Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Claudiu POPESCU -  

PREZENTUL E SCURT

Lui M. Nedelciu

 

Claudiu Popescu

 

 

Nişte scări īntunecate (adică fără lumină pe coridor, n.n.). O uşă metalică maro, cu vizor la nivelul pieptului. Līngă, un frigider mic, Fram, ruginit, cu un teanc de scīnduri deasupra. Pe uşă, numărul 8 lipit strīmb. Fără sonerie.

 

                                            Totul se īntīmplă acum şi aici.

                                            Dar prezentul e scurt.

 

(inscripţie pe un interval de lemn dintre două geamuri ale acceleratului 1669, Iaşi-Braşov, 2001)

 

        

Īmi deschide tocmai Barbu (nume fictiv, de fapt pictorul e cam spīn, n.n.). Ne aşezăm la masa din bucătărie „că dincolo e plin de tablouri şi de nevastă-mea”. Nu, mersi, nu vreau cafea, că mă supără la inimă. Aşa tīnăr, zice el, īmi pară rău, ceai n-am. Fumează mult, fără să deschidă geamul. E frig rău, că īmputernicita face economie la căldură pe hernia mea de disc, hoţi domn’e. Pe faianţa de la chiuvetă e pictată o mare īnvolburată. Cămara e deschisă şi se văd rafturi cu borcane de dulceaţă aranjate pe soiuri. Ai venit să-ţi povestesc, nu?, stai să termin ţigara asta, sigur nu vrei cafea?

 

                                             Priviţi un sculptor: cīnd sculptează, toate puterile lui

                                            sīnt īndreptate către lemn, poziţia, privirea, mīinile

                                            converg către acel scop, toate puterile fiinţei lui se

                                            orientează ca īn cīmp magnetic spre acţiunea voită,

                                            sīngele circulă pentru a oxigena muşchii mīinii,

                                            experienţa ghidează ochii. Omul este ceea ce face.

                                            Mai mult, sculptorul apleacă nu numai cele ale fiinţei

                                            sale, dar strīmtorează, īndoaie şi coboară īnsuşi

                                            Universul, prin legile şi forţele lui, pe care le

                                            foloseşte la cioplit. Imaginaţi-vă Universul ca o mare

                                            curgere cilindrică şi aurie, care se īngustează şi se 

                                            apropie de axul ei atunci cīnd şi īn locul unde omul

                                            creează, apoi se depărtează iar şi revine la vechile

                                            hotare. Īn centrul pīlniei apărute se află sculptorul.

                                            Tot Universul īngenuncheat de o creatură! Sculptorul

                                            se sacrifică simbolic pentru a da viaţă, se reduce

                                            pentru a crea. Este un act de reīnscenare.

                                            Miluieşte-mă Doamne.

 

(inscripţie printre imaginile de la planşa cu disecţia muşchilor   antebraţului, dintr-un Mic atlas de anatomia omului, Dem. Theodorescu, 1987)

 

Deasupra mesei, īn locul unui calendar, e un tablou cu o masă fără scaune, pe care se află o cină frugală. Un bărbat, īntr-un colţ, şi o femeie cu o fată, īn celălalt, stau şi privesc farfuriile. Īţi place ideea?, mi-a venit cīt beam o cafea, aşa ca acuma, ţi-l dau dacă vrei, trei sute.

 

 

                                            Sīnt multe lucruri pe lume care au o destinaţie

                                            precisă, care sīnt valorificabile doar de către cei

                                            pentru care au fost făcute. Nu citi cele ce urmează

                                            dacă nu īţi sīnt destinate şi necesare. Vor citi numai

                                            cei care īnţeleg deja ce se va povesti. Dacă nu ştii

                                            dinainte sau dacă ai dubii şi nu se lămuresc după

                                            primul paragraf iar nu citi, mulţumeşte-te cu ceea ce

                                            s-a spus īnainte. Fără supărare.

 

(fragment copiat de Gioni īntr-o notă informativă, din manuscrisul  suspect al scriitorului C.P., 1979)

 

Īmi pun eu centrală termică şi-i dau peste nas īmputernicitei. Dar să termin odată ce am de zis că pe urmă vreau să vezi tablourile mele, artă domn’e!, şi nu scumpă. Eu sīnt, aşa cum mă vezi, singura persoană căreia omul ăsta i s-a mărturisit despre anumite lucruri pe care le făcuse, unele īn ascuns.

 

                   Odată, fiind trist, s-a aşezat la un pian şi a cīntat.

                   Pīnă atunci mai atinsese pianul o singură dată. S-a

                   aşezat şi a cīntat. Era o melodie tristă, nespus de

                   frumoasă, care ne-a īntristat şi pe noi.

 

Da, intra des la noi īn magazin, īi plăceau antichităţile, mai ales instrumentele muzicale, dar rareori cumpăra cīte ceva mic, neīnsemnat. Cam ce? Păi, ba un stilou, ba o fotografie, odată a luat o brăţară, drăguţă foc, şi-mi amintesc bine că l-am īntrebat dacă este pentru iubita lui, la care mi-a răspuns că femeia care a purtat-o trebuie să fie moartă, că e dintre războaie lucrătura. Chiar aşa a zis? Nu mai ştiu exact, dar asta mi-a rămas mie īn cap din ce a răspuns atunci, asta şi o teamă, o senzaţie, nu ştiu cum să-i spun pe nume.

 

                   Cīnd i-a fost foame, şi-a luat mīncarea, s-a suit

                   īntr-un copac foarte īnalt din pădure şi a mīncat

                   acolo. Pe urmă, nu (se) * mai putea coborī.

 

A venit īntr-o seară, nu ne ştiam prea bine şi nu-l mai văzusem de mult. De cīt? Să fi fost vreo două luni de cīnd ne īntīlniserăm pe stradă. M-a mirat că ţinea morţiş să meargă pe partea cu strada, nu din superstiţie, s-a grăbit să-mi explice. A fost şi un cīine pe acolo? A, da, era o potaie care se ţinea după mine, dar eu urăsc cīinii, şi el mă proteja cu trupul, cum să vă spun, se punea ca un scut. I-a zis animalului să plece şi animalul a plecat. Aşa, spuneaţi că a venit īn seara aceea. Da, a venit aşa din senin, eu eram foarte mirată cīnd i-am deschis, şi n-a zis decīt atīt: am venit pentru tine.

 

                   Īntr-o noapte, a stat treaz să citească. Şi nu a terminat.

 

M-am trezit cu el īntr-o dimineaţă că dă buzna īn atelier. Prietene, strigă el de la uşă, am venit să mă ajuţi. Exact aşa a spus? Da, īmi amintesc perfect. Am lăsat piesa la care lucram şi i-am ieşit īnainte. Cred că sīnt pe moarte, mi-a zis exaltat. Īi era teamă? Deloc, vorbea fără teamă. Cum adică, l-am īntrebat. Atunci s-a liniştit şi mi-a zis, citez, am fost la o fată. Ce legătură are una cu alta, mă, l-am luat nervos, dar se plimba agitat prin cameră. Trebuie să mă ajuţi să-i păstrez chipul uimit, sculptura ta trebuie să reuşească asta, zicea, să fie un chip frumos, cu aură, dar sculptura nu poate face o aură. S-a aşezat pe scaunul acela de acolo, puţin dezamăgit. Nu a mai pomenit nimic de moarte. Nici pictura nu-i bună, vorbea īncet, e prea simbolică, iar realitatea simbolului pictat e insuficientă, eu  vreau realitate, aura este reală.

 

                   Se aşeza īntr-o margine şi stătea rezemat de geam ore

                   īn şir. Privea oamenii. Cu sete. Ca un prunc. Uneori

                   se mai aşeza cineva līngă el şi tăceau īmpreună.

 

L-am primit ca de obicei pe terasă. Eraţi vizitată des? Venea īn fiecare vară şi primul lucru beam vin pe terasă la o friptură de vīnat adus de tata. De data asta era tulburat, tăcea. Īn ce sens? Cīt stătea pe scaun era liniştit, blīnd, acum aveam impresia că gīndeşte aşa tare īncīt īl aud. Imaginaţi-vă nişte gīnduri ţipete. I-am citit din ultimele mele poezii şi zīmbea. Cred că īi aminteau de Elena. Cīt comentam pe text, s-a oprit deodată şi a zis: brăţara i-a īnfrīnat mīna. El pune mare accent pe mīnă, pe simbolul ei. I-am spus, deh, tu mereu pleci, mereu dai năvală. M-a privit fulgerător. Da, aşa este, dar eu ştiu să mă duc, ea nu ştie să vină. Sīnt cuvintele lui? Īntocmai, mi le-am notat. Şi-a terminat vinul şi a plecat. Mă duc să-i spun Elenei că nu există, zicea. Cum o fi oare să-ţi spună cineva, mai ales el, că nu exişti?

 

                   Odată a cumpărat o bucată de trunchi gros, lungă de

                   vreun metru şi s-a pus să o sculpteze. Īntīi a ivit un

                   chip, apoi, īnaintīnd cu cioplitul, a scos tot felul de

                   forme. Nu s-a ridicat de acolo pīnă ce, aşchie cu

                   aşchie, formă cu formă, nu a īndepărtat tot lemnul,

                   pīnă ce nu a mai rămas nimic din trunchi.

 

Nevastă-sa mă priveşte rece şi īmi aşează īn faţă o linguriţă, o cupă cu dulceaţă de mure şi un pahar cu lapte. E de ţară, l-am adus de la tata socru (lapte din comerţ, 2 lei litrul, 1,5% grăsimi, n.n.). Dar nu m-aţi lămurit cu un amănunt, zic eu. Ia spune domn’e. De ce numai dumneavoastră vi s-a destăinuit omul acesta? Eee, na! Īmi priveşte atent figura mirată, mai trage cīteva fumuri. Ia du-te dincolo oleacă, dragă! Īnchide uşa bucătăriei şi ascultă să o audă şi pe cea de dincolo. Domn’e, dacă nu ştii de ce, să nu povesteşti la nimeni ce-ai auzit, că n-ai nevoie. Nu vă cred!

 

© Claudiu Popescu

     Tours, Franţa

* prezenţa parantezelor şi a conţinutului lor sīnt adăugate intenţionat, n.n.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com