Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Vulturul - găină

Julia Maria Cristea - Viena

 

 

         Se spune că, odată, un tăran sărac s-a dus la pădure să adune lemne pentru foc. Ajungând el acolo se uita cu spaimă jur-împrejur, să nu-l prindă paznicul dând iama prin averea altuia, desi mare pagubă n-ar fi făcut, luând si el niscaiva uscături, pentru foc. Si cum aduna el, de ici, de colo, deodată simti sub mâna lui o licărire de viată, o vietuitoare caldă si tremurătoare, un pui golas, căzut din cuibul făcut sus în vârful unei stânci plesuve.

         - Ia te uită, se minună el. Un pui de vultur. Cât este de mic si neajutorat si cum tremură, nici n-ai crede că din vietatea asta atât de mică si speriată timpul va face un vultur falnic si cutezător, care va înspământa atâtea fiinte. Am să-l iau cu mine acasă, am să-l pun în ograda găinilor, am să-l hrănesc la fel si când va creste mare niciun vultur, pasăre, sau altă răpitoare, nu va mai avea curaj să dea iama printre ele, căci s-or teme văzând coscogea vulturul cum le păzeste.

         Zis si făcut.

         Ajuns acasă, nevasta l-a luat în focuri, cu o gură să sperie toti vulturii înăltimilor - mare dandana.

         - Păi bine omule, nu suntem noi destul de săraci ca să aduci o gură în plus de hrănit? De abia putem tine găinile astea, se mai  ajută si ele scurmând pe ici, pe colo, cum crezi că vei hrăni jivina asta când va creste mare? Si barăm de ar fi de folos, de mâncat nu o putem mânca, din contră. S-o înfrupta si ea din găinile noastre? Du-o înapoi în pădure de nu vrei să-i sucesc gâtul si s-o dau la câini.

         - Dar rea mai esti de clantă, femeie. Si pricinasă. Ce rău ti-a făcut puiul ăsta golas? Nu vezi ce mic este si cum tremură? Ce inimă neagră poti să ai de nu ti-e si tie milă? Nu te-a binecuvântat Dumnezeu cu copii, barăm să tinem vietuitoarea asta, să nu fim chiar singuri pe lume, o creste si ea pe lângă casă, s-o hrăni cu ce brumă avem si noi, si nu se stie cum ne va fi de folos vreodată. Dar, chiar de n-o fi asa, de ce să ne gândim doar la folos? Nu putem să facem si noi o dată în viată ceva din inimă, doar pentru că asa simtim?

         - Noa, că geaba stric eu vorbele pe tine, că tot nu pricepi si-ti urmăresti doar gândurile tale - rosti femeia îmbufnată. Te-oi vedea eu când va creste mare si s-o înfrupta din găinile noastre. Si când ti-o fi foame si va trebui să-ti pui pofta în cui, să nu vi la mine să te plângi, că altceva n-oi putea să-ti dau decât răbdări prăjite. S-om flămânzi împreună, dar cu inima senină, nu neagră cum spui că e a mea. Lasă, lasă, să vedem atunci ce mai ai de zis...

         Trecu timpul, lună după lună puiul crestea alături de celelalte găini, ciugulind la fel ca ele boabele aruncate, scurmând după râme prin ogradă, venind ca un cătelus la chemarea tăranului, mai primind din când în când câte un clont în cap de la cocosul care nu pricepea ce fel de vietuitoare îi făcea si nu-i făcea concurentă decât prin prezenta din ce în ce mai impunătoare, si culcându-se la fel ca orătăniile curtii, pitulat pe stinghiile din grajdul gol al vacilor. Iar tăranul nostru era tare fericit.

         - Uite că am avut si eu odată în viată noroc. Întâi că am găsit vietuitoarea asta, apoi că, gândul bun m-a îndemnat s-o iau cu mine acasă si, în cele din urmă- dar cel mai important, că am avut curajul să-mi înfrunt nevasta si s-o dovedesc, cu toată gura ei. Uite cât este de blând, nici n-ai crede că e vultur. De luni de zile nici vulpile, nici uliul, nici ciorile nu se mai apropie de ograda găinilor să ne fure puii, si putem păstra si noi bruma de căpătuială, înnodându-ne mai bine necazul si sărăcia.

 

          Intr-o zi, printr-o întâmplare, trecu pe acolo un mare învătat. Si tare se mai minună el văzând coscogea vulturul, ciugulind boabele alături de găini în ograda omului. Se uită el ce se uită si nu-i venea să-si creadă ochilor, era într-adevăr un vultur, si încă ce vultur, cum rar poti să vezi într-o viată întreagă. Nemaiputând să-si stăpânească mirarea, dădu el binete, apoi intră în vorbă cu omul nostru, care, se minuna si el, cum s-a putut opri tocmai la el un domn asa de mare? Si cum în firea celui sărac este să împartă putinul avut, să fie bucuros de oaspeti si întotdeauna gata să-i omenească atât cât se putea, el  îl  învită pe marele învătat să-i cinstească locuinta, să vină să stea la un pahar de vorbă si ce-o mai fi pe lângă. Si uite asa, din vorbă în vorbă, învătatul nostru află rostul lucrurilor, cum a ajuns să trăiască vulturul semet printre găinile ogrăzii.

         - Dar e un vultur, spuse el mirat. El nu-si poate uita semintia.

         - Nu, spuse tăranul. A fost crescut ca o găină, a mâncat boabe alături de găini, a trăit ca si ele, acum este si el o găină.

         - Dar sângele apă nu se face, ripostă învătatul. Odată si odată va auzi chemarea strămosilor, va sti că este vultur.

         - Nu, dacă până acum s-a multumit să trăiască asa, si de acum încolo va fi la fel. El nu cunoaste altceva decât ograda asta de marginile căreia nu a trecut niciodată si găinile alături de care a crescut. Si cocosul de care îi este frică. Cum credeti că dintr-odată, în mintea lui putină va fi altceva? El nu a zburat niciodată, nici nu stie că are aripi. Si poate că aripile lui nu vor mai reusi să învete zborul, dacă n-a făcut-o până acum.   - Mă lasi să încerc?

         - Desigur, dece nu? Dar veti vedea că am dreptate.

         Si cum tocmai se înserase, ceru învătatul îngăduintă să înnopteze în căsuta modestă de chirpici, pe o bundă asternută pe o lavită, că tare erau săraci oamenii nostrii, dormeau si ei în spatele sobei, dar să mai aibă si un pat pentru oaspeti?

         A doua zi. cum se lumină, iesi învătatul în curte, prinse vulturul care era asa de blând încât a venit să-i ciuguleascădin palmă, îl luă, îl ridică în sus si-l azvârli cu putere înspre înalturi, spunându-i:

         - Zbori vultur semet, aici nu este lumea ta.

         Dar vulturul căzu ca un bolovan la pământ. Si speriat fugi să se pitească printre găini, unde se stia păzit si apărat, cum a fost de o viată întreagă...

         - V-am spus eu? râse tăranul. El nu stie că este vultur, a fost crescut ca o găină închisă într-o ogradă, acum este si el găină.

         - Mă mai lasi să încerc?

         - De bună seamă. Dar, să nu vă fie cu supărare dacă nu veti reusi nimic. El este acum si va rămâne întotdeauna doar o găină.

         Se uită învătatul la omul nostru si nu mai spuse nimic. Ceru el o scară, o propti de marginea căsutei si încet, încet, cu mare grijă, suii el cu vulturul la subbrat pe acoperis, de abia ducându-l, căci el săracul tremura din toate mădularele, strâns de mâna omului. Ajuns învătatul sus, înăltă vulturul spre înalturi si-l aruncă cât putu mai departe, spunându-i:

         - Zbori vultur mândru. Îndreaptă-te spre lumea ta, acolo unde este locul tău.

 

         Dar vulturul căzu si de data asta ca un bolovan la pământ si piuind jalnic fugii să se ascundă printre găini.

         - V-am spus eu? se bucură tăranul că are dreptate. O găină nu va putea niciodată zbura, deoarece aripile ei nu sunt făcute pentru zbor.

         - Mă mai lasi să încerc o dată? Doar o singură dată? Dar nu acum ci mâine în zori.

         - De câte ori veti pofti, dar, vă spun eu, vulturul dumneavostră - găina mea, nu va părăsi niciodată ograda asta. El nu stie altceva, aripile lui nu-l vor purta nicăieri căci sunt prea slabe pentru zbor. Nu le-a folosit niciodată, cum credeti că acum va stii ce înseamnă ele?

         Mai rămase învătatul nostru o noapte, se bucură de ospetia oamenilor săraci, mâncă alături de ei mămăligă cu ceapă- că altceva nu mai aveau, gândind că-i va răsplăti pentru omenia lor, să nu-l uite niciodată. Mai ales că vor rămâne fără vulturul-găină, deoarece nu se va lăsa până nu va reusi.

         A doua zi, când noaptea încă nu începu să se îngâne cu zorile, luă el vulturul si plecă spre munte, departe, cât mai departe de casă, de ograda unde o viată întreagăa fost tinut încătusat fără să stie...Cu greu, că nu era deloc usor vulturul, suii el poteca abruptă, apoi, când aceasta se sfârsi o luă pieptis peste stânci, bolovani si grohotis, mai sus, cât mai sus, cât mai aproape de cer. Si ajungând el pe culme privi jur-împrejur. În depărtare cerul a început să se lumineze, ca apoi, treptat, treptat să izbugnească lava incandescentă a răsăritului de soare. Păsările si-au început cântul, slăvind victoria luminii asupra întunericului. Undeva, în adâncuri, vuietul copacilor care gemeau parcă sub răsuflarea vântului, si susurul apelor unui pârâu, si aerul greu de mirosul reavăn al pământului, si ceturile care se ridicau de pe munte...o lume sălbatică, liberă, neîncătusată de vointa omului...

         Acum e momentul, gândi învătatul. Ridicând el vulturul îl aruncă departe, spre hăul căscat de prăpastia adâncă, spunându-i:

         - Zbori vulture, fii semet, încrede-te în aripile tale. În tine clocoteste chemarea înalturilor, în inima ta sălăsluieste forta strămosilor, tu esti o pasăre a cerului, a soarelui, tu trebuie să trăiesti liber, neîncătusat într-o ogradă de mâna omului, alături de găini. Zbori vultur mândru spre soare, acolo este locul tău, zbori spre lumină, spre libertate. Cerul întreg este al tău dacă vrei asta...

         Si vulturul zbură si nu se mai întoarse niciodată...

         Oare câti dintre noi nu stim că suntem vulturi si trăim ca niste găini?

 

Julia Maria Cristea - Viena

 

Comentarii de la cititori

-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:''
2. Tema / articolul / autorul::'comentariu vulturul-gaina de Julia Maria Cristea - Viena'
3. Numele si prenumele Dvs.:'Dan Alexandru Crisan'
4. Adresa Dvs. E-mail:'crisandalexandru@yahoo.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):'0213160683'
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0731298919'
7. Textul mesajului Dvs.:'Frumoasa poveste, dar... Din pacate, de cele mai multe ori, "gainile" se cred vulturi! Priviti la dragutii nostrii de politicieni si oameni de afaceri - doar niste biete gaini, care nu fac nici macar un ou de bibilica, dar cotcodacesc de parca ar face oua de aur! Cu prietenie, Dan Alexandru Crisan'


 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumănischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)