Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

Pätura

de Nutiu Constantin

Impresii si pareri personale in FORUM

 

 


-Conteazä, cum sä nu, constructia deltaplanului, dar cel mai mult conteazä felul cum il manevrezi! Degeaba ai tu cel mai bun deltaplan dacä, atunci cänd esti acolo sus, nu stii ce sä faci. Trebuie sä ai putere si simtul zborului,ca sä poti fi un bun deltaplanorist !
Victor lungi voit ultimul cuvant pentru a pune astfel capät neclaritätii pe care se pärea cä o mai au cei ce-l ascultä. Nu oricine poate zbura si mai ales cu un deltaplan! Era o treabä ! Victor isi urmäri umbra proiectatä pe asfalt si se convinse cä nu mai are rost sä discute. Isi incordä muschii sub tricoul subtire, de varä, intrebandu-se cum incä mai päreau nedumeriti ceilalti. Pentru el era de ajuns sä-l privesti si trebuia sä fi convins de aceasta. « Dar cum sä priceapä pustii ästia! Dacä l-ar fi väzut in timpul zborului! Da, atunci sigur cä n-ar mai fi avut dubii”. L-a trezit din visare Angela:
-Victore, tu de cate ori ai zburat ?
Victor se gräbi sä raspundä, dar avu un moment de täcere. « Ce dracului mai vrea si asta acum ! ».
-O datä, räspunse el domolit.
-Doar o singurä datä!? , accentuä miratä Angela.
-Da! Ce te miri asa?, o repezi Victor, nemultumit de intorsätura pe care incepea sä o ia discutia.
-Si de cand esti la club?, continuä Angela atacul.
-De.....opt luni.
-Päi vezi !, sublinie Angela mai clar pozitia in care se gäsea cu adevärat Victor.
-Ce sä väd ?! Dacä chiar vrei sä stii, atunci aflä cä sunt unii care de un an s-au incris si incä nu i-a läsat antrenorul sä zboare, isi sustinu nervos Victor pozitia castigatä panä acum.
-Mai au timp, decretä optimista Angela. Unii mai repede, altii mai tarziu, dar panä la urma vor zbura cu totii. Principalul e sä nu te.....impacientezi si panä la urmä vei ajunge sä te inalti la fel de usor ca o pasäre.
Victor se incruntä, neconvenindu-i modul in care incepeau sä prindä teren argumentele Angelei.Pustii incepuserä sä inalte capetele si sä priveascä cu mandrie spre Angela, de parcä i-ar fi asigurat cä maine, cu sigurantä, da´ cu sigurantä, vor zbura cu totii. Angela continuä victorioasä:
-Nici tu nu stiai acum opt luni cä o sä ajungi sä zbori cu deltaplanul. Poate nici prin cap nu ti-ar fi trecut cä o sä ajungi la clubul deltaplanoristilor si sä fii un component de bazä, asa cum ne-ai spus, punctä malitios Angela. Putea fi oricare altul in locul täu. Ionel, Florin sau Ghitä, sau Ovidiu.
-Cineee!? Ovidiu!?
Victor se puse pe un ras desträbälat. Era multumit cä a gäsit, in sfarsit, fisura.
-Fii serioasä, fata! Pe Ovidiu l-ar lua vantul de pe deltaplan si ar da cu el de pämant, de zici cä ce-a fost asta. Nu vezi cä-l suflä bicicleta cand trece pe langä el!
Ovidiu intoarse capul, amärat de remarcä, privind pe sub gene spre dealurile de unde intunericul se difracta cu incetul spre oras. Era un bäiat firav, nu prea inalt si cu o mult prea maturizatä fatä pentru un elev de clasa a opta.
-De ce vorbesti asa?, il musträ Angela. Parcä spuneai cä iti trebuie agerime, indemanare si sä-ti cunosti cat mai bine deltaplanul, ca pe tine insuti, ca sä poti zbura.
-Da, am spus. Dar totusiii !
Victor isi flexä bratul, pipäindu-si ca din gresealä muschiul, admirandu-l.
-Eu oricum nu-l väd vreodatä pe Ovidiu zburand cu un deltaplan, conchide el. Ar trebui sä am o imaginatie prea bolnavä!
Acestea fiind zise, Victor se pregäti sä plece. S-a indepärtat ca o mare personalitate ce a acordat deja prea mult timp multimii de rand. Odatä idolul plecat, Ionel si Florin nu au mai stat nici ei. Plecarä discutand finalul. Angela se ridicä de pe bancä. Ovidiu privea mai departe inspre dealuri. Intunericul venise pentru el ca o usurare.
-Haide sä mergem ... panä la magazin, sparse buba täcerii Angela.
I-a fost ciudä cä din glasul ei räzbätea o undä de compasiune pe care Ovidiu, in situatia in care-l vedea Angela, o putea interpreta ca milä. Ovidiu isi dezlipi cu greu privirile din negrul intelegätor al dealurilor. Väzandu-i tristetea, Angela nu mai stia cum sä deschidä vorba. O incurcase räu acea melancolie, sau ... nici nu stia cum sä-i spunä precis, din ochii lui. Au mers un timp asa, unul langä altul, färä sä-si spunä nimic.
-Cine l-a väzut pe Victor cand a zburat ? Tu l-ai väzut ? , intrebä Ovidiu.
-Nu, nu l-am väzut. Mi se pare cä a fost cu Vasilicä atunci. Dar nu stiu sigur. De ce?
-Doar ....asa. As fi vrut sä-mi spunä cineva care a väzut cum a fost. Sau dacä as fi putut sä merg eu sä väd!
Angela privi spre Ovidiu uimitä. Cät regret era in glasul säu. Pärea cä uitase total de ofensa adusä. Si doar pentru faptul cä nu a putut sä asiste la zborul cu deltaplanul al lui Victor era trist si amärat.
-Poate m-ar fi interesat si pe mine sä-l väd. Dar cand stiu cat e de increzut, de parcä el ar fi inventat deltaplanul, nu mai am nici un chef. Si cand mä gandesc cä sigur a tremurat din toti muschii lui, acolo sus, chir cä nu mä mai intereseazä, isi explicä Angela aversiunea.
-De ce? Cand e atat de frumos si de bine sä zbori, spuse Ovidiu privind in sus, spre intunericul intepat de lumina stelelor.
-E chiar atat de bine si frumos? Atunci de ce vomitä oamenii cand zboarä cu avionul?
Ovidiu nu päru incurcat deloc de aceastä replicä a Angelei. Privea mai departe inainte , spre ceva numai de el väzut.
-Una e sä zbori cu avionul si alceva cu deltaplanul. Crezi cä cineva care a zburat cu deltaplanul a vomitat? Eu nu cred. Nu poti sä vomiti sau sä-ti fie räu atunci cand simti vantul cum te asteaptä in fatä, cum te imbrätiseazä cand il ajungi, cum .....
-Cum te imbrätiseazä?, nu l-a läsat Angela sä termine. Eu mai repede cred cä te loveste. Si acolo sus trebuie sä batä vantul, nu glumä!
-Nu, nu te loveste. N-are cum sä te loveascä. Cand esti sus, esti ca si cum ai fi vant. Vantul nu loveste vant.
Angela il privi, sincer uimitä. Niciodatä nu ar fi crezut cä täcutul Ovidiu poate sä vorbeascä asa de frumos. Si inedit. Bänuia cä este un bäietel inteligent, dar nu ghicise sä aibä inmagazinatä in el o asa sensibilitate imaginativä. Chipul lui era acum luminat de o bucurie läuntricä, pe care are prilejul sä o dezväluie cuiva.
-De unde esti atat de sigur de asta? Ai zburat vreodatä?
-Nu, spuse Ovidiu. Sau ....poate cä da.
-Cum adicä? , päru imediat nedumeritä Angela.
Ovidiu deschise gura, dar a rämas asa, nehotärat. Intr-un tarziu zise:
-Cand mergeam la bunica, mä jucam cu ceilalti copii pe un deal inalt, singurul din locul acela, cäruia i se spunea “Tara vanturilor”. Bätea asa de tare vantul acolo! Cati copii nu si-au pierdut cäciulile. Le lua vantul si le ducea de nu le mai gäseau. Eram intr-o zi sus, in varf. Si bätea asa de frumos vantul! Mi-am bägat bluza in pantalonul de trening si m-am dus chiar in marginea dealului. Acolo e o pantä abruptä care coboarä cätre niste livezi. Dar livezile sunt departe. Aici bate vantul cel mai tare. Si cum stäteam pe margine, m-am tot inclinat cate putin spre livezi. Simteam cum imi umflä vantul bluza de trening. Mi-am intins mainile si aproape cä pluteam. M-am si ridicat putin de la pämant si am stat cateva secunde in aer. Cred cä pluteam. Dacä m-as fi agätat bine cu mainile de pätura de vant, as fi zburat. Dar .... nu stiu ! Mi-a fost fricä ... Fricä cä tot nu as fi putut sä zbor, chiar dacä eram atat de sigur. Eram cu degetele la marginea acelei päturi. Numai putin dacä mai ridicam mainile si mä aruncam pe pätura de vant, as fi urcat mai sus, si apoi mai sus, mai departe. As fi plutit pe acea päturä de vänt cat as fi dorit. Dacä as fi vrut sä mä intorc, as fi cäutat o altä päturä de vant care sä mä aducä inapoi.
Angela se enervä din ce in ce mai tare. « Chistocul ästa imi toarnä la minciuni de parc-as fi proasta sträzii. Chiar asa mä crede ? “. Dar Ovidiu nici nu se uita la ea. Cu mainile descria prin aer miscärile pe care ar fi vrut sä le facä atunci. Pärea transfigurat. Nu mai era copilul firav, jignit de cei mai puternici, era stäpanitorul vantului. Angelei nu-i venea sä creadä cat de mult se schimbase Ovidiu in timp ce povestea. Parcä ar fi träit cu adevärat asa ceva, atat povestise de pätruns.Ii pläceau descoperirile aflate despre acest bäietel. Erau dovada cä nu se inselase in aprecierile ei si Ovidiu isi meritase atentia acordatä de ea. Era foarte multumitä de flerul ei.
Ovidiu se opri cu mainile intinse ca niste aripi, ca apoi sä le lase obosit in jos. Intoarse privirea spre Angela, dar aceasta se convinse cä de fapt nu o vedea. Ochii lui mari cäutau ceva neväzut, realitatea era o inutilitate pentru ei acum. Cu ajutorul imaginatiei, acestia väzuserä ceva mult dorit si astfel anihilaserä functia lor normalä. Angela era sigurä cä putea sä-i bage degetele in ochi. Nu si-ar fi dat seama, n-ar fi reactionat deloc. Stätea incurcatä. Curios cum se simtea acum, langä el, micä si nefolositoare.
-Ovidiule, eu trebuie sä merg totusi panä la magazin. Mai vii si tu ?
Ovidiu aruncä priviri speriate in jur, ca un avar ce si-a scäpat banii in fundul unei präpästii si nu poate urmäri decat cäderea lor vertiginoasä printre stanci.
-Äää.... nu stiu. Adicä vin, cum sä nu.
S-au indreptat spre magazin, mergand täcuti unul langä altul. Ovidiu privea abätut in jos. Era amärat din nou. Angela nu stia nici ea ce sä mai spunä. A cumpärat ce i-a zis maicä-sa, dar nu era sigurä dacä uitase sau nu ceva. Tot drumul inapoi cätre casä au täcut. La usa de intrare in blocul ei, Angela il strigä pe Ovidiu, väzand cä el nici nu se oprise din mers:
-Ovidiule, maine searä iesi afarä? As vrea sä-mi mai povestesti despre päturile acelea de vant. Bine?
-Äää, da. Sigur, confirmä slab Ovidiu.
Apoi se intoarse si-si continuä drumul. Angela il mai urmäri cu privirea panä la intrarea acestuia in blocul lui.

# # # #

Ovidiu se zvarcolea neputincios in asternutul lipicios, greu si cald. N-a mai putut rezista! Aproape cä fugii panä la fereasträ, deschizand-o infrigurat. Simtind aerul proaspät cum ii scaldä främantarea, incepu sä se linisteascä. Gandurile au prins a se limpezi si zbuciumul sä se stingä cu incetul, rämanand doar o amenintare surdä, undeva in el. Scoase mainile pe fereasträ. Erau transpirate si zefirul räcoros al noptii le fäcea bine. Niciodatä nu i-a putut intelege pe cei care mergeau cu mainile in buzunare. El n-ar fi putut merge asa pentru nimic in lume. Mainile trebuiau sä simtä, nu sä stea in aerul imbacsit al buzunarelor, lipsindu-le astfel de un simt elementar. Nu a putut suporta nici mänusile. Le-a azvarlit din maini de mic, sä poatä afla täria viscolului si a frigului, cu o pläcere nebunä.
Sus, stelele adanceau consistenta noptii cu bucurie. Imprästiate in tot, adunate in tot, un amalgam de mister si chemare nedeslusitä, dorintä si imensitate de necunoscut. Ovidiu le privea cu pläcere. Era o concordantä intre acest amestec de lucruri miraculoase, incredibile, ascunse in nestiinta oamenilor si sufletul säu, involburat de arome fine de chihlimbar dar si de fum negru, de cauciuc puturos, ars de vreun amärat langä o colibä incropitä din placaje si cartoane de la cutii de inghetatä. Si totusi, isi preferä aceastä stare de incertitudine, linistitä dar periculoasä ca o apä linä, maloasä, decat unei situatii clare care ar trebui sä-l facä sä actioneze, sä se decidä in sfarsit. Si nu stia dacä ....... oh, poate cä ar fi fost totusi mai bine dacä s-ar hotäri, dar oare va putea ........ si totusi cat de mult isi dorea!
Se mirä de el insusi, aducandu-si aminte de ce-i spusese Angelei. Sau mai bine zis de cat i-a povestit. « M-am läsat furat de povestire. Si cat de bine bätea vantul asearä ! M-as fi putut ridica din cativa pasi. » Intinse mai mult mana, scotand-o pe geam afarä. « Da, acuma bate destul de slab vantul. Ar trebui sä alerg cativa metri ca sä mä pot inälta. “ Atingerea seducätoare a zefirului in palmä l-a fäcut sä fremete. Simtea cä aceasta este una dintre päturile cele mai de jos, cea care te mentine putin in plutire, dar de pe care trebuie sä urci imediat mai sus, fiindcä nu te poate tine prea mult. Cat de mult ar fi vrut sä pluteascä, sä simtä impactul dulce dintre päturile de vant, ca un val ce imbrätiseazä un alt val, iar tu plutesti imaterial deasupra spumei, ca apoi sä te cufunzi iaräsi ca intr-o pernä pufoasä, aer in aer, vant in vant. Simtea freamätul crescandu-i, o dorintä nepotolitä de a se undui dupä forma vantului, de a urca si cobori ca o frunzä vie, de a se läsa in grija lui maternä.
Picioarele ii ardeau. Presimtea cä dacä ar mai sta in fata ferestrei deschise nu ar mai rezista mult. Cu maini neindemanatice se chinui sä inchidä fereastra. A mai pierdut cateva minute stand pironit in fata geamului, inchis ermetic, ca un seif blindat. Incertitudinea, nehotärarea stäruiau in el ca o bilä grea, de plumb. S-a intins in pat. Bila grea de plumb incepu sä se rostogoleascä chinuitor.

# # # #

Soarele stätea agätat misel cu ultimele raze de varfurile copacilor. Se uita de acolo chioras la cei care isi continuau viata, färä sä le pese cä el este surghiunuit pentru o noapte. Angela l-a väzut pe Ovidiu care, in manä cu o plasä cu paine si cateva pachete, se indrepta spre blocul unde locuia. L-a strigat si i-a fäcut semn sä vinä la ei. Ovidiu s-a oprit nehotärat. Se uitä inspre blocul säu, ce se afla mai aproape decat banca unde erau ceilalti copii. Se intoarse totusi din drum, destul de nemultumit cä nu a putut sä scape de o intalnire ce isi propusese s-o evite, o intalnire plicticoasä, nefolositoare. Ajuns langä bancä si-a asezat cu grijä plasa de un colt al acesteia. Se simtea mai bine cu mainile eliberate de povarä.
Langä Angela, Florin stätea impopotonat , cu capul sus, ca un cocos bärbat. Ionel si Giana il ascultau cu interes:
-Am fost cu Victor astäzi la club. Am vorbit cu antrenorul. M-a inscris si pe mine. De maine mä duc la antrenamente. A fost super ! N-am stiut cä deltaplanul e atat de mare de aproape. Are o panzä albasträ, cu negru pe margine. Pe ästa cred cä-l aleg eu!
Angela ii aruncä o privire dezaprobatoare. Dacä ar fi vorbit altcineva, nu el, ar mai fi zis. Dar asa! Ce ai fi putut sä te astepti de la Florin, copia micä a increzutului de Victor. O enervä si mai cumplit gura rämasä cäscatä a Gianei, o prostutä de clasa a sasea, care rämanea tablou mai ales cand dädea de Florin. Dintre toti, singurul care mai prezenta interes pentru ea acum era Ovidiu, care-i pärea deocamdatä absent la discutie. Ce päcat cä Ovidiu era doar in clasa a opta, cu un an mai mic decat ea. I-ar fi pläcut sä fie de varsta lui Traian, bäiatul din a unsprezecea A, care-i fäcea curte acum si cu care va merge sambätä la discotecä. Era sigurä cä l-ar fi preferat pe Ovidiu, in aceastä situatie, decat pe Traian. Mai incolo, cand va fi si Ovidiu la liceu, o sä-l ajute ea sä-si facä intrarea printre fetele de varsta lui. Era un bäiat simpatic, pe care-l va ajuta cu o pläcere ocrotitoare. Angela se hotäri sä nu-si mai piardä timpul langä ceilalti pustani. In treacät, il agätä si pe Ovidiu. Ii salutä pe restul färä nici o pläcere, adresandu-i-se dupä aceea doar lui Ovidiu :
-Mergem ? Nu mai räman mult afarä. Maine am ore grele, cu nebunul de la mate. Il stii pe profu´de mate´din liceu ?
Ovidiu pornise cu Angela spre blocul acesteia, aflat cätre capätul sträzii. Aici era mult mai bine. Stalpul de iluminat al sträzii bätea slab spre banca din fata blocului, protejatä suplimentar de invazia activä a luminii printr-un coviltir de trandafiri, agätati temeinic de fierul forjat al pavilionului ce imprejmuia banca. Se asezä cuminte langä Angela, pe locul unde-i fäcuse aceasta semn sä stea. Angela il apucä indräzneatä de brat, recuperand dintr-o singurä miscare de intoarcere spre Ovidiu, locul läsat liber intre ei pe bancä.
-Te-ai hotärat la ce clasä dai la liceu? Eu sunt la mate-fizicä.
Ovidiu incercä sä se gandeascä dacä intr-adevär s-a preocupat panä acuma serios la ce clasä o sä se inscrie pentru liceu. Nu avea deocamdatä o importantä stringentä pentru el. Chiar dacä nu mai erau decat vreo douä luni panä la terminarea clasei a opta. Räspunse evaziv:
-S-ar putea sä mä inscriu la informaticä. Dar mi-ar fi pläcut sä fie si clase de real-umanist la liceu. Ar fi fost mai interesant.
Angela rase:
-O sä te saturi de real-umanist cänd o sä dai de profa´de romanä. Mie deja mi s-a urcat la cap de atatea lecturi, cate ne-a cerut panä acum. Deci, n-o sä duci lipsä.
Angela se främanta, negäsind momentul potrivit sä-l devieze pe Ovidiu cätre discutia din seara trecutä. Nici n-ar fi vrut sä-l abordeze ea direct, i se pärea lipsit de tact si chiar putin jignitor ca tot ea sä-l tragä de limbä pe Ovidiu, dupä atata atentie acordatä benevol in ultimele minute. Dar acesta nu pärea sä intuiascä nimic din preocupärile ei, ezitand sä o priveascä in ochi. Angela incercä sä-i prindä privirea, dar nu reusi. Ovidiu se uita undeva aiurea, in spatiul verde din fata blocului. Cele cateva lumini aprinse la geamurile locuintelor de la parter erau destul de departe fatä de bancä, incat sä-i dea bänuialä Angelei cä ar putea fi auziti sau spionati de cineva care ar fi stat la fereasträ.
-Haide, povesteste-mi despre päturile acelea de vant. Unde ai citit despre ele?
Ovidiu se scuturä din amorteala vorbelor auzite panä acum. Incepu färä chef sä-i explice Angelei:
-Nu am citit nicäieri despre ele. Asa le simt eu. Ca niste straturi de aer, unul peste altul.
-Ce frumos!, comentä incitant Angela. Eu nu prea mä dau in vant, .... dupä vant! , rase ea, incercand sä destindä si mai mult atmosfera. Dar cine te-a invätat sä ...., nici nu stiu cum sä zic, sä iti dai seama unde sunt si cate sunt päturile astea de vant ?
Ovidiu se uitä la Angela, curios cä este atat de interesatä de toatä povestea. Ii pläcea chipul deschis, destins si mereu surazätor al Angelei. Era o fatä frumoasä si cu tot intunericul, ce incepea sä se lase usor, fata ei radia bucurie si interes. Ovidiu se simti mägulit si indatorat de acestä atentie delicatä. Incercä sä-i explice mai pe larg:
-Nu stiu exact de cand. Poate de atunci, de cand mä jucam cu ceilalti copii , pe “Tara vanturilor”. Mie mi se pare cä de mult timp. Si cel mai bine simt päturile cu palmele. Cele de jos sunt moi, usoare si nu au vitezä destulä ca sä te ridice. Oricum, ca sä te poti inälta trebuie sä alergi cativa metri si cand ai simtit cä esti langä pätura de vant urmätoare, cea de deasupra, nu trebuie decat sä te arunci pe ea si de aici poti incepe zborul. Te mentii pe aceastä päturä panä prinzi alta care este mai sus si mai groasä. Cu ea poti sä te inalti mai sus si automat ai si o vitezä mai mare cu care plutesti. Cand vrei sä te intorci, cauti o päturä de vant care se deplaseazä invers, te pui pe ea si te va aduce inapoi. De obicei, la aceeasi inältime gäsesti destul de aproape päturi care te duc sau te aduc inapoi. Zece, cincisprezece metri intre ele. Iar cand ai prins o päturä bunä, poti sä plutesti pe ea cat vrei. Stii sä inoti?
Ovidiu nu mai asteptä räspunsul Angelei, ci continuä legat explicatiile:
- E aproape la fel cum ai inota, dar in vant. La fel te ridicä si valurile, apoi te coboarä. Numai cä la mare, la nivelul lor, valurile sunt mai puternice decat vantul si te absorb.
Angela era tot mai incantatä. Nu se chinuia sä analizeze tot ce-i spunea Ovidiu, chiar dacä avusese la un moment dat impresia unor povesti destul de naive. O bucura, mult, infläcärarea ce treptat pusese stäpanire pe Ovidiu si mai ales faptul cä nu simtea nimic smecheresc in toatä povestea lui. Nu era acea infatuare si disimulare parsivä a intamplärii, umflatä si ingrosatä cat mai mult din modul de povestire, voit aventuroasä, cu care majoritatea bäietilor incearcä sä capteze atentia fetelor din jur. Ovidiu povestea mai mult pentru el si poate mai putin pentru oricine l-ar fi ascultat. Angela interveni cäldut, incercand sä-l avante si mai tare pe Ovidiu:
-Vai, ce räu imi pare cä nu stiu nici mäcar sä inot! Nici nu mai vorbesc dacä mi-as da seama cä ar fi sau nu päturi de vant. Pentru mine bate vantul. Chiar nu pot sä-mi dau deocamdatä seama de mai mult. Spune-mi, aratä-mi cum simti tu päturile de vant?
Ovidiu zambi intelegätor:
-Poate cä nu te-a interesat panä acuma, de aceea ti se pare cä nu le simti. Uite, aici, cam de la nivelul acesta incepe prima pätura de vant, cea mai de jos.
In timp ce explica, Ovidiu s-a ridicat de pe bancä, scotandu-si delicat bratul drept tinut intre palmele calde ale Angelei. A inaintat doi metri inspre stradä, intrand in marginea conului de luminä aruncat de stalpul ce ilumina strada. Se aplecä, tinand mana la vreo douäzeci, treizeci de centimetri de asfalt:
-Vezi, aici nu se simte aproape deloc cum suflä vantul. E prea jos. Dar aici, deja se simte binisor prima päturä de vant, cea care te mentine putin in plutire si de pe care poti urca mai sus.
Ovidiu ii aräta Angelei un nivel, undeva la inältimea pieptului. Apoi continuä, acompaniind vorbele cu miscäri si indicatii ale mainilor:
-Aici suntem intre blocuri si e mai greu sä iti dai seama cam de unde incepe pätura si ce directie are. Dar in stradä, care e liberä de obstacole pe o distantä mai mare, se simt foarte bine päturile de vant.
Ovidiu mai inaintä cativa pasi, ajungand in stradä. De aici, vorbea mai tare si explica cu gesturi largi, neinfranate de spatiu ocupat de alte lucruri. Angela s-a apropiat la cativa metri de el, neräbdätoare, curioasä dar si cu teamä de aparitia unui public nedorit, care sä-i fure din cantitatea spectacolului derulat doar pentru ea. Ovidiu era intors in lungul sträzii, cu fata spre centrul orasului:
-Deja aici se simte puternic prima päturä de vant. Bate bine chiar spre oras. Vine dinspre dealurile de langä blocurile noastre. E chiar bunä pentru ridicare! Dacä acuma alergi cativa metri si te-ai cätärat pe ea, te va mentine sigur in aer.
In timp ce povestea, Ovidiu incepu sä alerge pe stradä si dintr-un salt, cu mainile intinse inainte, se aruncä pe prima päturä de vant. Pätura de vant era bunä. Groasä, consistentä, il mentinu färä nici o dificultate pe bäiat. Ovidiu se läsä purtat de ea, in plutire, panä la intersectia sträzii lor cu strada “Constructorilor”. O simti imediat pe cealaltä, mai inaltä si rapidä. Se cätärä pe ea, cu o unduire viguroasä din corp si impingandu-se cu picioarele in pätura de vant pe care plutise panä acum. Inältarea a fost linä, mlädioasä. Ovidiu se läsä imbrancit cu pläcere de consistenta noii sale päturi de vant. Intinse mainile, ca o machetä crudä de planor, infulecand prin toatä pielea bucuria zborului, a plutirii firesti si normale prin aer. Dedesubt, observä cativa copii care alergau pe stradä, chiar sub el. “ Ce mici erau!”. Pätura il ridicase destul de sus. Deliciul zborului il fäcuse sä uite de timp si de distante. Plutea aproape de mijlocul orasului, deasupra blocurilor. « Mai bine s-ar intoarce. O läsase singurä pe Angela.”.
Dupä vreo cinci metri de plutire, simti pätura de vant ce mergea in sens invers. Se aruncä pe ea. Saltul fusese cam brusc, se dezechilibrä putin din plutirea unduioasä, dar se redresä imediat intinzand bine bratele, ca niste aripi. Zborul era perfect. Ocoli un bloc de pe strada “Scolii”, undeva intre nivelul trei si patru al etajelor acestuia, ca sä isi pregäteascä coborarea in lungul sträzii lor. Incepea sä-i parä räu cä trebuie sä-si opreascä zborul. Era atat de bine si firesc!

# # # #

Cam din dreptul stalpului de iluminat ce se afla in capätul sträzii lor, partea ce ducea cätre oras, cobori sub nivelul acestuia. Fusese destul de usor. A inclinat mainile in jos si imediat a sträpuns pätura ce-l tinea, ajungand mai jos. Pe la mijlocul sträzii, mai cobori o päturä de vant, pregätindu-si aterizarea. S-a opus cu spatele päturii prime, ce-l mentinea in plutire si imediat ajunse in pozitie verticalä, coborand franat cätre asfalt. Cum atinse pämantul, alergä cativa pasi pentru a atenua cat mai bine impactul coborarii. Era din nou pe stradä, aproape de stalpul de iluminat din fata blocului Angelei. Se gandi cä de acum va trebui sä fie mult mai atent la masini. Le scäpase cu totul din vedere. Noroc cä era searä si nu circula nimeni pe stradä.
Isi simti picioarele din nou grele, gravitationale. Parcä s-ar fi ingräsat in timpul zborului, asa de greu isi ducea acum corpul. Strada era in continuare pustie. Toti copii plecaserä. Se indreptä spre banca unde a stat de vorbä cu Angela. Era fericit cä a prins o searä cu vant bun, linistit dar serios, care l-a ajutat mult. Obisnuindu-si ochii cu semiintunericul ce inconjura banca si trandafirii cätärätori din jurul ei, observä cä este goalä. Ii päru räu cä nu l-a mai asteptat incä putin Angela. Acum ar fi putut sä inteleagä mai usor explicatiile lui despre päturile de vant.
-Nu! Nu te mai apropia!
Strigätul, in ciuda stridentei sale si a decibelilor in numär necuviincios pentru searä, era rugätor, implorator, cu un surplus de frecvente inalte, de fricä. Ovidiu s-a oprit buimac,cäutand sä gäseascä in intuneric posesorul vocii inspäimantate. Ascunsä dupä un colt al bäncii, pititä intre spinii trandafirilor din jur, Angela privea cu ochii mari, dezgoliti de fricä, spre Ovidiu. Cu o manä se tinea de fierul forjat ce sustinea scandurile bäncii, iar cealaltä manä o ridicase inainte, ca o barierä fragilä, de care n-ar fi suportat sä se mai apropie cel din fata ei:
-Stai acolo, nu veni spre mine! Te rog, nu veni spre mine!
-Angela, tot eu sunt,Ovidiu.
Angela nu a mai asteptat nici o clipä de explicatie. Cu agerimea unei pisici speriate ce a socotit cä distanta fatä de dusmanul ei este prea micä, Angela se ridicä si o tasni spre usa blocului, agätand cateva ramuri de trandafiri cu hainele, smulgandu-le si tarandu-le cu ea in bloc. Nu aprinse nici mäcar lumina pe scäri, se auzea doar tropotul vertiginos al pasilor ce urcau treptele din douä in douä, pe intuneric, o bufniturä surdä, dar scurtä si din nou, mai rapid, sunetul pasilor ce fugeau pe scäri. In intunericul vräjmas al serii se mai auzi doar sunetul clar al unei usi trantite cu mare repezealä.
Zgomotul usii inchise il lovi pe Ovidiu cu putere in piept. Toatä bucuria zborului, a plutirii, a acestei seri minunate se cobori, nefolositoare, in picioare, atarnand cu realä gravitatie de Ovidiu, ca un balast ud, greu si incovoietor. Singurätatea noii situatii il impresura din toate pärtile. Zäri plasa unde avea cumpäräturile fäcute mai inainte. O luä de pe coltul bäncii si porni späsit cätre casä. Ajuns la intrarea in bloc, se intoarse si privi spre stradä. Pustiu, intuneric si semiintuneric, umbrele statice ale obiectelor nemiscate brodau accentuat singurätatea pufoasä a locurilor de joacä ale lui Ovidiu. In lungul ei, strada strälucea de singurätate. La douä blocuri distantä, usa de intrare, ce era cräpatä putin, a scäpat din mana copiilor ascunsi in interiorul blocului, de unde spionau spre stradä, icnind un zgomot lugubru, de metal neuns. Iaräsi liniste, o liniste victorioasä a staticii. Nu se mai auzi nici un zgomot, timid ori mäcar curios, chiar dacä Ovidiu a ajuns in casä, inchizand incet, infinit de incet, usa apartamentului unde locuia.

# # # #

Soarele strälucea curat, misunand activ prin puzderia de oameni treziti dis de dimineatä. Ovidiu cobora scärile. Usa apartamentului doamnei Vasilescu se deschise larg, ca apoi sä fie trantitä instantaneu inapoi, cand aceasta l-a zärit pe Ovidiu. Nu a bägat-o prea mult in seamä, gräbit sä ajungä la scoalä. Primele douä ore au decurs aproape normal. Apoi incepu sä simtä aversiunea temätoare a celor din jur. In timpul celei de a doua pauze, nimeni nu s-a mai apropiat de el. Doar in prima pauzä Stefan, un bäiat din cealaltä clasä de a opta, il intrebase, nedumerindu-l pe Ovidiu, ce mai face, cum se simte, ce va face la sfarsitul säptämanii. De altfel, cu Stefan nu schimba douäzeci de vorbe intr-o säptämanä. Nu erau chiar atat de apropiati si locuiau destul de departe unul de celälalt. Apoi surprinse susoteli intre bäieti si priviri piezise ale colegilor, imediat intrerupte dacä el le observa. Se bucurä cä astäzi au doar patru ore. Plecä rapid spre casä. In jurul säu, nici un cunoscut. A ajuns acasä färä sä poatä spune un bunä-ziua, chiar si cuiva mai putin apropiat.

# # # #

Seara cobora agale dinspre dealuri. Ovidiu inchise geamul. Afarä era putin innorat, dar cald. Deocamdatä, ploaia era departe. Pe birou, caietele stäteau teanc. Isi terminase temele pentru luni si cele pentru marti, care le stia. Trebuia sä mai meargä la scoalä pentru a avea alte teme de rezolvat pentru acasä. Servieta era pregätitä cu tot ce trebuia pentru lunea viitoare, de cateva ceasuri. Nu mai avea nimic de fäcut pentru scoalä. Timpul liber incepea sä-l muste cu gandurile negre ale zilei. A fost bine panä a avut lectii de fäcut. Acum se invartea ca un cäräbus prins intr-o cutie cu chibrituri.
Se hotäri cu greu. Iesi din camerä si se incältä cu adidasii. Auzindu-l, maicä-sa ii strigä din bucätärie, unde fäcea mancare:
-Ovidiule, sä nu stai mult afarä. Maine o sä plecäm devreme la bunicä-ta. Taicä-tu vine mai repede acasä si plecäm imediat. Sä-ti pregätesti si tu cateva haine pentru la tarä. Nu mänanci acum ?
-Nu, mamä. Lasä-mi pe masä. Mänanc cand vin de afarä. Nu cred c-o sä stau mult. Pa!
Iesi, inchizand usor usa apartamentului. In holul blocului era liniste. Cobori cu o teamä nelämuritä. Afarä se inserase. Se uitä spre celelalte blocuri. Nu era nimeni afarä. Incercä totusi, sperand cä Angela ar putea fi pe bancä, in fata blocului ei. Dupä cativa pasi fäcuti pe stradä, teama se intregi, sigurä de ea. Banca era pustie. Cei cativa copii pe care ii väzuse la vreo trei blocuri mai incolo dispäruserä si ei intre timp. Se gandi sä o caute pe Angela acasä, dar imediat gandul se rupse ca o pojghitä falsä de ghiatä, topitä de amintirea serii trecute. Inaintä pe stradä, gol de neintelegerea acestei situatii.
-Ovidiu, imi rästorni si mie gäletusa?
Rugämintea caldä venise de la Ofelia, o fetitä de grädinitä, intarziatä in pläcerea jocului la groapa de nisip. Ovidiu nici nu a observat-o, chiar dacä trecuse la cativa pasi de ea. S-a intors bucuros. Ofelia ii aräta gäletusa ei, indesatä bine cu nisip.
-Vreau sä mai fac un castel. Uite, am trei.
-Aici e bine?, o intrebä Ovidiu, asezand gäletusa cu gura in jos, in linie cu celelalte castele de nisip.
Ce bine ii fäcea acest suflet mic si deschis, färä nici o urmä de calcul sau teamä in el. Ofelia asezä ea gäletusa cativa centimetri mai aproape de celelalte castele de nisip. Apoi ii intinse lopätica:
-Bate tare cu lopätica. Am pus multä apä in nisip, ca sä-mi iasä bine formele. Si acuma nu mai vrea sä cadä din gäletusä.
Aplecat langä ea, Ovidiu bätu bine cu lopätica exteriorul gäletusii de plastic. Apoi o ridicä incet, rotind-o, de pe forma de nisip.
-Vai , ce frumos a iesit! Ovidiule, hai, te rog, mai fä-mi un castel!. Al täu e cel mai bun.
Ovidiu se apucä sä punä din nou nisip in gäletusä, bucuros de companie. Din holul blocului, din intunericul protector al zidurilor iesi Dana, sora mai mare a Ofeliei. Se apropia de groapa de nisip tiptil, ca un animal pornit, prin impresurare, la vanätoare. Observand-o, Ovidiu a inteles repede si s-a ridicat, indepärtandu-se cativa pasi de locul de joacä al fetitei. Ofelia n-a mai apucat sä-i spunä nimic, uitandu-se doar nedumeritä la Ovidiu, nepricepand de ce nu-i mai face formele de nisip promise. Dana o insfäcä de o manä pe Ofelia si o tari cu vitezä in bloc. A läsat toate jucäriile surorii ei in groapa de nisip. Important pentru ea era cä reusise sä-si ia prada pentru care-si fäcea griji. Ar fi vrut sä-i spunä ceva, s-o intrebe de ce ii era fricä, dar in fata usii trantite a blocului mureau toate posibilitätile de a spera intr-o minimä atentie din partea cuiva. Se indreptä cätre oras.
In holul blocului urmätor ghici mai multi copii ascunsi inäuntru. Usa era putin cräpatä si recunoscu glasul lui Victor, ce vorbea dinäuntru:
-Il iau de gat si dau cu el de nu se vede ! Sunteti prosti si fricosi toti. Care vine cu mine ?
Cu toate cä Ovidiu a asteptat mai multe minute, indiferent ce s-ar fi intamplat dupä aceea, din holul blocului nu-i räspunse decat linistea grea a intunericului.
Se plimbä hai-hui pe sträzile din centru, unde lumea nu-l cunostea. Nu prea mult timp, amintindu-si de discutia avutä cu cu maicä-sa. Inainte de a intra, incet si tot mai precaut, in bloc, se uitä din nou in lungul sträzii lor. Pustiu, luminä galbenä, aruncatä din belsug de stalpii de iluminat, care nu folosea decat singurätätii. A intrat aproape tiptil in bloc, färä nici un zgomot. Urcand cateva scäri, recunoscu vocile celor douä femei de la etajul intai, care discutau probabil in fata usilor, in intunericul complice al casei scärilor. Doamna Vasilescu, o vivace gospodinä de nouäzeci de kilograme, diriguitorul si elementul antrenant al intregii scäri de bloc pentru activitätile comune ale locatarilor, ii explica inversunatä doamnei Filip,vecina ei :
-Intai fac o ditamai reclamatia la asociatia de locatari. Dar nu e admisibil sä locuiesti in bloc cu asemenea specimene! Sä se mute cu totii, sä-si ducä copilul la spital, sä-l trateze. Pe mine nu mä intereseazä ! Sä facä ce-or vrea, dar sä fie dati afarä din bloc in doi timpi si trei miscäri. Cand mä gandesc cat am muncit tot anul ästa, sä-mi pun faiantä in bucätärie si in baie, sä-mi inchid balconul si acum sä mä trezesc cä stau in bloc cu un monstru. Asa ceva este inadmisibil ! Sä se care cu totii de la noi din bloc !
Doamna Filip incercä sä-i inmoaie vräjmäsia :
-Eu stiu, doamnä Vasilescu ?! Copii inventeazä multe. Ce e tantar la capätul sträzii, la noi ajunge armäsar.
-Nici vorbä, draga mea !, o asigurä doamna Vasilescu. Florin al meu mi-a povestit tot ce s-a intamplat. Si el stie de la scoalä, de la colegi. Mä mir cä-l mai primeste la ore. Dar nu mä opresc eu aici ! Am sä fac reclamatie la scoalä, sä-l dea afarä, sä-l trimitä la scolile alea speciale, de nebuni. Ästa nu are ce cäuta in aceeasi scoalä in care invatä bäiatul meu.
-Ce s-a intamplat exact, totusi?, incercä doamna Filip sä-si limpezeascä neclaritätile.
-Acum nici nu mai conteazä, hotäri sigur doamna Vasilescu. Principalul e sä-l trimitem pe monstru unde-i e locul si cu toatä familia lui blestematä. Cat mai repede! Si cand mä gandesc cä am trecut de atatea ori pe langä el si Florin al meu s-a jucat la scoalä si in fata blocului cu el, mi se face pärul mäciucä. Stai cu cineva de atatia ani in acelasi bloc si nu stii cä-i diavolul! Doamne, apärä-ne si fereste-ne, preabunule si milostivule!Doamnä Filip, mä duc sä citesc niste rugäciuni altfel pic in momentul ästa. Noapte bunä!
-Noapte bunä,doamnä Vasilescu!
Cele douä usi s-au inchis aproape concomitent, absorbind gälägia inutilä. Prin intuneric, Ovidiu urcä in vitezä scärile, intrand in casä. Räsuflä usurat cand incuie usa. Vorbele doamnei Vasilescu nu le prea bäga in seamä. Ea si cu “bäiatul meu, Florin” erau ultimii de la care Ovidiu ar fi avut nevoie de intelegere. In schimb, il preocupa situatia uratä in care puteau fi pusi pärintii lui, de acum incolo. Si mai ales din partea doamnei Vasilescu. Din nefericire pentru el, isi dädea seama acum de totalitatea consecintelor serii trecute, consecinte ce se räsfrangeau mult mai dureros pentru pärintii lui. Durerea gandurilor lui fatä de Angela si ceilalti copii era doar o micä parte din ceea ce s-a schimbat rapid si abrupt in viata lui. Si chiar dacä ii era greu sä accepte, era convins cä si de acum inainte nimic nu va mai fi asa cum a fost bine odatä.

# # # #

Se trezise cu un gand clar. Trezirea lui fusese tocmai rezultatul acelui vis salvator. Era ud leoarcä. Ii venea sä plangä. Era solutia salvatoare si acum nu-si mai amintea nimic. In disperarea sälbaticä de a-si aduce aminte ceva crestea un gol si mai mare, din care nu se auzeau decat vorbele doamnei Vasilescu si vedea pumnii inclestati ai lui Florin, indreptati cätre el.
Deschise fereastra incet, färä sä facä gälägie atunci cand a tras perdeaua la o parte. N-ar fi vrut sä-i deranjeze pe pärintii lui. Mäcar cu atata sä-i ocroteascä. Aerul curat al diminetii il salutä färä nici o prejudecatä. Noaptea dädea incä picioare in somn unei dimineti innourate. Ce bine cä de la fereastra apartamentului lor se vedeau numai dealurile din depärtare. Nici un bloc nu pangärea intrarea binefäcätoare a vantului de dimineatä in camerä. Vantul sufla putin agitat, aducand estompat firave zgomote dinspre pädure. Conturul gri al dealurilor era delimitat mai bine atunci cand scäpau cateva dungi fosforescente dintre norii matinali. Mai aproape, Ovidiu ghicea lacurile cu stufäris nou, proaspät prin care se jucase la sfarsitul säptämanii trecute, incercand sä prindä cu ceilalti copii ratele sälbatice ce se aciuaserä acolo din belsug, in anul acesta. Apoi viile, cu liniile lor drepte ce coafau colinele de langä oras. Si blocul lor, si apoi alte blocuri, si strada, si copiii. Si totusi atat de pustiu.
Amintirea gandului avut ii tasni cu violentä. Ovidiu radea de bucuria reintalnirii cu el. Ce simplu era! Acuma intelegea deplin fuga Angelei, spaima celorlalti copii, chiar si vorbele urate ale doamnei Vasilescu. Era singur atunci cand zbura! Era doar el singur! Ce simplä era solutia salvatoare! Si cat de bucuros o va aplica. Asa va trebui sä facä! O sä-i invete pe toti copiii sä zboare. Prima datä le va aräta cum sä simtä päturile de vant, apoi cu cei mai curajosi va incepe primele zboruri. Se vor juca plutind in jurul blocurilor, peste vii, peste dealuri. Pe Angela o s-o invete printre primii sä zboare. Mai mult ca sigur cä o sä invete repede. O sä aibä grijä sä nu cumva sä se accidenteze cineva. Nu-i va läsa sä se ridice panä nu va fi sigur cä stiu bine totul si nu pot päti nimic. O sä-i invete chiar si pe Victor si pe “bäiatul meu, Florin”. Rase in sinea lui, gandindu-se cum o sä alerge pe sub ei doamna Vasilescu, strigandu-l pe Florin sä intre in casä. Prima datä ii va inväta pe toti prietenii lui sä zboare, pe ceilalti copii de pe strada lor, colegii lui. Cei mai buni au sä-i invete pe ceilalti prieteni ai lor. In vacanta de varä, mai mult ca sigur cä aproape toti vor inväta sä zboare. Eventual doar cei ce vor fi plecati din oras , sä scape prilejul.
Ovidiu se cätärä cu fundul pe fereasträ. Lumina bätea timid la poarta noptii. Vantul se mai domolise , inconjurandu-l cu prietenie de umeri, aträgandu-l imbietor. Se vor juca cu totii, plutind. Fotbal, tenis, volei in aer. Mai nasol de cine va trebui sä coboare atunci cand mingea o sä cadä jos. Se ridicä in picioare, cu o dorintä nesätioasä. De acum nu mai era nici un pericol. Chiar din urmätoare säptämana va incepe primele lectii. Poate o sä apuce sä-i explice Angelei in aceastä dimineatä totul, inainte de a pleca la bunici. Va fi ultimul zbor de unul singur. Doar el acum, copilul “Tärii vanturilor”. In picioare, in cadrul ferestrei camerei, se uitä la cei peste zece metri de sub el. Nu ii era fricä deloc. Era deplin convins de prietenia solidä a vantului. Si de temeinicia acestei prietenii.
Avantul initial a fost suficient ca sä-l ridice in cateva clipe desupra blocurilor. Ce bine era! Vantul il sustinea gingas, chemandu-l mai sus. Mai urcä o päturä de vant. Vedea acum orasul panä spre capät. Ce frumos era orasul lor!. Blocurile asistau, spectatori cinstiti, la plutirea flämandä a lui Ovidiu. Se indreptä cätre dealuri. S-ar fi dus panä la pädure, dar nu avea timp destul in aceastä dimineatä. Trebuia sä plece devreme la bunici. Era mai bine sä le explice el pärintilor ultimele evenimente, decat sä afle de la altii. Dedesubtul lui sticleau lacurile si stufärisul dansa lin, pe toatä suprafata sa. Era mai mult decat isi imagina el, atunci cand se juca jos, prin stufäris. Mai urcä o päturä de vant si se intoarse pe spate, plutind cu ochii inchisi la cer. Luminile ce scäpau dintre cutele norilor erau mult mai puternice aici, sus. Vantul il sustinea si cerul il aträgea tot mai sus, ca un magnet pärintesc. Pärintii lui vor fi mandri de el. Si toti pärintii vor putea fi mandri de copii lor, care zboarä. Zambi putin, dar apoi gandul deveni serios. Era ultimul lui zbor pe spate, cu ochii inchisi. De acum incolo va trebui sä aibä grijä si de ceilalti, din jurul lui. Vor trebui, cu timpul, sä-si facä si niste reguli de circulatie in timpul zborului, ca sä nu se ciocneascä unii de altii. Doar acum vantul mai este doar al lui !

# # # #

Arsura, la inceput punctiformä, se läti cu repeziciune in tot corpul. Mii de scantei interioare, mici dar foarte incinse, ii populau pieptul. Socul a fost mare, dezechilibrandu-l din plutire. Dar vantul, prietenul säu, l-a ajutat imediat sä-si revinä din cädere. Acum il räcorea din toate puterile, incercand sä-i domoleascä focul din piept. Valuri spiralate de abur inecäcios si fum negru se infiripau subtil in mintea si tot corpul lui Ovidiu, venind de undeva, de dedesubtul lui. Incercau sä-l absoarbä, sä-l inece, sä-l tragä in jos. Se uitä la mana sa, tinutä in palmä de vant. Cu catä grijä si fortä il proteja vantul, prietenul lui.
Dar a doua izbiturä a fost mai puternicä. Pe langä tepii de foc, pe care-i imprästie in tot corpul, acuma lipi de el o mie de greutäti mari, plumburoase, care-l dezechilibrarä si mai tare. Fumul negru, inecäcios, ce venea de jos impingea cu brutalitate din jurul lui vantul. Ovidiu ii väzu chipul disperat, cand vantul isi dädu seama cä nu-l mai poate proteja. Valurile de fum negru il invartirä de cateva ori, insurubandu-l intr-o cädere irezistibilä spre pämant. Ii päru räu cä nici nu apucase sä-si ia la revedere de la vantul säu, ii päru räu cä nici nu apucase sä invete cativa copii mäcar sä zboare, ii päru räu panä la lacrimi de nepläcerile ce le-ar putea aduce scumpilor lui pärinti, ii päru räu. Dar tot mai nasol va fi de cel care va trebui sä coboare dupä minge, atunci cand o sä cadä pe pämant!

# # # #

Urletul lugubru al ogarului se auzi imediat cum acesta a pätruns in stufäris.
-Dumnezeii vostri de braconieri, cu capcanele voastre!
Vanätorul o luä la fugä imediat, panä nu era prea tarziu pentru cainele säu. Panä acum gäsise patru capcane mari, metalice, bine ascutite, puse in stufäris de braconieri. Dar cainele alerga din nou nebuneste spre lacuri. Vanätorul s-a oprit si cu pusca pregätitä, inträ incet in stufäris. Dädea la o parte färä zgomot lästärisul si trestiile. Privelistea vanatului gäsit il amuti. Aruncä innebunit pusca langä vanat, alergand sälbatic afarä din stufäris.
Vanatul, o pasäre mare, cäzutä färä viatä intre trestii, cu aripile intinse, ränea pämantul prin toate cele zece degete.


Nutiu Constantin ; Filderstadt; 20. 09 . 2004.

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.