Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

La vremuri noi, critici noi
- criticul de internet -

de

Cosmin Soames

Impresii si pareri personale in FORUM



Explicaţie: Poate că ştiţi, poate că nu, cei cu veleităţi literare au acum la dispoziţie, pentru a savura emoţia publicării, Internetul, mai exact câteva site-uri specializate în poezie, proză, eseu, jurnal etc. unde oricine poate scrie orice. După cum era de aşteptat, toate aceste compoziţii virgine (aspirante, odată şi odată, la recunoaşterea vreunei edituri care să le adune spre publicare, trecându-le din domeniul virtual în cel material) au creat o specie nouă de critic, numit, colocvial, criticul de net. Materialul acesta a fost scris tocmai pentru a fi postat pe unul dintre site-urile cu pricina şi se adresa celor „urecheaţi” acolo de aceşti jandarmi vigilenţi ai culturii virtuale.

Nu ştiu dacă aţi cunoscut vreodată tipul cârcotaşului tânăr, pretins specialist în ale scrisului. Este cel care, de fiecare dată când ţi se adresează, îţi aminteşte ce şi cât a citit el, aproape tot ce se putea în domeniu, pe când tu, nu. El are harul de a şti cu certitudine dacă te încadrezi sau nu în termenul de „literat”, dacă vei face sau nu mulţi purici în ale scrisului. I se mai spune „criticul de internet”, pentru că internetul e mediul care-i asigură dezvoltarea.
Criticul acesta se naşte de obicei în capitală, el nu poate vieţui în provincie, unde modul de viaţă şi limbajul sunt mai simple iar oamenii sunt mai legaţi între ei. El are nevoie să se piardă într-o masă de anonimi, de care însă se distinge utilizând cu snobism un limbaj greu accesibil. Când ceilalţi oameni nu îl pricep, se declară, în plus, mizantrop. Este geniul neînţeles al cetăţii, marele artist încă nedescoperit şi nepublicat. De aici criza lui existenţială, frustrarea şi ranchiuna.
Prieteni, îndeobşte puţini, îşi face doar din cei care îi gâdilă orgoliul creator, admirându-i inaccesibilatea gândirii. Ceilalţi oameni reprezintă „restul” lumii şi sunt consideraţi proşti sau cel puţin neinstruiţi, altfel i-ar simţi şi ei genialitatea.
E criticul cel mai rău cu putinţă deoarece nu acceptă nimic din ceea ce e altfel ca el, din ceea ce nu corespunde modului său de a scrie. Are o morgă gravă, e tipul justiţiarului ce-i pune pe toţi la zid pentru că textele lor sunt prea facile pentru el. Interesant însă e că nu sare niciodată la gâtul celor „mari”, consacraţi deja, pasiunea lui e să se războiască cu amatorii, cu cei (încă) slabi, cu aspiranţii. Îi va face praf din câteva fraze, demonstrând fără echivoc că sunt nişte nulităţi care n-au ce căuta în cetatea culturii şi îi invită ca nici măcar să nu-i mai ciocănească în poartă.
Textele nu sunt analizate punctual de către critic, aşa cum ar fi normal, el nu reproşează îndeobşte nimic clar, eventual va da un exemplu – unul singur – despre cât de nefericit se exprimă aspirantul. În rest, va spune că materialele nu corespund pentru că nu respectă rigorile literare ale lui Kafka, Ionesco, Sartre, Kant sau alţii. Asta pentru că el nu judecă cu propriul cap ci se foloseşte de conceptele altora, pe care le preia distorsionat, combinându-le după propria-i trebuinţă. Drept pentru care va mai da în final, aşa cum ar mai da câteva picioare în fund, nişte citate din Cioran şi Cărtărescu, va mai lansa câteva idei obscure, va introduce câteva neologisme şi ghiveciul e gata. Maestrul-bucătar te invită acum să guşti din preparatul său model, cu intenţia de a-ţi da o lecţie despre cum se găteşte profesionist. E o mâncare otrăvită pe care se aşteaptă ca tu să o lauzi. Preparatul e insipid şi greu digerabil dar tu eşti declarat deja un târâie-brâu în domeniu, aşa că nu mai ai competenţa să deschizi gura pentru a spune ceva.
Interesant de remarcat e că, după ce criticul îşi va declama părerea despre un text, în felul lui de semidoct, se vor găsi întotdeauna alţi câţiva care îi vor întări spusele pe motiv cum că şi ei sesizaseră că materialul supus analizei e slab, că autorul nu merită citit ş.a.m.d. Ei sunt trena criticului, admiratorii lui, şacalii tineri, indivizi cu aceeaşi tendinţă distructivă izvorâtă din incapacitatea creaţiei.
Cu ochii în monitor, criticul zâmbeşte subţire, satisfăcut de faptul că e posibil să mai fi eliminat pe cineva din câmpul culturii, aerisind spaţiul pentru ca operele sale să iasă mai bine în evidenţă. Asta pentru că, bineînţeles, şi criticul simte chemarea literaturii.
Târziu, în noapte, când oamenii normali acceptă că au creierul obosit şi e cazul să se culce, el se va aşeza în faţa calculatorului şi va posta pe internet câteva fraze absurde, grupate sub numele de editorial. Aici va împăna lucruri cât se poate de comune cu germenii filosofiei de cartier, exprimate însă în limbajul său specific, elitist, de „iniţiat” în litere. Avantajul principal al textului e că fiecare cititor poate pescui ceea îi place, ceea ce înţelege sau ceea ce crede că înţelege. Vor fi şi din cei care îi vor spune verde-n faţă criticului-scriitor că a mai produs un text steril, bolovănos şi plicticos dar alţii vor fi extaziaţi, ca în faţa oricărui lucru pe care nu-l pot pricepe şi pe care-l consideră, în consecinţă, superior.
A fost o vreme în istorie când Socrate făcea filozofie în mijlocul oraşului şi era ascultat nu numai de tinerii aristocraţi, ştiutori de carte, ci şi de cizmari, căruţaşi, tarabagii. Asta pentru că le putea vorbi pe înţelesul lor şi nu făcea paradă de teorii şi concepte străine culturii largi. Filozofia (ştiinţa înţelepciunii) pătrundea astfel în spiritele tuturor, nu doar în ale câtorva iniţiaţi. Simplitatea exprimării nu întina cu nimic profunzimea ideilor. Dar n-o să-i putem pretinde criticului nostru să fie Socrate şi să abandoneze stilul ultrapreţios care l-a consacrat şi în care se învăluie ca într-o platoşă pentru a deveni inaccesibil vulgului. Dacă ar folosi propriile idei, propriile cuvinte, tot poporul ar putea striga atunci, ca într-o celebră poveste a copilăriei: „Dar împăratul e gol!”.
Criticul nostru e mai mult decât gol, e găunos. De aceea materialul acesta nu i se adresează lui, ci celorlalţi, cei bălăcăriţi de el. Vouă, aşadar, vă spun: perseveraţi prieteni, chiar dacă mai greşiţi! Nu vă daţi bătuţi în faţa celor cu pretenţii de enciclopedişti. Dacă simţiţi că aveţi chemare, ascultaţi şi alte opinii sau nu ascultaţi deloc. Timpul oricum vă va cerne. Dacă vă face plăcere să scrieţi, dacă simţiţi pasiunea, dacă vă „vindecă”, scrieţi! Iar celui care vă tot trage de urechi pentru că n-aţi citit cât el şi vă urlă în timpane că sunteţi obscurantişti, învăţaţi să-i spuneţi de la obraz că îi cam „miroase gura” şi e mai vine să-şi vadă de propria-i igienă literară.

 

Cosmin  Soames

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco    [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.