Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

,,Paradoxurile vieţii"

Editura ,,Casa Cărţii de Ştiinţă", Cluj Napoca 2007 - autor  MARIA OLTEANU

Cartea de proză

 Cu o întâmpinare de Melania Cuc, redacţia Agero

 

 

Scriitoarea Maria Olteanu s-a născut în localitatea Budeşti, jud. Bistrita- Năsăud. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul l999.  A debutat editorial în Antologia de poezie ALFA 85 , la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Poetă remarcabilă, a scris cărţi de poeme dar şi altele, destinate copiilor.  In  fişa sa de autor figurează, cronologic vorbind, titlurile care au impus-o în lumea literară, ca pe un autor prolific şi ancorat în problemele acute ale cotidianului pe care îl traversam, noi toţi, cetăţeni ai Planetei.

COLINA ALBASTRĂ, versuri, Ed.Dacia, volum de poeme, apărut la Cluj-Napoca în 1989; DIN FIRE DE PĂPĂDIE, poezii pentru copii, Ed. Ion Creangă, Bucureşti,1990; 3.LACRIMILE LUNII, poveşti, Ed.Macarei, Târgovişte,1996; .ZEII STRIVESC LINIŞTEA, ediţie bilingvă, româno-franceză, Ed. Clusium, Cluj-Napoca,1998; CONVERSAŢIE CU CERUL, versuri, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 2002; PESTE MARGINEA LUMII, versuri, Ed. Limes,Cluj-Napoca, 2005; O SCRISOARE CĂTRE SOARE, poveşti, Ed. Nico, Tg. Mureş, 2006; ŢIPĂTUL PLANETEI, versuri, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2007; INFINITUL SINGURĂTĂŢII, versuri, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2oo7 şi cea mare recetă,  PARADOXURILE VIETII, carte de proză, apărută la Ed.Casa Cărţii de Ştiinţă la finele anului, 2OO7, - toate volumele autoarei sunt detalii, doar aparent separate, dintr-un puzzle prin care ni se reliefează o lume extrem de complexă. Viaţa în toată plenitudinea sa este transfocată în imagini pe care  sinagmele poematice le definesc în literatură adevărată.  

Scriitoarea Maria  Olteanu mai poate fi descoperită şi în diferite antologii, cum ar fi: Alte poezii pestriţe pentru băieţei şi fetiţe- Ed. Ion Creangă, Bucureşti, 200l;  Cenaclul Literar George Coşbuc ;  Poem pentru oraşul natal Bistriţa ; Patruzeci de poeţi bistriţeni ; Almanahul  Mihai Eminescu, Clujul literar, 1900-2005; Un copac de sunete, ediţie bilingvă, româno- maghiară; Cuvinte, almanah literar editat de Filiala Uniunii Scriitorilor din Cluj- Napoca şi în Dicţionarul Literar al Judeţului Bistriţa Năsăud.

Aşa cum era fi firesc, premiile nu s-au lăsat aşteptate , Mariei Olteanu fiindu-i acordat Premiul Special al Juriului la Festivalul Naţional de poezie GEORGE COŞBUC, pentru volumul PESTE MARGINEA LUMII, Ed. LIMES, Cluj- Napoca şi Premiul Special al Juriului la Festivalul de proză LIVIU REBREANU, pentru cartea de poveşti intitulată O scrisoare către Soare.

Dintre cei care s-au aplecat asupra cărţilor Mariei Olteanu şi au scris despre ele,  îi amintim pe:  Gheorghe Grigurcu, Constantin Cubleşan, Valentin Taşcu, Mircea Petean, Adrian Popescu, Ilie Roşianu, Olimpiu Nuşfelean, Nicolae Băciuţ, Ion Radu Zăgrean,  Gavril Moldovan.

Considerată până nu demult, Poetă, una în adevăratul înţeles al cuvântului, Maria şi-a surprins cititorii cu ultimul său volum, care conţine pagini de proza incitantă, scrisă fluid dar şi acroşând spaţii geografice şi destine cu care nu ne întâlnim în fiecare zi.

 Ca pe o tablă de şah, piesele-subiecţi cu rol de personaje, sunt ,, mutate,, cu abilitate de profesionist, situate în poziţii de-a dreptul strategice, într-o confruntare în care misterul domină, ne determină, ca cititori, să ne implicăm emoţional în ceea ce citim.

Cu  ,,Paradoxurile vieţii,, Maria Olteanu a convins, daca mai era nevoie, că a atins maturitatea scriitorului contemporan.

A demonstrat cu prisosinţă că poate ,, acţiona,, şi stilistic şi pe paliere epice, că are puterea să construiască lumi diverse, dar mai ales să ne facă pe noi, cititorii, să credem în  în ceea ce ne oferă, ca într-un destin.

Ceea ce va face în Literatură de acum înainte, va ca o încununare, o completare  a corolariului de frumuseţi pe care ştie, a ştiut mereu să le aşeze cu talent şi fantezie creativă în fiecare filă de carte scrisă şi dăruită nouă, până în ziua de azi.

 

Melania Cuc

Redactor AGERO

..........................................................................................................................

 

 

Paradoxurile vieţii

(fragment din volumul cu acelasi nume), Maria Olteanu

 

De câteva zile ningea fără întrerupere, aşa încât circulaţia pe şosea era din ce în ce mai dificilă. În munţi viscolea iar vremea nu dădea semne de schimbare. Maşina urca cu mare efort panta abruptă, cu multe serpentine. Noaptea şi nămeţii viscoliţi îngreunau vizibilitatea.

- Trebuie să fii nebun să urci muntele pe o astfel de vreme! -  spuse brunetul cu haină de piele.

Şi totuşi, cei doi păreau liniştiţi. Cel de la volan scruta drumul cu ochi pătrunzători şi apăsa cu putere pe acceleraţie. Erau pe drumul bun.

- Ajungem. Uite Crucea!

O stâncă, modelată de vânt şi de ploi, luase forma de cruce.

Circulau cu farurile aprinse; era un drum care se abătea de la şoseaua principală, mai mult o potecă de munte, pe unde iarna nu circula nimeni sau aproape nimeni. Cauciucurile derapau deşi erau prevăzute cu lanţuri. Din când în când însoţitorul cobora pentru a da la o parte zăpada adunată-n foiaşe.

De la o vreme au abandonat maşina şi au pornit-o pe jos cu rucsacurile grele în spate. Şi-au tras glugile de la hanorace peste căciulile de blană şi şi-au strâns cataramele cizmelor galbene şi înalte până peste genunchi.

Prin noaptea întunecată urcuşul era tot mai anevoios. De sub norii groşi luna străbătea, din când în când, preţ de câteva secunde, luminând drumul, apoi era răpusă din nou de norii încărcaţi de apă grea.

De vreo două ore înotau prin nămeţi, cu frunţile îmbrobonite de sudoare; rucsacurile erau grele, nu glumă... Viscolul îi izbea drept în faţă, cu ace reci de gheaţă.

- Marfa trebuie să ajungă neapărat în noaptea asta -  spuse bărbatul de la volan şi ochii lui, care-i ieşeau aproape din orbite, îi străluceau asemeni unei jivine.

Ca la un semn, se auzi un urlet pe întinderea albă; altul îi răspunse din apropiere.

- Dihăniile! Ne-au dibuit! Sunt înfometate ale naibii!

Trebuiau să fie cu ochii în patru. Îşi pipăiră armele aşezate la îndemână, pentru a se simţi mai în siguranţă. Noroc că ştiau locurile, le străbătuseră doar de atâtea ori. Vara s-ar fi putut descurca cu ochii închişi, chiar dacă existau pericole la tot pasul, dar acum drumul era greu.

Simţurile celor doi bărbaţi erau ascuţite la maxim; erau atenţi la fiecare zgomot, la fiecare licăr al nopţii. Deodată, în faţa lor scânteiară ochii unei fiare, care-i privea lacom mestecând din fălci. Se apropiaseră pe nesimţite şi, deodată, când luna apăru pentru o clipă,-  lupul se năpusti asupra celor doi. Bărbatul brunet scoase precipitat pistolul şi trase. Nimeri în plin. Un şchieunat sfâşietor răzbi până la ei.

- Păzea!; din spate veneau alţi doi lupi.

Conform instrucţiunilor nu aveau voie să atragă atenţia, dar de data aceasta, apăraţi de viforul puternic care amortiza orice alt zgomot, nu şi-au scos cuţitele.

Îşi puseră jos rucsacurile şi acoperiră cu zăpadă corpurile răpuse ale lupilor. O rafală de vânt cu zăpadă spulberată, formă, cât ai clipi, un morman care şterse orice urmă. Porniră din nou. Viscolul se mai potolise. Dar mai aveau încă de mers.

- Nu mai am putere -  şopti brunetul. Simt o sfârşeală şi un dezgust. Mă întreb ce rost avem noi în viaţă? Bani avem, dar în rest? Mai rău ca o fiară hăituită. Mâncăm fărâmiturile de la masa şefului.

- Gândurile negre-s pentru nătărăi! Linge un pic de praf şi treci în lumile de sus! -  se auzi râsul batjocoritor al ochiosului.

Îşi scoase din buzunar pliculeţul cu praf alb, îl goli în palma roşie de frig şi-l linse ca pe o îngheţată. Simţea cum forţe proaspete-i pătrund în sânge.

- Oh, sângele-mi clocoteşte ca la apropierea unei ibovnice! Mă simt tânăr şi puternic ca un taur.

Afară se înseninase. Stelele străluceau ca diamantele iar luna îşi arunca lumina ei lăptoasă pe luciul zăpezii. Respirară cu nesaţ aerul curat. De oboseală le venea să vomite; o clipă s-au sprijinit unul de celălalt. În cele din urmă au ajuns la intrarea secretă.

La uşa grotei vântul adunase zăpada într-un troian gros, încât le-a trebuit mult timp până să-şi croiască drum spre intrare. Priviră tăcuţi, pentru câteva minute, stânca ce se ridica dreaptă asemeni unui soldat în post. Erau satisfăcuţi. Cui să-i fi trecut prin minte că sub stânca aceea se afla un adevărat laborator, un muzeu cu lucrări scumpe, un palat luxuriant?!...

 

Maria OLTEANU

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)