Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

LUMEA VĂZUTĂ DE SUB APĂ

PROZA SCURTĂ - Din volumul „Parlamentul peştilor”

Editura Polidava, 2007

 

Romulus TOT

Grafica de Roca

 

 

Lume, lume! Dar ce e lumea, ce este ea oare şi care-i este cuprinsul?

 

Păi, ce să fie, ar răspunde mai toţi oamenii, omenirea, ce altceva. Alţii mai atenţi cu ce scot din gură, ar zice că sunt două lumi, cea a cuvântătoarelor şi cea a necuvântătoarelor. Omul ca reprezentant al celei dintâi şi restul a tot ce mişcă şi viermuieşte reprezentând cea de-a doua. Aşa să fie oare? Nu cred, şi o să vă spun de ce, după ce o să vă amintesc că mai sunt unii care împart lumea în alte două categorii clare, zic ei, adică cea de aici, pământeană, care este şi cea văzută şi cea de dincolo, adică nevăzută. Azi eşti pescar şi pescar vei da în primire, iar mâine te trezeşti într-o dimineaţă cu soare scobar, mreană sau viermişor, într-un cârlig cu contră, din care nu mai poţi scăpa oricâte şmecherii ai încerca. O fi, că e greu să demonstrezi că n-ar fi aşa, deci nu mă bag. Mă refer doar la asta văzută, pipăibilă şi care mişcă fără doar şi poate, că altminteri iese din discuţie.

 

Deci, ziceam că ar spune unii mai cunoscători, că ar fi cele două lumi a cuvântătoarelor şi a necuvântătoarelor, a celor care gândesc şi a celor supuse instinctelor. Dar care nu gândesc sau nu vorbesc? Că nu se înţelege omul prin viu grai cu albina, greierele sau girafa, sau că nu se înţeleg bivolii cu scaieţii sau ramurile de eucalipt. Nu s-or înţelege, dar de ce nu s-ar înţelege lumea furnicilor între ele, a pisicilor sau a peştilor în graiul lor. Sigur că vorbesc şi se înţeleg, deci cuvântă, chiar dacă nu ştiu ele câte ştie şi câte este în stare să pălăvrăgească omul, aşa cum fac eu acum. Un lucru este clar, toate astea vorbesc între ele, ba mai mult, încearcă să-i vorbească omului, doar că el nu-şi prea găseşte vreme să-şi plece urechea. Cum le-a privit mai cu atenţie, cum a învăţat câte ceva de la ele.

 

Multe lucruri bune a mai învăţat omul de la necuvântătoarele astea. Sunt oameni, dar nu mulţi tare, care v-ar putea spune multe lucruri despre lumea asta pe care ei s-au străduit să o asculte şi să o înţeleagă. Ai pe lângă casă o pisică sau un câine. Păi să fi sigur că nu ştii tu despre ele mai multe decât ştiu ele despre tine. Se uită în ochii şi în gura ta şi înţeleg ce vrei şi ce spui. Când se fac că nu pricep o fac doar de şmechere ce sunt, profitând de naivitatea şi de superficialitatea ta, considerând că ceea ce ai vrea tu nu este în avantajul lor. Credeţi că peştii, chiar dacă sunt ei aşa muţi cum îi vedem noi, nu se înţeleg între ei? Nu ne văd şi nu ne judecă sau nu sunt în stare să gândească? Sunt! Şi o să vă dau câteva exemple de care, dacă veţi ţine cont, veţi reuşi cu siguranţă să vă măriţi performanţele urcând sensibil în ierarhia valorilor reale ale breslei.

 

Te duci la baltă şi te uiţi atent la malul apei, la apă mică şi vei vedea o puzderie de peştişori de toate soiurile, nesinchisindu-se prea tare de prezenţa ta. Îţi vine să-i prinzi cu mâna. Dacă încerci, degeaba după ce strigă unul mai copt la minte, o iau la fugă dar nu prea departe şi nu pentru prea multă vreme şi se întorc în acelaşi loc. Ai păţit chestia asta cu vreun crap sănătos la minte şi la trup? Nu cred. Ăştia mai marii, îi vezi doar accidental şi cu mari precauţii. Oare de ce? Simplu. Le merge bila, au învăţat de-a lungul vieţii din păţaniile lor sau ale altora. Nu e vorba doar de instinct, se vede asta de la o poştă. Cu instinctul te naşti şi atunci de ce ăia micii care sunt născuţi nu se comportă la fel ca cei mari? Ajungi la concluzia că ăştia nu-s bătuţi în cap cum am fi noi tentaţi să credem şi nu poţi face chiar ce vrei cu ei, numai aşa că te crezi tu mai mobilat. Şi cei mici şi cei mari au instincte, diferenţa constând doar în experienţă. Şi ei ştiu că ăl mic nu are mintea sau experienţa, cum vreţi să-i ziceţi, ăluia mare. Doar se uită la noi de sub luciul apei, ne văd şi ne judecă. Aici poţi da de o chichiţă faină de tot.

 

Deci, apropo de chestia asta, dacă faceţi aşa un sondaj de opinie, dar corect  ca... printre pescarii maturi să zicem, împărţindu-i în mari de stat şi mai mărunţi, veţi avea surpriza de veţi avea şi răbdarea să o faceţi bine, să constataţi că cei mici prind peşte mai mult decât cei plăvani şi mai mulţi şi mai mari. Sigur că se vor găsi imediat unii care vor zice că este la mintea cocoşului să fie aşa, că doar ce e mic se vede mai greu şi invers, chestie de mişcare şi de percepţie. Nici nu vreau să-i contrazic, au şi ei dreptate desigur, dar să nu se bazeze doar pe atât că o dau în bară. Peştii văd şi ce e mic şi ce e mare. Văd şi cocostârcii şi alte de-astea, care se învârt pe acolo şi oricât de mic ai fi tot eşti mai mare decât o barză sau un pescăruş, că altfel nu ai putea ţine băţu-n mână şi nici duce rucsacul. Peştii aici greşesc calculul, te văd mai mic şi te cred mai cruduţ la minte. Chestia asta o poţi specula. Dacă eşti găligan, stai jos pe scăunelul de pescuit, că pentru asta a fost el făcut. Şi iaca un sfat bun, care te poate ajuta de nici nu-ţi dai seama.

 

Dar ei, adică peştii, nu se opresc aici cu gândirea, ci merg mult mai departe. Te ghicesc şi cât eşti de meseriaş, nu ştiu cum o fac, dar o fac. De eşti începător, te dibuiesc imediat şi te consideră un pericol nu prea mare şi tocmai bun de dus de nas. Pun gura la viermişorul tău cu mai puţină teamă. Treaba asta e uşor de dovedit prin cugetarea împământenită, deja, printre pescari, aceea cu „bafta începătorului” sau „norocul prostului” cum vreţi   să-i ziceţi, că tot aia este. Norocul ăsta nu vine că aşa ar fi scris prin ceruri, prin evidenţele lui Neptun sau ale ăluia care răspunde de sector, ci vine din mintea ălora de dincolo de luciul apei. Aşa gândesc ei, şi nu gândesc rău de loc. Te dibuiesc urgent ce hram porţi şi ce ai în cap. Dacă te uiţi atent la malul apei când intră vreun animal să se adape, vreo vacă sau vreun cal, vei vedea pe lângă picioarele lui peşti chiar măricei, care nu se prea sinchisesc de matahală. Dar ia du-te tu cu picioarele în apa limpede să vezi cum spală putina. La vreun loc de baie unde se adună multă lume bolborosind apa, dacă mergi pe teoria celor care zic că una dintre condiţiile necesare ar fi liniştea dacă vrei să prinzi peşte, greşeşti din nou. Că nu este aşa, o dovedesc multe cazuri când aşa în joacă mai mult de fală, cineva a aruncat undiţa pe aproape, a scos ditamai clenocul. Am văzut-o cu ochii mei. Să nu te mire chestia, că doar solzoşii ăştia ştiu care e treaba, locul nu ar prezenta mare pericol ştiind că lumea de acolo are cu totul altă treabă, nu să le poarte lor de grijă.

 

Ştiu domnule, asta este, nu sunt proşti cum credem noi. Au evoluat şi ei. Înainte îi mai prindeai cu fel şi fel de scule primitive şi de toată jena. Acum nu mai poţi, rar de tot. De-aia se zbat firmele astea care fac scule să ţină pasul cu mintea peştilor şi chiar să le-o ia înainte. Nu numai aşa ca să apară scule care de care mai sclipitoare şi mai frumos îndoite ci urmărind în primul rând performanţa lor. Dai un ban dar merită. Ia imaginaţi-vă, cei care l-aţi văzut pe Louis de Funes în filmul ăla mortal „Nevăzut, necunoscut”, când câştiga concursurile de pescuit făcându-şi băţ dintr-o cracă şi pluta din nasturii căputului şi scoţând crăpceni de duduia pământul. Imaginaţi-vă acum că ar participa la vreun concurs la crap pe malul Săruleştiului. Canci, dar canci cu „C” mare, poate vreun sorete lovit de insolaţie! Asta ar prinde...

 

Peştii au minte, iar foamea o ascute şi asta trebuie să ştiţi. Nu vedeţi ce deosebire mare este între cum pescuieşti într-o crescătorie, unde peştii se dedau leneviei mentale, hrăniţi şi ocrotiţi de om. Ăştia nu au instincte? Au, dar nu-şi mai pun mintea la contribuţie, îi scoţi unul după altul. Dar du-te la o baltă sălbatică, oricât de mulţi şi de flămânzi ar fi ei, altele îţi vor fi performanţele. Diferenţa este acolo în căpşorul ăla lucios, de care trebuie să ţinem seama.

 

Îmi amintesc cum pe vremea copilăriei toată lumea prindea scobar pe Strei, la râmă roşie. Intrai în firul apei până la genunchi şi dădeai  în josul tău cu râmă roşie şi plumb uşor. Cei care nu intrau în apă dădeau de pe mal la plută. Se prindea vârtos.

 

Aşa o dată pe un mal al Streiului erau vreo cinci-şase pescari unul lângă altul la loc bun şi momit. Între ei a apărut un altul, care prindea de trei ori mai mult decât ceilalţi. Se uitau la el prostiţi.

- Cu ce dai, dom’le?

- Cu mămăligă!

Pe la noi doar crapul punea gura la mămăligă. Dar puteai zice că tipul e prost, când scotea cum scotea? Nu puteai. Şi uite aşa a apărut moda mămăligii la scobar. Toată lumea cu mămăligă şi numai mămăligă. A mers o perioadă bună iar apoi a dat în scădere. Până a apărut iar într-o gaşcă de mămăligari unul care iar prindea de-ţi venea să-i dai în cap.

- Cu ce dai dom’le?

- Cu vermişori!

Şi apăru moda vermişorului. Dai cu râmă roşie acum, prinzi mai mult decât ei. Şi iar te întrebi de unde toate astea, că doar nu se greţălesc peştii aşa uşor. Explicaţia s-ar găsi tot în căpşorul peştilor. Văd şi gândesc, prinzându-se de figură. Aşa că vă mai dau un sfat, nu mergeţi pe tradiţie, mergeţi pe inovaţie. Puneţi-vă capul la contribuţie. Încercarea nu costă bani, dar îţi poate aduce surprize plăcute. Ţine pasul.

 

Dar câte nu s-ar putea vorbi pe tema asta. Alte şi alte exemple desprinse din cartea aia de logică şi din păţanii. Deocamdată ajunge. Ce nu ajunge însă, sunt sfaturile pe care vi le-am dat, vreo două parcă. Puţin. Măcar trei ar fi bine. Păi al treilea se desprinde clar din ceea ce v-am povestit: nu faceţi greşeala să vă trataţi adversarul ca pe o fiinţă nedemnă de voi, lipsită de minte şi imaginaţie. Nu vă credeţi veniţi din ceruri ci trataţi problema aproape de la egal la egal, gândindu-vă tot timpul ce aţi face voi în locul lui şi în situaţia dată. De-abia atunci îi puteţi deveni superiori, dovedind că aveţi mai multă minte. Până acum nu se ştie care pe care şi cât este scorul, din câţi peşti au muşcat momeala, câţi peşti au ajuns în traista voastră şi câţi au plecat liniştiţi cu momeala în burtică. Tare-mi e teamă că scorul este net în favoarea lor.

 

Romulus TOT

Simeria

iunie, 2008

 

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)