HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

EMANUEL STOICA, Stockholm, Suedia

FERESTRE PENTRU  IREALITATE II

 

Selecţie din volumul bilingv de proza scurta "Ferestre pentru irealitate",

Editura Clusium, 2008. Versiunea in engleza-Ana Cociş. 

 

Planul se baza pe o dezvăluire de proporţii. Publicul trebuia să afle ceva compromiţător, care să-l dea jos de pe soclu. Ar fi fost bine să fie contrazis, ideile să i se sfărâme, eventual să se demonstreze că Profesorul este un impostor. Ferestrele nu erau atât de importante, până la urmă. Ca guvernator, avea proiecte mult mai mari. Comunitatea ar fi trebuit chiar să-i fie recunoscătoare că o scotea din această amorţeală neproductivă. Niciodată nu avusese încredere în valoarea economică a unor calităţi ale indivizilor dezinteresaţi. Asemenea indivizi se află într-o zonă greu de controlat. În plus, ceea ce se întâmpla i se părea o iluzie. Bine, acum se perindă tot felul de ciudaţi prin zonă şi-şi cheltuie banii pe prostiile astea legate de ferestre. Dar după ce dispare Profesorul ? Industrializarea era soluţia pe care o propusese. Calculele lui demonstrau eficienţa. Durase aproape o săptămână până când gândul i se transformase în obsesie. Existenţa, munca Profesorului şi efectele ei transformaseră percepţia, stilul, viaţa comunităţii. Ar fi putut să-l folosească la fel ca pe ceilalţi. Îi scăpa mereu printre degete. Bani? Funcţii? Omul acela se purta ca şi cum nici n-ar fi contat. Părea lipsit de instinct de conservare. Vorbea prea mult, trebuia trimis pe tuşă... Începuseră problemele. Primul semn apăruse. Un sentiment de disconfort maxim... Situaţia scăpa de sub control.  Acest individ e o ameninţare. Cu siguranţă, ascunde ceva, îşi zise. Chiar dacă ar fi leprosul cu cele mai multe degete din oraş, tot bolnav trebuie să fie. Cu un minim efort, lucrul acesta l-ar putea face mai puţin interesant, convingător... Poate chiar l-ar trimite în anonimat, acolo unde îi e locul.

-Cheamă-l pe Vânător. Spune-i că am o propunere interesantă pentru el. Urmări cu coada ochiului paşii secretarei care se retrăgea în vârful degetelor. Da, e soluţia cea mai la îndemână, instrumentul potrivit, şopti pentru sine, zâmbind mirosului îmbietor al cafelei proaspăt pregătită de subalternă.
 Vânătorul fusese şi el profesor, într-o perioadă în care ferestrele nu erau atât de importante. Instinctul lui ucigaş era în acea vreme mai puţin evident. Victimele - cel puţin la fel de numeroase. Plăcerea de a demonstra de ce este în stare o îmbinase perfect cu interesul. Se vindea ieftin. În ultima vreme era din ce în ce mai izolat. Capacitatea lui de a distruge nu scăzuse însă. Se simţea o rotiţă importantă într-un angrenaj uriaş. Aparent, nimeni nu-i sesiza micimea. Cultiva la acest nivel, cu o isteţime diabolică, o imagine disproporţionată. Una dintre acele oglinzi de bâlci, care te fac să arăţi dublu dimensionat, îi asigurase succesele.
-Totul trebuie să pară firesc, insistă guvernatorul în timpul sfatului de taină.
-Da, cel mai bine ar fi ca una dintre conferinţe să se desfăşoare sub patronajul tău. Eşti un om bogat, îţi permiţi asta, faci un serviciu comunităţii, dă bine la imagine. Inviţi şi oamenii noştri care să-i pună câteva întrebări. Mă ocup eu de asta, dacă eşti de acord, sondă terenul Vânătorul. Îl ştiu de multă vreme. I-am căutat tot felul de bube-n cap. Nu are nimic special. În ultima vreme a devenit cam beţiv, a luat-o razna. Putem să ne folosim de asta. Nici măcar nu e bogat. Oricum, sunt de acord că trebuie să scăpăm de el. Eu spuneam asta de multă vreme. Toate tâmpeniile pe care le promovează nu aduc nimic bun. Doar nu o să-i lăsăm pe proştii ăştia să facă ce vor ei, zâmbi el cu subînţeles. Părerile tale ar trebui să fie mult mai importante şi bine promovate, continuă. Mă cunoşti, întotdeauna am vrut să fie bine, insistă, fără ruşine. Şi pentru toţi trebuie să fie aşa, adăugă cu voce afectată.

 

E un om foarte periculos, gândi guvernatorul. Până una-alta, o să-i dau apă la moară. Îmi convine. Pe urmă, o să-i dau un os de ros. Folositor, un asemenea instrument. Ştie multe. Dacă mă deranjează, sigur că o să scap de el cumva. Sunt prea puternic pentru un astfel de individ.  Vânătorul jubila. De data asta îi făcea plăcere. Nu uitase că fusese lovit de refuzul profesorului. Cu ani în urmă, îi ceruse să strecoare în logoreea lui vorbe veninoase despre un „vânat”. La acest nivel Vânătorul ştia să lucreze cu mare eficienţă. Ce-i drept, avusese parte şi de adversari prea puţin aplecaţi spre laturi profunde ale artei strategiei. Conjunctura fusese multă vreme favorabilă tehnicilor sale de luptă fără reguli. Altfel, ar fi avut mari şanse să fie un personaj neînsemnat. Constatase deja că lucrurile s-au mai schimbat. Oferta guvernatorului venise la fix. Celelalte preocupări deveniseră secundare. Visa să-şi vadă ţinta pe catafalc. Recapitulă rapid, ca să evalueze obiectiv situaţia. Datornicii guvernatorului, din toate straturile sociale, intraţi în hora conjuncturii, din interese uneori prea mărunte. Multora le era greaţă de el. Chiar şi pentru cei care simţeau acut grotescul situaţiei, era cale grea de întoarcere. Slugile perfecte care-l înconjurau nu simţeau decât teamă ori gândul la o carieră pe care altfel nu puteau s-o dezvolte în interiorul sistemului. Capacitatea de manipulare a Vânătorului îi pusese însă pe mulţi în postura de marionete. La treabă ! Se pregăti cu oarecare euforie pentru acţiune.
Nu trebui să treacă nici măcar o lună şi evenimentul era pregătit în cele mai mici detalii. Acţiuni ample de promovare anunţau o reuniune la care participă unele dintre cele mai respectate nume ale vieţii publice, universitari, lideri de opinie în domenii multiple. Profesorul se trezi, dintr-o dată, cap de afiş într-o dezbatere despre irealitatea irealităţii, bazele ei matematice, societatea contemporană, moralitatea şi pragmatismul ştiinţei.

 

 De la început, simţise că e ceva în neregulă la conceptul supus dezbaterii. Irealitatea irealităţii... Cum adică „ Eu nu exist” ? I se părea că avea ceva ascuns, care neagă inclusiv propria-şi existenţă conceptuală, într-un atac pe la spate asupra parametrilor subiectivi cărora le datorează apariţia, determinată tocmai de conştiinţa de sine a umanităţii-specie. Avea impresia că are în faţă un concept evanescent, diabolic chiar prin ingeniozitate în compoziţie, şi tocmai de aceea, atât de fals formulat. Inestetic, într-un sens care nu sfidează absolutul, pervers. O să pună doar nişte ghilimele, pe unul dintre cele două cuvinte, pentru început. Asta, ca aperitiv, decise Profesorul. Până la urmă provocarea i se părea infantilă. Într-un fel dezamăgit, îl consolă amintirea celor cu care dezbătea probleme serioase, într-un spaţiu neoficial. În realitate, planurile lui se vedeau nevoite să suporte o oarecare doză de amânare. Discuţiile aveau să fie dirijate în alt registru logic decât cel pe care şi-l imaginase. Nu avea de unde să ştie însă. -Având în vedere contextul socio-economic special care caracterizează în ultima perioadă entităţile administrative pe care le cunosc cel mai bine, context pe care în cunoştinţă de cauză îl descriu cu îngrijorare ca fiind neproductiv, poate chiar nociv pe termen lung, supun atenţiei dumneavoastră provocarea de a trece prin ecuaţia enunţului temei conferinţei, această temă.

 

Am identificat cauzele problemelor. La această provocare trebuie să răspundă toţi intelectualii. De aceea, propun ca primă temă pentru dezbatere această problematică. Comunitatea noastră trebuie să se pună în valoare prin ceva mult mai important decât ferestrele. Sunt de părere că importanţa lor în viaţa noastră este exagerată, atacă guvernatorul în discursul de deschidere a manifestării.
Multora nu le venea să creadă că se întâmplă aşa ceva. Circulaseră nişte zvonuri dar erau atât de slab perceptibile încât nu le dăduse aproape nimeni atenţie.
-Primul pe lista celor ce iau cuvântul este Profesorul, anunţă din prezidiu decanul Facultăţii de Idei Laminate. Pe feţele tuturor - încordare, curiozitate. Câţiva îşi dădeau coate pe furiş. Veniseră să se amuze. Oamenii tocmiţi de guvernator îşi făcuseră meseria.

 

EMANUEL STOICA

Stockholm, Suedia

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com