Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

PRO-EZIE

INVIO NEVIS, poet, CRAIOVA

 


Autobiografie

- Născut în mijlocul verii în ciuda prezicerilor.
- 1987-1994: şcolar exemplar, visător şi necunoscător al lumii exterioare până în clasa a V-a, la prima "trezire".
- 1994-1999: liceean plutitor ca toţi ceilalţi, cu puţine frustrări din partea şcolii, dar cu multe frustrări din partea fetelor - a doua şi ultima "trezire".
- 1999-2003: student mai mult sau mai puţin eminent.

- Regretant al trecutului, visător al prezentului, clarvăzător al viitorului.
- Mort azi, ieri şi mâine.

 

Duel

El:
Strigă spre cer şi aşteaptă un răspuns, străpuns de durere şi dor. Ea nu era acolo, era departe, în gândul ei de durere. Vino, vino spre mine suflet rebel ! Caută-mă în frunzişul toamnei şi plângi odată cu ploaia de nebunia norilor din noi. Ştii sigur că soarele este aproape şi totuşi este zi, şi vezi cum mor sub ochii tăi copii trecutului ... uită tăcerea trecerii spre mâine şi mângâie părul rămas pe moarte pe firul de iarbă din vis.
Dacă el ar şti ce parte a gândului nu o poate înţelege sau ce făcuse negreşit din tot ce făcuse… Era defensiv, fără curajul fricii, rece, calm pe vârful aţei ce îi ţintuia viaţa deasupra prăbuşirii.
Tabla de şah, alb-negru, părea viaţa trecută în secundele ultimelor sale fapte. Clipea în ritmul unui răspuns codificat de lupte lăuntrice.
Trecuse momentul aşezării pe scaun şi o privi. Ce putea trece prin căpuşorul ei, ce valuri se luptă cu ţărmul realului şi împiedică gândul ei să fie exprimat.
Ea:
Gândurile lui rămân acolo, în mintea aceea pe care eu o iubesc, şi poate nici nu le mai aude sau pe care le va uita. Se uită la mine ca la o ciudăţenie şi se întreabă: “Ce-o avea oare?”. Aş vrea să creadă că scriu, dar din cauza unei tristeţi pe care se gândeşte dacă a provocat-o el sau nu. Dar paradoxul este că tristeţea este de fapt fericire şi privirea aceea scormonitoare a apărut când eu mă aşteptam la altceva. La ce? Nu ştiu.
Se priviră în timp, hipnotizaţi, căutând să găsească interiorul celuilalt.

 

 

Sfătuieşte-te

Salvă sufletul şi continuă să trăiască, cu gândul la nenorociri proaste. Caută-mă când puterea ta poate înfrânge prostia lui veche şi tâmpă. Ce scrii, când lumea se învârte pe planul tău? Mai simţi lângă un vis coşmarul de care îţi era aşa frică? Mai trebuie să alergi pe lângă vechiul templu să prinzi fluturi spre a înţelege sensul vieţii care urmează să o ai...Nu poţi decât să priveşti păsări albe şi negre din sufletul tău întunecat de tristeţi efemere, pe care nu ai voie să le simţi. Nu ai voie să trăieşti la capătul zidului sub care eşti prins...mori sau trăieşti.
Mintea nu simte fluiditatea unor gânduri logice şi nu poate să culeagă decât vocea unor morţi din trecut. Strânge la gât pumnul încordat şi păstrează atmosfera iubitei în încăperea mică şi crăpată de firul vieţii tale. Soare priveşti prin locuri strâmte de putere, căutând vraja pe care ştii că ai găsit-o.
Ce pată poţi spăla cu un cui de tablă rece? În rama vieţii atârni şi tu poze pe care le ai, şi pui, şi tot pui, altele, şi altele, fără întrebare, fără sfârşit...până când timpul îl simţi în secunda pe care o ridici pe umeri...şi vrei viaţă, vrei suflet, vrei durere pe lângă fericire. Iubeşte şi ... iubeşte şi ...vei fi iubit.

 

Nellamiamente

Erai ultima durere pe câmpul unei bătălii purtate cu atâta vitejie şi cu atâtea pierderi dureroase. Ştiam să încep lucrurile dar nu mă pricepeam deloc să le termin. Începeam să cred că asta e poate menirea mea, doar să încep lucrurile, nu să le şi termin. Parcă se aduna ambiţia mea seculară şi reuşeam să duc din ce în ce mai multe lucruri la bun sfârşit. Să se fi schimbat ceva în menirea mea pe pămînt? Să fie oare alta menirea mea? Aşteptam, şi nimic deosebit nu se întâmpla…nimic. Atunci m-am hotărât să mă arunc în flăcările vieţii pentru că oricum mă mistuiau.
Capul ei bălai îmi atrăgea atenţia, deşi nu puteam suferi blondele, şi plăcerea carnală pe care trupul ei o îmbia apărea ca o ispită doar cu numele, pentru că păcatul nu părea deloc mare. Ştiam că dacă lumea asta ar fi fost nouă, doar reală, doar ce vedeam eu fără amintiri, aş fi putut încerca să o fac a mea chiar dacă era doar cu gândul. Dar exista acel EL care o cucerise pe EA şi care o ţinea legată doar pentru el cu aţe transparente ca de păianjen şi care o împiedicau să facă ce fizicul ei poate dorea. De asemenea mai exista şi EA pentru mine, EA, cea care mă controla de la distanţă şi care îmi ţinea câteodată gândul în spini roşii de şânge de dor.
Saliva mea scârboasă căuta cu impulsul gândului să simtă udeala dulcei ei salive pe o ţigară nestinsă. Eram atât de fericit că puteam atinge o celulă din trupul ei admirat, şi atât de nebun, atât de nebun!
Tu ştii frumoasă brunetă cu care stau acum de vorbă, de bolnava mea idilă cu celula ta? Ştii tu cum ador fiecare clipă prin care te privesc? Ştii oare că doar o clipă te privesc? Ştii tu cum alunec prin celula asta a ta spre nebunia unei atingeri cu buzele tale, buzele ce aparţin unui alt? Ah, dacă nu ar exista amintiri acum te-aş lua!

 

 

Insomniac

Imagini duble si lipsite de densitate, creieri intinsi in geam, fara reculegere imi adun timpul in doua plase si le port sub greutate mare si inutila.
"Nu cred pe nimeni cand mi se spune ca par obosit...eu adun noapte cu noapte simtiri fara egal...zi de zi am nopti fara luna si astept moartea cu o sabie de otel ruginita sa o rapun. De ce mi-ar fi frica de ea?...mai tot timpul cred ca nu are ce sa-mi ia din multul pe care il am. Nu am nimic.
Frumosul nu-mi explica nimic, nu ma atrage, nu ma rapune.
Uratul imi este indiferent. Ce caut? Nu mai stiu. Ce am cautat am gasit, dar nu mi-a placut. Poate nu am gasit tot. Sa mai caut nu vreau. Fiecare noapte e zi. Fiecare zi e noapte alba. Vreau sa ies din infern si sa ii aduc pe toti langa mine. E frumos idealul.

 

Flash Back

Avea ochii pironiti cu multe cuie grele in trecutul apropiat...Imagini dure se schimbau una dupa alta...Intrebari..fapte. Calm isi mai aprinse o idee. Privi stralucirea luminii si speră. Nebunia nu mai avea limite. O făcuse si gata, acum nu mai era cale de întoarcere.
Fata...da întotdeauna este o fată...îl privise şi îl iubise ca pe nimeni altul, dar doar pentru o secundă zgribulită şi tristă. Întunericul este cel mai bun prieten al uitării. Crisparea şi zâmbetul erau scâlcite de amărăciune ciudată. Numai şi numai propoziţii scurte îi treceeau prin minte, fără sens, fără direcţie. Dorea atât de mult să ţipe pe limba lui, să iasă din bârlog măcar o dată ca un adevărat mascul al neandertalului fără sens şi să urle fără să-l audă nimeni.
Peisajul din jur îi era întotdeauna deformat de o gelozie fără seamăn. Nebunia era o limită de care trecuse de mult...nici măcar nu stia ce înseamnă.
- Noi, mai suntem împreună? fără ezitare, fără ocolişuri, fără suferinţă încerca să afle tot, dar ...
- Nu acum, nu vreau să am conversaţia asta acum..
Degeaba încerca să afle copilăreşte un răspuns şi să fugă de durere...nimic nu mai era ca înainte.
Acceptă durerea fără clasice văicăreli femeieşti şi plângi fără să te auzi...numai aşa poţi simţi încleştarea viţei de viaţă cum te sfârtecă şi îţi dă putere...

 

Muza

Spuneam...
Un loc disperat, de altfel, cu mulţi actori şi actriţe, cu multe explicaţii fără înţeles.
Spuneam...
Aerul era gelatinos şi fiecare sunet pe care îl purta lovea în maruntaiele creierului fără milă.
Spuneam...
Nu credeam nimic din ce se întâmpla în jur, fără pic de interes şi doar cu frustrare...de ce?
Spuneam...
Ea era din marmură fină şi caldă, cu ochi sculptaţi sub arcadele unor sprâncene perfecte, cu fineţe pictatele ei buze insuflau moartea unor plictiseli nebune şi cereau săruturi.
Spuneam...
O voce fără egal de caldă, căpşuni de buze si delicate fire de mătăsos răvăşit păr...
Spuneam...
Nimeni nu vede ce văd eu, nimeni nu crede ce gândesc eu...nici Ea.
Spuneam...
Acum decât un gest, şi să o iau cu mine, oriunde, cu mine, peste tot cu mine...dar este ...cu mine.
Spuneam...
Şi moartea este cu mine.
Spuneam în mine cum toate cele spuse sunt degeaba.
Şi a plecat.

 

 

Menthal Bar

Sunet curios, mult abur de ţigări, delăsare şi plictiseală plăcută ce cuprinde spiritul şi este dorită din ce în ce mai mult.
Femei dispar şi apar din mintea obsedată animalic, minte ce se retrage, se degradează cu secunda ce trece, se întoarce spre ce a fost, spre început.
Copilă cu aceleaşi gânduri cu ale mele scapă încet de pielea ta şi curgi spre mine, o piatră, curgi prin mine cu vis cu tot şi deprinde bucăţi de lume. Roşeaţa înfloreşte ca doi trandafiri puri de flăcări în obrajii tăi slăbiţi de idei pe care nu poţi să le vorbeşti, dar nici să le asculţi.
Mai rău nu se poate în cuşca asta de sticlă şi gheaţă.
Pământul pulsează sau eu …
Mai bine fug de sensuri deja cunoscute, aşa cum fac întotdeauna. Diferenţa dintre mine şi ei? Eu o văd uriaşă…ei la fel. Eu cred în unicitate…tu? La fel. Eu cred ca iubesc…tu nu ştii ce e sentimentul. Eu mă cred exact ce te crezi tu. Nu vezi diferenţa oricum şi întotdeauna vei îcerca să fii diferit. A fi diferit este idealul tuturor.
Copilă (cât de mult îmi place să-ţi spun aşa), eşti o pată în inima mea, nudă, fără ascunzişuri, citită ca o carte, deschisă ca o floare, nesătulă ca noaptea de lumină, obsedantă, crudă.
Lumină plăcută, mult fum de aer, energie şi disperare fără spiritualitate…Acum e realitate.

 


Capricia

Era incredibil, curgeau gândurile insuflate de imaginea ei, clipeam fără a închide ochii, inima dorea cu disperare să visez, mintea era rece si disperată.
O faţă incredibil de reală dar incredibil de asemănătoare cu cel mai ireal vis pe care puteam să-l am.
Un amalgam de gânduri care nu-şi mai găsesc portiţa de ieşire doreau să arate lumii ce simt. Albastru platin şi fin strălucea în obrajii ei ciudaţi, buze pline de cel mai bun vin îmbătător şi negru...ochi disperant de creativi în visul meu...Nu ştiam că există o astfel de Ea...Nici nu am avut curajul să o caut...nici nu concepeam atâtea dorinţe împlinite în una singură.
Copil era mai mult în mişcari, frumoasă era în drumuri, gingaşă era în părul ei cârlionţat. Unde o găsisem?
Mă îndrăgostisem fals de o imagine dar îmi plăcea la nebunie să mă pierd prin noul meu vis. Unde eşti tu acum? Dacă mintea ar fi spus "da" te-aş fi căutat.
Din păcate nici inima nu spune "da"...deci nu te voi avea.

 

Rar

Ideile erau puse la dospit in cluburi reci de distracţie fumegătoare. Cuptorul gândurilor era incins până la refuz.
Să-mi şterg gândurile de pe frunte cu chipul tău acum şi să mă apuc, aşa, încet, cum mă ajută mintea, să te prăbuşesc undeva unde nu credeam că vei ajunge vreodată. Ştiu că eşti îndrăgostită de sufletul meu, poate un pic şi de inimă...poate de tot. Nu-mi pasă de ce simţi tu...eu sunt orbit de tine în fiecare secundă a prezenţei tale lângă mine, şi modul în care te iubesc nu mai încape în idei şi ideal. Îmi omoară fiecare dorinţă de a trăi. Te vreau. Te vreau dezbracată de imortalitatea ta de suprafaţă, te vreau nudă înnotând prin gândurile mele... sau poate doar te vreau.
Când gândul mi se odihneşte, mă gândesc la tine...eşti cel mai relaxant loc în care pot să-mi petrec paradisul.
Nu imi este teamă de a te pierde. De ce? Nu ştiu. Şi cred că am obosit (ah, întotdeauna sunt aşa de obosit) să încerc să mă cunosc pe mine...să încerc să te cunosc pe tine.
Un geam există în jurul meu, şi nimic nu pot să ating, parcă sunt pus în expoziţia de groază a unui nemilos stăpân. Nu pot atinge şi nu sunt atins...şi mă întreb ce se poate întâmpla când se va sparge.
Concluzii din femei în vin în minte...cateodată fără a incerca realizez ce vor, dar nu-mi pasă. E inutil. Absolut inutil.
Rar văd cum mă mătură viaţa din faţa ei, dar mă bucur că sunt cu tine.

 

DETENTA

E densă tristetea trecutului,
prin calea ta nebuna
in carne te am si cum?
Devreme esti vie in mine.

In luna alba cu mine
Doresc ce am langa mine,
Tu luneci spre mine cu
Fericirea in ani de copil.

 

Noaptea

Simţi că ţi-e somn? Trebuia să se întâmple şi asta cândva...astăzi ai trăit ca un viu grăbit şi nu-ţi mai aminteşti când ai fost născut din somnul nopţii.
Oboseala îl făcea să se simtă descătuşat de obligaţia de a se mai gândi la tot ce se va intâmpla, pentru că o ceaţă de gânduri reci şi nemişcătoare se lăsa peste tâmple şi frunte.
Intră în camera lui şi privi peretele fără să-l vadă, aşteptând să primească un impuls de la momentul intrării în realitate. Aşezându-se pe canapeaua verde şi murdară şimţii o ameţeală de plăcere.
Cădea în somn! Aşteaptă.

 

INVIO NEVIS, poet, CRAIOVA

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com