Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Speranţa nu se pierde

Elena Rodica Lupu

 

 

Ploaia care se pornise a cădea după amiază, nu dădea semne c-ar avea de gând să se oprească. Asta e. Nu te poţi pune cu natura. În tren mai aţipesc puţin şi eu. Sunt câteva sute de kilometri de parcurs, până la destinaţie aşa că, mă pot odihni. Am ales de această dată magistrala Bucureşti–Timişoara. Dar, cum niciodată planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg, am şi eu parte de o surpriză! Dar numai că mie nu-mi prea plac surprizele de acest gen şi sunt sigură că nu-i place nimănui când aflat în faţa compartimentului constată că locul scris cu litere de o şchioapă pe tichetul procurat cu anticipaţie este ocupat. Ocupat de adevăratelea pentru că şi la persoana care s-a instalat liniştită şi pe bună dreptate, scrie pe tichet tot acelaşi loc 45, de la fereastră. Se mai întâmplă... Poate vom învăţa cândva să fim corecţi şi să ne îndeplinim obligaţiile de serviciu, să nu fim superficiali, să ne pese.

Nu mă supăr pentru că nu are nici un rost, deşi, cel care s-a aşezat pe locul respectiv îmi aruncă cu zâmbetul pe buze: „Primul venit am fost eu, nu mă interesează!” Fără să mai scot nici o vorbă, pentru că n-avea nici un rost să-mi răcesc gura de pomană, am ocupat locul rămas liber lângă uşă în momentul în care trenul a fost pus în mişcare. Am ajuns la Titu, staţie care îmi aminteşte de câte ori am schimbat aici trenul pentru a ajunge la prietena mea de la Târgovişte, unde am petrecut multe zile de vacanţă.

Situat la încrucişarea unor importante drumuri comerciale, - drumul Buzăului, al Brăilei şi cel al Giurgiului - Târgovişte este atestat documentar în anul 1394, ca reşedinţă domnească a lui Mircea cel Bătrân. Domnul Ţării Româneşti, încă de la început a urmărit apărarea independenţei ţării în faţa primejdiei otomane, care a crescut în special după înfrângerea sârbilor şi bosniecilor şi după transformarea Bulgariei centrale în paşalâc, în anul 1393. Măsurile luate pe plan militar urmăreau mărirea capacităţii defensive a ţării, astfel că, Mircea cel Bătrân, a întărit sistemul de cetăţi de la Dunăre, a creat bănia Severinului, dregătorie specială, căreia îi revenea sarcina de a apăra partea de apus, mai expusă atacurilor turceşti, şi a organizat pentru prima dată oastea cea mare, la care participau şi ţăranii, inclusiv cei dependenţi. Cu acelaşi scop el a întărit legăturile cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, cu, Vladislav Iagello, regele Poloniei, şi cu Moldova, ajutându-l pe Alexandru cel Bun, să devină domn. Pentru întărirea Dunării a cucerit Dirstorul şi Dobrogea în anii 1388-1390, mai târziu a ocupat Chilia alungând pe genovezi şi Silistra în anul 1404.

Când Baiazid I, în anul 1394 a trecut Dunărea în fruntea unei oşti de 40000 de oameni, la care se adăugau 8000 de oşteni ai vasalilor turci din Macedonia şi din Serbia, adoptând o tactică de hărţuială, oastea de 10000 de oameni, a Ţării Româneşti a înfrânt oastea acestuia în bătălia decisivă de la Rovine. ”Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,/ Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;/ Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,/ Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;/ Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,/ Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,/ Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată / Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată./ Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,/ Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română”. Şi nu pot să nu continuu cu versurile pline de adevăr şi astăzi, ale poetului nepereche: „De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;/ Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii.../ În izvoarele bătrâne pe eroi mai pot să caut;/ Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut/ Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?/ Înaintea acestora tu acunde-te, Apollo!/ Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,/ Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,/Ce cu plugul şi cu sapa aţi întins moşia voastră/ De la munte pîn la mare şi la Dunărea albastră”. Astăzi, când, am ajuns de râsul „curcilor”, pentru că marii maeştri în conducere de care am avut parte în cei şaptesprezece ani de la detronarea lui Ceauşescu, ne-au adus la sapă de lemn, ba mai mult: „Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie./ Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte./ Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte, / Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri/ Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri.../ Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire/ Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,/ Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,/ Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,/ Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,/ Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ Bâlbîiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”

Noi, minte avem, dar nu avem organizare. Am mai spus-o eu, dar repet, pentru că ştim cu toţii, repetiţia e mama învăţăturii şi poate s-o auzi undeva acolo sus. Şi vin şi îi întreb şi din nou, îi dau dreptate poetului „împăratul versului”: „Voi sunteţi urmaşii Romei?/ Nişte răi şi nişte fameni!/ I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!/ Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi/ Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri/ Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,/ Îndrăznesc ca să rostească pân şi numele tău...ţară!/ Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil/ Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic- rece,/ Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?/ Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă/ Numai banul îl vâneză şi câştigul fără muncă,/ Azi când fraza lustruită nu ne poate înşela,/ Astăzi alţii sunt de vină domnii mei, nu este-aşa?/ Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,/ Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,/ Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!/ Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;/ Virtutea? E-o nerozie; Geniul? O nefericire./ Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;/ Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici”. Am încredere în acest popor, în românii adevăraţi care fac parte din acest popor şi mă rog bunului Dumnezeu să ne ajute ca să ne fie şi nouă bine! Şi cine ştie, poate va fi ascultată dorinţa lui Eminescu şi o vom lua şi noi pe calea cea bună: „Cum nu vii tu Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Trăim cu speranţa că totul va fi bine. Speranţa; ceva ce nu s-a măsurat niciodată: întinderea speranţei. Speranţa care nu se pierde niciodată.

Trenul meu pleacă mai departe şi eu voi merge cu el. Glasul roţilor de tren se pierde în noapte.(…)

 

Fragment: Vacanţe, vacanţe…Românie plai de dor

Editura Anamarol, bucureşti, 2003

 

Elena Rodica Lupu

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)