Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Gabriel Faurescu in revista Agero"Iaca ce-i de făcut!"

Pagina de proză

Gabriel FĂURESCU

 

 

S-a născut pe data de 12 decembrie 1939, în Municipiul BÂRLAD, Judeţul VASLUI. Adoptat dunărean către sfârşitul celui de-al doilea război mondial, urmează cursurile Liceului de băieţi Nicolae Bălcescu din Brăila. După şapte ani trăiţi la Râmnicu Vâlcea, devine bucureştean din anul 1964. Între anii 1968-1972 urmează cursurile de zi ale Academiei (pe atunci, Conservatorul) de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti, Facultatea de Pedagogie - Muzicologie - Dirijor cor, obţinând titlul postuniversitar de profesor de muzică.

În prezent este cooptat în funcţia de redactor al revistei „Dor de dor” - revistă literară pentru toate genurile şi vârstele, care apare în loc. Dor-Mărunt, jud. Călăraşi - de către fondatorul şi redactorul-şef, scriitorul Marin Toma. În cadrul revistei a publicat (şi publică) în permanenţă poezie şi proză.

Gabriel Făurescu scrie o proză doar aparent cu tentă desuetă. Ancorat în realitatea imediată, el ştie să  transfere imaginile şi chiar stările, dintr-un spaţiu cronologic în altul cu dibăcie scriitoricească. Eroii săi pot fi întâlniţi, cu un plus de imaginaţie, în sfera ,,puterii,, care trece astăzi, în limuzine supersofiscticate, pe  Calea Victoriei,- dublând cu succes schiţele mustind de culoare locală, ale unor timpuri trecute. Autorul deţine în substratul de umor sănătos şi mai greu de reperat la mai tinerii scriitori, puterea de-a discerne realitatea de imginaţie, dar şi talentul de-a face din acel ,,tot,, comun, o pagină memorabilă şi pe care, o dată citind-o să fii tentat să i-o recomanzi şi unui prieten.

 

Bine ai venit la Agero, Gabriel Făurescu!

Melania Cuc, red. Agero

 

 DIN „BĂTRÂNI” SE POVESTEŞTE ...

 

În apropierea Conacului Gârbea, printre cei ce se ştiau vătraşi de o viaţă-n mirifica depresiune a Chioajdelor, cam pe la ora prânzului, şi-a făcut apariţia un necunoscut. Picase dintr-odată în vatra căruntă a sătucului Bătrâni, ca grindina-n miez de vară, cu ditai limuzina - mă rog, ca tot barosanul - scoborând cătinel prin portiera larg căscată şi risipindu-şi trupul mătăhălos printre ţâncii adunaţi în jur ca bondarii la ştiubeiul cu miere, să nu piarză cumva aşa minune de comédie! Era un bărbat înalt şi bine clădit, cam între două vârste, cu o chică princiară, de puteai ştricăní din ea cosiţe belşugoase pentru mai toate codanele satului. Străinul cerceta pe furiş straiele chipeşe - de duminică - ale starchiojdenilor şi se dezmierda cu socotinţa că menirea de Mesía-izbăvitorul îi cade - mănuşă, nu alta! Văzându-l atât de preocupat, erai lesne-ademenit să te-ntrebi: oare, ce-i clocea mintea sturlubatică în cuibarul de sub pletele-i miţoase?

Trecu astfel pe uliţa de-i zic localnicii Centru-târg, zăbovi mai apoi - preţ de-o clipeală aşa, cât să-şi tocmească o cruce largă pe piept - în dreptul bisericii nălţată acolo, de când hăul, fără dram de scoabă ori cui, doar din lemn de gorun şi, în cele din urmă, conăcí dinaintea primarului care-l primi cu îndestulă silinţă:

- Bine-aţi venit în comuna noastră!

- Bine v-am găsit! - îi întoarse omul urarea - Şi sper din suflet să v-ajut a descoperi cum puteţi pune umărul la pricopseala voastră şi-a întregii comune! Aţi pregătit totul?

- Tot, cum ne-a fost vorba! Fruntaşii comunei s-au adunat - chiar dacă vreo doi-trei mai pregetă -  şi v-aşteaptă!

- Atunci, la treabă! - îl îndemnă hotărât oaspetele, făcăluindu-şi mulţumit palmele.

Pătrunseră dimpreună în Casa de odihnă şi vătaful urbei îşi îmbie poporanii s-asculte ce-are de zis nou-venitul de la Centru...

- Bună ziua, oameni buni! - porni lăţosul vorbirea, fără poticneală, dovedind oricui că-şi pregătise-ndelung spusa - N-aveţi de unde să mă ştiţi, pentru că străbunul meu, Ionică Gârbea - ăl de-i ziceau prin sat Nelu-teslaru, fie-i ţărâna uşoară! - s-a surghiunit din sat cu ani buni înainte şi-a pribegit de unul singur prin lume, să-şi facă un rost mai acătării...

Acu’, dacă m-am întors - ca fiu al satului - vreau să pun umărul la ridicarea comunei noastre acolo unde nici n-aţi visat! Nu vă miraţi aşa, că ştiu eu ce spun! Cunosc bine drumul, e probăluit cu migală şi-am să vi-l dezvălui cu de-amănuntul.

Trase şervetul de deasupra bărdăcuţei cu apă de pe masă, îşi turnă apă-n paharul borcănat, apoi trase o sorbitură prelungă şi, zbicindu-şi preţios faţada uşor năduşită, continuă cu şi mai multă ardoare:

- Iáca ce-i de făcut:

Întâi şi-ntâi, să-mi tocmiţi o listă cu toţi ăi de-i cheamă Gârbea.

- Care Gârbea, că-s mulţi? Şi unde să-i cheme? - se trezi birtăşiţa să-ntrebe.

- Nu, măi, Leano! - o dumiri la iuţeală primarul - Cu cei care se numesc Gârbea.

- Aşa, aşa! - îi întări spusa cuvântătorul şi continuă - Să le treceţi în listă şi pe femeile de şi-au schimbat numele odată cu măritişul. În capu’ izvodului îi scrieţi p-ăi de locuiesc pe strada asta, pe Gârbeasca, apoi pe uliţele vecine - Ştubeu, Macrea, Chescari, Chimniţa, Partizani, Grădinari şi de pe unde mai sunt. Mai pe urmă, treceţi-i pe toţi cei din satele megieşe - Bătrâni, Valea Anei, Poiana Mare, Gresia, Brădet - şi încheiaţi cu cei plecaţi la oraş ori pe-aiurea, pe care-i ştiţi şi cărora le puteţi da de urmă.

- Da la ce bun toate-aiestea? - se zbârliră vreo câţiva, murmurând a neîncredere - că doar suntem de-o vatră şi ne ştim aci de când lumea, cu toţii!

- Aveţi răbdare, măi, oameni buni! - îi linişti orăşeanul, ridicându-şi alene dreapta către ceata încinsă - Dacă nu mă lăsaţi să termin, n-o să aflaţi niciodată ce trai belşugos v-adástă!

- Hai, c-ascultăm! Zi-i mai departe! - se-nvoiră cu toţii.

- E-adevărat, voi vă ştiţi! - se-aplecă misterios către ei vorbitorul, împlântându-şi arătătorul prin aer către fiecare în parte - Dar Guvernul a aflat ceva despre voi? Parlamentul are-n ştiinţă traiul vostru?

- ?!?!

- Ei, vedeţi? Aici e chichiţa! Ăştia habar n-au avut nici despre cei moldoveni, până când unuia dintre ei nu i-a trăsnit prin tărtăcuţă ideea de a-şi lua în serios rolul de stră-strănepot direct al lui Vodă-Ştefan! Cred că ştiţi c-a dat în príce Preşedinţia, Guvernul, ba chiar şi Parlamentul, cerând întreaga Moldovă, ca proprietate a sa.

- Ei, şi? - se-mpotriviră, ne-ncrezători, sătenii.

- Învăţaţi-vă să priviţi şi mai departe de vârful nasului! - îi sfătui cu-ndârjire străinul, clătinând a dojană din cap - Ori, de nu puteţi face asta, îmburdaţi totu-n spinarea mea, că nu vă vreau răul! Iată care e planul: lăsăm să-nceapă procesul şi tipu’ s-aducă probele-n favoarea lui - acte şi martori. Când au terminat interogatoriile şi totul e-aproape gata, hop! şi băiatu’, se proţăpeşte pe rol ca parte civilă, cerându-şi drepturile pentru el şi comună!

- Care drepturi, măi, creştine? - vru să afle şi primarul.

- Habar n-aveţi de istorie! - scutură omul din mână, a lehamite şi dispreţ - Şi nici de sfetnicul din Starchiojd al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, nimeni altul decât moşul nostru comun, Dumitru Gârbea, cel care i-a trimis lui Vodă o sută de care-ncărcate cu piatră, pentru a ridica mânăstiri.

- Mai ştim şi noi ceva istorie, nepoate! - îl întâmpină, oarecum atins, mai-vârstnicul Costache Gârbea - Nu ne spui nimic nou, atâta doar că nu desluşim: cam ce ţi-ai pus în gând să urzeşti?

- Nimic mai simplu! - se-nvrednici stráinicul a nesocoti smuceala iabráşă a bătrânului - Dacă pârâşul probăluieşte că Moldova e-a lui - şi-o dobândeşte -, atunci o avea a ne reînturna cele o sută de care cu boi, başca piatra de ziditură! Cinstit! Nu?

- Ia, fiţi atenţi! - continuă omul înfierbântat, strecurându-şi mâna în buzunarul de la piept, de unde scoase la iveală un petec de hârtie destul de obosit - Ascultaţi doar ce-a spus Giurescu, marele nostru istoric, ăl despre care puţini dintre voi cred că aţi auzit, chiar dacă-mi sunteţi neamuri. El zice cam aşa: Când hambarele şi butoaiele de ţuică vor fi din nou pline, când va fi veselie şi jocuri în zăpadă, vom şti că am reuşit. S-o facem în memoria moşilor noştri, care au crezut şi au luptat pentru mai bine. Rostise cuvintele din ce în ce mai dogorit şi îşi încheié discursul atât de triumfal, încât se simţi îndrituit a se păuní şi el, barem oleácă:

- Nu-i necesar să m-aplaudaţi, că doar am citat din memorie!

În acea clipeală, dupăiră cu toţii în râs şi nu se molcomiră decât atunci când primarul - jenat, pesemne, faţă de oaspe - încercă a-i dezvinuí, cu timiditate:

- Se bucură şi ei, sărmanii, că nímeri altu’ pân-amu’ n-a catadicsit oarecând să-i procopsească bátăr c-un căpătâi de aţă!

- Auzi, vornice - vru să afle unul din săteni -, da unde-o să ţinem cei două sute de boi şi, mai apoi, cu ce-avem a-i săţuí?

- La mine-n bătătură, Vasile! Şi-i satură Dobriţa, nevastă-mea, cu ciutura de la puţul din capul satului! - îl contră oţărât primarele.

- Asta să ne fie singura grijă! - îi sări oratoru-n sprijoană - Măi, oameni buni! Eu voi a vă-mbogăţi, iar voi vă-ndeletniciţi cu fleacuri?

- Da matale - sări un altul - cu ce te-alegi din toată truda aiasta?

- Eu - îi răspunse, modest, interlocutorul - m-oi învoi, cum zice legea, doar cu zeciuiala din procopseala voastră.

- Doar zece care şi douăzeci de boi - încercă a-l urzica Sache-a lu’ Ghiţă-scatiu’, ăl de-şi aflase porecla încă din copilărie, pe când căpuia bietele păsări de pe crengile belşugos încleiate ale unui cireş uscat şi le fereca-n colivii meşterite din drot împletit.

- Şi - continuă oratorul, încredinţat că-şi dorise mult prea puţin - poate s-o găsi vreun petecuţ de câteva hectare pe-aci, pe undeva, să-mi întind şi eu un astrucuş deasupra capului. Poate chiar pe lângă cele cocioabe de-au mai rămas locuite prin cătunu’ Bătrâni.  Iar dacă m-oi dovedi vrednic - la alegeri - cred că-mi veţi încuviinţa candidatura ca independent, votându-mă deputat, măcar deputat...

 

*

 

Ei, şi? Ce dacă şedinţa de v-am înfăţişat-o n-a avut loc vreodată decât în mintea înfierbântată a povestelnicului? Mă spovedesc acum - la despărţire, ca-n finalul basmelor noastre -, că... am încălecat pe-o căpşună// Şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună! Dar nicicum pe de-a-ntregul, pentru că sfetnicul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt - alias Dumitru Gârbea din Starchiojd - a existat aievea, ba chiar şi cele-ale sale o sută de care-ncărcate cu piatră, aşişderea, n-au fost vedenii. Şi dacă tot s-a aflat despre stră-strănepotul lui Vodă, cel care-şi revendică azi întreaga Moldovă, de ce nu s-ar învrednici oarecine a le reaminti starchiojdenilor că are a li se face restitutio ad integrum? Că - slavă Domnului! - amatori deputăţiei or fi mult mai lesne de aflat!

 

Gabriel FĂURESCU

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)