HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Proză scurtă

TANTI NICULINA - PARTEA I-a

 

Teodor Brucăr

Grafica - Ion Măldărescu, Agero

 

 Coboram în pas săltat scările blocului, îndreptându-mă spre locul de muncă. Deodată un glas uşor afumat de tutun ieftin, mă face să tresar din gândurile în care mă bălăceam:

- Vecine, de ce n-ai mai scris nimic pe bloc? Era tanti Niculina, vecina de la trei, ieşise, aşa, în neglijeu - un capot vechi de pe vremea când era tânără şi frumoasă, pe care îl cumpărase Parşivu’, aşa cum îl alinta ea pe nea Lică, fantele de cartier, soţul dumisale, plecat, ca de obicei, de această dată la cele veşnice. Avea în mână un bidon mare, să ude florile care invadaseră palierul: „că nu pot, dragă, să le ţiu în casă, şi aşa e balamuc...”

- Săr’na, ce faceţi tanti?

- Uite, cu floricelele aste..., da’, nu-mi răspunzi la întrebare?

Care, zic, încercând să scap...

- Hai, vecine, n-o da la întors cum făceau ‘telectualii pe vremuri. Venea toţi den cartier să le mai „întorc” un costium, un pardesu, un dopies, venea şi mamă-ta...

- Ştiu tanti, cum să nu ştiu!

- Aşa, că mă duci cu vorba, de ce nu mai scrii pe bloc?

- Pe  „bloc”?

- Da, pe bloc sau cum îi zice, nu te face...!

- Păi, tanti, pe blog nu am mai scris că am fost plecat, n-am mai avut timp şi nici inspiraţia nu m-a vizitat, aşa că am făcut o pauză...

 

- Ei, na! Ce inspiraţie, vecine, poţi scrie din amintiri, că despre ăştia de acu’ nu se poa’, e jale...

- Aşa e tanti!

Dau să cobor o treaptă şi tanti Niculina se înfige mai proeminentă în faţa mea.

- Unde fugi aşa grăbit că ştiu io că n-ai program cu condică, pleci când vrei, vii când vrei; nu te freacă nimeni la cap. Stai să bem o cafea, e d’aia bună din Germania, de la nepot’ miu, tot el a trimes şi calculatoru’, de te cetesc pe matele şi mai am unu de-i zice Zoso...

- Am o întâlnire, zic şi deja gândul mă duce la cafeaua...

- Las-o dracu’ de întâlnire, eşti om serios, umbli cu d’alea?

- Nooo..., dau eu să-i retez idea, e o întâlnire cu un om de afaceri.

 

- Atunci poa’ să aştepte, e în banii lui! Casa Niculinei, o conservă de timp ne expirată, păstrează intact aerul anilor ’60 din România. Singurul element care te îndeamnă să consideri că eşti în secolul 21 este calculatorul ce tronează pe masa din sufragerie. Pozele de la nuntă, fotografiile copiilor în clasele primare, peştele din sticlă de pe televizor, milieurile, carpetele uzate, mobilă luată în rate “de la Întorsureanu, îl mai ţii minte?”, toate erau neschimbate de aproape şase decenii.

 

- Stăm în bucătărie şi aşa sunt pe fugă, bâgui, fără să fiu convingător...

- Lasă vecine, nu mai alerga atât, că tot aia e! Nu vezi ce face ăştia?

- Care ăştia, mă dau eu naiv.

- Ăsta cu politica mamii lor de bagabonţi. Nen’ tu Băsescu e degeaba, a zis că e preşedinte jucăuş şi io-te, a dat cu ea de gard, acu’ vrea bun simţ, heeeee, vecine, are tupeu de constănţean, e parşiv, că-mi adusei aminte de Lică al meu, fie-i amintirea luminoasă, cu toate că nu merită la cât m-a tradus; Aşa..., ăsta, Base, vrea să ne facă den vorbe, a bulibasit ţara, io femeie bătrână nu mai înţeleg nimic. O tot dă cu mogulii care dresează găozarii şi păsăricile (vai dragă, ce urât – nici în bâlciul de la Râureni nu se vorbea aşa!), o mai schimbă pe criză, care e ca-n poezia aia lu’ Eminescu: „azi o vedem şi nu e!”. Acu’ se pune cur în cale şi-l vrea prim pă unu Croitoru, vai de mama lui, nevinovat, ca mine. Şi eu am fost croitoreasă de lux, toate cocoanele den oraş venea la mine. Să mă puie pă mine, am patru clase, l-am cetit pă Eminescu den scoarţă-n scoarţă şi cu un ac am crescut doi copii şi am ţinut o casă, că Lică trebuia să fie lighinit şi dădea banii pă băutură, ţigări şi ştoarfe... Eu ştiu cum să face un bujet, să-ţi ajungă sărăcia şi să mai pui ceva şi la saltea...

 

- Aşa e tanti, nimeni nu mai înţelege nimic… Între timp, parfumul cafelei invadase bucătăria care străluceşte de curăţenie. Tanti Niculina turnase lichidul aromat în nişte ceşti impecabile, cultul cafelei îl are şi acum la o vârstă venerabilă. Mângâi porţelanul fin şi femeia, peste care anii parcă uitaseră să mai treacă, mă priveşte cu o strălucire jucăuşă în ochii obosiţi de câte a văzut şi prin câte a trecut.

- E de la Parşivu’, le-a adus din Cioslovacia, când a fost cu o delegaţie d’aia de la partid, ierea fotoriporter, ştii... Aşa, cu ăştia, că nu mai pot, ne-a tăiat şi banii de căldură...

- Vai de capu’ meu şi pe ăia?

- Da, da’ nu-i Băsescu de vină aici, e naparstocu’ neterminat de Boc!

- Ei, na!

- Nu te face, voi, ăştia de la radio, le ştiţi pe toate...

- Noi nu facem politică...

- ... să i-o spui lu’ hahalera ăla de Mutu cu iarbă în nas, voi faceţi doar garagaţă! Cum ziceam, Nichipercea nu se dă dus de la Guvern şi ne arde pe noi ăştia cu-n picior în groapă, abia aşteaptă să ne prăpădim, să ne mănânce pensia asta amărâtă, luai-ar Gaia să-i ia! Nu bei cafeaua?

 

   Teodor Brucăr

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com