Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Trei proze scurte

Dire Straits - Paris - Route 66

Tablete de Lucretia Terchilă, Germania

 

 

Dire Straits

 

Ziuă… lumină… Privesc zborul orizontal, mereu acelaşi, mereu repetat, al avioanelor, zgârie-nori ca piloane de drum prin văzduh, why worry, there should be sunshine after rain şi soarele mijeşte-n oglinzile aeriene jucându-se cu norii, „Mainhattan“ de vis, uneori mă cred în New York. Why worry now, de ce să-mi fac griji, Mainul curge precum Clainul şi trecutul s-a mutat magic în acest nou paradis şi privesc pe perete un râu care curge pe sub Ponte Vecchio şi mă întreb oare ce moment al zilei a prins această orizontalitate plină de lumini şi umbre, soare după ploaie, ploaie după soare? Ascult Dire Straits şi din chitară şerpuieşte cântecul de vis. Sunetul se adună firav din colţurile vremii, un parfum de altădată, cu iz de tuberoze, îmi intră în cameră. Grădina bunicii mele, noaptea, greierii şi stelele pline. Privesc cerul şi mă întreb unde duc norii, încercând să recompun zodiile pe cer… Aici noaptea miroase mai înalt ca nicăieri, numai aici apa din fântână are acest gust, de bucurie pură, plină. Dealurile dansează în ritmul lent al Târnavei, ce umbre de burguri desăvârşite cad prelung peste sate, la gura văilor se adună cu poftă picături de vin tămâios. Peste Făgăraş a nins din nou şi crestele paralele sunt prinţi cu mantii de hermeline uriaşe. Visul e o unduire de mătase în brazii înalţi, ziua descoperă somnul aşternut peste păduri şi cugetul meu ar vrea să ardă în memorie acest peisaj, în timp ce cântecul roteşte netulburat înainte.

Sunt din nou acasă, tocmai a plouat şi trotoarul miroase a căldură, un miros de ud şi de crud totodată, în care sunt înveliţi paşi. Noaptea caldă de vară, teii la fereastră adunaţi unul în altul ca într-un gest protector. Stau şi privesc cerul precum o pasăre ce nu se poate înălţa peste apus, privesc zarea şi la urechea mea pulsează mii de întrebări. Departe, mărcile în extazul lor, încercând a înlocui eul pierdut, zgârie-nori şi avioane.

Şi mă întorc la întrebarea dintâi, these things have always been the same, aceste lucruri au fost mereu la fel, why worry now? Liniştitor cântecul de pe caseta uitată cândva în sertar. Notele mă fac să revin în prezent, în dezlănţuirea de kerosen a acestei metropole, în timp ce apa curge neîntrerupt ca mai-nainte, e Mainul sau Clainul, aceleaşi turnuri, îndrăzneli verticale, în oglinzile căutării mele, iar cântecul a devenit orizont aprins de avioane, privind mereu spre Ziua-Lumină.

 

Paris

 

Stau în vârful insulei Saint-Louis şi văd Sena lată, curgând la acelaşi nivel cu ochii mei. În valurile tulburate se scurge culoarea zilei ca de pe o pânză neterminată. Uneori câte un pod mângâie apele cu graţia statuilor aurite de răbdare.

Aici mă simt puternică şi am senzaţia de a sta la prora vaporului care sparge torentele. Aşa, precum odinioară doi amanţi, stau cu braţele desfăcute în gând şi las aerul moale să mă-nfăşoare. El e cu mine şi doream demult să-i arăt acest loc tainic. Suntem în inima oraşului şi totuşi rămânem ascunşi de alte priviri. Apa curge grăbit, dar silenţios, şi noi stăm pe dalele de piatră deasupra ei, cu picioarele atîrnând în gol. Aş vrea să-l am numai pentru mine, ca într-o de demult parfumată încântare: „N’aimez que moi“. Şi mă întreb dacă acest ecou sunt eu sau Oraşul. Ne sărutăm aprins, iar apele s-au oprit din mers şi ne privesc înţelegător. Plutim auriu sub lumina unui felinar din fier forjat. În acest oraş devii boem, prin pasaje acoperite, sau poet agonic în mansarde scuturate de ftizie. Aici, sus, se desfăşoară în fiecare seară spectacolul unic al pisicilor aristocrate chefuind pe acoperişurile de tablă, pânze subţiri peste clădiri prea bătrâne, din care singura evadare este visul…

Am nevoie de aer, am ajuns în grădina Luxembourg şi mă aşez pe o bancă, iar în spatele meu o regină albă priveşte gânditor. Oleandrii înalţi se bucură de lumină. Mă plimb prin Grădina Poeţilor, ce linişte verde printre mesteceni, am stat odată aici zile în şir împreună încercând să auzim “cum iarba creşte“. În bazinul rotund din jurul fântânii centrale briza lasă vaporaşele copiilor să alerge în voie. Deasupra mea pescăruşii ciugulesc din sclipirile acestui parc fericit.

Mă smulg cu gândul din îmbrăţişarea lui tandră şi mă pierd peste vârtejurile Senei. Insula mea a rămas neschimbată, iubirea mea pentru acest oraş la fel. Deodată simt că pierd contactul cu malul, el şi insula rămân în spate şi curg pe lângă Tuileries, obeliscuri, Câmpiile Elizee… Deasupra mea se înalţă un curcubeu verde, e poate speranţa sau Podul Mirabeau.

„L’amour s’en va comme cette eau courante/ l’amour s’en va“.

Mă agăţ de şinele de metal ale podului şi las torentele trecutului să curgă mai departe. Privesc oamenii ieşiţi la plimbare pe malul râului, ale cărui ape trec acum liniştite pe lângă noi, aşa de lent, încât se poate vedea maiestuos Turnul în ele.

Între timp, vapoarele de plăcere şi-au reluat croaziera.

 

Route 66

“Veşnic este numai râul, râul este Demiurg”

 

Route 66, merg de-a lungul liniei galbene, calc pe ea, mă atrage magic în fiecare dimineaţă. Şi mă gândesc la America, la Santa Fe, pe unde şerpuieşte cu adevărat. Imens peisaj în căutare. Doar dacă stai pe ea poţi avea speranţă. Mai trec maşini sau câte o Harley, orizontul se aseamănă unei forme umane, Fata Morgana dansând în depărtări. Înghit aerul proaspăt al dimineţii, vegetaţie de sud în jurul meu, un fel de gura-leului sălbatic, crescând în tufişuri. Paşii pe pietriş alunecă cu atenţie pentru a nu trezi singurătatea acestui deşert, marcat în mijloc de linia galbenă care-şi urmează mereu drumul.

La un moment dat se aşterne în faţa mea un pod de lemn legând două maluri înflorite, podul acesta mi-e cunoscut de undeva, treceam pe el acum câţiva ani, în fiecare dimineaţă era punctul meu de reper pentru timpul prea grăbit. Atunci aveam sentimentul că zilele semănau aşa de mult între ele, încât nu le mai deosebeam una de alta. Totul se redusese la o singură zi, repetabilă. Podul era neatins de anotimpuri şi mă aştepta cu sălciile, zorii adormiţi peste Bega. Uneori îmi luam un răgaz ca să privesc farmecul acestor ape, de parcă aş fi ştiut că mai târziu vor rămâne fixate doar în poze. Şi chiar şi atunci când le privesc de departe, apele vorbesc, căci ele poartă ca o aortă uriaşă trecerea, prin parcuri cu trandafiri şi arbori seculari de Gingko Biloba, pe lângă, azi obosite, clădiri Jugendstil, pe sub solide poduri austro-ungare. În spatele catedralei se oglindesc de când lumea sculpturi, bărci suple de canotaj, plante rare. În oraşul în care plimbările pe Corso au statut de cult – azi întâlnesc tot mai puţine figuri cunoscute-, unde fiecare stradă şi fiecare casă îmi spune ceva, a rămas nu numai râul. Am adunat continentele în aceşti ani şi bagajul se face din ce în ce mai mic. Fixaţie, nostalgie, sentiment de nerostit, peisaj de graţie, linişte, nelinişte, basm, cântare, încântare, furie, explozie, neputinţă, aer, căutare?

Merg, iată, pe această şosea, the mother road, care mă duce neostenit spre soare-apune. Mississippi a rămas undeva în spate, în legendă, Arizona, San Bernardino… Văd fâşiile de timp cum îşi schimbă culorile cu graţie de cameleon. Pe marginea şoselei fructe grele ce atârnă din cactuşi şi rotocoale de praf mă însoţesc. Zăresc munţi roşii, par ireali în depărtare. 2448 de mile… Surâsul zorilor se alintă cu unduiri proaspete de salcie sălbatică pe faţa mea şi încep o nouă zi, sub setea ce zvâcneşte ca o linie continuă printre tufişuri de gura-leului.

 

Lucretia Terchilă

Germania

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]