Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

CA O FĂCLIE A DRAGOSTEI DE NEAM ŞI ŢARĂ

Vasile TĂRÂŢEANU,
Cernăuţi, Ucraina

 

Impresii si pareri personale in FORUM


Nu ştiu dacă aş putea lăsa pentru cei ce vin din urma mea(dacă vin?!) alte cuvinte decât acestea pe care la rândul lor mi le-au transmis părinţii, ei singuri primindu-le de la părinţii lor, precum eu de la ei.
Şi tot aşa, din tată-n fiu până în negura vremurilor – primind şi transmiţând la rându-ne cuvinte de învăţătură şi de luare aminte, cuvinte pe care le-am moştenit de la înaintaşii noştri şi pe care avem sfânta datorie de neam să le transmitem mai departe.
Ca pe o făclie ce ne luminează calea prin ani şi peste ani. Ca pe o ştafetă. Ca pe o datorie de sânge. Ca pe o credinţă nestrămutată.
Către şi pentru copii. Către şi pentru nepoţi. Către şi pentru cei ce vin din urma noastră. Prieteni. Cunoscuţi. Anonimi.
Şi-apoi, dacă viaţa mea nu-i şi nici nu poate fi altceva decât o verigă în lanţul neamului din care am fericirea să fac parte şi pe care l-aş dori nesfârşit şi nerupt de handicapurile unei sorţi în multe privinţe vitrege, ce-mi mai rămâne mie, nevrednicului urmaş al marilor mei strămoşi, de făcut decât să le dau ascultare, învăţând de la ei. De la Ienăchiţă Văcărescu, cel care cu peste 200 de ani înainte mea le spunea urmaşilor săi Văcăreşti ?


“Las vouă moştenire
Creşterea limbii româneşti
Ş-a patriei cinstire!”


De la Doxaki Hurmuzaki, capul unei dinastii de mari cărturari şi patrioţi, remarcabile personalităţi bucovinene ce au jucat un rol deosebit în istoria fostei Ţări de Sus a Moldovei şi a Moldovei întregi, care, la 1857, cu o jumătate de secol mai târziu decât Ienăchiţă Văcărescu avea să le poruncească nu numai vrednicilor săi feciori Constantin, Eudoxiu, Gheorghe, Alexandru şi Niculai, ci şi nouă, tuturor, câţi păşim pe urmele lui pe acest picior de plai mioritic:
“Să nu uitaţi că aveţi de îndeplinit trei datorii mari şi sfinte, pentru care aveţi a răspunde înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor voştri.
Aceste trei datorii sunt Patria, Limba şi Biserica…”.
De la Gheorghe Sion, nerţean de prin părţile noastre, care cu peste o sută de ani în urmă ne ruga:
Vorbiţi scrieţi româneşte
Pentru Dumnezeu.
Şi de la câţi alţii, mulţi dintre ei rămaşi anonimi, dar reprezentând şi ei un segment din Coloana infinitului neamului nostru.
Date fiind toate acestea aş putea oare eu, vasile tărâţeanu, ţinând cont de spaţiul şi timpul în care vieţuiesc, să las feciorului şi fetei mele alte porunci mai frumoase şi mai înţelepte decât acestea pe care le-am primit şi le transmit mai departe? Nu cred. Şi totuşi, înscriindu-mă în aria aceloraşi idei, îndrăznesc să las urmaşilor mei tărâţeni aceleaşi testamente în acelaşi veşmânt firesc al limbii noastre materne, cel latin.
Dacă or fi bune şi pentru alţii, nu voi avea decât să mă bucur de acolo de undeva din tărâmurile benefice ale paradisului sau din străfundurile iadului unde-mi va fi rânduit să stau după plecare în rândurile celor drepţi.
Căci noi, românii din ţară sau cei de pretutindeni nu putem avea alte idealuri decât demnii şi curajoşii noştri strămoşi, decât vrednicii bărbaţi ai neamului nostru, cei care şi-au dat osteneala şi au făcut nenumărate sacrificii, pentru Neam şi Ţară. A vorbi şi a scrie româneşte, a gândi şi visa, a munci pentru binele familiei şi Patriei tale, pentru viitorul ţării, chiar şi-n afara hotarelor ei actuale.
Am putea oare face ceva mai mult în dulce-amara de înstrăinată, fosta capitală a Bucovinei istorice decât această ardere de tot în numele unei cauze, în numele unui ideal. Transmis din moşi strămoşi.
Ca o făclie a dragostei de Neam şi Ţară.

P.S.


FIULUI
Pe drumurile vieţii
Mereu să te-nsoţească
Şi dragostea de glie
Şi vorba românească.

Să nu te temi că-n lume
Vei fi sărac cu ele
Şi-n faţa altor neamuri
Să nu baţi temenele,

Că nu eşti de pripas
În acest colţ de ţară
Şi-apoi te uită cine
Îţi zice de ocară,

Că nu eşti băştinaş
În glia ta străveche
Pe care-au consfinţit-o
Neculce şi Ureche.

A ta-i de mai ’nainte,
Din negură de ani,
Că neamul ţi se trage
Din daci şi din romani.

La fel şi a ta limbă-i
Din latinească viţă
Au plămădit-o-n vreme
Păstori de Mioriţă.

Şi de-a vorbit în ea
Un Ştefan Sfânt şi Mare
Şi-un Eminescu vecinic
Puţin e asta oare?

Iată de ce, copile
Eu nu-ţi doresc alt bine
Decât de neam şi limbă
Să nu-ţi fie ruşine.

Şi-n sufletul tău tânăr
Atât vreau: să renască
Şi dragostea de glie,
Şi vorba românească.

FIICEI


Să ai puterea ierbii,
Răbdarea ei s-o ai,
Când piatra şi-o supune
Cu verdele ei grai.

Să ai tandreţea ploii,
Mustind de bunătate
Când cade din înalturi
Pe grânele ’nsetate.

Şi împăcarea frunzei,
Frumoasa ei plecare,
Când simte ’n locul ei
O frunză viitoare.

Vasile TĂRÂŢEANU,
Cernăuţi, Ucraina.

.

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.