Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

La Moniom, Duşan Basista trage clopotele

 

Matei Bîtea

 

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

            De sus, din turnul cu clopote al bisericii din Moniom, se zăreşte casa lui Duşan Basista. „Aia pe care se vede pictura, cum n-o vezi, uită-te după degetul meu!“ Şi ca să-i fie mai mult loc pentru deget, a dat întreg oblonul la o parte, nu doar jumătat, cât fusese. „Acum pozează-mi satul, şi încolo şi încolo, să prinzi tot!“ îmi dădea indicaţii acest sculptor, ce se pregăteşte acum de una dintre cele mai mari aventuri ale sale. Apoi a spart clopotniţa în celelalte trei laturi, dând şi celelalte obloane la o parte, spre buna vedere a aparatului meu de fotografiat. Soarele de toamnă târzie a intrat cu grabă printre clopotele bisericii. „Să-mi faci şi cu ele poză, şi despre ele voi scrie!“

            Monografia satului Moniom şi a bisericii de aici, întâmplări petrecute de la prima casă despre care se pomeneşte în scris şi până acum, în timpul când au fost puse termopane la ferestrele lui Sabin Pautza, se adună cu încetul într-o carte. Acestea vor fi toate înscrise în marea încercare la care singur s-a pus Duşan Basista, sculptor-decorator cum se autointitulează şi cum de fapt se şi arata din ceea ce face. Altfel, un ţăran. Un navetist ce lucrează în schimburi la UCM Reşiţa.

 

Întoarcerea la poezie

 

            Trecuse ceva vreme de la ultima-mi vizită în casa lui Basista, n-am putut însă să nu observ dispariţia părului uriaş şi bătrân din faţa porţii. Gândurile mele au ghicit ce se întâmplase cu pomul, de bună seamă că rădăcinile lui zgălţâisera zidurile casei şi aşa s-o fi luat hotărârea de tăiere. La întrebarea mea nepusă, dar citită cu ochii, Duşan a spus doar: „Despre morţi numai de bine!“ Intrasem aşadar din nou în casa lui, printre uşile pe care niciodată nu le-am ţinut minte, dornic de a ieşi în curte, a mă aşeza pe un butuc şi a începe ţuica. Surpriză: nu mai erau butucii! Aflasem că nu mai e nici Regele Pădurii, o rădăcină frumos mirositoare şi cu care Duşan a intrat definitiv în mintea mea ca un om mângâietor de lemne şi colecţionar de închipuiri. Spunea că l-a dat, eu acum nu mai ţin minte cui, important este însă că i-am zărit în curte un fel de rastel, cu alte crengi răsucite sau cu scorburi, culese de prin pădure şi care aşteptau cuminţi o daltă, un cuţit şi poate un strat de lac. Apoi  primeau un nume, din mintea veselă a acestui bărbat pe faţa căruia se mai vede încă fecioria. Pe rastelul acela stăteau deci Cotoroanţa (o scorbură), Făt Frumos (o creangă chipeş îndoită şi închipuită drept un trup zvelt de bărbat) şi alte crengi încă nenumite. Aşa se face că nu l-am mai plâns atât pe Regele Pădurii.

            Cum spuneam, nu mai erau butucii. În locul lor o masă, două bănci şi o umbrelă uriaşă, ca la  terasele din centru. Iar pe masă o maşină de scris, în vecinătate cu hârţoage şi poze vechi. „Ah, numai acuma cât mai e cald şi nu plouă încă, nu stau cu ele afară în tot timpul“, veni o lămurire foarte necesară. În toată curtea lui se foiau o grămadă de orătănii, găini mai cu seamă. Am aflat că dacă Duşan spunea cumva „moşul, moşul“, toate galinaceele acelea se adunau în jurul lui, păcălite de ideea de a primi ceva grăunţe de mâncare. Nostim de închipuit cum foiau în juru-i, atunci când el bătea de zor la maşină. Despre ce scrie Basista încă nu e timpul să vorbim, atâta doar că, şi prin  munca lui, se pregăteşte centenarul sfinţirii bisericii ce va avea loc la anul. „Numai sănătoşi să fim!“ Şi intrăm încet într-o poveste cu regretatul poet Ion Chichere care, cu puţin timp înainte de a muri pe nepregătite, a fost la Moniom şi, împreună cu Duşan, au tras amândoi de frânghiile clopotelor. Cel puţin, aşa am înţeles eu că s-a întâmplat... În urma acelei întâmplări, Basista a mai făcut o lucrare, parte din ea furând tocmai o limbă de clopot de biserică, numai că nu dăngăne... Am vărsat amândoi câte un strop, în amintirea celui ce fusese poet, prieten al nostru şi care compusese pentru sculptorul în faţa căruia mă aflam: „Am văzut un burete / din care picură stropi pătraţi /  forma nu este copac / fără frunza ochiului /  O rindea poate fi poemul...“

 

Poveşti pentru copii mari

 

            Şi, dacă tot m-a prins acolo, vrea să-mi arate cum scoate el dracii! Din nişte furci de fier, acelea sunt coarnele iar locul unde vine coada de lemn e trupul dracului. Ochii? Nimic mai simplu. Beleşte nişte sfeşnice cu petrol, ia partea aceea pe unde stă fitilul şi o scoate afară. Crăpătura pe unde arde flacăra, aşa îngustată cum e, pare întocmai ca o pupilă ce se închide la lumină prea tare. „Păi li se închid ochii, că lor nu le place la ziuă! De-aş putea scoate dracii şi de-adevăratelea, ar fi bine..“

            Sunt aproape sigur că n-aţi fost pe la prietenul meu pe acasă, mai sigur sunt că n-aţi fost în grădina lui, nu i-aţi văzut heleşteul. Duşan mai sare câteodată bombă în el, vara când e cald... Şi îşi mai bea cafeaua stând în răcoarea apei, cel puţin aşa făcea mai demult... Acum, să spun drept, trăgeam în permanenţă cu coada ochiului spre heleşteul din grădina lui Basista. Aşteptam să văd acolo o fiară. Mi-o închipuiam mare, aşa ca un copil de şapte ani, cum îşi înalţă deasupra apei capul plin de solzi şi înghite o muscă crescută cât pumnul ce zboară imprudentă tocmai pe acolo. Mă îmbolnăvisem de imaginaţia lui Duşan. Dar ceva-ceva tot aşteptam să văd: crapii lui Basista. Se lăuda că a pus înăuntru 150 de bucăţi la care le dă tărâţe, cu lopata, întocmai cum ai hrăni nişte porci, vezi bine de aceea credeam eu că voi vedea fiara. Neapărat numai nişte fiare puteau fi în heleşteul lui Basista, parcă le vedeam cum bulbucă apa atunci când sunt hrănite, murmurând ceva de genul „să trăieşti, stăpâne“ şi acest murmur fiind numai de Duşan înţeles... N-am văzut însă nici o bestie şi îi atrag atenţia: „păi, spuneai că o să-i văd!“ Aproape că s-a zburlit la mine: „Eu ţi-am zis de crapi? Caraşi am zis, nu crapi!“ Oi fi înţeles eu greşit, sau poate o mai fi mâncat din ei, mă gândeam în mine, uitându-mă la burta prietenului meu...

            Duşan mi se părea obosit. Am găsit de cuviinţă să mă retrag, să-i las răgaz de odihnă. Se cuvenea, mai ales că, adesea, artistul-ţăran se mai scula noaptea şi mai sculpta câte ceva, o mască, de exemplu...

 

Invitaţie la Moniom

 

            Cele ce v-am spus mai sus s-au petrecut acum câteva zile, când încă toamna era caldă. Lipsa mea de iuţeală în a scrie, acesta este motivul pentru care am întârziat cu relatarea. Şi cu chemarea la sat, aproape de Reşiţa, să mergeţi la Duşan Basista, să-i vedeţi locul unde povesteşte şi de unde-şi ia poveşti, să-i ascultaţi graiul bănăţean şi să-i vedeţi frumosul ...

            Pentru cei ce nu-i cunosc lucrările, risipite ca premii la concursuri de creaţie, sau stând monumental în picioare prin Văliug şi Crivaia, aducându-ne aminte de Vida Gheza, mai cu seamă pentru ei este acestă invitaţie la Moniom. Acolo, în casa muzeu al satului, unde principala cameră de lucru a lui Duşan este împărţită în două. În prima parte este loc de contemplaţie, unde-i coace mintea. Iar cealaltă este o moştenire, pe care Basista o lasă la rândul lui. Brâie şi fote vechi, boate de ciobani, caiere şi fusuri, multe alte minunăţii de la ţară, vechituri îngrijite şi frumoase. Vizitatorii aceştia să-şi potrivească numai ceasul cu cel al uzinei reşiţene, să-l prindă pe Duşan acasă. Sau să nu fie pe la vreo biserică, unde mai face câte o uşă împărătească...

 

            Matei Bîtea

            http://geocities.com/mateibit

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.