Zicerile lui Tudosie către semenii săi
Nicolae Bălașa

                                                

Bă, fraţilor,

Gânduri pe hârtie, un fel de suflet aruncat în lume, în lumi posibile câtă vreme Dumnezeu nu e aci cu mine, să-l văd, să-l pipăi, să stăm de vorbă. Sau probabil o fi şi... În definitiv, vorba lui Pascal sau al soţiei. Valentina avea puterea de a ,,cădea în sus’’, în El, într-un Dumnezeu pe care nu-l putea nega. Un fel de acceptare la vârsta copilăriei, venit din tradiţiile celor în mijlocul cărora crescuse.  Mda, vrem sau nu, suntem, din călcâie până în vârful capului, parte a grupului în care am crescut, în care ne mişcăm, din care facem parte. Şi cultură, şi comportament, dar mai ales limbaj... De-asta m-am gândit să vă scriu. Asta e! Stai în mijlocul ţiganilor, te ţigăneşti,  eşti lângă nişte ardeleni, parcă ţi se micşorează, de la zi la zi, ritmul. Unde să fii stat coana Joiţina, muierea asta, cu care, într-un fel de concubinaj, mi-am trăncănit, de-aiurea, viaţa, doar Cel de sus ştie?! Hodoronca-tronca, hodoronca-tronca! Pierdere de vreme, pierdere de om, pierdere de mine! Asta e când îţi face dracu ochi dulci, apoi se bagă cu tine sub aşternut. Pentru un neştiutor ca mine, o partidă de sex oral pe vremea împuşcatului mi-a schimbat până şi mersul firesc prin lume. Prins la necaz, cu nasul între ţâţele ei am crezut că mi se îndreaptă linia vieţii, chiar dacă o aveam la vedere, curbă, pe bolta din căuşul palmei. Aiurea! Profesionista şi-a ştiu bine interesul. Să trăiască bine, să îşi crească copiii, să îi spună lumea doamnă chiar dacă cele opt clase nu o ridicau decât la rangul de coţomârlă.

Domnilor, vă spun în cunoştinţă de cauză, ca omul trecut prin focul vieţii. Curvele, de când lumea, tot curve! Pe vremuri, că de vremuri trecute vorbesc, şoselele de centură, acum bordeluri la vedere, nu existau. În consecinţă, ca o doamnă miloasă şi cu suflet mare (dracu poate fi şi-n chip de înger!), coana Joiţina, asta a mea, despre care făceam vorbire, a preferat şi patul din care abia plecase, săraca, pe lumea cealaltă, nevastă-mea, şi portmoneul meu, de două ori pe lună, doldora. ,,Banul e ochiul dracu`’’ zice până şi popa în biserică, la slujba de duminică, deşi nu rare sunt cazurile în care l-ar strâge (banul, nu pe dracu de gât, câtă vreme de el fuge cu toată tămâia din altar), cu cădelniţa pe post de făraş. Ce vorbeşti, omule?! Părintele, mai de ruşinea enoriaşilor, mai de frica lui Dumnezeu, îşi mai pune, ici, colo, piedică măcar din când în când. Statul, evident, ca stat de drept, ca să nu vă ducă gândul la cine mai ştie ce fel de lene încă necatalogată, curvele şi maneliştii rad tot. Te lasă în curul gol cu strigare: fără număr! Fără număr!

Primul, adică statul, o să pună taxe şi pe aerul de-l respiri, pe  visele încă nevisate sau chiar şi pe viitorul viitorului câtă vreme a taxat în vara asta, ca de altfel în oricare anotimp, apa încă necăzută din cer. Ce să faci, arşiţă pe pământ?!  Prăpăd şi în buzunarele lui, mai ales de când ocupat cu marea grijă faţă de om. Şi pentru că tot a venit vorba de grijă, musai să ştiţi că şi curvele tot cu ea se ocupă. Adică, vă daţi voi seama, grija faţă de om,  om în general, şi ea în particular, cât timp, cică tot un fel de om ar fi, chiar dacă se întind veşnic, te miri unde, ca râma. ,,Pe primul plan, grija, to`arăşi, faţă de necesităţile omului, vorba ălui mai toa`răşi decât toţi toa`răşii. Acum, în capitalismul nostru încă nedomolit, fiecare după cum şi cât poate. Să fure, să...!

Cât despre manelişti?!... Nu cred că mai e cazul! Amintesc doar că ei au reinventat datul din cur, frângerea de şolduri cu buricul rotitor la vedere şi botul  siliconat. Asta şi numai pentru faptul că, pe lângă grija faţă de om, au în vedere pronunţia corectă a limbii române. Nu oricum poţi pronunţa ore în şir ,,Lola-lola’’ cu folosirea în întregime a cavităţii bucale, puternic salivată, şi a gâtlejului, până spre coardele vocale. Din câte am înţeles, anul ăsta, sau cel târziu în cel care vine, academia academiilor le-ar da tuturor, adică statului, curvelor şi maneliştilor, pentru binele gândit doar pentru popor, premiul premiilor. Eu, personal, le-aş da un picior în cur, le-aş lega câte o talangă de gât şi i-aş urca în vârf de munte, în toiul iernii, când iarba e cum nu e poate mai bună de păscut. Pe  cei cu politica lumii, ridicaţi la rang de cioban mioritic, i-aş investi cu noua ordine a măgarilor veşnic preocupaţi, la nivel astral, de băutul apei de către turma de oi. Nu de alta, dar doar aşa ar simţi căldura lunii, ar auzi  geamătul pământului şi urletul lupilor când, primprejur trosnesc pietrele şi de ger, şi de foame. În plus, ei, politicienii, parcă prea se bagă în toate! Chiar aşa, ce treabă are măgarul de ce bea oile apă? Păi are sau nu, la noi are! Că de-aia e măgar! Iar meseria asta de măgar, mare meserie! Fără rezerve, chiar cu rang! Dar ca să nu sărim de la una la alta şi să fim condamnaţi de superficialitate, să ne mai întoarcem, o idee, la oile... pardon, curvele noastre şi relaţia intrinsecă, adică la firul roşu, care le leagă dintr-o parte în alta a lumii, doar, doar o  scăpa cumva nedeocheate şi vor rămâne genii în istorii. Nu vă  miraţi! Istoria lumii  le are între coperţi. După unii mai răi, cică doar pe ele, pe curve, că ceilalţi, muritorii de rând, murind ca proştii,  n-ar mai avea de ce-i menţiona.

 

 

Prostia are iz de veşnicie aşa că... În consecinţă, curve în pat... De ce să nu o recunoaştem, mai ales nouă, bărbaţilor, ne plac. Ştiu meserie!

Curve pe centură... Pe ăstea unii le fluieră, alţii le aplaudă... ,,Halo, baby!’’ Ea rezemată de portiera maşinii: ,,Un oral, atât, un normal, atât... un total, total!’’ Doar din când în când poliţia, când nu îşi primeşte partea în verzişori sau în natură, le  mai tulbură, pe ici, pe colo, activitatea. De! Trăiesc şi ele, mai scot un ban şi ăia  cu infecţioasele!...

Curve la catedră! Cu rang de prof. univ. Ce să zic? Ătea o duc bine chiar dacă lumea le mai înjură. Ce folos  câtă vreme orice orbete are şi el nevoie, acolo, cât de cât ,măcar de o diplomă?! Te faci frate cu curva curvelor până îi umpli sacul de hârtii, apoi ,,dăi şi luptă’’ în colegii ca nu cumva ,,care va să zică tu de la paşopt şi clopoţeii clinca, clinca’’. Că ăstea-s vremurile!

Din loc în loc, curve în cultură... Vai de mama lor! Ăştia-s fomişti din tată în fiu şi pe alocuri  prea analfabeţi. Cică ar şti să scrie, evident, tot felul de bazaconii, dar de citit, ioc! Printre ei, unii cu fel şi fel de epoleţi, pun totuşi pe hârtie, într-un fel de roman-pamflet-poet sau invers, chiar şi pe mumă-sa de i-a făcut.

Curve la palat! Nu ne mai miră, au fost de când lumea şi în vremuri vor fi!. Aici, tradiţie, nu glumă! Păi altfel cum ar fi lăsat el, Balzac, şi alţii, scriitori asemenea lui, poveştile lumii de neuitat?

Păcat însă de curvele din sindicat, adică din rândul nostru, al tuturor, că doar sindicatul nu e aşa... un cuvânt gol. Are în el conţinut catalogat, tabelat, liste de electorat... Aici, problema e însă de statut.  Una e să fii curea sau cum s-ar zice curva curvelor, la sindicatul ,,Urlea’’şi alta e să fii mojic, bătător din palme, bun doar de lins în cur pe nu mai ştiu care curvă cu rang şi mai înalt. Mă rog, unii ar zice că chestiunea sau, în termeni ştiinţifici, semantica curvei ar fi doar chestiune de nuanţă. Alţii de perspectivă şi context... După nu mai ştiu care savant care ar fi furat numele celui adevărat (Doamne, ce se mai fură pe faţa pământului!), curvele ar ţine de perspectivă. E, aici e aici! Într-o astfel de încurcătură, mai că îmi vine să le dau dreptate tuturor! Nu de alta, dar la mine în casă, caz eperimentat: coana Joiţina, recunosc, mi-e cam ruşine, curvă în patul meu, până mai ieri, alalteri, când  s-a dus dracu, mi-a luat tot şi a plecat. Astăzi, după cum spune omul învăţat, e cu context,  adică într-un alt ogeac. Mâine poate e la tine, la amicul meu, oriunde, în alt cartier, înt-altă zi, cât să se convingă de nemulţumirea fie-sii, noaptea în pat, îşi pune la încercat pe cel ce, cu doar câţiva ani în urmă, de ginere, cu alai şi surle, ea l-a luat.

Domnilor, reţineţi: curvele încearcă totul! Banii însă sunt tot ce şi-au visat.  Ce te faci când vrând, nevrând, pe scena lumii, apare şi concurenţa ei, a curvei? Când satul, când manelistul cu buricul, pe ici, pe colo,  un politic cu boticul, procuratorul, săracu` câtă vreme abia a plătit iahtul, dar încă nu şi-a terminat palatul.  Între ei, toţi, şi o jagardea, coana Joiţina mea. Până mai ieri, în patul meu, mâine, probabil, în al tău. Vai de mine! Ferească-te Dumnezeu! Dă cu grebla, dă din cur, ba chiar din toate, pân` te lasă, mă băiete, lat şi făr de toate. Crede-mă, satu-i mai milos. Ia şi pielea pân`la os, însă cu vrăjeli, fără lacrimi, doar cu chestii, socoteli.  Manelistul e chiar domn. ,,Fără număr, fără număr!’’ Scoţi singur banul din buzunar, cât să arăţi celor din jur că prostia nu e, doar aşa, un moft. Ea, prin tine, fără număr, fără număr!’’ ia o formă şi un contur.

Oameni buni, nu-mi luaţi în nume de rău.  Spun şi eu câtă vreme nu am cui, spun şi mă tot întreb: ce treabă o avea măgarul că bea oile apă din turma lui? Voi ce ziceţi?

                                                                                 

Cu drag, al vostru,

Titus