Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

Bătătorul de covoare

Nicky Caratus - Auingen, Germania

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Printre cele mai însemnate realizări ale fostului, din '89 "decedatului" şi de unii chiar mult regretatului „ Primului constructor al ţării” se numără şi mohorâtele cartiere de blocuri ale urbelor româneşti. Am moştenit de la socialism paleta monocromatică şi tristă a clădirilor de beton, înconjurate de mult prea puţinele la număr spaţii verzi. Am schimbat noi, ca cetăţeni revoluţionari ce am fost, imaginea oraşului, agăţându-ne la balcoane haine colorate sau punându-le acoperişuri de ţiglă cărămizie cutiilor de chibrituri, cum mai erau numite blocuruile. Vile şi vilişoare răsar printre blocuri, ca ciupercile după ploaie, ca noii pui de şefi, de directori, proaspeţi avansaţi, micii burghezi ai vremrilor noastre.


Abia dacă îl mai zăreşte cineva pe el, bătătorul de covoare! Atenţie, nu cel care bate, nici cel cu care se bat, ci cel pe care se băteau covoarele. Se mai bat încă? Oare?.. Mare-i grădina domnului, aşa cum multe înţelesuri mai are dulcea noastră limbă românească!
Cine-i simte lipsa bării din faţa blocului? Acum deţinem aspiratoare ultramoderniste, importate pe cont propriu sau cadorisite de la neamurile din Germania. Mă leagă amintiri de silueta lui rece, de la colţul de bloc. O fi el ruginit acum, şi-o fi fost şi atunci, dar atunci n-am dat importanţă acestui aspect.


Prietenul meu gol şi tăcut, martor al conspiraţiilor şi marilor mistere stradale!... Mi-aduc bine aminte, cum parcă la un semn al vremii ieşeam cu toţii afară, să conspirăm între bările lui reci. Bărbaţi, oarecum indispuşi, morocănoşi, ieşeau trimişi de neveste, nu să-ţi ţină de urât, dragă prietene! Se decideau spontan şi concomitent, să-şi cureţe covoarele de propria mizerie, sub pretextul ca primesc musafiri sau se apropie paştile. Veşnica curăţenie de primăvară! Marele eveniment, comentat de femei cu lux de amanunte. Alte pretexte erau livrate de bărbaţii covorari, nevestii, drept scuză pentru orele petrecute la bătut de covoare în duet cu vecinul, unul eu, unul tu.... Apoi se încingeau la poveşti eroii noştrii, între bătalia zdravănă de persane, producând nori de praf, ce se asortau perfect la griul oraşului. Se mai produceau şi crize de invidie între vecine, de genul:

 

 - Covorul lu' Popeasca e mai nou şi mai pe sub mână decât al nostru, bărbate!


Bărbaţii cei harnici intrau seara târziu în casă, după ce stropeau cu oţet covoraşul bătut măr, să-i învioreze culorile.
Am observat de mii de ori acelaşi ritual şi m-am simţit sigur, în virtutea repetiţiei. Era normalitatea noastră de atunci, timpul care se dilata, pensionarele de pe bancă ce-şi vindeau pontul cu alimentara cea mai aprovizionată sau se lăudau la câte cozi au stat de azi dimineaţă şi câte produse culinare au reuşit să cumpere...


Între umerii tăi puternici, dragă bară de fier şi de spijin, s-a oprit şi mama, adeseori, încărcată de la piaţă, ca să-şi tragă oleacă sufletul, sau ca să schimbe cu vecina impresii zilnice şi bârfe de cartier. Am văzut şi mămici tinere cu odraslele lor, încercând să le convingă, să facă primii paşi exact pe distanţa dintre cele două bări laterale, am auzit cum gângureau sentimentele, vuietele străzii m-au urmărit pe geamul deschis al camerei mele de la parter. Am auzit eu, ai auzit destule şi tu, bară neînsufleţită dar de mare încredere!


Ţin exact minte că după amiezile erau rezervate băieţilor, care jucau meciuri celebre de fotbal între bările tale! Ai luat destule mingi în cap, nu-i aşa prietene? Iarna m-ai înveselit când ţi-am privit bara încovoiată a zâmbet, nu a povară, deşi m-ai suportat deseori, agăţat ca o maimuţă de bara ta, în leagănul meu de băiat neastâmpărat.


Mi-ai fost martor al primelor săruturi, furate seara iubitei, puncul meu de sprijin, când picioarele mele, păreau să se frângă din cauza inimii de adolescent, ce-mi atârna greu în piept! Când de emoţie mă prăbuşeam în gol, impresionat fiind de delicateţea trupului ce-l ţinem în braţe, tot tu mă sprijineai. Mi-ai simţit şi lacrimile calde, cum alunecau pe bară în jos, vărsate din cauza despărţirilor de atunci, a iubirilor pierdute, ce le credeam veşnice.


M-am obişnuit să-ţi simt prezenţa taciturnă şi trebuie să-ţi mărturisesc, mi-ai fost cel mai credincios dintre prieteni. Toţi m-au dezamăgit cumva. Mi-au luat jucăriile, mi-au înşelat încrederea, m-au ruinat sau mi-au atentat la nevastă. Tu ai aruncat mereu o umbră subţire pământului, subţire şi dureroasă, ca urmele lăsate de cureaua tatei la porţia, aproape zilnică, de bătaie şi eu ţi-am răsplătit credinţa părăsindu-te, plecând în Germania, devenind matur, refuzând să mai stau de vorbă cu unul ca tine. Sunt bărbat în toată firea, ce naiba, am la rândul meu copii, nu se cade să îndrug poveşti unui bătător de covoare.


Ştiu că eşti singur, era să te şi uit! Sunt informat despre vremurile actuale, pe care te încăpăţânezi să le străjuieşti încă, ştiu că au dispărut cozile în alimentare, lăsând în urmă o gaură mare în buzunarele oamenilor, că mulţi salivează la sortimentele de salamuri şi şunci, al căror preţ pe kilogram se apropie de valoare gramului de aur, că bărbaţii conspiratori nu-şi mai pierd vremea la covoare, fiind plecaţi prin Spania sau aiurea să-şi caute norocul sau să şi-l găsească, cine să le mai ştie pe toate!...


Politica e o junglă, soţia vorbeşte de o cunoştinţă comună, care a făcut carieră la Mercedes, bătrânii de atunci au intrat deja în pământ (cimitirul se afla chiar în spatele blocului meu) sau în azile, unde îşi duc, târăsc zilele puţine, prieteni îmi mor în accidente stupide de maşină, lumea se droghează...pariez că pe asta n-o mai ştiai, prietene!..


Stând aşa pe gânduri, căzut ardeleneşte „în cujetare”, parcă învie amintirea ta, mai vie ca oricând, întind mâna să mă spijin în gol şi golul dă să se umple de tine. Mare mirare ce feste îţi joacă autosugestia.! Mă sprijin aşa ţapăn şi cu dor de bara ta şi rugina, ce mă zgârâie în palmă, nu mă deranjează. Doar suntem bărbaţi amândoi, nu? Zgârâie barba mea, bara ta... Am închis ochii şi parcă m-am şi întors în timp, în vremurile tale de glorie, atâta doar că nu mai sunt copil. Mă simt atins, atenţionat, chiar tras de turul pantalonilor. O voce de puşti ajunge la urechile mele, smulgându-mi un zâmbet:


- Nenea, mă laşi şi pe mine la bară?


Nicky Cărătuş

 

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.