HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Scriitorii de Acasă

JOS  PERUCA !

SÂNZIANA BATIŞTE

 

   SÂNZIANA BATIŞTE (foto) este pseudoniumul  MARIEI FELICIA MOŞNEANG - scriitor remarcabil, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

S-a născut la Brad, în judeţul Hunedoara. Este absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea Babeş - Bolyai, din Cluj Napoca. După absolvire, prin repartiţie guvernamentală, va fi trimisă la Someş-Odorhei, jud. Sălaj, unde va activa ca profesor. Dorul de locurile natale o determină să se se apropie de casă, astfel că până în anul 2005 va lucra ca profesor la Brad şi în câteva dintre localităţile din împrejurimi. Îşi restabileşte domiciliul la Brad, unde trăieşte şi în prezent. Are preocupări literare încă din timpul studenţiei, dar ieşirea din anonimat se petrece cu mare întârziere. În anul 2000, la propunerea Filialei clujene, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

    Dintre lucrările sale de referinţă amintim: ,,Zodia Lupilor, versuri, sub pseudonimul Felicia Moşneang, Ed.Clusium, Cluj-Napoca, 1999,80 p., coperta Lucian Andrei, după ideea autoarei;  Miei de lumină, versuri, Sânziana Batişte, Ed.Clusium, Cluj-Napoca,1999, 80 pag.,ilustraţia copertei aparţine autoarei; Doine şi dore, versuri, Sânziana Batişte, Ed.Clusium, Cluj-Napoca, 2001, 80 pag.,ilustraţia copertei aparţine autoarei; Dulce Arizona, proză scurtă, Sânziana Batişte, Ed.Clusium, Cluj-Napoca, 88 pag., concepţia copertei aparţine autoarei;Odaie sub cer, versuri, Sânziana Batişte, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007,125 pag., coperta Gheorghe Pârcălăboiu;Păşunile zeilor. Haiku.Les pâturages des dieux, ediţie bilingvă, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 82 pag., coperta Gheorghe Pârcălăboiu. Este prezentă în mai multe antologii, cum ar fi:Antologia poeţilor ardeleni contemporani, alcătuită de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, Ed.Ardealul, Tg.Mureş, 2003, pag. 25-26;Cuvinte.Almanah literar 2006,Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, Ed Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006, pag. 32-33; Poeţi sălăjeni, antologie alcătuită de Iuliu Suciu, Ed. Silvania, Zalău, 2007, pag. 55-65;Ciuciurlu - a  Vreariljei. Sepotot na ljubovta, ediţie bilingvă aromână-macedoneană, alcătuită de Vanghea Mihanj-Steryu, Ed. Vasiliana, Iaşi, 2007; caietele Festivalului Lucian Blaga, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008; Clujul din cuvinte, antologie ilustrată alcătuită de Irina Petraş, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008, pag. 47-50; Cartea mea fermecată, antologie ilustrată alcătuită de Irina Petraş, Ed.Casa Cărţii de  Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009.

     Atrage atenţia criticii literare care încununeayă activitatea sa scriitoricească prin cronici dintre cele mai bune. Poetă dar şi prozatoare cu un acut simţ artistic, reuşeşte să decupeze din lumea înconjurătoare fresce de istorie cotidiană, pe care le face să vibreze de emoţie sub harul său scriitoricesc. O mostră dintr-o astfel de pagină literară este şi ,,Jos Peruca,,- proză efervescentă, cu tentă uşor umoristică la prima vedere, dar care musteşte de preaplinul cotidian, de viaţă. Rafinată, atentă la detalii, Sânziana Batişte este autorul pe care daca l-ai citit din întâmplare, îl cauţi mai apoi prin librarii. Bun venit in familia Agero, Sânziana Batişte! (Melania Cuc, Redacţia Agero)

 

     Revoluţia tuburase atâtea capete, aşadar nu era de mirare că dăduse fragedelor minţi ale celor cu vocea în schimbare speranţe nemaivisate.”Jos peruca !” scriseseră ei cu creta pe trotuarul din faţa intrării, precum şi, spre mai bună vedere, pe uşa şcolii. Nostimada era că strigătul lor de exasperare putea fi interpretat şi ca o invitaţie directă adresată distinsei doamne, de a-şi da jos podoaba capilară sub care ( voci autorizate afirmau ) nu se mai afla nimic. Dar nimic, nimic. Nici măcar minte. Pe aceasta din urmă, ziceau cei mai bine informaţi, o pierduse încă din tinereţe, alergând după elevi cu băţul într-o mână şi cu foarfeca în cealaltă, să le facă cruci în cap celor netunşi după indicaţiile ei.”Au ajuns-o blestemele necăjiţilor !”, comentau colegii mai tineri, tainic insurgenţi, căci pe faţă cine ar fi îndrăznit să adreseze o cât de mică critică “ sfintei familii  “, ce părea a fi înscăunată pe veci în scaunul directorial. Dar…Avântul revoluţionar trecuse, elevii depistaţi  a fi căzut în culpa de lez-majestate fuseseră pedepsiţi şi daţi cu mare ocară pe mâinile părinţilor.

 

     Peruca nu mai bătea acum. Mărturisise că a ajuns la concluzia că-i mai bines să-i iei «  cu buna  » pe elevi şi pe părinţi. Concepţiile evoluau, constataseră colegii cu bucurie, căci era penibil spectacolul ce-l dădea la sfârşitul fiecărui an şcolar, când îi ruga pe elevi şi pe părinţi deopotrivă s-o ierte dacă le-a greşit cu ceva pe parcursul anilor de şcoală, pentru că, explica ea, totul a fost cu bune intenţii, spre binele lor. Festivitatea începea să semene cu o înmormântare în faza în care preotul cere tuturor iertare, în numele răposatului. Era nevoie de eforturile reunite ale tuturor pentru a risipi atmosfera  funebră. În vremea asta consortul tăcea înghiţind în sec, căci a-şi admira jumătatea când se produce în public devenise pentru el o plăcere cu două tăişuri dar, mai ales, o obligaţie. Cum obligaţie era când ea decreta sever “ Mergem acasă, Mitică !”, să lase cu regret paharul pe jumătate băut şi să se ridice. Se pare că ea ştia infailibil care dintre paharele de ţuică ar fi declanşat, inevitabil, bâlbâitul acestuia. « Ţin mult la estetică », obişnuia dumneaei să afirme în cele mai neaşteptate împrejurări. « Poate că-i deştept, dar e cam urât », remarcase apropo de numirea noului prim-ministru. « Ţara arde şi baba se piaptănă », şoptise cineva...N-ar fi fost de mirare ca bâlbâitul s-o supere tot din considerente estetice...

 

     Estetica, bat-o vina ! Ieşind de la ore Ana întâlni pe coridor câteva fetiţe dintr-a opta.Îşi zâmbiră reciproc, apoi observă că păreau jenate de scurtimea fustelor cu care se îmbrăcaseră pentru spectacolul de după-amiază. « Vă stă bine aşa ! Comportaţi-vă natural, nu faceţi gesturi prin care să atrageţi atenţia în mod nepotrivit. Fruntea sus, zâmbetul pe buze, spatele drept ! », le ordonă în glumă iar ele plecară râzând vesel.Ana se înveseli şi ea brusc. Îi erau dragi. Îi plăcea să observe cum, cu un uimitor instinct al frumosului, micile ţărăncuţe învăţau să se îmbrace astfel încăt să arate ca nişte mici domnişoare, cu nimic mai prejos decât colegele lor de la oraş. Meritul era şi al mamelor. Uneori apăreau nepotriviri de un fel sau altul, bunul-simţ şi măsura căştigau însă teren în mod vizibil.

« Cum vă permiteţi să veniţi aşa la şcoală ?! », auzi din capătul coridorul ţipetele stridente ale Perucii. Întoarse capul. Inevitabilul se produsese. Ajunse în raza aprigelor priviri, fetele rămăseseră ţintuite, cu capetele plecate. « Mergeţi imediat acasă şi vă schimbaţi ! », decretă vocea necruţătoare, ce căpătase accente isterice. « Credeţi că DAC-A VENIT REVOLUŢIA vă permit să purtaţi mini ? », mai apucă să audă Ana înainte de a ieşi. Avusese o zi lungă, nu mai era capabilă de o discuţie în contradictoriu, de o confruntare... Oricum, avea să se reîntoarcă după-amiaza, la serbare.

 

     Întâmplarea se adăuga altora, de alt gen, care aveau darul să o deprime, să o alarmeze. Fuseseră întâi mitingurile acelea văzute la televizor, care trădau intenţia de scindare premeditată a populaţiei. Iarăşi Măria-Sa Televizorul, căruia mai ales la ţară i se acorda un  credit nelimitat, devenea supremul instrument de propagandă. Era apoi renăscutul cotidian judeţean, rebotezat de circumstanţă, şi care, erijându-se în « Vocea patriotului naţionale », se orienta încet dar ferm şi îşi orienta cititorii spre noua putere. Apăruseră şi manifestele ! Fluturaşii albaştri care avertizau : « VIN MOŞIERII ! Votând CDR îi ajutaţi să-şi recapete pământurile cu care aţi fost împoprietăriţi. » Chiar aşa : ÎMPO !Semn indubitabil al apartenenţei celor ce emiteau teribila profeţie la categoria bineştiuţilor activişti de partid, şcolarizaţi cu toptanul, în timp record. « Treceţi batalioane române carpaţii » - aşa, fără semne de punctuaţie şi ignorând superior majuscula, scria în registrul şcolii înalta activistă transformată peste noapte în profesoară de muzică. Şcolile deveniseră limanul salvator al multor suflete în derivă. care, brusc sensibilizate, se duceau duminică de duminică la biserică, încât, vorba humuleşteanului, « se crucea satul » văzându-le pioşenia. Păreau a fi uitat vremurile, deloc îndepărtate, când urmăreau prezenţa obligatorie a profesorilor şi a elevilor la activităţile duminicale, acţiuni pioniereşti sau munci agricole. Vai de cei prinşi în culpă ! Urmau convocările şi explicaţiile în faţa organelor de partid. Ceea ce era de evitat, căci se putea solda cu urmări neprevăzute.

 

      Satul avea din ce în ce mai multe ocazii să se crucească. Cea mai recentă fusese consemnată cu respectul cuvenit în amintitul deja cotidian : « A ÎNFLORIT TRANDAFIRUL ! Judeţul nostru a fost martorul unui lucru nemaivăzut.Cu câteva zile înainte de alegeri mai mulţi meri au făcut flori albe de trandafir.Nu avem încă o explicaţie ştiinţifică a acestui fenomen. Ştim însă ce ne-a spus o femeie bătrână : Acesta este un semn de la Dumnezeu ». Alături de fotografiile ilustrative, în editorial, un domn profesor comenta şi el miracolul, consemnând faptul că într-un asemenea pom simpatizanţii au atârnat portretele domnilor Iliescu şi Roman.

     În şcoală, Peruca, năpădită de entuziasm, respingea cu vehemenţă supoziţiile unor colege care-şi permiteau să explice apariţia pe cale naturală a florilor cu mai multe petale. Ba chiar organizase o excursie cu bicicletele, un pelerinaj în satul vecin, să vadă şi elevii  minunea dumnezeiască. Fosta gazdă  a Anei, arătându-i acesteia în mare taină flori asemănătoare în propria-i livadă, o conjurase apoi : « Să nu te pună bunu Dumnezău să spui oarecui ce ţ-am arătat, că bolunzii-s în stare să-mi calce în picioare tătă grădina ca să-şi puie icoanele ! »

 

     Acestea se petreceau înainte de primele alegeri « libere ». Atmosfera devenise tensionată, crispată şi în sala profesorală. A-ţi exprima părerea proprie, argumentele logice devenise riscant. « Aha, ţii cu Coposu ! » era concluzia infamantă, ce anula orice posibilitate de comunicare cu promotorii noii religii. De altminteri, vârstnicului domn, prezent într-una din acele zile în satul vecin, i se organizase de către pricepuţii diversionişti o primire ostilă, cu injurii şi ameninţări... Într-un singur punct căzuseră de acord preopinenţii. Radu, profesorul de sport, singurul care reuşea să nu-şi piardă cumpătul şi umorul, lansase într-o zi, cu un aer firesc, fals inocent, ideea că, zicea el « de fapt, ar trebui să le mulţumim colegilor noştri care au fost informatori, că ne-au protejat. Ar fi putut raporta, dacă ar fi vrut, atâtea lucruri incriminatoare, dar...n-au făcut-o. Iată, niciunul dintre noi n-a avut nimic de suferit ! » La care, vizibil destinsă, principala bănuită exclamase : « Sigur ! Aşa este ! Dar lumea e rea şi nu vrea să recunoască !... » Că persoana căzuse în plasă datorită abilităţii lui Radu nu era de mirare...Uluitor era faptul că părea să aştepte mulţumirile de rigoare !...

 

     Ana scotoci în poşetă şi-şi scoase cheile. Zări plicul pe care i-l adusese poştaşul la şcoală. De fapt nu uitase nicio clipă de el. Avea însă un presentiment neplăcut, de aceea amânase deschiderea lui.

    Pentru prima dată în viaţă simţea pasul greoi al ISTORIEI. Revoluţia, bucuria uriaşă a descătuşării, sentimentul apartenenţei la o comunitate şi nu la o masă amorfă de indivizi, duioşia, tandreţea neaşteptată faţă de peticul tricolor găsit în praful şoselei şi purtat acum ca o amuletă... Apoi, însă, delirul minciunilor, mitingurile acelea, contramanifestaţiile acelea pentru fanatizarea maselor, vădita intenţie de restaurare...Mecanismul manipulării era grosolan. Prin toate mijloacele, vechii propagandişti inoculau omului naiv ideile dorite, după care, cu aceleaşi mijloace, îi insuflau mândria că e capabil să înţeleagă « corect » lucrurile. « Poporul e inteligent. Poporul nu poate fi păcălit. Poporul ştie pe cine să aleagă », se afirma persuasiv de câte ori se ivea prilejul. Iată aşadar o ocazie extraordinară ca tot omul să se alăture celor « inteligenţi », să se simtă important şi să considere ca atentat la demnitatea sa orice încercare de a i se schimba opiniile.

 

     Degradarea se generalizase. Revenirea şi ascensiunea unor personaje de tristă celebritate în serialul nostru naţional conduseseră la transformarea acestuia în « gala desenelor animate ». Insistenţa, perseverenţa şi coeziunea impostorilor, a paranoicilor dependenţi de publicitate şi aplauze se dovedeau mai puternice decât s-ar fi bănuit, în timp ce naivii crezuseră că năvala la rampă ar putea fi stăvilită prin intervenţii precum celebrul «  Apel către lichele  ».

     Ana simţea că toate aceste evenimente o făcuseră să devină vulnerabilă, să nu mai găsească resurse în sine însăşi. Avea nevoie de sprijinul, de forţa lui Bogdan. Din nou avea nevoie de ocrotirea lui. Prima dată o ajutase la moartea lui Cristian. Ana şi Cristian trăiseră într-o lume a lor, ca într-o carte. La moartea lui se târâse cu ultimele puteri afară de sub cerurile prăbuşite şi-şi găsise adăpost sub acoperişul oferit de Bogdan. Să respire, să respire, să poată să mai respire...Închisese apoi în urmă uşă după uşă. Alesese viaţa. O Ana rămăsese în carte. O Ana se născuse. Graţie lui Bogdan.Ştia cât sunt de deosebiţi. Îl privea uneori cu ochii mamei care îşi iubeşte copilul necondiţionat. Spera că acel ceva ce-i uneşte va deveni mai puternic decât ceea ce-i separă. Exista între ei acordul că nu au nicio obligaţie unul faţă de celălalt.Şi, o singură regulă: ea are voie să greşească,el nu are voie nici să greşească, nici să se supere pe ea.

     Diferendele începuseră, mai bine zis se acutizaseră, de când Bogdan îşi legase numele de acea revistă, care, prin reprezentanţii ei se declara cu obstinaţie „ apolitică”, dar, prin atitudini şi opinii, se dovedea din ce în ce mai aservită puterii. Cutare domn părăsea subit tonul academic, pentru a mai trage o „ bleandă ”  unui cârtitor, altul făcea reverenţe curat politice. În unele articole ştacheta cobora vertiginos, limbajul devia într-atât încât ducea cu gândul la simptomatologia şi patologia bolilor psihice. Cititorul avea impresia că are sub ochi o foaie imundă, nicidecum o revistă de cultură. Ana simţea cum insanităţile şi indignităţile apărute acolo, sub o semnătură sau alta, prejudiciază bunul nume al tuturor colaboratorilor.

     Îi scrisese. Fusese cicălitoare, dăscălitoare, imperativă, prost inspirată. Se molipsise şi ea. Atmosfera încinsă până la incandescenţă developa stări de lucruri, idiosincrasii, nebănuite, tulburi resentimente, invizibile până atunci. Se produceau cutremure, apăreau falii, rupturi între prieteni de-o viaţă, între părinţi şi copii. Polarizarea devenea fatală: albul - negrul deveniseră culori naţionale.

 

     Autoarea spune :

–        Mi-ai scăpat de sub control. Unde vrei să ajungi ?

     Naratoarea spune :

–        Această proză este o felie de viaţă. De aceea o să reproduc tale quale conţinutul scrisorii primite de Ana, pe care am abandonat-o de ceva timp în faţa uşii apartamentului ei. ( Cititorul are dreptul să-mi reproşeze că acţiunea stagnează ).

Iată :

„ Dragă Ana, din varii motive te rog stăruitor să nu-mi mai scrii. Te voi citi, voi convorbi cu tine prin ... jurnale. Mă cerţi, mă jigneşti inutil, mă instruieşti politic etc. N-am „ timp ” să te mai ascult. Regret. În rest, sănătate şi baftă. Bogdan.”

     Autoarea spune :

–        La efectul acestei scrisori asupra Anei vă las pe Dumneavoastră, cititorii, să  reflectaţi. Consider că este fairplay să contribuiţi, alături de mine, la crearea acestei istorii personale, aflate în burta unei ISTORII colective în plină desfăşurare. În care, cu trupurile goale, înduioşător de fragile, femei scriu pe zăpadă : NO WAR ! Şi, împrejurul cuvintelor, alte trupuri conturează o inimă.

Naratoarea se întoarce :

–        Fetiţele dintr-a opta au revenit după-amiaza la serbare, graţioase şi elegante, îmbrăcate de data asta cu fuste lungi până la pământ, contrariind-o încă o dată pe cea care le-ar fi dorit aplatizate şi anonimizate în veşnicele uniforme.

Autoarea decide :

 –    Cât despre titlul acestei proze, rămâne cum am stabilit...  

 

SÂNZIANA BATIŞTE

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com