Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Grădina Milenei

Ioana Stuparu

 

 

            Autovehiculul aproape transparent şi-a deschis razant cu pământul o uşă pe care n-o bănuisem, ne-a lăsat ca pe nişte colete expediate la destinaţie, după care s-a îndepărtat lin, fără zgomot, ca o fantomă. Eram doar eu şi Sara, prietena mea prin care nu de mult o cunoscusem pe Milena. Uluită am privit în jur preţ de câteva fracţiuni de secundă. Mă aflam la o răspântie de drumuri pietruite. În faţa caselor care abia se zăreau, florile sădite în grupuri îşi etalau culorile voalate din cauza soarelui. M-am dumirit numaidecât, mă aflam chiar în imediata apropiere a casei Milenei. Împreună cu Sara, am pornit într-acolo. Nu-mi amintesc ca vizita aceasta s-o fi făcut în urma vreunei invitaţii lansată de Milena. Cert este că ea ne aştepta lângă casă.

            Casa Milenei văzută pe dinafară avea ziduri verzi-albăstrui şi bleo, construite în zig-zaguri largi şi de dimensiuni diferite, ce dădeau impresia că dincolo de ele se află câteva camere, chiar şi o verandă mare. Casa nu prezenta importanţă decât prin însăşi existenţa ei. Importantă era grădina care pornea chiar de lângă zidurile casei:

 “Grădina Milenei”. Suprafaţa de teren cu dimensiuni considerabile mai ales în lungime, nu era înprejmuită pe părţile laterale, formând împreună cu grădinile vecinilor o câmpie întinsă cât vedeai cu ochii. Pământul reavăn, productiv, cultivat în mare parte cu porumb, ca şi grădinile învecinate, era luminat şi încălzit de soarele blând de dinaintea amiezii. Acoperiş era Cerul aflat foarte aproape ce îşi răsfira albastrul domol, aducător de alean, până la pământ.

Nici surprinsă, nici bucuroasă, preocupată doar de faptul că trebuie să-i vizităm grădina, Milena ne-a invitat numaidecât să o urmăm. Am pornit toate trei pe potecuţa dintre două rânduri drepte de porumb.  Milena mergea înainte, ca să ne arate drumul, eu în urma ei, iar mult după mine venea Sara, dornică să vadă totul cu lux de amănunte. Eram impresionată de felul în care arăta cultura: în pământul reavăn, cuiburile de porumb un pic mai înalte de o palmă, erau semănate la distanţe egale atât în lungime cât şi în lăţime, aveau aceeaşi înălţime, iar printre ele nu exista fir de buruiană. Frunzele lungi şi îguste, de un verde sănătos, se arcuiau spre pământ ca mlădiţele de salcie. Era o frumuseţe! Căldura şi liniştea care cobora şi totodată ieşea din pământ, îmi aducea şi mie o linişte ce mă pătrundea, mă transforma, contopindu-mă cu albastrul Cerului. În fundul grădinii, se vedea livada cu pomii plantaţi de Milena: specii diferite, vârste diferite. Dincolo de pomi, un gard din uluci late, avea rolul de protecţie. Milena mergea  repede şi la sigur, fără să-i mai pese de mine şi de Sara. Cuprinzându-mă deodată un sentiment de vinovăţie fiindcă am rămas prea în urmă, am luat hotărârea să mă grăbesc. După câţiva paşi am rămas pe loc, stupefiată, uitându-mă la Milena care tocmai intra în pământ. Mi-am fixat bine locul în minte şi i-am spus Sarei cele văzute.  Sara nu m-a crezut. Insistent am condus-o până la locul în care o văzusem pe Milena dispărând. O ridicătură de pământ mică, abia observabilă, era acoperită cu un smoc de iarbă verde. Am înlăturat iarba şi am dat de o deschizătură cilindrică de un lat de palmă în diametru. Ne-am uitat înăuntru şi am văzut o încăpere în care se putea deplasa în voie o persoană. Cele câteva obiecte dinăuntru erau de culoare argintie spre albastru. Din încăpere pornea un drum, care ducea la casa Milenei. Pe măsură ce priveam, curiozitatea creştea. Am convenit cu Sara să ne strecurăm înăuntru şi am pornit numaidecât. Ne-am străduit un pic să intrăm, eu mai mult, Sara mai puţin, ea fiind micuţă la trup.

            Drumul de sub pământ, căruia i se mai spunea şi tunel, străbătea grădina pe lungime şi ducea la casa Milenei. Dimensiuile erau tocmai bune pentru ca un om să se deplaseze în voie. Podeaua era îngustă şi tavanul lat, tunelul căpătând formă trapezoidală. Pereţii erau construiţi din cărămidă arsă, cu modele geometrice, ca o dantelă. Peste tot era decorat cu obiecte ce-i aparţineau Milenei. Era foarte frumos înăuntru! Mai ales, era ordine şi multă linişte. Numai că nu pătrundea lumina soarelui.

            Eram înăuntru eu, Sara, Milena şi parcă s-ar mai fi aflat cineva, pe care nu l-am văzut la faţă. Doar l-am simţit. Milena era tăcută. Părea liniştită, deşi eu îi simţeam tristeţea şi însingurarea. Se uita cu dragoste şi mângâia lucrurile ce-i decorau pereţii “drumului către casă”. Am vrut să vorbesc cu ea, dar nu m-a băgat în seamă. Acest fapt m-a supărat şi am luat hotărârea să nu mai stau acolo. Am plecat repede, singură, fără s-o anunţ pe Sara, care nu ştiu unde se afla în momentul acela. Am ieşit cu foarte mare greutate, prin altă deschizătură mult mai strâmtă, care dădea spre fundul grădinii, către livada cu pomii sădiţi de Milena.

            Din cauza efortului şi a spaimei că nu mai pot să ies, m-am trezit din somn gâfâind şi tremurând, însă bucuroasă că a fost doar un vis.

 

            Telefonul primit de la Sara a venit ca un trăsnet: “Milena se află internată în spital, în urma unui accident!”.       

 

IOANA  STUPARU

8 mai 2008 

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)