HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

EXTRASENZORIAL -

Fragment din volumul în pregătire "A ZECEA PORUNCĂ"

 

Milian OROS

Prezentare şi grafică - Ion Măldărescu

 

MILIAN OROS -  s-a născut la 17 iunie 1955, la Someş Uileac din Maramureş. Este absolvent al Facultăţii de Electronică din Cadrul Academiei Militare Tehnice Bucureşti. Cărţi publicate: ”Cronică de familie”- roman, „Dragonul”- roman istoric, „Kaziklu”- roman istoric, „În ghearele corbului” – roman istoric, „Ioana” - roman, „Bodava” - roman. Articole publicate în revista de cultură, istorie, învăţământ şi sănătate „Millennium”

 

Eram de câteva zile la ţară. Îmi umpleam timpul cu o mie de lucruri, dar de multe ori, peste zi, gândul îmi zbura la ea… Într-o dimineaţă mă trezesc devreme… Ca un somnambul, mă ridic în picioare şi vreau să cobor în sufragerie, fără un scop anume. Spre urechile mele răzbătea cântul păsărilor din pomii de pe dealul din faţa casei. Mă răzgândesc şi o clipă mai târziu mă aşez pe marginea patului. Nu ştiu cât am stat aşa, fără să mă gândesc la ceva anume. Mă aflam într-o stare de  parcă sufletu-mi ieşise din mine şi se plimba hai-hui prin cameră ori printre pomii de pe deal…

 

Deodată, ridic privirea şi la căpătâiul patului, în picioare, stătea… ea, privindu-mă. Îi simţeam tandreţea din acea privire ca pe un fluid cald care pornea din ochii ei şi mă învăluia în mii de nuanţe...

 

- Tu,… aici!?…am îngăimat eu surprins.

- Îmi era dor de tine şi am vrut să ştiu ce faci… N-o să pot sta mult, mi-am lăsat maşina în drum… în faţa casei…

S-a aşezat lângă mine, pe marginea patului, şi mi-a atins cu degetele obrajii, apoi m-a sărutat… Nu cred că voi găsi vreodată cuvintele potrivite pentru a descrie frumuseţea şi dulceaţa acelui sărut… Apoi, s-a ridicat încet de lângă mine, privindu-mă tot timpul.

- Ştii, ne vom despărţi pentru o vreme… Nu ştiu cât!… Acum mă simt bine aşa cum sunt…Am multe probleme, dar îţi promit că odată voi fi a ta, să fii convins de asta!…

 

Am lăsat capul în piept. Eram trist şi nu eram capabil să scot o vorbă care să-i arate ce simţeam pentru ea în acele clipe. Cred, însă, că nici nu era nevoie… Când am ridicat privirea, să-i mai văd odată ochii, lângă mine nu mai era nimeni… Din turla bisericii se prăvăleau dangăte de clopot…era cinci dimineaţa… M-am întins pe pat şi am stat aşa multă vreme, să mă gândesc dacă tot ce se întâmplase înainte fusese aievea ori a fost o frântură de vis… Simţisem acel sărut până-n străfundurile sufletului, îi auzisem clar vorbele; trebuia să fi fost ceva real, dar atunci?!…

 

Peste câteva zile m-am întâlnit cu ea, pe o terasă, în faţa unei ceşti de cafea. Nici n-am început să gust cafeaua c-o văd că mă priveşte insistent şi cu o voce în care citeam emoţia îmi spune:

 

- Nu putem să  fim împreună, crede-mă… Mă simt bine aşa cum sunt acum… nu vreau complicaţii… Am vrut să-ţi spun asta în faţă… nu la telefon, aşa mi se pare normal!…

 

M-am uitat în ochii ei şi am zâmbit. Un timp am tăcut, jucându-mă cu linguriţa de plastic. În acele clipe mi-a venit în minte acea frântură de vis ori ce-o fi fost, dar nu i-am povestit nimic, am făcut doar o remarcă:

 

- Eşti frumoasă, chiar dacă pe faţa ta citesc o anumită tristeţe!…

- Parcă eşti un copil! Ce-ţi spun eu şi tu!… mi-a zis ea urmărindu-mi jocul.

- Poate că e bine că ai hotărât aşa! Eu, ce-aş putea spune ori a te ruga?…  Oricum, cu puţin timp în urmă, tu mi-ai dăruit ceva deosebit… Odată am să-ţi spun despre ce e vorba. Ştiam că aşa se vor petrece lucrurile cu noi… De fapt, cred că ştiu ce se va întâmpla în viitor… Să ai grijă de tine!… Promiţi?

- Promit! Oricând, noi vom…

- Nu mai spune nimic! La urma urmei, nu trebuie să-mi dai socoteală pentru ceea ce ai hotărât!…

 

A lăsat privirea să-i alunece de la chipul meu la ceaşca ei de cafea. Am studiat-o discret, simţindu-i trăirea din acele clipe. O simţeam ca pe o fiinţă care se elibera de ceva care-i apăsase sufletul, dar în acelaşi timp am simţit şi sâmburii durerii, aruncaţi prin inima ei. După un timp, ne-am despărţit ca doi prieteni, eu având în inimă încă speranţa de-a o mai avea lângă mine, nu numai sufleteşte, pentru că ştiam …viitorul. Oare chiar îl ştiu?… Oare chiar mă pot încrede în acea năzărire de câteva clipe? Nu ştiu, vom vedea!… Se spune că destinul uman nu-i bătut în cuie şi, după unele teorii, ar putea fi chiar controlat…

 

Milian Oros

Fragment din volumul în pregătire „A ZECEA PORUNCĂ”

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com