Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Nicolae IstocFAPTELE MILOSTENIEI TRUPEŞTI

Nicolae  IŞTOC

 

 

     - Ei, faptele milosteniei sufleteşti sunt mult mai grele decât faptele milosteniei trupeşti şi nu sunt la îndemâna oricui, trebuie să ai chemare pentru acestea, trebuie să ai chemare, continuă gânditor vulpoiul-predicator, sorbind pe-ndelete din paharul cu vin. Pe când faptele milosteniei trupeşti... faptele milosteniei trupeşti!... Ce sunt acestea, ce pot fi acestea? Şi sunt atât de simple, atât de la îndemâna oricui...

            Erau la o nuntă de ţară, o nuntă în cort, o nuntă la ţară într-o seară de vară şi era plin, dar plin de iepurime, doar era o nuntă iepurească dar la care erau invitaţi şi câte-un lup, şi câte o vulpe şi câte un vulpoi, ba chiar şi câte un ditamai urs, căci era o nuntă iepurească mai acătării şi fără aceştia nunta nu putea avea loc.

            Dar această nuntă iepurească era mai acătării decât cele acătării, căci la ea participa însuşi domnul Lup-prefect, era de prin părţile locului, avea neamuri pe valea aceea, neamuri care se făleau cu el, neamuri care-l voiau în mijlocul lor şi Lupul-prefect îşi ciulea urechile la spusa neamurilor, căci vorba aia: “avea urechi de lup” şi se apropiau alegerile electorale... Se apropiau alegerile şi Lupul-prefect dansă cu toate iepuroaicele din sat (venise fără doamna Lupoaică-prefect, învârti în horă toate vulpile şi toate vulpiţele, făcu sckandemberg cu toţi iepurii şi dădu peste cap toate paharele de ţuică şi de vin ce-i ieşeau în cale (şi-i ieşeau cam multe), nu putea să-i stea nimeni împotrivă şi ţipa, ca din gură de şarpe, că lui i s-a dat un pahar spart. Beau cu un pahar spart, zicea el, căci avea paharul mereu gol şi iepuroaicele, vulpile, vulpiţele şi iepurii dădeau năvală să i-l umple la loc, şi Lupul-prefect rezista, rezista că avea antrenament, dar nu numai că avea antrenament, era şi trupeş, chiar se şi întrebau sătenii, adică iepurii, uitându-se unii la alţii: te-ai face, dom’le, cu un trup trup de iepure într-un scaun de prefect? Ar fi sinucidere curată, acolo-i “muncă” măi frate, acolo-i “muncă”, nu şagă...

            Noaptea nunţii se revărsa înspre dimineaţă, se făcuse cinstirea miresei. Mirii şi cuscrii se retrăseseră pentru număratul banilor, se rupseseră toate zăgazurile. Fiecare ce-şi propusese să dea, trecuse “clipa fatidică”, veneau regretele şi nemulţumirile, micile bârfe, dar şi eliberarea, şi fiecare căuta să se simtă cât mai bine, să-şi dea drumul complet, fără nici o oprelişte, căci doar era o nuntă iepurească de la ţară, o nuntă iepurească mai acătării... Iepuroaicele nu-i mai puteau ţine în frâu pe iepuri, degeaba-i mai călcau pe picioare pe sub masă. Aceştia nu mai simţeau nimic de atâta pălincă, vin şi bere, hididişii cântau mai cu foc, fustele se învârteau mai amarnic, într-un cuvât, în aer, în tot satul, pe toată valea era miros de nuntă, de nuntă adevărată, iepurească...

            În aer, în sat, pe toată valea se simţea miros de iepure, de vulpe, de lup, ba chiar şi de urs, miros de iepuroaice, de iepuriţe, de vulpiţe, vulpişoare, lupoaice, lupiţe, de ursoaice şi ursuline, miros de nuntă iepurescă...

            Vulpoil-predicator ţinea şi el la băutură, dar nu ca Lupul-prefect, aşa că se cherchelise de-a binelea şi începu să enumere pe rând în gura mare, uitându-se în fundul paharului printre mărgelele de vin, faptele milosteniei sufleteşti: A îndrepta pe cel ce greşeşte; A învăţa pe cel neştiutor; A da sfat bun celui ce stă la îndoială; Ane ruga pentru aproapele; A mângâia pe cei întristaţi; A suferi cu răbdare asuprirea şi a întări şi pe alţii la răbdare când sunt asupriţi; A ierta pe cei ce-au greşit.

            - Lasă-le naibii de fapte ale milosteniei sufleteşti, răcni dintr-o dată Lupul-prefect, parcă scos din fire, trântind o labă zdravănă, o labă de Lup-prefect pe umărul Vulpoiului-predicator. Ce suflet? Nu există suflet, totul e trup, trup şi pântece, zbieră el şi mai tare ca să-l audă toată nunta, toată iepurimea, trebuie să fim pragmatici ( se şi credea la un discurs electoral), că altfel rămânem de râsul lumii. Nu există suflet, continuă el, rotindu-şi ochii de lup jur-împrejur, ochi tulburi de băutură dar în care mai pâlpâia totuşi o undă de interes electoral. Dându-şi seama că o luase “prea sus”, rosti mai moale: nu există suflet, aşa că, fratele meu Vulpoi-predicator, vorbeşte-ne despre cele palpabile, despre cele tangibile, şi-şi roti ochii roşii de lup băut, sfredelind cu privirea toate iepuroaicele şi iepuriţele, dezmierdând toate vulpiţele şi vulpişoarele în căutarea admiratoarelor, în căutarea flatării, a linguşelii fără de care nu putea trăi...

            Aşa că, fratele meu Vulpoi, zise şi mai moale Lupul-prefect, aşezându-se pe laviţă alături de acesta, vorbeşte-ne despre trup, despre faptele milosteniei trupeşti, căci eu sunt încredinţat că acestea sunt cele mai importante, mai folositoare şi mai pe înţelesul tuturor.

            - Ei, faptele milosteniei trupeşti, zise plin de sine Vulpoiul-predicator, turnându-şi, sigur pe el, încă un pahar de vin, faptele milosteniei trupeşti, vorba domnului Lup-prefect, vorba tovarăşului Prim-Secretar (aici Vulpoiul-predicator îşi înghiţi vorbele zărind un fulger în privirile Lupului-prefect, dar continuă apoi şi mai sigur de el, văzând cum fulgerul se transformă ca-ntr-un curcubeu revărsat peste nuntă), să-l ţină Dumnezeu cu sănătate că este cel dintâi în Spaţiu şi Timp, faptele milosteniei trupeşti sunt într-adevăr cele mai simple şi mai la îndemâna oricui, ele sunt chiar la îndemâna iepurimii şi aş îndrăzni a zice că sunt mai ales la îndemâna iepurimii, iatăle: A sătura pe cel flămând; A da de băut celui însetat; A îmbrăca pe cel gol; A primi în casă pe cel străin; A cerceta pe cel bolnav; A cerceta pe cel din temniţă; A îngropa pe cel mort.

            Nunta trecuse de cântatul cocoşului de la “Lepădarea lui Petru” şi începuse să obosească, să se domolească, să se reverse pe uliţa satului ducându-se şi fărâmiţându-se cu fiecare nuntaş în parte pe la casele sătenilor, urmând să intre în memoria satului, în poveste, în eres şi să fie povestită pe la şezători şi clăci. Iepuroaicele erau toate asudate de dans, de dorinţă, şi se uitau cu coada ochiului la iepuri, la umbletul lor, la privirea pe care voiau să le-o prindă, să le-o citească, să vadă, să ghicească ce le aşteaptă; îmbrăţişări tandre şi focoase sau sudălmi aprige şi chiar palme... Aerul proaspăt al dimineţii, spălat de stelele cerului ce începeau să se stingă îi înviora pe iepuri, aruncându-i în acelaşi timp într-o melancolie tardivă şi tandră, făcându-i să-şi privească consoartele cu duioşie, să-şi amintească de noaptea nunţii lor, de noaptea aceea, de timpul care trecuse, de timpul care nu iertase, şi ca o răzbunare doreau şi mai crâncen clipa de amor, amor într-o dimineaţă de după nuntă, un amor pe care o să şi-l amintească amândoi la o altă nuntă, amor după o noapte de nuntă...

            Lupul-prefect se spălă pe faţă cu zorile dimineţii, îşi dădu haina şi cravata jos, se descheie la cămaşă, arătându-şi pieptul păros, se suflecă la mâneci şi începu să bea şi mai vârtos... Căputul de la stradă era deschis, căputul dinspre grădină aşijderea şi se simţea în nări un aer proaspăt de fân, de pământ, de pădure, un aer puternic... Se uită în jur, era stăpân, stăpân în adevăratul sens al cuvântului: Vulpoiul-primar stătea aproape în poziţie de drepţi în faţa lui, Lupii-poliţişti împreună cu şeful de post îi lingeau mâinile şi picioarele, Vulpoiul-preot era îndoit în faţa lui ca o gujbă, ba chiar şi Pastorii-lupi ai cultelor neoprotestante, directorul-iepure al şcolii, secretarul-iepure al primăriei, iar iepuroaicele îl priveau cu admiraţie de pe margini... Asta da putere, îşi zise Lupul-prefect, trăgând adânc aer în piept, ăsta da aer, îşi zise el simţind în nări miros de bălegar de grajd şi de pădure (îi amintea de vremurile copilăriei), asta da, asta da... Şi făcu un semn, un semn pe care nici el nu ştia ce voia să însemne, dar îl făcu, şi iepurii din orchestră atâta aşteptară şi începură să cânte: vioara cu goarnă, toba, - şi se prinseră toţi într-o horă comună, toţi cei care mai rămăseseră, toţi cei puternici, adică toată protipendada satului, într-o horă năprasnică, într-o horă a puterii şi îndestulării, într-un dans de amanţi, amanţii puterii, dansând dansul puterii...

            Lupul-prefect, era el Lup, dar avea în acelaşi timp în el şi ceva de vulpe şi simţi că e momentul să se retragă, să se retragă în plină glorie, în vârtejul dansului, aşa că se furişă discret împreună cu iepurele-şofer spre maşină. Aceasta era deja aranjată, portbagajul aproape că atingea asfaltul şi-n el cânta un cocoş, o raţă, o gâscă şi sughiţa un purceluş de lapte, câteva damigene de vin cântau pe-o altă arie iar într-un colţ, câteva sticle de ţuică făceau opinie separată între nişte braţe de ţelină, morcovi şi pătrunjel, presărate cu nuci împănate cu ouă...

            Pe drum, cu toate rugăminţile iepurelui-şofer care nu pusese pic de băutură în gură toată noaptea şi se umflase cu apă minerală, tocmai ca să poată conduce, la volan se instală Lupul-prefect.

            - Fugi de aici, măi Vasile! îi spuse el iepurelui-şofer, doar ştii prea bine că atunci când sunt beat conduc ca nimeni altul, şi acuma să ştii că nici nu m-a prins “flama”, am vederea întreagă şi mâinile nu-mi tremură. Cât despre trup, am un trup de Lup-prefect, asta o ştie toată lumea, indiferent c-o recunoaşte ori nu, dar în sinea lui o ştie fiecare... Pe cai că se filmează.

            Şi-n trombă, în vârtej, Lupul-prefect parcurse trei sate, nici nu se dezmeticise încă iepurimea de la nuntă din dans că Lupul-prefect era aproape de intrarea în reşedinţa de judeţ. Dar aici, ghinion! Dar ce ghinion? mai mult decât ghinion, sosi clipa fatală, căci Lupul-prefect dădu peste pacostea tuturor şoferilor, peste un biciclist, pe care-l dădu de pământ cu bicicletă cu tot şi-l făcu piftie. Ei, lupu-i lup şi vulpea-i vulpe întotdeauna, sau vorba aia: “Lupu-şi schimbă părul dar năravul ba”, căci el tot lup rămâne, indiferent că-i prefect, subprefect sau ministro aşa că, imediat ce frânele scrâşniră pe asfalt, Lupul nostru prefect îşi reveni şi, coborând din maşină şi văzând iepurele-biciclist făcut plăcintă îşi aprinse un “Kent” şi zise:

            - Măi Vasile, fi-r-ar a dracului de treabă, se pare că de data asta, eu Lup, am intrat cu totul în gura Lupului.

            - V-am spus eu, stăpâne (aşa-i spunea iepurele-şofer Lupului-prefect când erau în doi, stăpâne, şi-i plăcea grozav Lupului-prefect apelativul ăsta, stăpâne, această şiră a spinării ruptă în două, stăpâne), începu să se tânguie iepurele-şofer, să mă lăsaţi pe mine la volan, aşa degeaba mi-am umflat eu o noapte burta cu apă minerală, mai bine aş fi băut şi eu măcar un ulcioraş cu vin că acuma tot una-i... Şi se tânguia iepurele-şofer, se tânguia, vorbea câte-n lună şi-n stele şi plângea, plângea, pur şi simplu, pe capota maşinii, căci, în fond, îşi iubea stăpânul, îl slujea de ani de zile şi se crease între ei aşa un fel de amiciţie totală, ca între slugă şi stăpân, sau cel puţin aşa credea iepurele... În tânguiala asta a iepurelui-şofer, Lupul-prefect se trezi de-a binelea şi trăgând din ţigară, privindu-i jarul, ungând diabolic îi lumină mintea:

            - Ai dreptate, Vasilică tată, ai dreptate Vasilică mamă, îi spuse cu un glas de-o tristeţe sfâşietoare, de-o tristeţe ce-l făcu pe iepurele-şofer să-ncremenească cu lacrimile pe obraz, ai dreptate, de ce nu te-am ascultat oare, de ce nu te-am ascultat?... Vino la pieptul meu, vino la pieptul ăsta al meu de prefect, fost piept de Prim-Secretar, vino la tata să-ţi şteargă lacrimile; hai, că totul se va aranja!...

Şi iepurele mai trase o porţie de plâns zdravăn la pieptul păros al Lupului-prefect, după care păru a se linişti... Lupul-prefect îi ştergea lacrimile cu batista prefecturii, îi mângâia părul creţ, îl strângea de după umeri şi cu o duioşie nesfârşită îl întrebă mieros:

- Măi Vasilică, îţi aminteşti tu care sunt faptele milosteniei trupeşti, faptele acelea ale milosteniei trupeşti pe care le-a spus Vulpoiul-predicator la nuntă? Trebuie să ţi le aminteşti că doar ai stat tot timpul lângă mine, ca un câine credincios ce-mi eşti!

- Cum să nu mi le amintesc, stăpâne, se limpezi dintr-o dată iepurele la faţă, la cuget şi la voce, cum să nu mi le amintesc?

- Ei, atunci spune-le, îl îndemnă Lupul-prefect.

- Faptele milosteniei trupeşti, începu iepurele-şofer, umflându-se în piept, faptele milosteniei trupeşti sunt după cum urmează: A sătura pe cel flămând; A da de băut celui însetat; A îmbrăca pe cel gol; A primi în casă pe cel străin; A cerceta pe cel bolnav; A cerceta pe cel în temniţă; A îngropa pe cel mort.

- Văd că le ştii pe de rost! Bravo, Vasilică! Ei, unul din aceste fapte trebuie să-mi faci tu mie. Unul din aceste fapte, a venit timpul, Vasilică, să-mi demonstrezi cât de fidel îmi eşti.

- Fac orice, stăpâne, începu să se tânguie iepurele, fac orice-mi cere luminăţia ta!

- Ei, aşa te vreau, zise Lupul-prefect, neputându-şi ascunde un zâmbet drăcesc de mulţumire, aşa te vreau, treci la volan şi ascultă-mă cu atenţie: TU AI CONDUS!

Acest TU AI CONDUS căzu ca un trăznet pe capul iepurelui-şofer, ca un trăznet-fulger şi-i fulgeră mintea, i-o despică şi înţelese totul încă din capul locului, încă de la bun început, fără să mai aibă nevoie de alte explicaţii, înţelese totul... Plecară acasă la iepure, căci se duseră întâi acasă la iepure să afle şi iepuroaica şi să-şi dea şi ea consimţământul la stratagema lor. Stratagemă care era simplă – se spune că toate lucrurile mari sunt simple – şi ei aveau de făcut un lucru mare, adică puşcărie să facă iepurele şi Lupul-prefect va avea grijă de familia lui, el, Lupul-prefect nu putea să fie închis, îl aştepta campania electorală, poate un post de ministru, dacă nu de prim-ministru, şi apoi trupul lui, trupul lui de fost Prim-Secretar, de actual prefect şi de viitor Prim-Ministru s-ar putea preta la aşa ceva, la puşcărie?...

Ajunşi la destinaţie, îi destăinuiră iepuroaicei planul lor: om te fac după ce ieşi din puşcărie, îi zicea mereu Lupul-prefect iepurelui care se muiase de tot, oameni vă fac, repeta el, întorcându-se spre iepuroaică şi privind-o adânc în ochi, OAMENI...

Iepurele începu să bea, iar iepuroaica să plângă şi să se vaite, să se plimbe prin casă frângându-şi mâinile, în timp ce Lupul-prefect se ţinea scai de fusta ei, căutând s-o mângâie prin toate mijloacele, promiţându-i marea cu sarea; o garderobă nouă în fiecare an, un apartament la etajul unu în plin centu civic, gresiat, faianţat, cu rolete, balcon închis, telefon, TVS, uşă din stejar masiv, o maşină la scară ultimul tip, o asigura de toată grija lui pentru ea şi familia ei, pentru trupul şi sufletul ei, mai ales pentru trupul ei... Şi-n timp ce iepurele dormea, beat, cu faţa pe masă, Lupul-prefect începu să se dea la iepuroaică.

Stratageme reuşi, iepurele-şofer făcu puşcărie şi Lupul-prefect, nimic de zis, se ţinu de cuvânt şi când ieşi iepurele şi o găsi pe iepuroaică cu burta la gură. La privirile întrebătoare ale iepurelui-puşcăriaş, căci nici nu mai putea vorbi de năucit ce era, Lupul, care de-acuma era Lup-parlamentar, îi răspunse simplu şi de la obraz:

 

- Ei, iaca, frate Vasile, ţi-am întors şi eu cum am putut fapta de milostenie trupească pe care ai binevoit să mi-o faci.

 

Nicolae  IŞTOC

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)