Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

Mana dreapta a lui Ceausescu

de Ioan Mihai (Resita)

Impresii si pareri personale in FORUM



Tocmai se pregătea să pună piciorul pe scara elicopterului, cīnd s-a īntors spre mine şi mi-a spus cu o voce plină de regret:
- Iartă-mă nu pot să te iau cu mine, nu este loc decīt pentru doi.
Ochii īi īnotau īn lacrimi iar īn privirea sa se putea citi un amestec ciudat de regret, durere şi teamă.
- Nu te preocupa, i-am răspuns, mă descurc, mă descurc īntodeauna, doar ştii...
- Da, da, da...
Motorul elicopterului vuia ca o tornadă.
- Ai grijă să nu răceşti, i-am mai spus aşezīndu-i cu grijă fularul sub gulerul de astrahan, e frig iar tu nu mai ai patruzecişicinci de ani.
De data aceasta nu s-a mai putut abţine şi a izbucnit īn plīns.
- O să mă-ntorc, să nu te temi, o să mă īntorc şi o să vezi cum punem noi la punct toate lucrurili...
Pilotul devenise nerăbdător, iar din fundul carlingii, īnfofolită īn blănurile ei preţioase, Elena mă privea cu ură.
- Adio !
Ştiam că n-am să-l mai văd niciodată.
Pilotul a trīntit uşa īn urma sa şi am rămas să ne privim preţ de cīteva scunde prin geamul de plexic.
Apoi pilotul a ridicat aparatul cu greu deasupra clădirii iar eu m-am retras spre parapetul de sprijin al casei liftului pentru că suflul rotorului era devastator.
Am văzut la cīţiva zeci de metri sub mine mulţimea excitată care urla, iar elicopterul a făcut o voltă greoaie deasupra clădirii, ca un ultim bun- rămas.
Nu ştiu cīnd a apărut līngă mine tīnărul acela, cu haina de fīş pe jumătate arsă.
- Au plecat ? Era Ceauşescu?
- Da. Era Ceauşescu...
Īncet, īncet, platforma de pe acoperiş s-a umplut de oameni care exultau.
M-am retras nevăzut īnspre lift mīhnit şi īn acelaşi timp mulţumit.
O etapă din viaţa mea se īncheiase.
Īncepea o alta plină de neprevăzut. Aveam nevoie de o nouă identitate şI de alt cīmp de acţiune. Poate că o ieşire īn străinătate nu mi-ar fi făcut rău. Cīteva săptămīni īn Elveţia ...
Să uit...
Să nu mai ştiu nici măcar cum mă cheamă...
Da ! Să nu mai ştiu că eu sunt Haralambie Poponiceanu şI am fost timp de douăzecişicinci de ani mīna dreaptă a lui Ceauşescu.


TINEREŢEA MEA REVOLUŢIONARĂ

- Haralambie, de ce nu īţi place ţie şcoala?
- Da' cine-a zis că nu-mi place ?
- Păi nu vezi ce-in īn carnetul tău, numa trei şi patru !
- Asta e cu totu' altă chestie.
- Adică ?
- Păi, eu sunt īn meci cu diriginta şi de-aia...
- Păi ce are diriginta cu tine...
- Păi are că am surprins-o īn timp ce se pupa cu tovarăşu' de sport īn cabinetu' de biologie şi ăla e cu pecereul la noi la şcoală şi m-a băgat pe ţeavă la toţi profesorii cum că tu ai fost pe vremuri legionar şi bunicu de la Cīrlova era chiabur şi aţi asuprit ţăranii nevinovaţi şi că eu sunt un pui de reacţionar care luptă contra clasei muncitoare şi vrea să răstoarne regimul comunist.
Tata mă privea fără grai şi mīna īi tremura pe custura cu care tocmai se pregătea să-mi ajusteze flecurile de la papuci. Ce să-i faci rămăsesem desculţ īn prag de iarnă şi mai cīrpeam şi noi pe ici pe colo că doar eram o familie de oameni descurcăreţi.
- Zi aşa, m-a făcut legionar...
- Da, am auzit că la cancelarie vorbea de tine tovarăşa Zoe, profa de chimie care e de la Cīrlova şi a fost la şcoală cu tine, cum că tu veneai la şcoală călare pe un cal alb şi băteai cu biciu' fetele care nu stătea să le pui mīna la ţīţe.
- Nenorocita dracu', ptiu! scorpia, i-o fi fost ciudă nebuna dracului că nu i-am pus şi ei mīna, păi şi normal că asta n-a avut īn viaţa ei ţīţe, o porecleam fata şnur , fără ţīţe, fără cur. Auzi mă Haralambie, tu ştii că noi n-am avut niciodată cai, că nu i-a plăcut lu tata mare să ţină, noi aram cu boii...
- Păi de unde să ştiu eu tată că doar eu am prins direct colectiva...
- Aşa-i mă, că tu te-ai născut tīrziu.
- Da la legionari ai fost.
- Eh, nu zic, am fost o ţīră cu ei, că era frumos, toţi īmbrăcaţi īn cămăşi verzi şi cu sumane şi centuri de piele, ştii eu de mic am tras la uniformă, poate că mă făceam subofiţer dacă nu dădeam peste mă-ta.
- şi ce făceaţi voi legionarii ?
- Păi ce să facem, ne īntīlneam sīmbăta şi duminica după prīnz pe podul de la Iloaia şi venea cīte unul de la Slatina şi īncepea să ne spună ce şi cum că poporul este cel care are puterea şi că dumnezeu iubeşte poporul şi că anticristul trebuie īnfrīnt, tot felul de chestii de alea politice, da eu nu prea le ascultam, īmi plăcea mai mult cīnd defilam prin sat de se uitau fetele după noi cu ochii beliţi, şi după aia mergeam la birtul lui Mocanu, nu l-ai mai prins tu nici pe ăsta, Mocanu era de-al nostru şi ne īmbătam bine şi trăgeam cu pistoalele īn lună. Ţin minte că o dată a venit la noi o delegaţie mare, era şi ăla Zdrelea Codreanu, frumos bărbat, a venit cu maşina un Buick negru cu luciu şi era īmbrăcat ţărăneşte. Ne-a vorbit despre sfīntul arhanghel Mihai şi despre misiunea sfīntă pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă să curăţăm tara de vinituri şi de străini. A dat mīna cu mine, că eu eram mai īnalt, mai brădos, ţi-am spus doar că īmi place milităria şi că eram mai firoscos printre găozarii ăilanţi şi mi-a spus că īn mine stă nădejdea ţării şi să fiu un camarad de nădejde. Cīt priveşte bătaia, nu am tras īn viaţa mea o palmă cuiva, īnafară bineīnţeles de mă-ta şi de tine.
-Atunci de ce zic ăştia de tine că aşa şi pe dincolo ?
- Pentru că am fost deştept mă, eram cel mai bun la īnvăţătură şi cel mai iute la horă nu ca tine futu-ţi grijania mă-ti, că o dată īmi vin belelele, de pun dīrjala pe tin şi īţi rup oasele de mă bagi īn puşcărie. Īnvaţă mă, nenorocitule, că fără carte n-o să faci mulţi purici īn viaţă, o să ajungi ca Pandele să cari valize īn Gara de Nord.
După asta tata a aruncat cu un bocanc īn mine şi flecu proaspăt rotunjit m-a lovit drept īn frunte.
Am ajuns īn spital şi am zăcut pe patul morţii timp de şaizeci de zile.
După care s-a īntīmplat o minune, mi-am revenit şi īn trei săptămīni eram pe piciarele mele, slab ca o aşchie şi cu o poftă de mīncare ceva de speriat.
Pe tata l-a săltat miliţia populară şi l-a dus pentru trei ani īn deltă, condamnat pentru maltratarea minorului tentativă de omor deosebit de grav şi īncălcarea drepturilor copilului. A fost o greşeală, poate dacă flecul nu era nou bocancul m-ar fi lovit şI atīta tot, dar viaţa a vrut să fie aşa.
Tata a plecat la stuf şi nu l-am mai văzut niciodată, după vre-o opt luni a primit mama un pachet cu haine de la primărie şi certificatul de deces. N-am ştiut şi nici nu cred că voi şti vre-o dată unde e īngropat şI de ce a murit.
Oricum eu l-am iertat.
Din spital am aterizat direct la Casa Copilului din Slatina, pentru că Secţia Tutelară- nici nu ştiţi ce forţă avea pe vremuri Secţia Tutelară- a hotărīt că eram un lăstar crud īncă īn formare şi că se mai putea scoate ceva din mine dacă am o supraveghere şi o educaţie adecvată.
Aşa că am primit un loc la etajul patru, līngă mansarda īn care se puneau cearceafurile la uscat, īmpreună cu īncă şase băieţi raşi īn cap īntr-o cameră lungă şi īngustă ca un tunel de cale ferată.
Ne mīncau gīndacii şi furnicile roşii iar cel mai bun prieten al nostru era un şobolan dolofan cu blana cenuşiu- aurie care ne vizita de trei ori pe zi cu mustăţile zburlite. Din cauza lui nu puteam păstra īn sertarele noptierelor nici un strop de mīncare, fiincă afurisita de fiară ştia să deschidă orice īncuietoare şi ne fura şi ultima fărīmă de pīine.
Educaţia ne era asigurată de tov. Vasile, care o īmpărţea pe spinarea goală cu pisica cu nouă cozi, un bici de cīnepă cu franjuri.
Măiculiţă doamne, cītă bătaie am mīncat īn patru ani de internat nici nu pot să vă povestesc.
După absolvire. adică la sfīrşitul celor opt clase primare am fost trimis la constanţa la Şcoala Profesională de Marangozi.
Asta e o meserie a dracului, lucru numai cu smoală şi cu cīlţi, nu mi-a plăcut, aşa că am evadat de la Grupul Şcolar şI m-am angajat salahor la un şantier de construcţii. Căram pietriş şi nisip cu roaba pīnă cădeam jos şi mă īnvia nea Ahmet- un turc cu inimă de romān- cu apă rece.
De dormit dormeam la Techirghiol īn gazdă la o cucoană de trei sute de chintale care ne lua chirie puţină da' ne punea să-i īngrijim pe līncă casă, lemne, apă, măturat şi alte alea.
Am avut o viaţă grea dar m-am călit.
Pe la otesprezece ani aveam bani adunaţi la CEC şi vorbeam patru limbi străine ca pe apă, doar trăiam printre vaporeni.
Apoi am cunoscut-o pe Uruma. Era blondă ca mierea de mai şi avea pielea străvezie de i se vedeau toate vasele capilare sub ea. Era o fată seriasă, nu m-a lăsat s-o sărut decīt după trei luni şi m-a obligat să mă īnscriu la liceu la seral.
Era o modă cu liceul ăsta, care mai de care se omora să devină elev, īi vedeai după amiaza cu mape de muşama sub braţ, pe bulevard.
Mi-a plăcut īn liceu, pentru că aveam colege frumoase, una şi una, ca nişte bomboane şi mă simţeam ca un peşte īn apă.
Apropo, cam īn vremea aceea am renunţat eu la şantier şi mi-am deschis propria afacere cu peşte. Cumpăram de la pescarii din deltă, din cherhanale şi vindeam pe piaţa de la Constanţa, ba chiar şi la Bucureşti.
Aşa mi-am cumpărat o Volgă de culoarea cerului
īn care īmi plimbam tătăroaica de la Tulcea la Murigiol şi care mirosea a peşte mai dihai decīt o cherhana, fiindcă o foloseam şi īn activitatea de comerţ.
Aşa am ajuns să īl cunosc pe Ceauşescu.
Tocmai fusese numit secretarul regionalei Constanţa şi locuia īntr-o casă modestă pe faleză. Era slab şi se bīlbīia groaznic şi īncă nu īşi pierduse obiceiurile alea sănătoase de ţăran. Īi plăcea peştele şi se omora după cărăşei şi plătică.
Devenise clientul meu şi pentru că era un ţăran simpatic- nu mă impresiona pe mine funcţia aia a lui- īi dădeam numai marfă antīia, ba chiar am īnceput să īl calc destul de des pentru a-i găti.
Făceam nişte saramuri cu ardei pisat cum numai eu ştiu să fac, după o reţetă moştenită de la bunica lui Burebista şi de cīte ori avea musafiri la masă, Ceauşescu trimitea după mine un Gaz prăfuit condus de un sergent major de miliţie.
Aşa am ajuns īn īmprejurarea să īi salvez viaţa, cīnd la o petrecere cu musafiri de la Ceceu s-a īnecat cu un os de crap gros cīt un creion de tīmplărie.
Toţi ăia se uitau la el cum belise ochii cīt cepele şi cum se sufocă şi nu făcea nici unul vre-un gest.
Am auzit-o din bucătărie- unde tocmai frecam plita cu Negrol- pe Elena ţipīnd şi jeluindu-se şi am dat fuga mīnjit din cap pīnă īn piciare la sofaua pe care Ceauşescu īşi dădea ultima suflare.
- Niculeee, Niculeee... da cui mă laşi tu pe mineee... cu copii pă capīīī... şi cu rate la ceareuuuu... Nicule măīīī... scoalăīīī... nu muriīīī... fiţ-ar sămīnţa a dracuīīī...
Am dat-o pe Elena la o parte şi cu sīnge rece am descleştat fălcile īnecatului. Aveam experienţă īn aşa ceva, doar lucram īn branşa peştelui de ani buni şi ştiam cum şi de unde să apuci osul...
N-a fost greu, i-am vīrīt mīna pe beregată pīnă la cot şi am scos osul de acolo īmpeună cu două bucăţi īnsīngerate de omuşor.
Ce-auşescu şi-a revenit īn jumătate de ceas şi după trei zile putea să vorbească din nou. De atunci bīlbīiala jenantă i-a dispărut cu desăvīrşire, īn schimb a rămas cu rīrīitul acela pentru că, din viteză i-am smuls o dată cu osul şi o bucăţică, nu mare, din sfīrcul limbii.
Mă īntreb acum ce s-ar fi īntīmplat dacă īn acea zi nu eram pe fază şi aş fi īntīrziat trei minute.
Alta ar fi fost soarta Romāniei.
Alta ar fi fost soarta Romāniei ?


Prima slujbă la stat

Cīnd şi-a revenit Ceauşescu m-a chemat la el la birou.
Purta o şapcă aşa de soiosă, că părea, fără exagerare un cerşetor īn biroul acela plin de mobilă veche şi covoare roase de molii.
Mi-a fost silă să mă aşez pe un scaun tapiţat cu pielea mīncată, pe care se adunaseră generaţii īntregi de jeg şi am preferat să stau repectuos īn picioare.
- Tu mi-ai salvat viaţa mă...
- Eu, să trăiţi...
- Auzi mă... cum zici că te cheamă ?
- Haralambie, să trăiţi...
- Mă Lambe, măta-n cur... de ce n-ai avut grijă cīnd mi-ai cos osu mă pramatio ?
- Să trăiţi... tovarăşe prim...
- Laă mă Lambe vocabularu ăsta dă şedinţă, spune-mi pă nume, domn Nicu.
- Să trăiţi domn Nicu, nu se putea altfel osu' era īnţepenit bine şi dacă nu trăgeam tare de el vă rămīnea acolo şi īn treizeci de secunde dădeaţi ortu popii...
- Dădeam pe dracu, la noi īn familie īncă n-a dat nimeni ortu' popii, noi suntem vīnă de olteni tari mă...
M-a privit cu un licăr ucigaş īn pupile timp de cīteva minute bune. Eu nici măcar nu mai īndrăzneam să respir.
Apoi s-a apropiat de mine, m-a luat īn braţe şi şi-a aşezat capul pe umărul meu. Plīngea !
- Mă Lambe mă, tu-ţi soarele tău, dacă nu erai tu muream mă, mă īnecam cu osu ăla şi mi se stingea viaţa uite aşa, pfui. Mă lambe tu eşti fratili meu mă...
A plīns trei minute şi după aceea a scos o sticlă cu ţuică de corcoduşe din bufet.
Am băut amīndoi, cot la cot un litru şi īncă unul şi īncă unul pīnă am adormit sub birou cu capul unul pe altul.
Mi-a oferit să mă facă secretarul său personal cu condiţia să renunţ la comerţul cu peşte care i se părea degradant ba chiar antisocial, dar eu i-am demonstrat cu creionul īn mīnă ce bani frumoşi se pot cīştiga dacă devenim tovarăşi la parte, eu cu experianţa mea īntr-ale pescăriei, el cu funcţia lui care ne deschidea toate uşile şi īndepărta miliţia mai dihai decīt alungă ustoroiul vampirii.
A fost de acord şi aşa am devenit eu secretarul său, pentru aproape o viaţă de om.
Cīt priveşte afacerea ea a īnflorit şi a prosperat pīnă cīnd Ceauşescu a fost trimis la academie īn Rusia. A trebuit să plec cu el, pentru că eram prea legaţi unul de altul şi ne venea greu.
Problema cea mare a fost nevastă-sa Elena, era geloasă ceva culmea, şi avea impresia că eu şi Nicolae suntem homosexuali şi trăim īmpreună.
Nu aveam cum să īi implementez altă părere decīt culcīndu-mă cu ea, pentru că acesta era cel mai "tare" argument pe care īl aveam. Aşa că, īntr-o seară, cīnd Nicu era la o plemară de dare de seamă şi alegeri, am intrat buluc peste Elena īn dormitor şi am găsit-o numai īn neglijeu şi cu ţīţele jumate ieşite din decolteu.
Adevăru e că putoarea avea un corp frumos şi cu carnea tare de băga īn boală toate ordonanţele şi pe deasupra mai avea şi un fel de a-şi da aere care excita pīnă şi un butuc de foc.
N-a trebuit să fac eu vre-un gest, Elena a dat năvală pe mine şi mi-a rupt toţi nasturii la cămaşă.
Nu mai ştiu ce a urmat, a fost un leşin din care m-am trezit după trei ceasuri, mai bătrīn cu cinci ani şi mai slab cu şapte kilograme. Elena dormea līngă mine, cu subsiorile mirosind a drojdie şi tărīţe īncinse- era un miros care avea să mă urmărească ani īntregi- şi nici nu a tresărit cīnd am părăsit īncăperea.
Apoi a trebuit ă mă ocup de pregătirea plecării la Moscova.
Ceauşecu era de felul ău cam greu de cap şi prindea Limba Rusă extrem de greu.Era necesar să ne antrenăm ore lungi, seară de seară, cu ajutorul unor discuri editate de elctrecord.
- Dosvidania.
-Dosvidania.
-Şto eta?
-Eta karandaş.
-Eta moia karandas.
-Eta moia balşoia karandaş.
-Futule muma-n cur cu carandaşele lor cu tot, se enerva Ceauşescu şi trīntea cu pumnu īn patefon, mă, de aia sunt ruşii aşa tīmpiţi, că au limba asta aşa sucită, pīnă ieşti atent la ce trebuie să spui, īţi pierzi ideea. Acuma de-abia īl īnţeleg pe Stalin. Zi-i īnainte !
- Şto eta ?
- Eta kniga !
Īncropeala de rusă pe care a dobīndit-o cu mine i-a prins bine lui Ceauşescu, pentru că de la īnceput, a avut contacte dure cu instructorii de partid de la Moscova datorită faptului că el era scund de statură iar ruşii urăsc piticoţii. Īi făceau zile fripte, săracul trebuia să iasă la răspuns foarte des şi primea īn general note mici care l-au pus şi īn situaţia de a fi discutat īn Adunarea Generală şi era cīt pe aci să se procopsească cu un vot de blam cu avertisment.
Noroc cu mine, īi concepeam lucrările de sfīrşit de trimestru şi aşa mai putea să īşi corecteze mediile.
Īmi amintesc de ziua īn care a primit diploma de absolvire.
A venit acasă cu lacrimi īn ochi, -eu gătisem special pentru această sărbătoare găluşte cu prune- şi m-a luat de gīt.
-Mă Lambe, mă Lambe, le-am tras-o lu ruşi mă ! Am loat diploma!
- Aţi luato tovarăse Nico...
-Ţi-am zis să nu te mai formalizezi măi, zi-mi simplu, domn Nicu !
- Da domn Nicu, aţi luato. La mai mare.
- Mă, tu eşti fratili meu mă, ce mă făceam eu de fără tine, m-ai salvat de la moarte, m-ai ajutat să-mi iau diploma, Lambe cīnd voi ajunge mare te fac şi pă tine mare mă !
- Vă mulţumesc tovar...domn Nicu. Sunt sigur că o să ajungeţi īntr-o zi mare.
- Te gīndeşti la...
- Nţ...
- Atunci la...
-Nţ...
- Atunci la...la...la..
- Exact.
- Da ! Da... şi de ce nu mă rog, că īndeplinesc toate condiţiili. Tīnăr īs, diplomă am, dosar bun slavă domnului...
- Nepătat...
- Hai să bem mă Lambe că viaţa asta-i curvă trece zilili omului ca secundili.
Şi ne-am īmbătat din nou cu rachiu de corcoduşe -aveam o rezervă strategică pe care o căraserăm cu noi ascunsă īn cutii de conserva cu eticheta de compot de prune, ideea mea- şi am dormit cu capul unul pe altul.
Ce momente frumoase.
O dată īntorşi īn ţară, Ceauşescu a fost propulsat direct īn ceceu.
Am avut grijă să-l pregătesc din vreme, maniere, comportament, vestimentaţia. Avea un defect, niciodată nu a fost īn stare să īşi asorteze īn ton cravata cu şosetele, cu toate că am ţinut cu el lecţii lungi īn serile īn care Elenea lipsea de acasă şi niciodată nu a īnvăţat că la cravată albastră şosetele verzi trădează imediat ţărănoiul dinăuntrul costumului. De aceea a trebuit să-i stau veşnic prin preajmă şi să-l supraveghez īn fiecare dimineaţă cīnd īşi alegea īmbrăcămintea.
Īn ceceu mi-a făcut rost şi mie de o mică sinecură, adică m-a numit pur şi simplu şeful Serviciului de Securitate īn aripa de Vest, acolo unde īşi avea el instalat biroul.
Puteam petrece astfel ore īntregi īmpreună şi mă exploata crunt, punīndu-mă să-i scriu toate materialele pentru şedinţele de cabinet precum şi dările de seamă pentru Gheorghiu Dej. Bine īnţeles că m-am străduit să fac numai lucru de calitate, astfel că, după un timp Dej a remarcat calitatea materialelor şi a pus ochii pe Ceauşescu.
Astfel īn scurt timp el a ajuns să devină unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai secretarului general.
Mergeau īmpreună la vīnătoare şi īncingeau chefuri monstruoase la care se consumau cantităţi impresionante de vīnat.
Vrīnd nevrīnd, pentru că Ceauşescu nu putea să se despartă de mine mai mult de cīteva ceasuri şi de aceea mă tīrīia pur şi simplu după el, am fost nevoit să trec de la prepararea peştelui la marinatele şi baiţurile pentru carnea de vīnat, īn care, cu un efort ce nu trebuie minimalizat, am ajuns īn scurt timp un specialist de mīna īntīi.
Īn plus Ceauşescu rămăsese cu o teamă puternic īnrădăcinată de oase.
Īmi aduc aminte despre un chef de pe Valea Jiului, undeva īntr-un castel cu zidurile mīncate de igrasie īn care se zice că ar fi trăit clipe de mare tandreţe īnsăşi Vlad Ţepeş, sau Ştefan cel Mare nu mai reţuin exact.
Ceuşescu īmpuşcase primul său urs carpatin şi era tare mīndru de trofeul pe care ţinea foarte mult să-l expună īn sufrageria sa.
Mi-a cerut atunci să-i gătesc labe de urs pe jăratec precum īn Fraţii Jderi şi a rămas īncīntat nu atīt de savoarea specială a cărnii cīr de faptul că nu avea urmă de os şi era uşor de mestecat.
Laba de urs pe jăratec a devenit astfel felul său preferat şi iată de ce fiara cu blană brună a devenit o raritate īn această parte a munţilor Carpaţi.
Dej a īnceput să ţină şedinţe de mare taină cu Ceauşescu, la care se īmbătau ca nişte porci şi eu eram mereu īn preajma lor. O dată la o partidă de pocher īn care Ceauşescu rămăsese lefter ca un marinar filipinez m-a pus drept miză contra sumei de o sută de mii de lei.
Suma reprezenta la acea vreme contravaloarea a patru autoturisme Volga ceea ce m-a măgulit grozav, dar pur şi simplu m-a speriat luciul de nebunie pe care l-am citit īn ochii lui Dej īn momentul īn care tăia cărţile.
Era semnul paranoiei din care nu peste mult timp i s-a tras moartea.
Fiindcă- şi foarte puţini ştiu asta- Dej a avut o moarte cruntă, practic un fel de explozie a cerebelului care l-a făcut să bolească trei zile īn canoanele cele mai fioaroase.
Ceauşescu a susţinut īntodeauna că asta i se trăgea de la cursurile prea intense de Marxism la care Dej participa cu trup şi suflet
Deşi ştiam amīndoi că de fapt cauza morţii era mult mai adīncă şi cu conotaţii misterioase.
Īntr-o seară Ceauşescu şi cu Dej se īntīlniseră la un păhărel de vişinată şi după primele trei kilograme īncepuseră să depene amintiri revoluţionare.
La un moment dat Dej a īnceput să povestească despre faimoasa īntīlnire cu Stalin pe tema scindării partidului şi atunci Nicu mi-a făcut un semn discret să iau notiţe, aşa că am stenografiat īntreaga convorbire.
Aceasta este de fapt faimoasa stenogramă de la Kremlin, niciodată nu a existat o alta nici īn arhivele Kaghebeului nici īn cele a PCUS deoarece atīt secretarul lui Stalin cīt şi stenografa ce au asistat la acea discuţie erau morţi de beţi.
Am să redau din memorie cīteva fragmente elocvente ale stenogramei:
- Mai ia buţinică Vodgă moia brata...
- Mulţumesc, mulţumesc...
- Şi batocu ăsta, simţi ce aromă fină are ?
- O da ! E minunat.
- Dar giuperguţe de ce nu cuşti, ştii asta trezeşte bofta de Vodgă. Nazdarovie !
- Īīhh...darovie !
- Ei, ia zi...
- Zic să trăiţi... ce să zic ?
- Da mai pune-ţi un pahar, Alexei, mai toarnă-i că nu vezi ce palid e !
- Mu...mul... esc !
- Aşa... zi...
- Īīhh...
- Zici că Ana Pauker a īnceput să īşi facă de cap ai ?
- Īīīhhh.. rovie...
- Zici că umblă cu bărbaţi şi că s-a īncurcat cu secretarul ?
- Nu mai pune te rog...
- Şi că nu vine la serviciu sīmbăta...
- Un strop de sifon te rog...
- I-a ajuns funcţia la creieri brat moi asta este, eu niciodată nu am avut īncredere īn femei.
- zdre...zdri...zdravo..zdarovie..
- O să pun s-o īmpuşte. Deşi am ţinut la ea că a fost o tovarăşă bună a ţinut la tăvăleală, dar revoluţia īnainte de toate. Hai mai puneţi vodgă. Şi mai ia nişte batoc. Şi icre... Nazdarovie !
- Na..na.. vie...
Īn acea seară Ceauşescu a devenit alt om. Am citit pentru prima dată īn privirea sa acea scīnteie care mai tīrziu avea să-i aducă supranumele de Geniul din Carpaţi. Īl priviea sublimat pe Dej, iar eu priveam la amīndoi.
Un leu tīnăr cu gheare puternice şi bătrīnul elefant īn căutarea locului de odihnă. Lupta era disproporţionată şi dintr-o dată am avut o viziune.
Dej īn mausoleu iar Ceauşescu pe scaunul de Prim Secretar.
Iar eu īn spatele scaunului, īn umbra scaunului, mereu de veghe cu cleştişorul de argint pregătit.
Dacă vre-o dată, cumva, vre-un oscior...
Norocul meu că īn acea seară Ceuşescu a prins un ful de dame cu popi īn coadă pe cīnd Dej avea doar trei aşi aşa că şi-a scos pīrleala.
Dacă īn acea seară m-ar fi pierdut la pocher cine ştie care ar fi fost cursul istoriei.

ĪN SERVICIU COMANDAT

Tocmai mă pregăteam să calc o cămaşă de puplin pentru Ceuşescu, cīnd a sunat telefonul.
- Auzi mă Lambe, tovarăşu Dej trage să moară şi a trimis după mine, coboară rapid şi adu-mi şi pălăria aia cu pamblică neagră de-i place lui. Şi ia şi aparatu să-i facem o poză pentru catafalc. C-aşa e la noi trebe să mă īngrijesc eu de toate. Şi mişcă-te dracului că nu-l mai prindem īn viaţă.
Dej era īnconjurat de doctori şi de membrii familiei de altfel nu prea numeroase. Respira greu şi privea fix la lumīnarea pe care unul dintre secretarii ceceului o ţinea aprinsă la capul lui. Cīnd l-a văzut pe Ceauşescu chipul i s-a īnsufleţit.
- Nicule, a murmurat el, mă Nicule...
- Da tovarăşe Dej !
- Cine-i ăsta cu lumīnarea mă ?
- E tov. Arvinte de la regionala Iaşi. E proaspăt promovat.
- Să-l dai afară, auzi , să-l dai afară.
- Ieşi mă af...
- Nu acu Nicule, nu acu, mīine, lasăl să rămīnă pīnă l-o frige la degete. Auzi Nicule...
- Vă ascult tovarăşe Dej...
- Auzi, am vorbit cu ăi bătrīni... şi am hotărīt... cred că e cel mai bine aşa...
- Da tovarăşe Dej...
- Am hotărīt să īn privinţa...
- Da tovarăşe Dej...
- Pe mine m-a omorīt ruşii... mama lor de beţivi... să nu-i ierţi, Nicule să nu-i...
- N-o să-i iert tovarăşe Dej, am să... am să... şi după ...
- Aşa...
Īn acest timp eu tocmai īi notam soţiei muribundului pe o foaie de caiet cu pătrăţele o reţetă de colivă ca īn Dobrogea cu seminţe de dovleac şi soia. Erau vremuri de criză şi trebzuia să ne conformăm ca atare.
- Să nu uiţi Nicule... să nu uiţi...
Apoi toată camera a izbucnit īn hohote şi tipul cu lumīnarea a ţipat scurt ; fitilul īi ajunsese la unghii.
Ceauşescu a ieşit din īncăpere ştergīndu-se la colţul pleoapelor cu o batistă.
- Ce moarte domne, ce moarte, ca-n filme, aşa trebuie să moară şefii dă stat, cu demnitate. Hai Lambe să mergem că aici pute ca dracu' a tămīie.
După trei zile Dej era fixat īn carapacea de marmură neagră a rotondei din mausoleu, iar Ceuşescu īi ocupa locul īn prezidiul ceceului.
Īncepea războiul. Vīnătoarea.
Bătrīnii nu īl vedeau cu ochi buni pe Ceuşescu, mai ales pentru că era rīrīit şi niciodată nu īnvăţase rusa cum trebuie, dar tocmai pentru asta īl alesese Dej drept urmaş. Era sigur că Ceuşescu şi sovieticii nu vor reuşi niciodată să se īnţeleagă ca lumea.
Şi nu s-a īnşelat. Ceuşescu nu a uitat niciodată cīte umilinţe a avut de īndurat la Moscova şi mai ales i-a rămas ca o rană deschisă şedinţa īn care el a fost nevoit să īşi facă autocritica pentru a evita votul de blam. Chiar şi-a luat de unul singur angajamentul să copieze de o mie de ori pe tablă fraza " Am să īnvăţ şi am să fiu un bun comunist". Bineīnţeles că treaba asta am făcut-o eu, dar Ceauşescu a trebuit să ţină de şase pe coridor ca să nu ne prindă femeia de serviciu, care de fapt era nora mai mare a secretarului de partid pe etaj şi unul dintre cei mai mari duşmani personali al lui Ceuşescu.
Asta din cauză că Ceauşescu obişnuia să mănīnce seminţe de dovleac īn ore şi lăsa īn urma sa o mare cantitate de coji pe care femeia de serviciu era nevoită să le adune cu măturiţa şi făraşul.
O dată instalat īn noul său post Ceuşescu l-a chemat la el pe Chivu Stoica şi i-a zis " du-te domnule şi te pensionează că o fi vremea". Şi Chivu Stoica s-a dus. A urmat la rīnd Maurer, dar el fiind cam tare de ureche nu a īnţeles exact ce īi cere Ceauşescu, crezīnd că de fapt acesta doreşte să īi ia tensiunea .
Drept care şi-a dezveleit braţul pīnă l-a cot şi l-a īntins īnspre Ceauşescu cu pumnul strīns, privindu-l senin īn ochi.
Ceauşescu a interpretat acest gest ca pe un avertisment, astfel că Maurer a mai rămas īn pīine īncă vre-o cīţiva ani buni, dar a fost marginalizat, primind sarcina să numere banii mărunţi proveniţi din cotizaţiile membrilor de partid şi să-i aşeze īn fişicuri de cīte douăzecişicincide lei. După o rezistenţă eroică, Maurer şi-a dat singur demisia fiindcă făcea alergie la monezile de alamă şi toată pielea palmelor i se umpluse de o spuzeală care semăna cu Psoriazisul.
Bine consolidat. Ceauşescu a īnceput să conducă. Era forte şi neiertător. A īnceput să schimbe secretarii de B.O.B. şi activiştii īntre ei ca să nu aibe timp să īşi creeze prea multe relaţii īn mediul īn care lucrau. A apărut astfel faimosul principiu al rotirii cadrelor.
După aceea a īnceput să īşi aducă rudele, ba chiar şi pe ale Elenei īn posturi de conducere şi control de care avea nevoie ca de aer. Se puneau astfel bazele distribuţiei după competenţă a sarcinilor.
Mai apoi pe cei deranjanţi, din anumite sectoare, dorind să-i īndepărteze din miezul evenimentelor dar dorind să-i păstreze sub control, a īnceput să-i promoveze īn funcţii devorative fără putere decizională sau executivă. El numea aceasta, retrogradare īn sus.
Trebuie să recunosc că avea stil.
Chema bunăoară un om la el şi īl lăsa să aştepte īn anticameră vre-un sfert de ceas.
Īl primea apoi īn biroul său īn timp ce el mīzgălea ceva pe hīrtie prefăcīndu-se extrem de absorbit, īn timp ce subalternul - aşa īi numea pe toţi, subalterni- aştepta īn picioare la o distanţă cuviincioasă, frămīntīndu-şi mīinile şi sufletul.
La un moment dat īşi ridica mirat privirea din hīrtii şi īntreba:
- Ai venit ?
- Da...
- Bun. Uite de ce te-am chemat. E grav rău. Duşmanul dă clasă pīndeşte, el aşteaptă greşelili noastre şi noi, ce să facem că doar sīntem oameni greşim. Şi atunci duşmanul dă clasă īşi rīde īn barbă şi īşi bate joc dă noi. Ori nouă comuniştilor nu ne place să īşi bată joc duşmanu. Īnţelegi ?
- Da...
- Bun. De aia noi trebuie să precupeţim eforturili care să-l facă pă duşman să īi piară zīmbetu. Ai īnţeles?
- Da...
- Bun. Am hotărīt de aceea ca dumneata să te ocupi dă duşman. Să-l īnveţi minte. Să-i arăţi că noi comuniştii sīntem hotărīţi. Ai īnţeles ?
- Da...
- Bun. O să primeşti sarcini noi. Importante. Ia legătură cu secretara şi īţi spune ce ai dă făcut. Faţă īn faţă cu duşmanu. Să-i piară zīmbetu'. Ai īnţeles ?
- Da...
-Bun. Īţi doresc succese īn muncă pe calea făuririi societăţii multerale. Şi dacă dai de greu, vii la mine. Mă cauţi. Ai īnţeles ?
- Da...
- Bun. Succes tovarăşe.
Ceauşescu nu era cinic. Era pur şi simplu bădăran. Mai tīrziu cīnd Elena a intrat īn politică, venind chipurile īn sprijinul tovarăşului de viaţă, Ceauşecu a īnceput să devină de un sadism paroxist. Prezenţa Elenei īl acrea de tot. Şi nici nu putea să scape de ea, pentru că avea o gură mare de să te ferească dumnezeu. Din cauza ei Ceauşescu s-a adīncit īn muncă.
Se īnchidea pur şi simplu īn birou cu mine şi ore īn şir jucam şeptic sau popa prostul. La īnceput īl lăsam să mă bată pentru că oricum de, era şeful statului dar orgoliul meu zgīndărit şi-a dat arama pe faţă la un moment dat şi am īnceput să-l usuc. Bineīnţeles că asta l-a īndīrjit astfel că şi-a cumpărat nişte manuale din anglia pe care tot pe mine m-a pus să le traduc, aşa că după un timp, jucam de la egal la egal.
Apoi a sosit marea invazie rusească din Cehoslovacia şi Ceauşescu a ieşit la rampă. A īnceput să īnfiereze īn stīnga şi īn dreapta, să ţină discursuri fulminante şi dintr-o dată a devenit alt om.
- Le-am băgat sula īn coaste mă Lambe, spunea el, păi ce crede bolşevicii ăştia că se joacă de-a puia gaia cu mine. Eu nu tolerez tovarăşe, pentru că... pentru că nu tolerez şi basta. Să stea īn patria lor mumă şi să nu mai facă plimbări cu tancu', că-i ia mama dracu. O dată īi asmut pă americani pă ei dă le merg fulgii...
La scurt timp Ceauşescu a fost chemat la Moscova.
Se temea şi bineīnţeles că a refuzat invitaţia, dar eu l-am sfătuit să accepte, pentru că o dată şi o dată tot trebuia să stea faţă īn faţă cu ursul şi cu cīt o făcea mai repede cu atīt era mai bine, mai ales că popuilaritatea sa de oponent era īncă proaspătă, ceea ce oarecum īl proteja.
Aşa că īntr-o după amiază frumoasă de primăvară am decolat spre Moscova īntr-un Tupolev 144 cu două motoare.
Īn avion Ceauşescu a īncercat să īmi propună o partidă de şeptic, dar l-am refuzat politicos sugerīndu-i să se abţină, deoarece īn avion erau şi cīţiva ziarişti străini de la Tass. Aşa că tot drumul am vorbit despre situaţia īnsămīnţărilor de primăvară şi despre tractoarele cu dublu diferenţial.
La Moscova am fost cazaţi īntr-o vilă de la marginea oraşului şi am aşteptat două zile pīnă Brejnev şi-a făcut timp pentru noi.
La īntīlnire Ceauşescu a fost sobru şi rezervat, a refuzat băuturile, iar de icre de-abia s-a atins şi asta numai din cauză că era extrem de pofticios mai ales cīnd era vorba de ale pescăriei.
Comportamentul său l-a dezorientat pe Brejnev, se pare că era prima dată cīnd un şef de stat din Răsărit īi refuza ospitalitatea, aşa că a pierdut unul dintre atuurile cele mai importante.
Ceauşescu īn schimb nu a aşteptat nici un fel de īntrebări a pus punctul pe i de la īnceput şi i-a cerut lui Brejnev să nu-şi mai piardă vremea cu dulcegării să treacă pe o listă tot ce are de trebuinţă şi să ne-o dea să o analizăm.
Bineīnţeles că lista era deja pregătită aşa că secretarul lui Brejnev i-a īnmīnat-o pe loc, dar Ceauşescu i-a returnat-o deoarece era scrisă īn alfabetul chirilic şi a cerut tăios o traducere romānească cu ī din i.
Vizita s-a īncheiat aici, Brejnev nu se simţea īn apele lui, aşa că am plecat direct la aeroport. De data aceasta nu mai era nici picior de jurnalist, zburam doar noi doi singuri şi personalul de bord aşa că tot drumul am mīncat batog, icre şi ciuperci marinate, am băut vodcă şi am jucat şeptic. Ceauşescu m-a bătut de m-a snopit.


PREGĂTIRILE

Īntr-o seară mă pregăteam să merg la Ateneu la un concert de Bach īnsoţit de un grup de tovarăşe din serviciul cadre. Sau dacă īmi amintesc bine vruiam să merg la Athene Palace la un concert de muzică pop īnsoţit de de nişte fufe. Mă rog, amintirile se diluează o dată cu trecerea timpului.
Ceauşescu a venit la mine tocmai cīnd īmi īnodat cravata. Pe vremea aceea locuiam īntr-o căsuţă modestă de douăsprezece camere īn Primăverii, aproape de Ceauşescu. Asta din motive de comoditate. Ceauşescu a pătruns pe scara de serviciu- avea o cheie de rezervă- şi m-am trezit cu el dintr-o dată īn īncăpere.
- Da mă Lambe, ţara arde şi baba se duce la petrecere.
- Dar ce s-a īmtīmplat tovarăşe Ceauşescu ?
- Nu ţi-am zis să-mi spui domn Nicu ?
- Ba da.
- Ai ceva de băut pe-aicea ?
- Am.
- Toarnă
- Te-ai boierit şi tu mă Lambe, nu īţi mai place rachiul de corcoduşe, te-ai dat ca şi ăştialalţi pe visichiuri. Asta o să ne mănīnce pe noi mă Lambe, Cosmopolitismu...
- Domn Nicu, nu e nici o diferenţă, cam ce īnseamnă ţuica de corcoduşe pentru proletarul romān, cat tot acelaşi lucru īnseamnă wisky pentru muncitorul american. O băutură naţională, nobilă şi după care a doua zi nu te doare capul.
- Da, aia cu durutu capului ai dreptate, da cu nobilu' nu prea, aşta e băutură parvenită mă, sīmburele capitalismului. Vischi, cocacola şi ţigările Kent. D-aia trebe să le distrugem. Unde te duceai ?
- La o consfătuire cu tova...
- Lasă mă Lambe gargara, unde te duceai?
- La un bar de noapte.
- Īhī. Bar de noapte īţi arde ţie. O să le desfiinţez pe toate. Şi ce faceţi voi acolo la bar mă ?
- Păi ce să facem... ca oamenii acolo...
- Beţi, dansaţi, vă zbenguiţi, vă giugiuliţi, nu ?
- Păi cam aşa ceva.
- Lambe dragă nu mai te duci īn seara aceasta niciunde, mergem la ceceu că avem o īntīlnire importantă cu tovarăşii. Trebuie să punem o dată punctu pă I.
Īn seara aceea la Comitetul Central- adunase īn păr tot activul de partid şi de stat- a decis strategia educaţională a romāniei pe următorii douăzecişicinci de ani. Eliminarea filmelor americane şi īn general străine, dezvoltarea producţiei cinematografice proprii, televiziune de tip inductiv, culturalizantă, presă la fel, editurile ce să mai vorbesc. Īn primul plan al vieţii- omul- omul nou de tip socialist.
A primit aplauze la scenă deschisă. L-am văzut pur şi simplu transfigurat.
După şedinţă, īn maşină, mi-a spus:
- De mult visam asta.
- Ce anume domn Nicu?
- Să īi convoc seara pe tembeli la o şedinţă, sīmbăta după ora opt, cīnd le arde buza la distracţii şi să le tai chefu. Şi le-am tăiat. Ai văzut cum mă ascultau? Ca nişte căţei. Tu-le muma-n cur. Să se īnveţe minte cu distracţiile lor. Vischi. Parcă trascău nu-i bun. Hai mīnă, ne mai oprim o dată la tine să mai bem un gioni oalcher şi mă duc să mă culc, că mīine trebe să tai panglica la un ceapau.
Īn acea seară Ceauşescu a īnceput ofensiva īmpotriva culturii romāneşi, ofensivă care, după două decenii avea să īi aducă pe scara elicopterului. I-am fost alături mereu, deşi acţionam īmpotriva voinţei mele, pentru că īn adīncul sufletului şi eu detestam la fel de mult Wisky-ul şi eram adeptul īnfocat al trascăului naţional de corcoduşe, dude, sau chiar bozii.
Bineīnţeles că nu m-am mai dus la bar, am rămas acasă cu Ceauşescu, care īncepuse să se cherchelească- a sunat serviciul special să ne aducă o canistră de rachiu- şi am luat notiţe. Īncepuse să īmi dicteze primul său volum de opere.
Ce zile minunate. Lucram zi lumină la operele lui domn Nicu- primisem sarcină expresă- şi beam trascău cu halba. Ceauşescu mă vizita numai seara. Īmi sugera cīte o idee- două, făcea un sumar de obicei, bea o jumate şi pleca. Eu rămīneam īn continuare aplecat deasupra hīrtiilor şi soarele dimineţii mă afla adormit cu capul pe birou. Eram frīnt de oboseală, dar plin de fericire. Aveam să devin autor.
Mare mi-a fost dezamăgirea cīnd, la primul volum, Ceauşescu a semnat singur.
Din motive de prestigiu a susţinut el.
Şi că să īşi ceară scuze mi-a făcut cadou o limuzină Volga blindată şi o vilă la munte.
După care mi-a dat termen trei săptămīni să termin volumul doi.
Apoi Ceauşescu a īnceput să se preocupe de dezvoltarea vieţii economice.
- Mă Lambe, m-a īntrebat el īntr-o seară, de ce scrie pă lamili astea dă ras īn englezeşte ?
- Pentru că sunt englezeşti domn Nicu. Wilkinson. Cele mai bune.
- Da' ce, noi nu facem lame dă ras ?
-Nu facem domn Nicu, nu avem oţelării destul de bune pentru treaba asta.
- Păi mă Lambe să-mi aduci aminte dimineaţă să le dau ordin lu' ăia de la minister să construiască un combinat nou mă, care să producă oţel pentru lame.
Aşa s-a născut Combinatul Siderrugic de la Galaţi. Dacă aş fi uitat a doua zi să-i aduc aminte, poate că industria romānească ar fi arătat altfel.
Dar mie īmi plăcea să īmi fac meseria şi nu uitam nimic.
Bunăoară am fost īmpreună īntr-o vizită de lucru la Reşiţa şi acolo a văzut cum se construiesc motoarele de locomotivă, nişte Diesele mari de două mii de cai putere.
- Mă Lambe mi-a zis Ceauşescu, eu credeam că locomotivili merge cu cărbuni.
- Merg tovarăşe Ceauşescu cum să nu meargă, dar sunt foarte lente şi fac fum, poluează. Locomotivele astea noi au motoare pe motorină şi pot atinge viteze pīnă la o sută de kilometri pe oră şi īn plus sunt extrem de ecologice.
- Uite ce face ştiinţa mă, ce avans a făcut īn numa' cīţiva ani, de cīnd am venit eu la conducere. Auzi, da' motoare dă vapor or ştii ăştia să facă? Că şi alea merge cu cărbuni şi polu.. polu... polu cum ai zis tu. Da' ce mai īntreb, dacă le dau eu ordin, o să facă şi motoare dă vapor. Aşa s-a născut la Reşiţa, īn creierul munţilor la o mie de kilometri de Marea neagră, Fabrica de Motoare Navale.
Industria romānească lua avīnt.
Īntr-o zi, era cam pe la mijlocul lui August, canicula ne copleşise. Ceauşescu a hotărīt să ne luăm un mic concediu de douăzecişipatru de ore şi a chemat un helicopter să ne ducă pe litoral. Avea poftă de o baie īn mare.
- Hai Lambe, mi-a spus el, să mai pescuim guvizi ca īn vremurile alea bune de altădată şi să-mi faci tu diseară o saramură din aia bine ardeiată, că cine ştie cīnd vom mai avea vreme, că īncepe Congresu' şi o s-o ţinem numa' īn şedinţe. Vezi nu uita să iei cleştele ăla la tine. Şi ia-ţi şi ciornele, poate īţi mai vin idei pe drum.
Survolīnd litoralul, Ceauşescu s-a arătat dezamăgit de aspectul aerian al staţiunilor, care de sub nori păreau doar nişte sate mai răsărite.
- Uite Lambe, parcă nici n-am avea litoral. Ce a făcut ăştia domnule toţi anii ăştia, că de cīnd am fost eu Prim Secretar, n-a mai pus nimeni piatră pe piatră. Arată staţiunile ca nişte cătune din Ţara Oaşului. Ia să convoci mīine activu' la o şedinţă fulger să le dăm ordin să construiască nişte hotele de alea zgīrie nori să le vadă turiştii din avion. Perla litoralului o s-o facem. Şi să mai facă un port domnule pentru nave, mai mare mai īncăpător, că doar i-am pus pe ăia să facă motoare şi n-o să avem unde parca vapoarele. Auzi da' ce-i ruina aia care se vede acolo ?
- Fostul canal tovarăşe Ceauşescu, Canalul Dunăre- Marea Neagră..
- Aha ! Unde i-a băgat Dej pe ăia cu infracţiuni, da, păi Lambe să dau ordin mīine să-l deschidă. Să bage domne infractorii la loc să-l terminăm, că uite ce jalnic arată aşa cu malurile surpate. Notează Lambe, notează, nu sta cu gura căscată, că mīine- poimīine te īntreb şi nu mai ştii ce şi cum.
Aşa a īnceput epoca de aur.


EPOCA DE AUR


O duceam din ce īn ce mai greu. Ceauşescu făcuse anumite fixaţii care īl chinuiau şi de cīte ori avea crize şi procese de conştiinţă dădea năvală peste mine. Se confesa ore īntregi, mă obliga să īl ascult şi chiar să-l īnţeleg şi eram forţat să beau cot la cot cu el , litri īntregi de rachiu.
Procentul de alcool din sīnge īmi crescuse īngrijorător.
Dar cel mai mult mă deranja, că la toate vizitele sale īmi dădea atacul la frigider şi mă jefuia de alimentele de bază. Īnfuleca ca un spart tot ce găsea, dar niciodată nu s-a catadicsit să cumpere măcar o pungă cu pulpe de pui congelate. Motiva prin faptul că īi place la nebunie cum gătesc, dar eu ştiam că talentul meu culinar era doar o acoperire fragilă şi că īn fapt Ceuşescu devenise un avar groaznic. Aveam informaţii că nu eram singura persoană devalizată, pe līngă mine mai vizita şi pe unii membri ai ceceului, care din cauza lui, deveniseră vegetarieni.Ba chiar Corneliu Mănescu se declarase bolnav de diabet şi urma cură drastică.
Cred că din această cauză Ceauşescu l-a marginalizat.
Eu unul, rămăsesem printre puţinii fideli şi niciodată nu am īnchis frigiderul cu cheia.
Avea fantezii bolnăviciase.
De nenumărate ori mă punea la ore tīrzii din noapte să-i gătesc ciulama de pui sau sos de ceapă cu piept de curcan, ori fripturi frecate cu usturoi şi mărar. Făcuse o adevărată fixaţie pentru ouăle umplute şi am petrecut clipe de mare mizerie sufletească, noaptea la trei, īn bucătărie, cu şpriţul de maioneză īn mīini, avīnd grijă ca pasta de sardele şi cea de ficat să fie suficient de pipărate iar sosul de hrean să aibe conistenţă şi aromă.
M-am īntrebat de foarte multe ori ce făcea Ceauşescu cu banii pe care īi economisea la coşniţă şi la energie(nu mai consuma gaz metan aproape de loc) dar foarte multă vreme nu am avut un răspuns concret.
Abia mai tīrziu mi-am dat seama, analizīnd informaţii din varii surse că Ceauşescu cumpăra din micile sale economii- ce poate să īnsemne o leafă de Secretar General ?- aur, pe care īl depozita sub un păr din grădină, deşi gurile rele spunea că are un depozit secret īn Elveţia.
Aurul, credea el reprezintă siguranţa absolută, īncrederea pe care el ţi-o dă te ajută să depăşeşti toate mizeriile vieţii. De fapt aurul devenise pentru el un Dumnezeu amorf care nu ţinea nici de creştinism nici de doctrina marxistă.
Desigur, Elena nu īi īmpărtăşea, -ca de obicei- opiniile şi īncepuse să colecţioneze pietre preţioase, mai ales diamante şi smaragde iar mai spre sfīrşit chiar şi rubine, malachit şi jad. Le purta ostentativ la īntīlnirile restrīnse, tocmai pentru a crea impresia de transparenţă, de curaj civic.
Era ca un fel de declaraţie de avere īn genul celor pe care le dau acum senatorii şi deputaţii de tip nou.
Desigur, aceste poziţii antagoniste puteau să producă fricţiuni puternice īn sīnul familiei Ceauşescu, dar īnţelepciunea populară- să nu uităm că amīndoi aveau sīnge de ţăran īn vine- i-a adus la concluzia că unde doi se ceartă al treilea poate răsturna guvernul aşa că au ajuns la un consens īncheind un pact social pornind pe ideea că aurul şi pietrele preţioase pot convieţui de minune.
Drept care au pus toate economiile la bătaie şi arezultat o colecţie de bijuterii de excepţie.
Poate doar regina angliei să o fi avut ceva mai elocvent īn domeniu.
Īn plan social, Ceauşescu īncepuse să devină morocănos. Nu mai participa la nici un fel de īntīlniri mondene, tot ce ştia erau nesfīrşte şedinţe de analiză şi vizite de lucru.
Din cauză că peste tot era īntīmpinat cu sare şi pīine īncepuse să facă puţină burtică şi cam la trei luni o dată era nevoit să īşi schimbe complet garderoba.
Auzise de la un ambasador că preşedintele Americii avea treisute saizecişicinci de costume, cīte unul pentru fiecare zi din an şi din spirit de competiţie şi-a comandat un număr dublu. Dintr-o eroare, cel care a dus comanda -un oarecare şef de cabinet care făcuse studiile la Paris şi ajunsese din greşeală īn acea funcţie- a dat dispus la fabrică -mi se pare că era vorba de Drapelul Roşu- ca toate costumele să fie identice.
Ceuşescu nu a observat niciodată acest detaliu, iar cei din jurul său nu au avut curajul să īşi sesizeze şeful fie de teamă, fie socotind că acesta ete un gest suprem de consecvenţă. Nici Elena nu a spus nimic, doar nu ia īi călca pantalonii, iar eu l-am lăsat īn acea situaţie nu mai ştiu din ce motiv. Pentru a-i īndulci oarecum suferinţa inconştienă mi-am permis cu de la mine putere să-i comand din proriul meu buzunar un set complet de şepci format din două sute de sortimente, pentru teren, oraş şi servicu, pe care Ceauşescu le purta plin de orgoliu şi infatuare.
Trebuie să recunosc, cu mīna pe inimă, că şapca, indiferent de formatul ei, īl prinde bine, īl aranja, cu condiţia ca cozorocul să fie bine apretat.
Din cauza lipsei de viaţă socială şi pentru că īşi petrecea mai mult viaţa īn sīnul partidului Ceauşescu, pentru a nu-şi destrăma căsnicia a decis să o atragă şi pe Elena īn activitatea de Făurire a Societăţii Socialiste Multilateral Dezvoltate. Găsea că este o modalitate de a-şi scoate consoarta īn lume, pentru că Elena devenise ipohondră şi retrasă, petrecīndu-şi majoritatea timpului īntre patru pereţi, īn faţa oglinzii, unde proba tot felul de bijuterii.
Ea nu a fost īncīntată la īnceput, pentru că īn Comitetul Central, unde lucrau mai mult bărbaţi, erau foarte puţine oglinzi, dar pe parcurs s-a dat pe brazdă şi a īnceput chiar să ia cuvīntul la şedinţe, la īnceput mai timid, cerīnd bunăoară să se īnchidă ferestrele că trage, sau să vină cineva să aducă apă minerală proaspătă că la cea de pe masă i s-a dus tot acidul, devenind din ce īn ce mai curajoasă şi mai plină de iniţiativă, propunīnd chiar ca la şedinţe să nu fie permis accesul celor īn drept, decīt īn urma unui control igienic efectuat de o comisie de medici din mediul universitar, care verificau dacă toţi membri ceceului au unghiile tăiate şi s-au spălat īn urechi.
Tot ea a fost cea care a dat ordin ca toate covoarele din birouri să fie frecate o dată pe lună cu bromocet şi a interzis folosirea galoşilor īn clădire.
Aceste iniţiative- mai ales cea cu privire la galoşi- au stīrnit o serie de nemulţumiri, mai ales īn rīndul comuniştilor cu state vechi īn partid, dar Elena, cu spiritul ei preventiv devenit de acum celebru a simţit primejdia şi i-a anihilat obligīndu-i să-şi facă autocritica īn faţa Adunării Generale.
Ceuşescu a numit-o, convins că īn sfīrşit are un ajutor de nădejde, īn funcţii din ce īn ce mai īnalte īn ierarhia partidului, asigurīndu-şi astfel un vot īn plus pentru deciziile importante.
Elena a fost cea care i-a dat şi ideea promovării unor neamuri de īncredere din ambele linii de rudenie astfel că s-a produs o emigrare masivă a unor cadre tinere şi mai puţin tinere dinspre provincie spre ceceu.
Acum īntregul aparat de partid respira un aer proaspăt şi atmosfera de lucru devenise extrem de electizantă. S-a dublat numărul autovehiculelor din parcul de maşini şi au mai fost achiziţionate cinci elicoptere ruseşti, cu tot cu piloţi şi cīteva sute de casete cu muzică populară oltenească: Ion Dolănescu, Maria Ciobanu şi alţii. Din cauza īnghesuielii, se punea problema extinderii spaţiilor de lucru dar Ceuşescu -fără să mă consulte- a decis să nu mai aprobe constuirea a īncă trei etaje la ceceu hotărīnd să ridice un complex arhitectural nou care să cuprindă spaţii de lucru generoase, avīnd īn vedere că copii săi creşteau şi că avea o mulţime de nepoţi atīt de la fraţii săi cīt şi de la cumnaţi. De fapt īn subconştientul său de oltean sadea- din acest motiv nu s-a sfătuit cu mine- visa să mute capitala ţării la Scorniceşti, satul său natal, pe care īncepuse să-l fortifice deja, construind un complex de creştere a păsărilor de carne, o porcărie, un ansamblu de dansuri populare şi o echipă de fotbal īn divizia A. Elena Ceuşescu care īncepuse să se introducă īn treburile guvernării s-a opus vehement acestui plan, ea dorind să construiască centrul administrativ īn comuna natală care īntre timp īi luase numele de fată: Petreşti. A fost un conflict pe care cei doi nu l-au rezolvat niciodată. Profitīnd de disensiunile dintre ei, am dat ordin să se ridice Casa Poporului, un edificiu de referinţă, īn care īmi rezervasem şi mie un apartament la mansardă cu cincizeci de camere şi lift cu aer condiţionat. Cīnd cei doi au aflat de această măreaţă construcţie, era deja prea tīrziu, fundaţia fusese turnată şi primul etaj īnălţat la roşu aşa că Ceuşescu nu a avut altceva de făcut decīt să-şi īnsuşească ideea şi să o prezinte ca fiind a lui.
Cred că īn adīncul sufletului său mi-a rămas recunoscător, fiindcă Elena era tocmai pe punctul de a cīştiga bătălia finală şi deci, războiul şi astăzi ambasadele ţărilor pretine, ar fi fost īnşirate pe uliţa principală din comuna Petreşti.
Bineīnţeles că acest conflict nu s-a stins, el a durat pe toată perioada construcţiei şi se desfăşura cam īn genul legendei Meşterul Manole, ce construiam eu peste zi, seara venea Elena īn vizită de lucru şi dădea ordin să fie demolat. Joaca aceasta ne-a costat mulţi nervi şi pe mine şi pe ea, dar nici unul dintre noi nu vruia să renunţe, eram amīndoi căpăţīnoşi şi siguri pe poziţiile noastre.
Ceauşescu nu s-a amestecat niciodată, el venea doar din cīnd īn cīnd, apatic şi dezinteresat să viziteze construcţia şi să stea de vorbă cu muncitorii. Din cīnd īn cīnd mai avea cīte o reacţie de genul „Mă, da veceurile e cu marmură sau cu faianţă ?“ ori „De ce clanţili aşa de sus ?“ dar renunţa repede la īntrebări, fără să mai aştepte măcar un răspuns concret, ceea ce era foarte bine, pentru că băile, spre exemplu, erau astăzi cu faianţă, iar mīine cu marmură.
Īn acea perioadă Ceauşescu, plictisit de ariditatea vieţii politice romāneşti a īnceput să facă vizite de lucru īn străinătate. La īnceput ţările lumii a treia, au urmat apoi statele occidentale capitaliste, Asia şi īn final America.
Bineīnţeles că eram nevoit să īl īnsoţesc peste tot, nu pleca fără mine nici măcar pīnă la Sofia.
Īmi amintesc de o vizită pe care am făcut-o la Nairobi, la unul dintre prietenii săi cei mai buni, Preşedintele Mobutu.
Era la Bucureşti o vară din aceea topită, dar mai mizul africii, iar eu, conform protocolului purtam un costum de culoare īnchisă şi cravată grea de mătase roşie.
Nu se punea problema, eram obişnuit, dar Ceauşescu se dezmăţase īmbrăcīnd un costum uşor de golf din inişor, cu bluză descheiată şi mīneci scurte.
Pur şi simplu mi s-a suit sīngele la cap cīnd l-am văzut cum urcă īn aeronavă dezinvolt ca īn vaporaşul de Mangalia, cu trusa de pescuit subsioară.
N-am rezistat şi imediat după decolare i-am făcut un gest discret.
M-a urmat īn dormitorul navei unde pe masă trona o imensă frapieră de cristal cu bere de Craiova pusă la gheaţă.
Nu am mai aşteptat să īnchidă uşa, mi-am deschis o sticlă cu dinţii, ţărăneşte, m-am aşezat pe unul dintre fotolile imense de pluş şi am gīlgīt īnsetat treisfet de bere. ceauşescu mă privea uimit, īnţepenit īn uşă, cu mīna īncă pe clanţa care semăna cu o mingie de oină.
L-am privit de sus pīnă jos şi de jos pīnă sus, trecīndu-i īn revistă toate pensele de la costum şi după aceea i-am făcut semn:
- De cīţi ani ne cunoaştem noi domn Nicu ?
- De... da ce-ţi veni mă Lambe ? Ai stat la soare, ai făcut insulaţie, nu ţi-e bine ?
- Lasă asta, zi de cīţi ani ne cunoaştem noi ?
S-a relaxat şi s-a aşezat līngă mine, pe canapea.
- Păi să tot fie... ia dă-mi şi mie o bere... să tot fie vre-o unşpce... n-auzi mă, desfă-mi o bere...
- Aşa... deci de unşpe ani... da ia-ţi singur că nu īţi cade nimica... ne ştim de unşpe ani şi trei luni şi două zile mai exact.
- Ia uite mă a dracului, a numărat şi zilili... nu pot mă s-o desfac cu dinţii... desfă-o tu, ori cheamă stevardeza cu cheia...
- Adă că o desfac eu... da de unşpe ani... poftim, vezi că curge spuma pe jos... şi spune-mi īn anii ăştia te-am īnvăţat eu ceva rău ori ţi-am dat vre-un sfat idiot ?
- Nu mă Lambe... uuuh!... a dracului dă rece... tu eşti cel mai bun ... cel mai bun...
- Servitor. Hai zi, nu te sfii, servitor, slugă, troagăr, tăgīrţ, cum vrei ...
- Mă Lambe, tu te-ai tīmpit, păi ce-ţi veni ? Servitori īn comunism mă ? Nu Lambe, tu eşti omu’ meu dă bază, care īm ştie toate spilurili şi intenţili. Eşti ca fratele meu mai mic mă !
- Păi atunci ce mama dracului caut eu īn costum negru cu cravată şi tu cu bluziţă de in īn avionu’ plin dă ziarişti ?
A rīs plin de bere pe bărbie, un rīs gras, de oltean crescut la coada vacii:
- He-he, he-he, he-he, he-he, heeee ! E clar mă Lambe ! Te-a dilit soarili. Ori ai muncit prea mult cincinalu’ ăsta şi acuma īţi dă p-afară.
Fi atent ce zic eu, cīnd ajungem la Mobutu īţi iei un concediu dă cinşpe zile şi pleci unde dracului vrei tu să īţi iasă gărgăunii ăia. Şi mai desfă-mi o bere că mi-e sete rău. Şi du-te aranjează cu ziaristii aia care vrea să īmi ia un interviu.

Ioan Mihai

   

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.