai filmăm până nu învaţă artiştii rolul. Figură mare, făcea pe nebunul! Şi m-a pândit într-o zi, la scena în care vine gazu’ cu ăia doi, arestaţii. Şi eu pe trepte, jos, cobor... Şi patru pagini trebuia să spun, domnule! Patru pagini de text! Domnule, în film nu trebuie vorbe, că se vede doar... Nu?! Teatru-i cu vorbe! În film trebuie acţiune. Şi-apoi, cum să pui în gura unui poliţai, patru pagini de text... Când el abia dacă ştie: «Să trăiţ’!»

Pintilie ştia că n-am învăţat rolul de loc. Stătusem până la 7 dimineaţa în bar. M-am bărbierit, iute, la opt filmare! Şi, hă, hă, cobor treptele. Încet, clătinându-mă, ca omul nedormit. Lui îi luceau ochii să vadă ce fac. Şi ăsta, care aprobase să facem filmul, era maior de Securitate, da’ să-i spunem în loc de maior, procuror. Bădia se ridică brusc de pe scaun, ia poziţie de drepţi, ca şi cum ar fi fost chiar atunci, la raport: «Să trăiţ’ to’arăşu maior!» Tare. Au schimbat, au pus procuror când au dat filmu’. Şi eu mă opresc, frumos, că m-a pus să repet şi să spun tot textul, îi sticleau ochii lui Pintilie. Era în ziua de Sf. Constantin şi Elena, patru pagini, domnule, doar nu eram nebun.

…Fac eu un drepţi: «Să trăiţ’ to’arăşu’ maior! Am procedat conform!»

 

Şi gata. Îl pufneşte, domnule, un râs pe Pintilie, şi râde, şi râde...

Asta era: «Am procedat conform» «Eşti genial, Bădie! STOP» Şi-a venit să mă îmbrăţişeze. Era şi un meci bun, la ora 2,00. Pe mine mă aştepta fătuca la bar, v-am spus, numai ţâţe şi cur era. O fericire. Vine Pintilie şi mă găseşte cu ea în braţe: «Bădie, băi nebunule, umblă la text, vezi că e scena aia de la masă... Mai lucreaz-o...»

Era multă polologhie, filmul trata prostia comunistă...

Şi iată, a rămas film de referinţă!”*

 

 Iftimie Nesfântu

 

* Fragment din romanul-documentar Cătuşe de plastic, în curs de pregătire la Editura CODEX AUREUS, Bucureşti; fotografii oferite – când mai era! – de artistul Ernest Maftei.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)