HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Dr. Claudiu Popescu -

EXERCIŢIU MONOSILABIC

 

(schema principială a scării)

 

Motto: „ca să urcăm pe scară, mai īntīi dezlipim piciorul de pe pămīnt şi apoi ne suim pe treapt㔠(demosophia)

 

1. nu-ul fundamental

                       

Mycobacterium tuberculosis. O specie perfidă de bacil, care, impropriu spus, mi-a salvat viaţa. Aşa a rīnduit Dumnezeu, ca prin ftizie să scap de reeducarea din Piteşti şi să mă transfere la aşa-zisul sanatoriu Tīrgu-Ocna. Era ca şi cum ieşeam din puţ către lac, dar bucuria că n-am pierit de mīna torţionarilor şi că, slavă Domnului, n-am propovăduit de groază vestea rea a comunismului parcă mi-au mai īntărit puţin trupul ros de oftică.

După cīteva zile lejere īn noua īnchisoare, tusea şi slăbiciunea mă constrīngeau să accept, matematic vorbind, că şi eu, ca mulţi alţii dinaintea mea, alături de alt trup mort şi infectat, voi sfīrşi pe năsălia de la poarta īnchisorii, aruncat din coşciugul temporar īn groapa comună de la capătul cimitirului vechi, fără cruce, fără alt indiciu că acolo zac temple ale Duhului Sfānt. Certitudinea mi se īntărea cu fiecare zi petrecută la capul bolnavilor din camera 4, mai ales din cauza neputinţei de a-i ajuta. Unul dintre ei, un fost student la drept, despre care auzisem că fusese conducătorul unei Frăţii de Cruce din Iaşi, m-a mişcat īn mod deosebit cīnd mi-a explicat, văzīndu-mă oftīnd, că şi cuvīntul bun, de mīngīiere, de apărare, asemănător cu cel al lui Dismas, este cel puţin la fel de bun ca antibioticele necesare. Avea o cunoaştere foarte profundă a sufletului omenesc. Bacilul diseminase īn tot corpul şi-l ţinea la pat. Primea multe vizite de la ceilalţi deţinuţi, cu care vorbea īndelung, sfătuindu-se reciproc, numai pe subiecte duhovniceşti. Cīnd rămīnea singur, īl surprindeam rugīndu-se, cu capul uşor aplecat spre piept, respirīnd uşor. Mai polemiza cu pastorul muribund din patul de alături, cīt īl ţinea vlaga.

Īn vremea aceea, amicul meu Leonida reuşise să facă rost de nişte streptomicină, destulă cīt să amelioreze considerabil suferinţa. Īl impresionase trăirea studentului şi felul īn care īşi anunţase data morţii, cerīnd şi o cruce să o pună īn gură, pe dreapta, pentru a fi recunoscut dacă cineva, vreodată, ar fi vrut să-l identifice după dezgropare. „Prietene, īmi zise Leonida īn şoaptă, ia medicamentul şi du-i-l neapărat, vezi cum i-l administrezi să nu te vadă garda!”.

Intrīnd īn camera muribunzilor, l-am auzit īntrebīnd de cămaşa arhimandritului, pe care voia să o poarte pīnă īn ultimul moment. Faţa īi era veselă, de parcă aştepta eliberarea.

― Am nişte streptomicină pentru tine de la Leonida.

― Eu oricum mor, īmi răspunse fără să se uite la pachet. Dă-o pastorului, poate scapă şi mai ajută pe cineva din īnchisori.

― Dacă se va supăra Leonida cīnd va afla că ai dat-o, mă rog, altcuiva?

― Devreme ce mi-a dat-o, este a mea şi eu o dau altcuiva.

― Ascultă-mă, ai destul grame aici cīt să te pui pe picioare, sau măcar să te lase puţin tusea şi sīngerarea. Cred că te-ai săturat să boleşti. E o gură de aer de care ai absolută nevoie, nu se poate să rămīi atīt timp īn durere, poate te va răpune. Nimic altceva nu-ţi poate uşura boala. Primeşte-o!

El se īntoarse complet către mine, privindu-mă cu blīndeţe, īngrijorat parcă de cele ce auzea.

― Nu! Īn robie şi īn durere fiind, nu mi-e frică de moarte, pentru că această robie, dusă īn Hristos, īmi va elibera sufletul, iar libertatea pe care mi-ar aduce-o plăcerea din uşurare, fără Dumnezeu, mi l-ar īnrobi. Fii bun şi fă ceea ce te rog, pentru că şi tu ştii că Dumnezeu lucrează pīnă acum.

Tot Domnul m-a ţinut pe picioare pīnă īn ziua aceea proorocită, cīnd studentul īşi ceru iertare de la toţi cei strīnşi īn jurul lui, īşi luă la revedere cu nădejdea la Īmpărăţie şi adormi cu un zīmbet īngeresc pe faţa-i luminoasă.

 

2. da-ul fundamental

 

Īn 1959 am primit ordin să-l recrutez pe Radu. Se apropia Ziua Muncii şi partidul hotărīse că avea nevoie de cele mai pricepute condeie pentru a zugrăvi puterea clasei muncitoare. Īi citisem şi eu din fabule, nu mai ţineam minte ceva propriu-zis, dar rămăsesem cu un gust plăcut. Ştiam că scrie pe īnţelesul omului, ca rapsodul popular. De aceea puteam să īnţeleg şi succesul pe care l-a avut īnainte de război, atunci cīnd se spunea că orice romān care ştie să citească are şi o carte de-a lui Radu prin casă. Am găsit chiar īn biblioteca din apartamentul părinţilor o carte de poezii. I-am dat īntīlnire prin telefon la fīntīna din Cişmigiu.

Deşi mă aşteptam să fie īn vīrstă, am fost uimit să aflu un bătrīn. Poate faima lui m-a descumpănit puţin, dar nu destul să uit că am īn faţă un fiu al poporului, căruia am menirea să-i cer īn numele celor care īl apără dreapta īntrebuinţare a talentului īnnăscut.

­­― Să trăiască tovarăşul Bardă! Ştiţi cine sīnt.

― Ştiu, de aceea am şi venit. Spuneţi-mi, cu ce vă pot ajuta?

― Să ne aşezăm īntīi pe o bancă, nu?

― Nu aş vrea să vă reţin foarte mult, zise Radu aşezīndu-se, aşa că vă rog să-mi spuneţi despre ce e vorba.

― Īmi plac oamenii ca dumneata, nu pierd timpul. Iată despre ce e vorba: de 1 mai vrem să facem ceva deosebit ca īn fiecare an, inclusiv īn ziare, de aceea vrem să ne scrieţi nişte poezii despre muncitori, despre patrie, comunism īn general.

― Nu ştiu dacă vă pot ajuta, domeniul meu forte e fabula.

― N-are nimic, ţi-am citit şi nişte poezii, te pricepi de minune.

― A scrie o poezie bună durează mult. Nu cred că am timp, mai sīnt zece zile.

― Ei, talentul dumitale va rezolva această mică problemă, mai ales că scrii pentru compatrioţi şi pentru partid şi astfel eşti motivat.

Īncepuse să mă dezamăgească, se fofila ca toţi trădătorii de neam cīnd venea vorba să participe la propăşirea sistemului socialist. Īmi doream să nu fiu forţat să mă enervez, pentru că individul mi-era simpatic.

― Am să analizez propunerea dumneavoastră şi vă anunţ īn scurt timp.

― Măi Radule, am zis schimbīnd tonul, nu e propunere, e un ordin, īnţelegi?

― Mă rog, şi dacă m-aş afla īn imposibilitatea de a accepta propunerea?

― Ocna, gherla, ştii ce e aia? Nu discutăm!

― Care ar fi motivul? Nu văd nimic just.

― Motiv? reuşi să mă scoată din sărite. Crezi că dacă eşti fiu de plugar, gata, ai scăpat? Crezi că nu ştim că ai fost legionar? Să vezi tu ce te aşteaptă la Piteşti! De fapt, nici nu ştiu cum ai scăpat atīta timp fără să fii anchetat sau interogat, dar a sosit vremea!

― Nu mă impresionaţi cu astfel de ameninţări. Īn veac nu voi scrie rime cu tractoare şi popoare.

― Hai să o luăm altfel, Radule. Ai 74 de ani, locuieşti īn Bucureşti bine mersi īn buricul tīrgului ca un boier, ai nevastă, cīştigaţi decent, mai scrii, mai te īntīlneşti cu putregaiuri de ziarişti, mănīnci bine, cărniţă, lăptic, te mai duci duminica pe la biserică, o viaţă liniştită. De ce vrei să-i dai cu piciorul? Scrie nişte amărīte de strofe şi te lăsăm īn pace. Īn īnchisoare te aşteaptă bătaie, foame, izolare, geamuri īnchise şi vopsite şi nişte gardieni care-şi vor face ţel īn viaţă din a te umili. O să-ţi laşi oasele pe acolo, neştiut, neauzit, lepădat ca un animal ciumat. Asta vrei?

Radu mă privi īncruntat, īşi aşeză bine haina pe umeri şi-mi răspunse:

― Da! Īn libertate şi īn plăcere fiind, nu mi-e frică de moarte, pentru că această libertate, dusă fără Hristos, mă va īnrobi īn patimi, iar robia pe care mi-ar aduce-o durerea din strīmtorare, cu Dumnezeu, mă va elibera de patimi. Aşa că fă ceea ce ai de făcut şi ne vedem la Judecată, eu mort viu, tu viu mort.

Din cīte am auzit, banditul a murit īn īnchisoare, cam după un an, fără lumīnare, păzit de doi deţinuţi. O piedică īn minus pentru dezvoltarea societăţii egalitare.

 

  © Claudiu Popescu

09.10.unsprezece

 

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com