Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Karma. Nopţi de mătase

Fragment din roman

Daniel Dragomirescu  - Maria Ardeleanu

 

 

Începea să se însereze. Stăteau unul lângă altul, cu braţele sub cap, întinşi în iarba fragedă, presărată cu flori sălbatice, privind cerul de un albastru pur, fără urmă de nori, şi aşteptau să vadă primele stele răsărind. Un stejar bătrân îşi întindea protector crengile înfrunzite deasupra lor şi pădurea umplea aerul cu miresme vii, de primăvară. Locurile respirau acum linişte şi pace. Vilegiaturiştii agitaţi şi zgomotoşi, veniţi să petreacă la iarbă verde ziua de 1 mai ca pe vremuri se răriseră, iar muzica de la cabana cu restaurant încetase. De dincolo de lac, dinspre mănăstire, răsunau când mai tare, când mai încet  toaca şi clopotele, care le chemau pe călugăriţe la vecernie. După o îndelungată tăcere, Bart se săltă într-un cot de pe cele două pături de lână albastră întinse peste iarbă, apoi se ridică mai mult şi îşi trecu încet degetele prin părul lung, care îi dădea, mai mult ca în alte dăţi, un aer de pierde-vară, de visător şi de poet. Arm rămase însă întinsă, cu mâinile sub cap, şi când privirile lor se întâlniră, îşi zâmbiră. Atunci Bart rupse tăcerea care îi cuprinsese pe amândoi ca o vrajă, cu gândul la un lucru care îl preocupa de câtva timp şi despre care nu găsise încă ocazia să discute cu ea pe îndelete: 

     - Arm, te-am auzit pomenind de mai multe ori de karma, glăsui el fără grabă. Să nu mi-o iei în nume de rău…, tu chiar crezi în aşa ceva?… Spune-mi sincer! Arm dădu din cap cu aerul unei persoane care are toată înţelegerea faţă de neştiinţa unora dintre semeni: asta era, nu toţi oamenii învăţaseră tot ce trebuia învăţat! Zâmbi din nou, se ridică şi ea pe jumătate şi se lăsă cuprinsă de el cu braţul pe după talie, apoi vorbi cu glasul ei melodios şi plin de siguranţă, ducând la nas un bucheţel de flori de câmp şi aspirându-le parfumul suav:

     - Ah, domnule Raţiune, domnule Raţiune, să nu-ţi închipui tu cumva că Dumezeu este un cerber care stă să ne păzească pe noi cu străşnicie. Nu, El a pus Legea în creaţia Sa. A pus Legea şi a dispus… Şi asta, de fapt, ce înseamnă?…

     - Asta numai tu ştii, amăruia mea, eu nu sunt un iniţiat ca tine, îşi recunoscu Bart nepriceperea. Tocmai de asta te-am intrebat… Arm îşi întoarse capul spre el, ca să vadă dacă glumea sau vorbea serios. 

     - Că totul are un efect, Bart, că fiecare faptă are o urmare, bună sau rea, pentru care noi trebuie să răspundem, nu?…

     - Da, ştiu, încuviinţă el cu o anumită nonşalanţă, care nu-i scăpă lui Arm. La maaaarea şi înfricoşătoaaaarea judecată de apoi, ştiu, rosti el, lungind cuvintele cu o spaimă teatrală. Brrrrr!… Arm îl atinse mustrător cu palma în creştet şi îi replică apăsat:

     - Ei, vezi, aici avem o problemă, domnule Raţiune şi sfinte Toma cel necredincios. Eu una nu sunt foarte convinsă că există, după viaţa asta, raiul sau iadul pour toujours. Nu cred şi nu accept, înţelegi?

     - Ba bine că da, zise Bart cu vioiciune. Nu că aş fi eu mai catolic decât papa, dar mi se pare că ce susţii tu se cam bate cap in cap cu preceptele din Biblie sau poate că mi se pare mie? Ei, ca să vezi ce interesant!…

     - Ce ţi se pare, mă rog, aşa de interesant? ripostă Arm. Că iau Biblia în răspăr? Nu, câtuşi de puţin, iau raiul şi iadul exact aşa cum trebuie să fie luate – ca nişte simboluri. Nu te înşela. Cum să fie, după o singură viaţă, rai sau iad, pentru veşnicie?… La ce i-ar folosi lui Dumnezeu ca eu să merg în iad, dacă nu ştiu, prin comparaţie, ce am pierdut sau dacă vreau să mă schimb, să îndrept răul pe care l-am făcut?… La ce i-ar folosi lui Dumnezeu să merg eu după o singură viaţă în rai, unde să stau, ca o proastă,  într-o fericire veşnică şi să nu mai progresez în veci – mai ales că nu ştiu, prin comparaţie, de ce iad am scăpat!… Şi apoi raiul şi iadul aşa, pur şi simplu… Vezi tu, pentru mine karma explică cu prea mare simplitate lucrurile. Desigur, nu cred că după ce sufletul meu a ajuns în stadiul de om ar urma să mă reîncarnez într-o pisică sau într-o plantă…, cred că lucrurile sunt ceva mai complicate, că undeva, în alt spaţiu, în altă dimensiune, tot ce am învăţat aici am să pot folosi… Nu va fi pentru veşnicie rai sau iad, ci atâta iad sau atâta rai cât bine şi cât rău am făcut. Apoi, cine ştie unde, în ce dimensiune, în ce spaţiu, cred că sufletul meu se reîncarnează şi are alte experienţe, alte lucruri pe care le învaţă…   

     - Aşa crezi tu? se limită Bart să întrebe. Ea îl măsură scurt cu privirea:

     - Şi de ce să nu cred? De ce mi-ar da Dumnezeu o singură viaţă şi de ce, dacă am ratat-o, nu mi-ar permite să repar răul făcut?! Doar Dumnezeu e iubire şi iertare, nu?… De ce ni s-ar cere să fim buni,dacă asta n-ar conta decât pentru o singură viaţă, după care urmează să stai veşnic undeva?!…

     - Hm, hm, mormăi Bart cu o figură preocupată, şi cum înţelegi tu, până la urmă, karma asta?

     Se făcu tăcere. Arm respiră adânc, privind peste apele lacului care, în lumina amurgului, căpătase nuanţe de aur şi de purpură, apoi îşi întoarse din nou faţa spre Bart, care o cuprinse mai strâns pe după talie:    

     - O înţeleg ca pe legea lui Dumnezeu, dar numită cu alt cuvânt. Uite, dacă eu sădesc, să zicem, un pom, înseamnă că am săvârşit o acţiune, care are urmări: va fi oxigen mai mult, păsările vor avea unde să stea, pământul va fi ferit de arşiţă în timpul verii şi aşa mai departe. Tot astfel faptele mele au nişte urmări, pe care mi se pare normal să le simt într-un fel, ca să învăţ şi să înţeleg ceva de la şcoala pământ…, pentru că eu aşa consider planeta asta, şcoala pământ, dar cred că Dumnezeu a creat multe şcoli. De ce ar fi creat o singură şcoală, de ce ar fi creat o singură lume în tot universul?…

     Bart îşi ridică ochii spre cerul fără margini, scăldat în lumina soarelui care asfinţea, apoi îşi coborî încet privirile în stânga, spre turlele mănăstirii. Articulă:

     - Bine, dar religia creştină spune altceva…

     - Da, ştiu, şi nu mă mir că spune altceva, şi nu mă mir că spune că după o viaţă urmează raiul sau iadul pentru veşnicie, păru femeia să bată în retragere. Nu vezi cât ratăm şansa de a ne mântui?… Nu vezi că omul este o fiinţă supusă greşelilor?… Mai spune-i şi că poate repara răul în altă viaţă, să vezi cum se va lăsa şi mai tare pe tânjală!… Înţelegi?

     - Da, înţeleg, încuviinţă Bart, după câteva clipe de tăcere. Dar Doamne, se grăbi el să adauge, dacă eu ucid în viaţa asta, în altă viaţă am să fiu ucis?… Aşa mi se pare că spuneţi voi, karmiştii…

     - Noi, karmiştii?… De unde-ai mai scos-o şi pe-asta? protestă Arm, nu chiar plăcut impresionată de noul termen pe care-l auzea. Tot ce pot să-ţi spun eu, Bart, este că mi se pare normal ca într-o lume cum este cea creată de Dumnezeu, în care totul se supune Legii, să simţi cumva efectul a ceea ce ai făcut, altfel ar fi anarhie, or nu este. Ce ştiu eu în clipa asta este că vreau să mă rog mai mult, ca să am acces la mai multă cunoaştere. Oricum, să nu crezi că sunt o apostată sau o eretică: cred că lucrurile sunt foarte complicate şi că Legea lucrează în toată creaţia lui Dumnezeu. Nu cred că e un păcat dacă mie îmi place să-i spun karma acestei Legi, nici o contrariere a Legii…

     - Eu mi-am inchipuit că eşti mai simplă şi, în realitate, văd că eşti cu mult mai complicată, observă Bart fără să-şi poată ascunde surpriza. Arm se lăsă cuprinsă şi mai strâns în braţe, căutând căldura trupului mare şi protector al bărbatului.

     - Nu, Bart, nu sunt deloc complicată, scutură ea din cap, trecându-şi o mână prin părul tuns scurt şi ciufulindu-şi-l parcă dinadins, pur şi simplu eu nu fac decât să caut nişte răspunsuri. E şi o datorie a mea. Fetele mele cresc, trebuie să am răspunsuri pentru toate întrebările lor… Vreau să le ajut să înţeleagă creaţia lui Dumnezeu, lumea în care au venit şi în care trebuie să trăiască, sensul acestei vieţi…

     Cuvintele femeii se amestecară cu dangătul clopotelor de la mănăstire, care iar începură să bată, marcând călătoria imperceptibilă a zilei către noapte. Bart tresări şi o privi pe Arm impresionat:    

     - Şi ştii tu care este sensul vieţii?!… Eu nu cred că aş fi în stare să ţi-l  spun… Şi poate nici Einstein!

     - Da, stiu, răspunse Arm liniştită, părând profund convinsă de ceea ce spunea. Şi mai ştiu că viaţa este o şansă împotriva nouăzeci şi nouă de neşanse dar, Doamne, câte mai am de înţeles, câte mai am de învăţat!… 

     -O, dar ce spun eu că eşti complicată?!… exclamă Bart. Nu eşti complicată – eşti îngrozitor de complicată!…

     Mişcată de această convingere a lui, Arm nu găsi de cuviinţă să mai  protesteze în vreun fel.

     - Aşa îţi par?… doar mai vru ea să ştie, lipindu-se cu tot trupul de el.

     Soarele dispăruse pe neobservate sub linia orizontului şi pe cer începeau să strălucească primele stele ale acelei nopţi liniştite din luna lui Florar. Încet, cu multă tandreţe, Bart îşi apropie buzele de gura lui Arm şi începu să o sărute cu săruturi fierbinţi, pline de dor. Arm îi răspunse la fel, înlănţuindu-l pe bărbat cu amândouă braţele şi suspinând uşor. Te iubesc, te iubesc, îngâna parcă un glas care venea nu se ştie de unde – şi eu la fel, se auzea, ca un ecou, un alt glas răspunzându-i. Încet, femeia îl trăgea tot mai mult înspre ea pe bărbat, până când trupurile lor se făcură una cu iarba necosită, fragedă şi plină de parfum, care creştea în voie acolo, pe malul lacului, din măruntaiele cele mai ascunse ale pământului.   

 

(fragment din romanul Karma. Nopţi de mătase)

 

Daniel Dragomirescu

Maria Ardeleanu

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)