Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

POVESTEA POMENIRII LUI DUMNEZEU

 Liviu-Florian JIANU

 

 

Colaboratorul nostru Liviu Florian-Jianu ne-a împărtăşit bucuria pe care o datorează obţinerii premiului al II-lea la sectiunea creaţie, proză scurtă satirico-umoristică, la Festivalul National de umor “Liviu Oros”, Deva, 28-29 martie 2008. Ne bucuram pentru succesul său, îl felicităm sincer şi le mulţumim organizatorilor de la Deva, pentru acest gest superb de cultură. În cele ce urmeayă, pouteti citi lucrarea premiată.

Melania Cuc, redacţia Agero

 

 Motto: „Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea".(Ion Neculce)

 

            Trăia în zilele noastre, în ţara Caliciei, cea doldora de pustnici şi mucenici, vieţuind în bună înţelegere, meditaţie, frăţie, şi reculegere, un dreptcredincios derviş pocăit, pre numele lui Drojdie. La vârsta înţelepciunii şi a părului alb, care îi învăluia trupul mărunt şi firav, după o viaţă întreagă petrecută în post şi rugăciune, pe scenele lumii, avea acest Drojdie o ultimă dorinţă pe suflet:  să facă o pomenire lui Dumnezeu.

             Şi era o pomenire, pe vremea noastră, o încercare greu de dus la capăt. Căci trebuiau aduse în Biserică, şi oferite în dar, nu mai puţin decât o pâine, o sticlă de vin, una de ulei, şi o lumânare. Toate la un loc, un condei de cel puţin a suta parte dintr-o uncie de aur. Câţi nu incercaseră să facă mult mai puţin! Să dea toată viaţa lor măcar o firimitură din pâinea staffului calic, spre pomenirea Celui Atotputernic! Zadarnică le fusese toată nevoinţa, şi priceperea! Zadarnică  arta oratoriei şi elocinţei!  Nici un quarc de pâine nu ieşise din mâna, ori buzunarul  vreunui calician bogat! Darmite o pâine, o sticlă de vin, una de ulei, şi o lumânare! O minunea din acestea nu s-a mai pomenit! Toţi, dreptcredincioşi din tată-n fiu! Toţi, în consilii de administraţie, slujbaşi ori directori bancari, manageri, comercianţi, negustori, afacerişti, politicieni, notari, avocaţi, magistraţi, angrosişti, ori, pur si simplu, oameni de sute, ori mii, de euro pe lună, salar!

            O, încercarea încercarilor! Ce oameni să aibă în Calicia asemenea averi, încât să dea din ele, un firfiric, măcar!? Cine să îşi ofere asemenea divine plăceri, serafimice desfătări, heruvimice încântări, încât să plătească a suta parte dintr-o uncie de aur, pentru pomenirea lui Dumnezeu!? Cine să îndatoreze Bunătatea Dumnezeiască, cu recunoştinţa omenească? Căci toţi bogaţii Caliciei erau  neşte calici, sadea! Care nu puneau, plângeau ei,  nimic în gură,  cu anii! Nici din curţile lor fără garduri nu ieşeau, pentru a nu risipi, din iconomia puterilor trupurilor lor, caloriile vitale – necum să călătorească în fiecare weekend în alte ţări, pe alte continente, ori oceane! Trăsurile şi le puneau pe foc, anotimp după anotimp, ba o roată, ba un ham,  ca să îşi încălzească, cât de cât,  bordeiele! Iar animalele de tracţiune, neavând cu ce să le hrănească, le vindeau cu adâncă mulţămită, pe câte o binecuvântare! De maşini, limuzine străine, vile, şi conace, cine să fi auzit? Căci toate maşinile lor, împreună, spuneau ei,  se mărgineau la un primus defect, pe care îşi încălzeau picerele, în zilele însorite de iarnă, sau pe a cărui tăblie îşi răcoreau buricele deştelor, sub arşiţa verii! Iar toate vilele lor, laolaltă, erau biete bucăţi de cartoane, sau reviste cu strigături de marfă, la umbra cărora se fereau de zăduf, ori cu care îşi oblojeau de ger, ţurloaiele! De bani în lei, care din ei să-i vază? Căci toate averile lor, puse pe un singur card, nu ar fi plătit  măcar privirea unui ajutor de foncţionar bancar, nici nu ar fi achitat energia pentru o singură citire pe bancomaţ a codului lor PIN, de calici şi bogati, şi  emancipaţi! Iar despre bibliotecile lor, ce să mai vorbim? Aveau tot atâtea cărţi, câte cârciumi, supermarketuri, staţiuni, şi restaurante nu s-au deschis, încă, în cultura universală!

            “Unde să merg?” se întreba sărmanul Drojdie. “La ce uşă să mai bat, Doamne?” “Căci în toate cocioabele cu termopane, ori cu două-trei nivele de clasă primară, ori în vilele, hotelurile şi restaurantele pline de nevoitori postitori, şi nunţi drepcredincioase, ori în supermarketurile nevoiaşe,  ori în băncile care fac comerţ liber cu corcoduşe şi lapte de pasăre - am fost, şi peste tot, am dat numai de mâini întinse, gemete, sărăcie, vaiet, suferinţă şi boală!  Dar a suta parte dintr-o uncie de aur, în toată Calicia, de dat, nu am aflat!”

            La aceste cuvinte, în faţa lui Drojdie a apărut un înger balaoacheş, cu o geacă de piele neagră, şi cercel în ureche. “Pst! Pst! Băiatu’!” .“Eu?” întrebă Drojdie.”Tu, bă ţăranule! Eşti cool! Te-am auzit frecând manganu’! Cât îmi dai să-ţi vând un pont?” “Ce să îţi dau, îngere? Că nimic nu am! Poate, opincile astea din picere!” “Gagiule, eşti marfă! Scoate-le repede, şi deschide timpanu’! Degeaba ceri parale la bogaţii Caliciei! Ăştia e calici! N-are niciodată destul pentru ei! Ascultă-l pe mandea, du-te la nababii Caliciei!” “Şi unde să îi găsesc, îngere?” “Fă paşi la spitale, loosere! Aci, în Iovacra, du-te la Spitalul Filantropiei! Ori la Urgenţă! Să vezi acolo trai, neneacă! Parfum! Lovele cât cuprinde! Parnoase! Parai! Plimbă ursu’ repede! Valea!” “Îţi mulţumesc, îngere! Domnul să te binecuvânteze!”

            Şi dervişul Drojdie se încumetă desculţ spre spitalul Filantropiei. La poarta spitalului, pe o pancartă mare, de sticlă, scria cu litere de o şchioapă: “La Paradisul Nababilor”. Iar sub panou, cu litere meşteşugite, un meşter neîntrecut cioplise în foiţă de aur, următoarea inscripţie:   “Ceai cu pâine la micul dejun, ciorbă de zarzavaturi şi ghiveci de legume la prânz şi pilaf de orez fără carne la cină, acesta este meniul servit în fiecare zi bolnavilor  internaţi în Spitalul Municipal „Filantropia“. Pentru variaţie, în altă zi bolnavii primesc mâncare de fasole verde sau mâncare de mazăre. O dată pe săptămână primesc bonus două bucăţele de carne, una în ciorbă, iar cealaltă în mâncare. Şi acesta este doar meniul comun. Bolnavii din clinicile de pediatrie, oncologie, diabet, hematologie beneficiază de regimuri alimentare separate, în funcţie de specificul fiecărui bolnav. Bolnavii de diabet, de exemplu, pe lângă supa chioara şi cartofii natur pe post de felul doi, mai primesc şi o porţie de lapte cu fidea. Copiii mănâncă şi un biscuit sau o napolitană. 

            Un adevărat ospăţ, s-ar putea spune, având în vedere situaţia decentă, numai,  de la alt spital cu pretenţii, de data aceasta unitate sanitară regională, Spitalul de Urgenţă Iovacra, unde bolnavii  nu au mai văzut de la Crăciun o bucată de carne.

            Totuşi, conducerea Spitalului „Filantropia“ recunoaşte că mâncarea servită bolnavilor este mult prea săracă faţă de ceea ce prevăd normativele, sau faţă de necesar. „Alocaţia medie de hrană pentru un bolnav este de şapte lei pe zi, iar noi nu putem aloca decât trei lei. Cheltuim aproximativ 30.000 de lei pe lună, iar necesarul este de cel puţin 100.000 de lei””.

 

            “Sfinte Siluane, adulmecătorule de Duh Sfânt! Sfinte Macarie, ajutătorule al celor săraci! Sfinte Habacuce, apărătorul celor drepcredincioşi! Pe toţii mucenicii şi sfinţii!” strigă cu glas mare dervişul Drojdie. “Supă chioară? Fasole verde? Mazăre? Cartofi? Fidea? Cine  mai mănâncă azi, şi încă, în fiecare zi, asemenea ospeţe bahice, bunătăţi, şi jertfe? Biscuiţi? Napolitane? O, sfântă Filofteia, făcătoare de minuni! O, sfinte Mina, tămăduitor al celor bolnavi! O, preacinstite sfinte multmilostive Ioan al Alexandriei! Mare eşti, Doamne! Bun eşti, Doamne! Că mi-ai deschis poarta acestui aşezământ filantropic de comori nemăsurate, şi inimile acestor oameni îndelung  sârguitori în milostenie! Meniu de 30.000 de lei pe zi? Adecă… 3 pâini? O pâine dimineaţa, o pâine la prânz, şi o pâine seara? Doamne, aureşte gura mea, să cânte în versuri slava Filantropiei Tale, pentru aceste daruri!”

            După ce lăsă la poartă o pâine, taxa de vizitare a paradisului nababilor, Drojdie o luă cu râvnă prin saloane, să propovăduiască pomenirea lui Dumnezeu, şi să ceară un dram de milostenie.  După o îndelungată şi aprigă tocmeală cu nababii spitalului, de-a lungul mai multor ani, Drojdie adună: ba câte o înghiţitură de supă chioară, ba câte o frimitură de pâine mucegăită, ba câte un bob de orez căzut pe jos. Ba un chiştoc de ţigară Carpaţi, ba câteva fire curate dintr-o cârpă murdară.

            Din aceste avuţii, după o muncă de chivernisire de o jumătate de veac, dervişul încropi de o pomenire lui Dumnezeu, din care mâncară, şi se săturară, pentru un mileniu, toţi bogaţii  Caliciei. Chiar şi ultimii  300.

            La pomană, Drojdie avea o lumină aurie pe faţă. S-a închinat la toate icoanele, şi a privit cum bogatul staff al  Caliciei cioflăie şi molfăie pâinea, vinul şi uleiul, ba chiar şi lumânarea. Seara, când îngrijitoarea Bisericii a dat să închidă, a zărit, în genunchi, în faţa icoanei Sfintei Paraschiva, un om  cu o aură galbenă deasupra capului. A strigat la el. Nimic. A dat să îl ridice. Era ţeapăn. Drojdie era mort. Murise de fericirea celor văzute, trăite,  şi simţite, la pomana lui Dumnezeu. Că văzuse bogat sătul.

            De acum, în Calicia vor trece milenii până se se mai nască un sfânt asemeni lui,  care să îi mai facă lui Dumnezeu o pomenire,  din mila bolnavilor.

            Ce se vor face, însă, calicii bogaţi ai  Caliciei, toţi, dreptcredincioşi din tată-n fiu, estimp?

            Îndură-te, Doamne, şi lungeşte-le anii vieţii, cu mileniile, să guste şi ei ceva bun pe lumea asta! Baremi Veşnicia…Şi dacă nu vor mai prinde încă o pomană…primeşte-i, Doamne, în Rai !... ori în Împărăţia Cerurilor, măcar!…că sunt şi ei, oameni!

 

Liviu-Florian JIANU

4-6 martie 2008

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)