HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Claudiu Popescu - SCARA PISICII

 (o recapitulare a ierarhiei umane)

 

 

I. Răzvan, sclavul

 

(O noapte liniştită pe uliţa domnească. Sub ochii trezi ai unui călugăr tolănit pe un cīmp gol dintre două case, nişte oşteni intrară agale īn han, la porunca unui om īnalt, care rămase afară, sprijinit de perete. Acestuia i se alătură un al doilea, mai gras, care apăru din spatele hanului.)

 

RĂZVAN ― (uimit de ivirea tovarăşului) Veşnicul Calaghera, fricos ca un iepure! Ce te-ai pitit aşa după pereţi? Nu ştii că īn preajma mea eşti mereu nevătămat?

CALAGHERA ― (rīnjind) Iertare, cinstite hatman! Din īngustimea minţii mele am uitat că vin la sfat de taină cu cel mai puternic bărbat după Vodă.

Răzvan ― Şş, mai īncet! Nu mai ţipa „Vod㔠peste tot! Ne aude, ferească, cineva. E şi un călugăr peste drum, care se holbează la noi.

CALAGHERA ― Fii pe pace, Răzvane, e nebun, săracul, cīntă aiurea, īl ştie tot Iaşiul dinainte să vin eu mai-mare la visterie. Dacă ai fi stat şi tu mai mult pe aici, ai fi aflat mai multe despre tīrg, dar, de!, am auzit de isprăvile tale īmpotriva osmanilor. Īmi pare că ai luptat şi cu Viteazul de-a dreapta, sau greşesc?

RĂZVAN ― Lasă poveştile şi zi-mi unde-i Tolnay, că trebuia să vină pīnă acum! Ai adus aurul?

CALAGHERA ― Crezi că poate găsi aşa uşor un prilej să iasă tocmai căpetenia păzitorilor lui Aron Vodă? Mi-a trimis vorbă că mai īntīrzie, dar să-l aşteptăm. (uitīndu-se neīncrezător la Răzvan) Na! Ce faci cu ei?

RĂZVAN ― (īnşfăcīnd punga) Dă-mi īncoace! Lasă că ştiu eu mai bine ce fac cu ei. Tu īndeletniceşte-te de numărat, eu de cumpărat. Zapisul ăsta ce mai e?

CALAGHERA ― Nişte stihuri despre Aron, care umblă prin sate. Citeşte să rīzi bine!

RĂZVAN ― (mototolind hīrtia) Nu mă porni la mīnie, că-s aprig, cu toţi banii tăi!

CALAGHERA ― (zīmbind) Ho!, uşor, nu vreau să te mīhneşti, pace bună. La urmă, unui viteaz ostaş nu īi trebuie să ştie să citească. Măsura ta e sabia şi versul tău e săgeata... (după un timp de tăcere) Dacă stăm, hai să vorbim degeaba, că tot n-avem nicio treabă. E adevărat că eşti fiu de ţigan rob mīnăstiresc?

RĂZVAN ― (īncruntīndu-se) Taică-meu a fost ţigan fierar, rob boieresc, nu mīnăstiresc şi sīnt mīndru de el. Pe mine m-a iertat stăpīnul lui cīnd eram băiat şi m-a dat ca lefegiu īn oaste, pentru că nu-mi stătea nimeni īn cale. La o adică, şi pe tine te ridic de la pămīnt cu o mīnă, cu tot cu burta ta.

CALAGHERA ― (speriat) Ia taci, că aud paşi!

TOLNAY ― Bună să vă fie inima, boieri! Aţi adus cele ale cezarului?

CALAGHERA ― Ptiu, afurisitule! Credeam că cine ştie ce! Ia uite la el, numai la zornăitori se gīndeşte!

TOLNAY ― Păi nu? Cum vom īmplini măreţul gīnd al ţiganului?

RĂZVAN ― (prinzīndu-l de gīt pe Tolnay) Mă, stīrpitură, nici tu nu eşti moldovean, acum te strivesc ca pe ploşniţă.

CALAGHERA ― (despărţindu-i, cu o mīnă pe braţul lui Răzvan şi cealaltă pe teaca pumnalului lui Tolnay) Fraţilor, am venit aici să ne īnţelegem, să luptăm īmpotriva tiranului din fruntea ţării, nu īntre noi. Lăsaţi acum neamurile şi rangul. Răzvane, călăreţii lui Bathory sīnt la o zi de noi?

RĂZVAN ― (venindu-şi īn fire) Da, cam aşa, noaptea care vine ajung aici. Eu ţin oastea, tu, ungurule, ţii garda lui Aron, Bathory īl ia pe Aron cu toţi ai lui şi noi luăm scaunul şi-l ţinem cu prietenii lui Calaghera. Floare la urechea mea!

CALAGHERA ― (gīnditor, către Tolnay) Mihaile, ia spune-ne de ce Bathory nu-l mai vrea pe Aron ca domn al Moldovei? Că trădarea aia de care zice, ştim cu toţii cu nu e.

TOLNAY ― Ce-ţi mai pasă? Nu te da mironosiţă, că ştim ce urmăreşti. E la mintea cocoşului că n-a trădat pe nimeni. Dar nu a primit să fie īn ascultarea lui Bathory, asta e!

CALAGHERA ― Aşadar, doi berbeci! Bathory din mīndrie cere vasalitatea, iar Aron din mīndrie īi dă peste nas. Oare facem bine ce facem acum?

RĂZVAN ― Ce sīnteţi, mă, aşa proşti? Aron e tiran, face rău poporului, noi dezrobim poporul ca să-l conducem noi. Īn loc să vă bucuraţi că scăpaţi norodul de o pacoste, vă lăsaţi īn voia gīndurilor femeieşti.

(Apare călugărul cu mīna īntinsă. E zdrenţuros, īncins cu o funie, desculţ, merge şchiop şi tuşeşte des.)

CĂLUGĂRUL ― (vesel) Frunză verde de măcin,/ Mult mă plec şi mă īnchin,/ Daţi un ban de milă-n dar/ Unui biet moşneag scripcar.

RĂZVAN ― Pleacă, bătrīnule! Stai pe moşia ta acolo, că noi avem de lucru aici!

CĂLUGĂRUL ― (schimbīndu-şi vocea) Aşa este, mult lucru ai. Ca rob, te fereai să faci răul de frica pedepsei. Acum, ca iertat, pentru ce urzeşti viclenģi?

RĂZVAN ― Ce minţi, călugăre?

CĂLUGĂRUL ― Bine ai zis moşia mea, că aici va fi mare ctitorie şi mīnăstire, dar după ce vor fi putrezit oasele voastre, care au alergat la neascultare. Că altul cu numele tău va domni, iar tu cumplit sfīrşit vei afla dacă nu te vei īntoarce īn simţire.

(Tolnay īl prinse pe călugăr şi, lovindu-l, īl alungă aruncīnd cu pietre. Ceilalţi se priveau īnspăimāntaţi.)

 

II. Ioan, plătitul

 

           Ţin minte foarte bine acea perioadă, care a coincis cu promovarea mea ca şef al clinicii. Institutul era retras, dar ştirile ajungeau repede la noi prin intermediul ziarelor şi radioului. Ce teroare se instalase odată cu epidemia de poliomielită! La sanatoriu īnsă, printre cei cu percepţia alterată, spaimele şi bucuriile erau cu totul altele. Albii se bucurau de inventarea bombei cu hidrogen şi de moartea lui Stalin, iar negrii se bucurau de interzicerea segregării īn şcoli şi de succesul lui Luther. Eu mai degrabă eram impresionat de primul transplant de rinichi şi de descoperirea acizilor nucleici, entuziasm care din fericire nu se ridica la intensitatea exaltării pacienţilor mei.

Īn anul īn care azilul nostru a fost inclus īntr-un program naţional de cercetare finanţat de guvern, am primit o delegaţie condusă de Ioan. Vechiul meu coleg din ΑΩΑ m-a surprins plăcut pentru că īnchiriase din oraş un Kaiser Manhattan negru şi pentru că eu, un clinician īnrăit, aveam să cunosc īndeaproape prin el latura experimentală a medicinii. Din facultate īl ştiam un perfecţionist, interesat mereu de latura umană a naturii, pentru care a abandonat praxisul medical īn speranţa că va face un bine umanităţii ca īntreg.

― Conştienţa umană este apogeul evoluţiei, īmi spuse din senin, īn prima zi, la o cafea.

― Mie mi se pare că emergenţa ei aleatorie e improbabilă, statistic vorbind. E ideologie curată, nu ştiinţă, sincer īţi mărturisesc.

― Dar ce zic? Raţiunea omului nu e un produs, ci e īnsăşi evoluţia, deoarece poate prevedea viitorul şi-l poate modifica prin alegeri.

― Eu văd cum evoluţia e creaţia omului, un tablou suprarealist prin impact şi similitudine, copilăresc prin naivitatea lui matematică. Iar despre prevedere, īnseşi legităţile universului ne īmpiedică de la o cunoaştere completă: nu prea ştii ce alegi.

― Văd că nu ţi-ai pierdut spiritul polemic, zise zīmbind, bătīndu-mă pe umăr.

            Studiul lui Ioan se adresa problemei imunizării antigripale. Detaliile practice nu mi le-a dezvăluit decīt după abordarea primului pacient. De faţă cu asistentele şi cu tot corpul medical, Ioan a injectat un vaccin experimental īn braţul unui schizofrenic īn vīrstă de 44 de ani. Devreme ce s-a ivit momentul oportun, mi-am rugat colegii să părăsească salonul şi l-am tras pe Ioan la geam, pentru o conversaţie pe care nu o voi uita niciodată.

            ― Ce anume i-ai injectat acolo?

            ― Pari supărat, colega. E doar un simplu amestec de adjuvanţi cu virus gripal.

            ― L-ai testat pe animale? De unde ştii că e inofensiv pentru oameni?

            ― L-am mai testat. Oricum, cimpanzeii sīnt mai scumpi, să ştii. Dar pot să-i garantez inocuitatea, l-aş folosi şi pe proprii copii. Acum īnsă vrem să-i testăm eficienţa. După cīteva luni, īi vom expune pe aceşti subiecţi la gripă, ca să vedem dacă se īmbolnăvesc.

            ― Subiecţi?! Sīnt oameni, persoane. El de exemplu a fost profesor de istorie, ştiut de mult cu schizofrenie, care săptămīna trecută s-a decompensat psihic după o colică biliară. Foarte greu iese din pusee. Acum nu īnţelege nimic din ce i se face, aşa īncīt nu ai cum să obţii un consimţămīnt, nici măcar verbal, ceea ce văd că nici nu ai īncercat.

            ― Consimţămīnt? Dar tot ce facem e īn cadrul programului, am lucrat zece ani la el. Tu ştii cīte milioane are bugetul institutului de combatere a gripei? Ar fi o tragedie naţională dacă vaccinul s-ar dovedi ineficient.

            ― Şi o faptă eroică dacă ar fi eficient, mai ales după ce īl patentează vreo firmă.

            ― Nu e vorba de niciun patent, e vorba să facem bine sutelor de mii de oameni bolnavi. Nici eu, nimeni nu-l va patenta, aşa cum nu poţi patenta norii sau ploaia.

            ― Povestea cu umanitatea. Umanitatea se repetă īn acest om injectat de tine. Dacă tot vrei să faci bine umanităţii, īncepe cu el şi cu fiecare din ei!, am ţipat.

            Se lăsă tăcere, timp īn care īl priveam cu uimire nemascată: nu īnţelegeam ce se īntīmplase cu medicul pe care īl ştiam, părea inconştient, orb. Īn acel moment, schizofrenicul apăru līngă noi, cuprinzīndu-i blīnd mīna lui Ioan.

            ― Nenea, voi fi sănătos acum că mi-ai făcut injecţie?, īl īntrebă pe un ton infantil. Ioan, uşor iritat, īi răspunse:

            ― Mergi, te rog, la patul dumitale, că noi aici discutăm nişte principii, da?

            ― O, sună grozav, bine ai spus principii, domnule doctor! īi zise, schimbīndu-şi vocea. Ca angajat al farmaciilor, te fereşti să faci răul de frica lipsei plăţii.

            ― Nici vorbă, prietene! exclamă Ioan, īntors mai mult către mine. Nu pretind şi nu aştept niciun ban de pe urma muncii mele din cercetare, toată lumea ştie.

            ― Tu ştii. Dar răsplata nu se reduce la bani, adăugă pacientul şi se īntoarse liniştit la pat.

            Ioan ieşi tulburat din salon. Studiul continuă, īn ciuda protestelor mele scrise.

 

 

 

III. Pavel, fiul

 

            Īn iulie 1937 am primit ordin să-l transfer pe Pavel din Solovki la penitenciarul din Leningrad. Un avion militar m-a lăsat īn Kem, unde am primit īn subordine doi miliţieni din unitatea locală a NKVD-ului, care m-au dus cu şalupa pīnă īn portul lagărului. Alături de comandant şi de cīţiva gardieni, am pornit imediat către laboratorul īn care lucra Pavel. Aparatele erau instalate īn hala īn care funcţiona şi generatorul electric. Oprind escorta la uşile secţiei, l-am observat puţin īn mediul lui. Purta peste sutană un halat albastru murdar. Cu ajutorul unui alt deţinut, tocmai turnase un lichid gălbui īntr-un cazan care fierbea. De pe o schelă de deasupra generatorului, un inginer īl strigă, cerīndu-i ajutorul. Pavel īşi luă trusa de sub masă şi se sui să izoleze cablurile nou instalate. Cīnd l-am somat să coboare, m-a privit puţin pe sub un lanţ de troliu, i-a dat ultimele indicaţii inginerului şi a coborīt īncet, vorbindu-i tot timpul.

Frenkel īmi dăduse dosarul lui Pavel īnainte să plec, dar nu am apucat decīt să-l spicuiesc pe drum. De interes era numai directiva specială. Ştiam că este un mare duşman al poporului, dar că īn persoană nu e periculos, aşa că nu va fi nevoie să folosesc arma. Vestea că-l voi duce la Leningrad pentru judecată nu l-a tulburat, a īncuviinţat numai din cap, de parcă ştia. Pīnă īn Kem n-a scos o vorbă, ci īnvīrtea metania, privind īn zare. Condiţiile meteo nu ne-au permis să decolăm imediat, aşa că am petrecut o noapte īn sediul miliţiei. Intrigat de liniştea lui, l-am supus unui interogatoriu, cu speranţa de a soluţiona mai rapid motivul deplasării.

― Ce s-a īntīmplat cu tine?! Ai trăit īn mijlocul naturii, īn sīnul unei familii exemplare, cu diverse ocupări intelectuale. Ce te-am mīnat să publici materiale de agitaţie īmpotriva sistemului sovietic?

― Un adevărat paradis a fost copilăria mea, răspunse Pavel. Dar la ce bun un rai fără Dumnezeu?! Iar acele materiale nu sīnt decīt o interpretare a teoriei relativităţii.

― Nu minţi! Ai scris acolo şi despre Dumnezeu, despre geometria Īmpărăţiei Lui.

― E adevărat, dar şi Dumnezeu vrea binele poporului.

            ― Nu ascunde īn spatele ştiinţei ura ta īmpotriva noastră!

            ― Ştiinţa e un mijloc doar. Matematica spre exemplu e un pod către desluşirea gīndirii umane. Ştiinţa cu care vă lăudaţi că faceţi bine oamenilor e limitată, e mioapă, e o īnţelegere arbitrară care n-are nicio legătură cu adevărul vieţii.

            ― Care e acest adevăr?

            ― Că fără Dumnezeu nu se poate trăi.

            ― Ştiu că eşti filosof şi artist, dar cu mine nu-ţi merge. Noi trăim foarte bine şi fără El, Rusia īnfloreşte, iar voi, popii, invidiaţi perfecţiunea sistemului sovietic, pentru că nu aţi putut să o egalaţi. Crezi că nu ştiu că ai īnfiinţat o organizaţie secretă, care submina puterea statului?

            ― Cu mulţi ani īn urmă. După doi ani am abandonat-o. Ceea ce nu īnţelegi dumneata e că eu īmi iubesc neamul, chiar şi pe dumneata.

            ― Īnţeleg unde baţi. Dar faptul că ai participat la electrificarea Rusiei, ai născocit nu ştiu ce izolatori, uleiuri de motoare şi iod din algele plajelor nu te īndreptăţeşte, pentru că pe unele le-ai făcut sub pedeapsă, ca un sclav, şi pe altele sub responsabilitate, ca un salariat. Ai face cu adevărat un bine tuturor, inclusiv mie, dacă mi-ai spune unde aţi ascuns moaştele lui Serghie, ca să terminăm odată.

            ― O, frate cuprins de īntuneric, cum īncurci răul cu binele. Instinctul tău īţi spune să urăşti răul şi să te alipeşti de bine, dar tu nu ştii ce faci.

            ― Iar tu ştii să faci diferenţa?

            ― Binele īţi aduce viaţă, răul te scufundă īn moarte.

            ― Şi ce e rău īn a-mi spune unde sīnt moaştele?

            ― Eu sīnt rob al lui Dumnezeu, slugă a Lui īntru cele sfinte. Răul mă depărtează de El. Mīndria şi vicleana patimă a limbii le urăsc cu toată puterea. Căutīnd binele şi dreptatea lui Dumnezeu, El mă va īnfia, īmi va da nemurire.

            ― Aşadar, tu, ca fiu al lui Dumnezeu, urăşti răul şi iubeşti binele. Excelent. Să spui asta şi īn faţa troikăi, să vezi ce glonţ īţi vor da īn semn de apreciere.

            ― Nu-i nimic, dacă voi afla īndrăzneală, mă voi ruga pentru tine şi din groapa comună īn care mă vor arunca după execuţie.

            Īncăpăţīnarea lui de a dezvălui informaţia, dar mai ales bunătatea lui neclintită au reuşit să-mi strīrnească o scīrbă profundă. Troika nu a obiectat că l-am predat cam şifonat.

             

© Claudiu Popescu

30.04.unsprezece

 

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com