Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Lumină din neprevăzut

Ileana Stanca Vičič, Slovenia

Impresii si pareri personale in FORUM

 

E dimineaţă. Focul arde necurmat în odaia plină de voci isterice, care-ţi trezeşte nervii, dându-ţi o stare de revoltă. Afară totul e alb. Copacii desfrunziţi arată pustietatea acestui alb, dându-i o nuanţă de alb – cenuşiu. E frig, şi acest alb, o să dispară odată cu căldura. Totul se topeşte în bătaia fierbinte a soarelui. Numai pe Julia, soarele nu o încălzeşte, este prea rece în acest soare! Tic-tac-ul ceasornicului îi distrage atenţia. Este ora 12, ora prânzului. Afară se aud glasuri, vecinul îşi înjură soţia, câtă mizerie în acest comportament uman, dacă se poate numi aşa... În bucătăria modestă, un foc slab încălzeşte supa lungă şi neconsistentă. O masă, un pat, patru scaune şi pisica fantomatică se lipeşte de picioarele Juliei, distrăgându-i atenţia, trezind-o din euforia numeroaselor gânduri. Patul plin cu haine, masa încărcată cu tacâmuri, mătura jerpelită din colţul uşii, toate aceste obiecte o chemau la ordine. Totul era atât de pustiu în jurul ei; privirea absentă a Juliei, mă face să cred că, lumea vitregă în care trăieşte, o determină să aspire la ceva mai bun. Doar gândul o face să spere şi să nu dispere, să ridice ochii spre soare şi să creadă, da, să creadă în ceva mai bun. Totul e mort în obiecte, fiinţe, în jurul nostru, dacă nu există acel licăr de speranţă, fior care-l primeşti de undeva de Sus, din Supranatural. Ar fi oare posibil ca aceste obiecte moarte, să o înveselească, să o trezească din starea nedefinită, letargică? Nu, este imposibil! Absolut. Doar gândul la ceva măreţ o face, să spere, să-şi depăşească condiţia de ţăran, cum spunea un renumit profesor de literatură, afirmând cu tărie, poruncitor: trebuie să ne depăşim, trebuie să ieşim din normal, din limetele vitregului de azi, să realizăm ceea ce alţii nu au reuşit. Câtă dreptate avea domnul Onica, proful de română! Iată, un personaj din viaţa Juliei, care rămâne în memoria ei, ca ceva de neşters. Ani de liceu, cu cântece "Gaudeamus Igitus" şi "Salve Magistra", care şi astăzi îi trezesc nostalgii, Juliei ! Supa e servită..., se aude doar clincătul lingurilor, iar gândul ei hoinăreşte în lumi mai înalte. Ce bine că, totuşi, a început să aspire, viseze la o lume mai înaltă, nobilă. Este atât de izolată de lumea din exteriorul ei, şi creşte, creşte... Ca lianele încolăcite, întortocheate pe un castel îngrijit. Creşte. Gândul nu ţine seama în ce lumi se dezvoltă. Lumi diferite. Gândul creşte, urcă tot mai intens în singurătate, în lumea cuvintelor ne auzite şi ne rostite decât de ea însuşi. În singurătate ne contopim, ardem ca o jertfă vie spre Templul Marelui Creator, Atoatevăzătorul, Omniprezentul, Preasfântul, contopindu-ne cu Nemurirea, descoperindu-ne astfel, micimea - micşorându-ne.

O dorinţă puternică năvălea înlăuntrul Juliei, întrebându-se:
- Când vor prinde grai, când vor fi auzite? Îşi va putea depăşi condiţia de om modest , va ieşi din banal, va reuşi în viaţă?
Un ţipăt sfâşietor o trezeşte, îi sufocă gândul.
- Gând banal, gând nerespirat de nimeni, ia-ţi zborul din fiinţa mea şi-mi adu viaţă, viaţă, o viaţă mai bună!!!

Ridică ochii din farfuria cu supă trezindu-se din euforia gândurilor. Realitatea o durea , o orbea. Viaţa era prea dură. Privea tristă la tatăl ei, un negativist, un învins, se simţea în el deprimarea, amărăciunea ...

Nu dorea ca peste câţiva ani, să ajungă ca el, o învinsă, conformată.
- Eu nu trebuie să mă compar cu el, nu trebuie să rămân o învinsă, o mulţumită, o conformistă supusă! Îţi promit, personajule, îngerule, că voi lupta! O forţă nepământească o învălui, conducându-i sentimente, un amalgam. Sentimente de tot felul. Tristeţe şi speranţă, concomitent. Contrastul o orbea.

Se ridică de la masă, şi plecă ca o furtună. Lacrimile, caietul şi creionul. Iată, refugiul ei. Totul i se părea absurd. Nu mai dorea să citească în suflete, să descifreze benigme. Locul ei la acea masă i se părea absurd. Gândul ei, prea înalt...

Să fie totul o greşeală, chiar şi aspiraţia ei la ceva mai nobil, pur. Totul era caraghios, i se părea că râdeau toţi de ea; lăsând amprente adânci în copilul din ea. Atâta fragilitate, sensibilitate, de neatins. Hipersensibilitate, iată sufletul ei.

Prânzul a luat sfârşit. Tatăl Juliei îşi luase ca de obicei locul, aţipind.Toţi în felul lor erau oarecum satisfăcuţi, acceptând prezentul, necomplicând, disecând firul vieţii în patru. Doar Julia se zbuciuma, dar nu în zadar.

Care era soarta ei, la urma urmei toţi suntem lut, un bulgăre de noroi. Din ţărână am fost creaţi şi în ţărână ne vom transforma.
Să fie oare, aşa?

Libertate care eşti în ceruri,
Dezleagă inima mea,
fă-o să fie Una cu a Ta!
Libertate care eşti în ceruri,
Dăruieşte-mi din bunătatea Ta,
iar inima mea,
fă-o să bată ca şi a Ta!
Libertate care locuieşti în ceruri,
Umple-mi fiinţa mea,
dă-mi ascultarea Ta,
învaţă-mă !
O, suflete divin, aşează-mă în Tine,
Şi nu mă risipi în lumea de'ntrebări
Adună-mă, fărâmă cu fărâmă,
aşează-mă-n Seiful Tău!

Ileana Stanca Vičič, Slovenia

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)