index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

Remus Cretan

Impresii si pareri personale in FORUM

scriitor, Timisoara

Proza scurta

Nemurire | Valorile inimii |Lumanarea din padure | Noviciat | Ocupat de iubire | In spatiul deschis | Intalnirea cu sarutul | Inima de indragostit | Gasirea iubirii | Starea de "mai departe" | Dincolo de varsta lui Isus | Iubire astrala | Suflete pereche

 

 

Nemurire

Cerul refuza sa ma goneasca, stiind ca am fost tarana calcata de toti. Mai inserat si chiar nocturn, ne vine cateodata revarsarea. Nu stiu cand si cum, dar te surprinde in apusuri nebanuite. E intunericul semintiei incoltite, cand crapa fruntea de intrebari, un drum inceput spre mai departe, un infricosat dialog intre mine si cer. Iata, negura aceea nu se autorecunoaste, iar raului meu ii spun fantana. Cu trupul nesfarsit, cu ochi prelungi reinviind, neantul imi ascunde iubirea pe care o resimt.
Drept cum stau iubirea ei, sunt cu totul altceva. Din inima mea infipta-n carne, vesnicia se intoarce inmiit.
Parca ma naste cineva acum? Durerea bucuriei e resimtita de toate izvoarele carnii mele, care curg bland, geloase. Lumea vesniciei e facuta dupa infatisarea mea si as fi nedrept sa spun ca plang. Mai sunt si mai raman putin in calatoria mea, caci vreau sa ii gust din potirul plin.
Am nevoie de timp pentru descoperirea nemuririi si sap din fundul asta de lume dinainte de Facere. Ineditul apostolului este sandaua prafuita si camasa de urzica. El a acceptat nemurirea si moartea. Promit ca atunci cand voi stii si eu cate ceva, va voi spune totul. Cand ai credinta de a modifica scenariul, toate deserturile se vor bucura ca beneficiaza de modificare. E ca si miracolul universului dat de distrugerea si crearea altor stele, sau ca si diminetile noastre. Ce poate fi asa de greu? Intai niste batai de inima, apoi devii un peste in deriva: daca te ridici vei fi distrus de pasari sau de Dumnezeu, daca vei cobori esti inghitit de pestii mari, adica de oameni deja ajunsi.
Divortez de copaci, de munti, de fluturi si nu ma scuz, caci silaba a inceput sa bata. Vorba nemuririi e un vant nebun, care nu taie, ci ma insangereaza. Gasesc nebunia nemuririi, daca am scopul nebuniei. Aflu intr-un tarziu si tinta: sunt alta picatura necesara, si nu stiu daca sa ma bucur de iubirea ce o am sau sa ma intristez de ceea ce imi lipseste
Sa spui ca ai trecut pe langa nemurire inseamna sa vorbesti in limba ingerului, sa poti face minuni. Acel "atunci" e rasturnat de transformarea din om, cand iubirea ramane. Intrarea in biserica nemuririi e un semn, iar la sfarsit tristetea iti sta sprijinita intr-un bat in pragul usii de biserica. Cine a murit pe rug, s-a inaltat repede, dar asa de rar poposesc astrele peste mine sa ma arda, chiar daca seara ma rog direct la ele, in fata bisericii!
Nu are rost sa mai renasti cand ai trecut prin locul neviilor. Asa simte alpinistul care a vazut ce greu se castiga multumirea. I s-a tarat clipa pana la ceasul hotarat. Si ce sa fac daca mi-a sosit ceasul? Nu pot sa imi neg radacina, dar nici sa abdic la absolut.
Mai bine mor decat sa incetez sa cred in nemurire, caci vreau sa simt viata de dincolo de marginile neantului. Din perspectiva timpului e un avantaj, din altele unghiuri de gandire ar fi o condamnare la nefericire. Ajung la un raspuns, as invinovati, dar nu am nume...


Valorile inimii

Ca o biată spaimă a ţăranei îmi cred inima, cu toata adâncimea. Sufletul e nedesprins din postul sau, fiind inca de interior. Inima imi taie orizonturi curbe si imi face rocada sentimentelor ca sa privesc spre mai departe, spre locuri unde imi zambesc visurile sub luceafar.
Si inima are o neliniste care o colinda ca o chemare din adancuri.Sunt soptit in goliciunea mea in univers. Si totusi mai cade un vant care imi racoreste gandul inimii. A sosit vremea sa mi se cheme iubirea sa umple volumele deslocuite de dragoste in cer? Chiar si iubirea poate sa tradeze atunci cand este prea lucida, asa ca nu mai intirzii sa leg bob cu bob poezia inimii. Imi citesc inima profund, ca pe un sonet de Shakespeare.
Cum sa pun în sunet toata aceasta durere si inactualitate a mea? Tacerile se rup prin cerul impar unde tarana imi va plânge dorul inimii. Intre atatea muşcături de amintiri, sunt beat de dragoste şi extaz. Cred ca am asteptat destul dezmierdările incoerente si condamnarea la altfel de preaplacute munci.Daca plang voi duce in cer cu ochi lumina.
Ochii inimii au obosit de atata intuneric si nu vor sa piarda sansa spalarii privirilor de simturi in paradis. Pana cand noaptea nu ia culoarea albastrului oceanic, inima tresalta in neliniste. Intre miracol si rostul pamantenirii a asteptat un dar al destinului si acesta a venit: s-a aprins de la flacara. De frica ca o navaleste apa, sangele care nu doarme, isi cauta ultimele rasfaturi de care se mai poate bucura. Inima e scrisa pe sange si pe metafizica, o capodopera muscata de o idee astrala. Iar cand i se atinge apa de panze, cerul arunca jos ruina.
O inima, in penumbra ei, cum sa se prelungeasca intru vesnicii? Isi asteapta o noua dimineata ca o porumbita ce doarme intr-un balcon. Traieste un prezent continuu. Undeva in interiorul ei, inima recunoaste ca adevarul intrinsec al ei e trairea prin credinta. Minunea ei e infinita si încercuitoare, zacand fara marire, fara chip, dar profunda in simtire. Cea mai mare calitate consta in faptul ca vede destinul iubirii în culori calde...
Cat despre tic-tacul inimii numai de bine...caci orice nisip de clepsidra isi doreste magnolii albe. Ceasul inimii e biserica mea, mai multe nu stiu, sau poate stiu dar le tin pentru mine...


Lumanarea din padure

Precum un vers, eu si cu ea ne-am asezat in mijlocul lumii, sa strigam pentru iubire. Numai acolo se deschid ferestrele care tainuiesc rasarituri. Patrunsi in frenezie, hranim o flacara nemuritoare. Da, am plecat sa ne incercam urcarea, spiritele sa le cheltuim intru iubire, fiecare zi traita fiind un alt moment special, numai al nostru. Am gasit picatura necesara cand eram intr-o deruta. Asteptam secundele sa vina si ea, iubirea, statea ascunsa, constienta ca va fi decodificata. Erau momentele cand stelele danseaza si-o iau razna de pe orbitele lor fixe, cand verdele da putere si te odihneste, chemari ce se dizolva intr-un infinit albastru.
Ce poate fi mai trainic decat chemarea iubirii spre adanc, acolo, undeva departe! Cu negrul scurs din ochi pe sufletul meu jalnic, cu sfanta ei privire pe ochii-mi adormiti, viata mea a luat o cotitura. Din adolescenta am cautat o lumanare in padure, un capat limpede-al intamplarii in iubire.Si cata epuizare de secunde si ce placere ia ratacirea in idei! Stateam cu bratele intinse, printre copacii doborati de vant si obisnuiam sa imi apuna ciclic ziua. De cand am descoperit abisul, si ea si eu, traim unul in celalalt viata netraita. Va spun mai inainte ca suntem intr-un prezent continuu, o sansa de-a umbla cu crucea-n mana. Parca suntem altfel, invitati la innoire, o solutie pentru a iesi din lumea cea binara, cu alb si negru, intunericul negasindu-si locul. Atata stim, ca nu ne pierdem, ca ne aruncam spre inainte.
Cum de ne-am gasit? Doar prin rabdare, acea imbinare de curaj moral si sfiala fizica. Imi curg amintiri pe pleoape si realizez ce bine e sa crezi in vise si in optimism, sa stergi praful de pe-oglinzi, sa fi primit in taina lumii. Acum m-am linistit, asezandu-ma in formula Cosmosului, care vorbeste numai de imagini. Cerul pare mangaiat, pe-o frunte dominata de regala culoare rosie. Prin rosul centrifug am descoperit pasiunea pe care mi-o poate da seductia.
Ma intrebati, ce imi ramane? Nimic nu poate fi mai nobil decat sa imi lecturez iubita, intrucat lectura nu cunoaste inlocuitori. As fi fara rost daca as spune ca sunt singur, sa imi neg chemarea inimii. La limita ochiului imi absorb iubirea, ca pe o lacrima care se-ntoarce iar in ochi. Ii refuz destinului orice fel de lacrimi, caci strigatul sau mi-a urmarit anii. Sunt sclavul desavarsirii,cel care stie ca in prima etapa iubirea se vede din priviri. Cand nimic nu am a spune, ma caut pe inima si las nimicul sa se sparga. Uit de mine ca un copil, ma dizolv, cand ii revad chipul ca o floare de nufar. Ma las de tot, de toate spre a fi doi unu si a peregrina in clepsidra marilor celeste.
Cedez farmecului prabusirii si ies din ecoul carnii mele. Ea ramane nesfarsita-n mine si orice bun ramas e vesnic amanat. Acum, cand ne-am asezat in unul, intr-un sacrificiu tacut imi scutur cea mai ramas din stricaciune. Cum eul este plin de asteptari, sub invelisul iubirii ma adun. Ce trezit fanatic, pana si aerul increteste in clepsidra! Ca doua piese ce nu aluneca in deriva, ne trezim dupa timpul a ceea ce am facut. Intr-un sens secund, limbajul se complica si ne temem de noi si nu de moarte. Trebuie sa ne ferim de praguri, sa ne amintim ca adevarul ne-a eliberat, ca intre indragostiti e viata pura si pana si aerul dintre ei este purificat. Lucrurile au forme rare, armonioase; pentru doua flacari aruncate nu e pic de greutate.
In urma, va las o trecere spre a voastra lumanare din padure, o usa crapata de gravitatia iubirii...


Noviciat

Am fost pus sa bat cu o nuia un copac. Sunt novice si astept sa vad daca pot lua o alta cale. Mi-e mila de el, ca e ca si mine, un copac pribeag uitat în cîmpie. Si vreau sa aud durerea copacului si sa stiu ca sunetul nuielei mele in el este muzica mea. Dincolo de copac sunt câteva bucati din scoarta rupte, dincoace nu se intampla nimic. Ciob cu ciob, stanca cu stanca as aduna semnele sale de bun-ramas infipte in oglinda lumii. Semnele lui s-au varsat in venele mele si e vremea sa isi cerseasca in mine roadele, concurând cu migrena constelaţiilor de pe bolta mostenita.
Ziua a trecut. Cu fructul meu amar si cu nuiaua rupta inca mai rabd o noapte, ma abtin ca sa injur. Inca nu mi-e rusinea de cruce atata vreme cat am imaginea unei lumanari ce arde pentru mine in viscol, pe coama unui munte. Nu stiu daca e chiar acolo sus, pe Himalaia, dar e undeva departe! E greu sa alung din minte nodul ce a crescut din izvoarele cu apa rece. Noroc ca eram iubit înainte de a ma naşte.
Si noaptea biciuiesc copacul si nu mi-e mila, caci stiu secretul sau: ranile i se vor vindeca picurand răşină într-una. Noptea imi trece mai usor pentru ca eu gandesc si inteleg mai bine tot ce e profund la ceas de noapte. Sunetele de durere si mirosurile de copac intuneca întunericul, deschid poarta luminii si sparg cupele arborilor pline cu roua de dimineata. Cheia manastirii mele umple universul cu miros de fier si de siliciu. Nu e o cheie pentru un celest spectacol...asa cum cred calugarii fugiti din manastiri!
Sa devin calugar inseamna ca pot coborî absolutul la nivel cotidian. Sau poate taina aceasta numai sfintii o detin. Mai trag si eu de soarta, sa ma reintalnesc cu atata "of" si "vai", ca la capatul mersului vertical si al suspinului va fi surasul. In pregatirea pentru calugarie trecem peste nebanuitul animalului rational. Filtrul staretului e doar o etapa catre caile divine. Si batista albastra si-ar bea plansul, vindecandu-ne de orice spaima.
Dupa o zi si o noapte lunga, visul meu s-a incheiat. Acum nu stiu daca mai sunt numai cu mine. Daca si cu ochi deschisi as rezista sa consider biciuitul pomului ca fiind un "de ce" cu ratiune, as trece calm în noviciat.


Ocupat de iubire

La inceput credeam ca traiesc in locul nepotrivit. Eram ocupat de iubire si nu aveam nevoie de odihna. Faceam lucruri comune deosebit de necomun: deschideam usi si ferestre sa ma patrunda orizonturile. Si ma umplea o emotie simtita de multi, dar de care se bucura putini.Imi lucrau miracole in piept, cu cat ofeream mai mult, primeam mai mult. Iubirea e cel mai bun miracol curativ, insa iubeam selectiv, numai pe cine ma intarea.
Ca sa il iubesc pe celalalt aveam nevoie de multa pregatire. Primul lucru era sa imi ascult bataile inimii. Apoi, trebuia sa am curaj, stiind ca iubirea are o speranta, destramarea. Si ca sa reziste aceste doua deziderate, puterea imaginatiei conlucreaza perfect cu bunatatea inimii. Era o victorie a imaginarului asupra inteligentei. Insa vedeam numai in fapte, nu si in cuvinte. De exemplu, observam perfect imperfectiunea persoanei respective, simtirea in aceeasi directie. Nu e important unde stam in lume, locatia noastra in iubire, ci directia spre care vrem sa o atingem. Ca sa ating directia buna, trebuia sa devin schimbarea pe care o puteam vedea.
In inimile iubirilor secrete se stie ca am acumulari pe care le impart si cand vreau sa imi distribui din inzestrari, inimile lor se pot opri vremelnic de frica venirii unui vant puternic. Nu pot schimba directia vantului, dar inimile acelea mi se pot ajusta, ca inotul lor prin sangele meu sa ajunga la destinatie. Si atunci e ca si cum m-as elibera de toata greutatea si durerile vietii.
Si cum era sa procedez sa fiu ocupat in intregime de iubire? Simplu, iubeam pana ma durea, pentru ca dincolo de barierele durerii nu simti decat placere, armonizare, usurare. Trebuia sa fiu pregatit si de ceva care s-ar putea pierde, pentru ca e un specific, o alegere pe care o facem doar din cand in cand. Ma gandeam ca si daca as fi parasit aleea iubirii, era bine sa las urme.
Tot ce conta era scrisul persoanei dragi, litera cu litera. Asa se completa ceea ce citeam. Ah...am uitat, era si ea o veche carte copiata pentru analfabeti! Ma gandesc daca ieri e mai bun decat azi, dar ma prefac ca schimb zilele in calendar. Singura realitate e ca acolo unde e iubire, e si viata, indiferent ca esti analfabet sau nu!
 


In spatiul deschis

In spatiul deschis se intampla activitatile planificate. Hai sa permitem ca aceste spatii sa existe! Mai intai trebuie sa descoperim fereastra de iesire si sa identificam avantajele, nu in cuvinte, ci in intelesuri. Poate asa dau si eu o mana de ajutor naturii sa faca ceva din mine, si sa o fericesc cu ciobul meu.
In verde multiplic binele si divid raul. Iarba e buna pentru sanatatea ochiului, mintii si inimii. Imi ofera un confort inexpresibil al sentimentelor de siguranta, care nu masoara nici cuvinte nici ganduri. In fata ierbii pot gandi cu voce tare, pot fi sincer, pentru ca sunetele vocii mele nu mai au iz de slabiciune.
Cand n-am acoperis sub soare, visurile ma curteaza si sunt poemul celui ce as fi putut sa fiu. In traista mea intra tot cerul noptii, si avand mainile dezlegate pot construi piramide greu de descifrat. Incet, incet ajung un desert fertilizat de pasiune si pe uedul sapat de mine curge un lichid divin. In sfarsit, apa imi este contemporana cu setea! Si daca evolueaza fluviul meu, evolueaza tot oceanul lumii.
Unii aleg sa mearga la preoti, altii se refuleaza in poezie, eu merg in spatii deschise. Atunci cand astept multe de la natura, nu o rog sa ma ajute, pentru ca ea va lucra singura. Stiu ca am posibilitatea sa caut mii de drumuri, dar o voce imi sopteste ca e pericolul ratacirii in noroi. Adresele credintei si iubirii le incerc pe aleea principala. Deschiderile imi cresc bucuria si imi dau la o parte orice santaj ce pleaca din mizerie.
Prin credinta, pot modifica spatiul deschis sau peisajul si tot universul va beneficia de schimbare. Faptul ca am intrat in aceasta biserica este un semn ca la sfarsitul slujbei nu va fi tristete. Mi se risipesc pacatele de la mansarda, ma transform in catedrala. Ce mult timp mi-a trebuit pana sa se trezeasca intrebarile in mine! Prin dragoste imi pierd controlul, iar prin raspunsurile religiei mi-l regasesc. Ambele imi dau puteri miraculoase si accept numai mersul inainte. Ma pierd si ma regasesc prin echilibrul celor doua laturi. Cine poate minti, daca priveste drept in ochi credinta si dragostea naturii?
Sub epiderma spatiului deschis cine stie ce o mai fi? Poetii isi vor depasi numeric cititorii; clepsidrele nu sunt innobilate, se vor deregla de rugina nisipului, iar binecuvantarea va domina universul. Cred ca sensul e invers numai in starile de remuscare. In natura, functionarea intelectului e insuficienta fara curaj, credinta si iubire. Daca voi atinge cele trei etape de purificare, voi auzi in strafundul meu ecoul variatelor culori albastre, iar peticul de aurora ma va solicita mult mai aproape.
Si dupa intamplarile acestea in aer liber, oare eu cu ce am ramas? Unde ma aflu? Prin pactul cu nelinistea, ceream ca imprevizibilul sa nu fie lasat sa se desculte, oferindu-i chitanta mea de incredere, si totusi, si totusi cred ca zorile m-au invadat...!



Intalnirea cu sarutul

Alt drum ne este dat şi altă oază cand cautam sarutul. E simplu: nu vorbesti, nu faci nici macar un semn. Iubirea ia foc prin sarut, un dar pe care numai oamenii l-au primit sub cer. Datorita sarutului, trandafirul rosu infloreste mai devreme, iar pasarile canta intr-o dulce armonie. Doamne, cine a inventat sarutul?
Nu l-am crezut pe Solomon, dar dupa ce am incercat am observat ca sarutul e mai bun decat vinul. Nu se daruieste un sarut fara sa iei si nu poti lua fara sa dai. Iubirea fara sarut, e ca pasarea fara aripi sau ca anul fara primavara. Cand doi oameni se saruta, vocile zeilor sunt adormite in rai. Frumusetea sarutului s-a nascut inaintea ochilor care il privesc. A saruta inseamna mult mai mult decat a fi stapinit de un sentiment coplesitor, inseamna a lua o hotarare. Dar cum e greu sa poruncesti inimii, pentru sarut trebuie sa lupti, trebuie sa il castigi.
Nu te arunci in valurile iubirii, pana nu ii cunosti adancurile sarutului. Spatiul si timpul sarutului e masurat cu inima. Nu este bine sa saruti pe cineva pe neasteptate, de suprafata. E ca un zimbet care daca nu e daruit, nu are valoare. Iar cand nu au ce saruta, buzele se retrag si incep sa cante, sa fluiere.
Doi oameni pot fi un singur sarut: sufletele lor se pot saruta, se saruta si cu ochii. Dar am ajuns sa cred intr-un "atunci", in dragoste la a doua sarutare, pentru ca la prima sarutare dragostea nu spune ceea ce simte. In starea de "atunci", te cufunzi in infinit, nu gasesti limitele simtirii si traiesti doar pentru partenerul tau. Este un gest de intimitate, care datorita apropierii nu vede defectele celuilalt.
In inima fiecarei om exista o scanteie din focul ceresc, nevazuta, dar care se aprinde si arde ca o valvataie in clipele sarutului. Unirea salivei a doi indragostiti e intrepatrunderea luminii inimilor. A intra in intimitatea buzelor unui om este o arta, a iesi e o capodopera. Pentru femeie e ca si cum probeaza o rochie de mireasa, pentru barbat e un anumit fel de a calatori.
Cu cat s-a scurs mai mult din timp, cu atat vedem mai clar dincolo de timpul ei si intelegem si tainele sarutului. Aici nu conteaza varsta si devii mereu altul. Cand vad batrani sarutandu-se in parcuri, ma simt ca o floare inflorita iarna. M-aş stinge inaintea lor, dar sarutul, murind, cui să il las? Voi ce intrati (in lumea sarutului), lasati orice speranta...



Inima de indragostit


Vrei sa cunosti senzatiile unui indragostit? E simplu, priveste-le de aproape in timp ce le traiesti! Indragostitul isi inalta capul sa adune paianjenii de pe cer si il alege pe cel mai frumos, cel care se potriveste sufletului sau. Are aceeasi stare ca si poetii care vor sa fie cititi de o minoritate si cunoscuti de o majoritate. Dar uita ca un curcubeu care ramane prea mult timp pe cer, nu mai este privit de nimeni. De fapt, poetului ii place privighetoarea, indragostiului magnolia.
Cand esti indragostit constiinta nu te mai domneste, dar ai mobilul interior care iti spune ca pentru a cladi inalt, trebuie sa sapi adanc in suflet. De inaltime iti dai seama abia cand devii greierul ce priveste prima data cerul dupa ce a fost rasturnat pe spate de o furtuna. Pe de alta parte, cel mai bun sistem de adancire a relatiei dintre doi parteneri este cum sa se carmuiasca pe ei insisi, cum sa isi vada de puritatea sentimentelor lor. Nimic nu e întâmplare, nici zvâcnetul in trup, nici clipa cea inalta! E o cuibareala ca un val grabit in celalalt, o strangerea, sau o inghesuire in inefabil, o auditie a celuilalt. Pentru barbatul indragostit, femeia iubita este muzica ratacita in carne. E foarte important faptul ca fiecare om cand e indragostit nu aude decat muzica la care ce pricepe.
Nu exista suma de zerouri la doi indragostiti, ci doar imbinarea existentelor palpabile. Insa intamplarea iubirii e o cauza a unui efect necunoscut, iar adevarul matematic nu il stie nimeni dinainte; nu poti intui daca se merita sa continui, sa consemnezi un fapt pozitiv, sau invers. Cel mai mare neadevar pentru tanarul care iubeste este adevarul înteles gresit. De aceea daca apelam la logica in iubire cu siguranta vom face greseli. Nu exista intelepti in iubire, caci inteleptii traiesc intr-o lume de nebuni. In schimb, preferi sa gandesti alaturi de cei dragi si sa vorbesti sau sa iti alungi cu vorba doar dusmanii, sau pe cei ce te invidiaza.
Indragostitul are prin iubire forta cea mai mare a lumii si izvorul cel mai delicat pentru poezie ...Fara dragoste e un orfan de toate. Toti oamenii sunt trecatori dar nu toti trecatorii stiu sa se indragosteasca. A simti inseamna sa ai siguranta in tot ceea ce faci. Indragostitii cand simt profund isi confectioneaza vasle din vise si insula li se iveste in fata, in forma ei reala. Si sa vezi atunci cum le bubuie inima precoce! Sufletul lor simte ca o mare ce impresoara o urma nevazuta de nimeni in nisip. Pana si ingeri nostalgici din taramuri sfinte vin sa le citeasca urma, ca ruga indragostitilor sa nu li se intoarce goala. Cat e de aici si pana acolo, pana la ingeri? Sa fie aceleasi minti, aceeasi gama?
Masurarea intensitatii trairilor unui indragostit nu este in functie de timp, ci de buna folosire a potentelor iubirii. Este imbogatit doar de cel care il face sa simta altfel decat ceea ce vede in fiecare zi. Frumosi si curati, indragostitii se intalnesc infometati si se musca unul pe altul, lasandu-se raniti de placere, isi beau tot sangele. Stand la inceput de anotimp fermecat, doi indragostiti nu se despart niciodata asa cum s-au separat apele de uscat. Ei sunt in comuniune si stau fericiţi cu gandul ca vor ajunge impreună in viaţa cealaltă.
Orizonturile si drumurile indragostitului sunt asa de diferite sub acelasi cer! Drumul i-a fost dat pentru a calatori in iubire, nu pentru a ajunge la destinatia vietii, iar orizontul pentru a spera intru mai departe. Si daca maine poate sa iubeasca cel care n-a fost indragostit niciodata, e un mare pas facut de omenire pe drumul spre progresul intregului univers. Asa ca, indragostitule, savarseste lucrurile grele ale iubirii acum, cat sunt usoare, ca esti tanar si odata vei spune "noapte buna"...!


Gasirea iubirii

Am martori stelele rasarite in tremur ca locuiesc cu ideea mea pe o insula scufundata in istorie. Clipele se frang in limbile ceasornicului, dar Dumnezeu imi este alaturi. Ideea mea e un tot unitar de ganduri scrise in milenii, cu principii, cu patima izvoarelor. La coltul urechii stau profetii, unul cate unul, si imi propun sa admit ideea.
Dar ce inteles are iubirea? E femeia in azur, zana buna de care te indragostesti subit, la prima incercare. Pe chipul ei au trecut barbati fragili si acum e in cautarea aceluia care sa o ridice la rangul de idee a iubirii. Daca as cunoaste ca am asigurata vesnicia cu aceasta idee, nu m-as teme nici de moarte.
In fata isi face loc o farama de lumina: sa fi ajuns iubirea prea tarziu pe limba? Acest tip de intrebare nu a produs nici o schimbare lumii. Ideea iubirii nu e un targ si daca ar fi targ n-are pret. Las deoparte frustrarile lumii, ca poate e timpul sa se treaca de la cerc la linie. Nu stiu inca daca acea femeie este o idee fagaduita liniei infinitului sau o foaie a universului, daruita cu teama. Dar dupa ce plantez un cuvant de iubire in inima cuiva, oglinda mea ii umple incaperea. Si nici nu ma fardez in spatele oglinzii cand apar fisuri!
Mai vreau, Doamne, indemnuri, caci parca m-am rarit intr-un vitraliu. Rugaciune fara credinta exista, dar invers nu se poate. Dar nici sa mi se toarne ce e scris in zodii. Sunt impins de confuzia orelor scrise de sus in jos si ma intreb altfel acum: oare voi accentua in interiorul meu ideea iubirii? Doi pot ajunge unul langa altul cand iubirea le ofera loc suficient. Si atunci greierii isi gasesc sa cante. Din clipa aceea nimic altceva n-o sa mai fie, ci o pierdere in inefabil. Si ma caiesc de greseala nefacuta, fiind luminat de recunostinta si de intamplare.
In cadenta mersului de amintiri, sufletul ofileste de teama limitelor iubirii. Sufletul e ca si timpul: invie prin miros. Pipai pentru cea din urma oara mirosul ideii si ii respir marginile. Intr-un tot inaccesibil, agravez drama originara: in mod deplin si dureros ce conteaza este dragostea.
Intr-o societate descuamata la margini de vazduh, nu am nimic sa spun. Si totusi as vrea in dar o plimbare cu iubita mea, dar in alte dimensiuni. Acest dar l-au primit si altii si s-au imbulzit la plecare, pierzand esenta, acel drumul dinapoi. Sper sa nu patim la fel, dar vom sta, eu si ea, in lumina din luminis si vom pierde intunericul din intunericime. Fara iesire sunt toate la mijloc de rau si bine. In poala fictiva a sortii apuc mijlocul drumului, acea disolutie terestra. Strang cuvintele iubirii cu asprime, desi poate o sa doara. Ce frumos e cand iti vorbeste ideea, e ca si cum lucrurile din jurul meu, la care tin, ar prinde viata si imi vorbesc de trecutul lor. Si ce istorie revoluta are fiecare! Iubirea e ca un prieten care te sfatuieste inainte de a-ti fi judecator. In mine creste aptitudinea de a iubi, de aici rezulta dragostea. Sunt scoarta hranita de seva pamantului.
Cine imi ascunde maine primavara? Inteleg acum, urmez omului de rand caruia ciclul vietii s-a incheiat. Asemeni unui trandafir in vesmintele apusului care e constient ca nu mai prinde nici o alta primavara. Cei care se uita de sus stiu ca daca mor doar vrabiile vor explica de ce ma ciugulesc. Miscari de du-te - vino de aprecieri, din care una va ramane dupa ultima pala de vant: "Ce bine ca a gasit totusi iubirea! Nu i-a fost usor!"


Starea de "mai departe"


Era prima mea ciocnire cu responsabilitatea si ma simteam un barbat gol într-un cimitir. Am invatat repede ca trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul, restul intra in seama taratoarelor. Prea tarziu m-am uitat in oglinda pentru a schimba sufletul lumii. N-am priceput la timp si am ramas cu intelegerea de prea tarziu. Asa as pune o piedica celui care am fost, sa ma autodepasesc! E ca un oftat in ecuatia aluatului rebel, un curcubeu ratat sau poate o lozinca incolora.
Nu astept zarile cu mainile in san ci voi misca pamantul spre ele. Taratoarele nu imi dau pace si sunt nevoit sa zbor. Ce placere sa traiesti dincolo de cuiele din maini, caci numai pe cruce m-am intalnit cu odihna! Si ce tifla simpatica mi-a fost expediata pe adresa destinului! Sa fie un destin in fulger? Deocamdata e un progres al trecerii sau revenirii in tarana. As vrea ca pe treapta mea sa se calce cu talpile curate ca sa mi se simta pestera sub talpi. Nu stiu ce am ajuns: flacara sau direct cenusa? N-am putut opta din cauza piramidei arcuite in Adam sau a faptului ca mi s-a turnat prea mult in prea putin.
As sculpta in cuvinte, intr-o poezie, dar de unde atata marmura peste mine? Acum, poezia mea nu incape in cuvinte, ci se cauta in Cuvant. Daca eram mai bine muiat in har, poate deveneam un poem cantat de zei pe intuneric, dar soarta a facut din mine doar un patrunjel literar. Fara cuvinte sunt ca o moara de vant spanzurata in vid, intre astrele mai triste.
Am scheletul unei biserici, adica am putut sa ajung un mare semn de intrebare. Ce puternic e verbul "a putea", imi da senzatia unui permanent inceput. Marginalizat pe o bucata de pamant, privatizez ce mi se permite din cer. Acolo unde sunt se afla si poarta cerului, unde sunt este un nou inceput, adica sunt precum actorul pensionat care ramane aceeasi scena vie insa inlocuita de frumoasele amintiri.
Am ajuns la apa. Nu stiu sa innot, dar asta nu inseamna ca stiu sa ma innec. Apa nu e contemporana si cu setea. Cati ajung oare la panzele freatice? Apa cristalina ii vindeca pe toti carora le lipseste un ochi. Si daca nu crezi in apa, important e sa crezi intr-un copac sau macar intr-un fir de iarba. Daca persisti in coabitarea cu noroiul trebuie sa iti pastrezi puritatea. Doar pietrele cunosc pretul trecerii apelor peste ele. In cel mai amarat suflet gasesti un templu de pietre setoase, o taina dincolo de orice falfait de viata. Nu ajunge doar sa dai comanda rugaciunii, ci sa iesi cateodata din templu, din eul tau, pentru a atinge absolutul şi a descifra propria viaţa. Stelele sunt cele mai miscate de competitia in care intram. Pentru stele sunt istovitor de dulce, acelasi personaj cu inima prezenta la "Cina cea de taina", cu aceeasi inima ce mi-o tarasc peste pietre.
Decolorez cate un petec de noapte pentru anii zbaterii, in care nu dormeam. Ma asez intre lacrimile ganditoare ale naturii si astept sa mi se defriseze legenda si doinele. Sunt un taran celest care isi vede arat campul de vise. Prin ocuparea volumului deslocuit al istoriei universului sunt ciuruit de raze si strabatut de meteoriti. Am crezut ca scrasnetul meu va fi suport pentru suferinta tuturor pentru a iesi din intuneric, dar lumina provine din modul cum fiecare si-a vazut de Fapte.
Cand cunosc ce vreau, inseamna ca am depasit o datorie. Accept moartea fizica, deoarece cu ea ma intalnesc doar o data. Alerg nechezand cu sange, constient ca soarta pe care toti o patimesc, nimeni nu o refuza. Nu opresc sangerarea limitelor, caci din haos mi se nasc ideile mari si pot pasi liber pe streasina cosmosului. Daca il stiu pe "mai departe", nu stiu ce e "mai in urma". A cadea sau a ma intoarce e acelasi lucru, dar cum se stie ca a fi punctual in cer inseamna atingerea starii de armonie, consider ca mai bine plec mai departe decat sa fug inapoi.


Dincolo de varsta lui Isus

Cred ca la inceputul meu a fost sfarsitul. Am profitat de timp prin gandire si i-am extins limitele, stiind ca este mai important cum gandesti, decat ce gandesti. Mi s-a intarziat rastignirea si am depasit varsta lui Isus, un timp ce imi spune ca nu imi foloseste adancirea gandului in cunostinte, cand inima imi ramane la suprafata. Am inceput sa imi mai oglindesc gandurile in ochii oamenilor, ci doar in ochii lui Dumnezeu. Ca doar irisii au acelasi limbaj pretutindeni.
Am ajuns la o varsta care imi place si nu mai vreau sa o schimb. Renunt sa mai incerc s-o inteleg. In trecut nu am incercat sa fiu inteles pentru ca imi lipsea vointa de a iubi, motorul necesar iubirii. Cum puteam sa merg prin conflicte impreuna cu o forta superioara? Acum, cel mai mult imi place ca nu ma protejeaza de atacul iubirii. Si inima mi-e multumita si duhul mi-e smerit. Varsta nu mi-a ales temele vietii, temele m-au ales pe mine. Aceste teme constau in ganduri, si precum pasările se avîntă spre cerul dimineţii în viu şi liber zbor.
Dupa 33 de ani, saracia in iubire nu e rusine, ci o neplacere. Frumusetea lucrurilor exista numai in sufletul celui care le admira, care le iubeste. In general, este mult mai usor sa iubesti toata omenirea decat lucrurile si sufletele apropiate. Si noi suntem vazuti de la distanta. Acesta e motivul pentru care suntem iubiti fiecare de parca n-am exista decat noi in toata lumea.
Ce saraci sunt cei ce nu au rabdare sa atinga varstele mele! E perioada vietii cand credinta face totul posibil, iar dragostea face totul intr-o simplitate dezarmanta. Nici un versant nu mai e abrupt si vad mai usor directia padurii unde ma voi feri in continuare de vulpea ce ma priveste cu ochi de vultur. Acolo binele se da raului ca sclav si prostia e dascăl la cuminţi. In aceasta padure nebuna atat de rar e de gasit acea ciuperca comestibila!
Cand ies din mine, ma ciocnesc tot de eul meu. Preistoria mi-a semnalat ca e bine sa mai ies, sa ma studiez. In inclestarea timpilor mei, ma viseaza poezia si sunt ocupat de dragostea. Mandria si ratiunea mi se pierd. Iata ca exista si pierderi necesare. Am ajuns prea sarac sa ma imbrac cu sentimente ieftine si raman doar cu haina calda a iubirii. Iubesti pentru ca e El si pentru ca sunt Eu. Ce ar fi daca toti oamenii ar fi intelepti si ar trebui sa ii iubesti pe toti? Cred ca pamantul ar fi un paradis.
Mor in mine ascutita durere, versurile frante, rupte. Si totul e ca intr-un spectacol cu repetitie a doua zi dimineata. Imi par că dorm într-una un vis fără sfîrşit: surghiunit pe pămînt, aripile gigante ma împiedică la mers. Dar dragostea imi mişcă soarele şi celelalte stele si gandul pur creste dincolo de orice blestem. Ratiunile inimii nu le stie ratiunea. Uneori nu ajunge o viata ca sa cunosti iubirea pura, alteori este deajuns numai o clipa. Am inteles tarziu de ce primim zeci de mii de cuvinte fara sa ni se vorbeasca.
Inca nu stiu daca il cunosc sau il iubesc pe Dumnezeu! Dar daca la varsta mea de azi as recunoaste ca am gresit, inseamna ca am evoluat si maine voi fi ceva mai bun.Aceasta stare de azi este un dar divin, maine este doar viitorul...
 

 

Iubire astrala


Spre care lumi ma duc si spre ce abisuri? Un cantec cosmic fluiera in mine un dor. O raza de lumina isi aduna aripile si ma lasa tremurand de fericire. Cu genele ghicesc poteca sarutarilor de maine. Si-a inflorit pe buza mea atata vraja, si parca sunt un framantat divin.
Desi cerul e atat de greu de stele si atârnă uneori pana la pământ, am ales sa fiu cu steaua de sub Carul Mare, care licăreste mult mai subtil, intre atatea lumini. De cand o stiu, nu vad decat calea iubirii si din cand in cand umbrele norilor. Mi-am luat si clopotei de gatul pasilor de cal inaripat pe drum, precum poemele de pietre nestemate. Nu ma pot odihni cat am clipe de tamaie si de in curat, si merg in iubire tot mai departe...
Draga stea, ti-ai pierdut mintile vreodata? Caci eu pot rezista la orice, cu exceptia tentatiei de a te iubi. Cand te privesc imi adie in urechi clipocitul de izvoare planetare, vor veni norii sa ne cunoasca. De acum o sa ne mestece fericirea. Cand am rasarit am invatat de la tine cum se traieste prin iubire nemurirea. Cel care poate iubi, face ca mine. Cel ce nu poate, invata.
Intelege-ma, si iubeste-ma, stea necazatoare, chiar nu-mi trebuie conversatie! Hai să uităm regula jocului, să umplem apa vie, ca mâine, acelasi azi si ieri iti va umbla in fânul cosmic precum un distins paianjen! Acum, iti astept in prag racoarea iubirii. Nu avem in drumul vostru nici o alta tinta si cucerim nemarginirile trairii. Vom avea gura moale si calda, vom cere ajutor si lunii, cu jaraticu-i ascuns. Pe orbitele acelea sunt lumile noastre, doua mărgele intens albastre. Febra iubirii tale imi aprinde veioza vietii pina la starea de flacara si pot sa ignor pâna si influenta exercitată în psihicul nostru astral. Da-mi fapte de iubire din palma, a pasarilor noastre hrana, da-mi picioru-ti inelat să il sarut ca pentru totdeauna...
Ramai cu mine toata seara, sa fim plini de scama norilor, cu toate curcubeele pe stânci, sa ne atasăm, să ajungem la echilibrul absolut. Intre noi, lumea va sta nemiscata ca o padure de sute de ani si voi veni inaintea ta precum un fluture sfios ce zboară in zări albastre. Vai, cand zbori intru iubire, sangele se usca si te vindeci de pacat! Doar roua de pe trandafiri va veni cu mine de pe pamant, sa inlocuiasca posibilele lacrimi ale noastre.
Trăiesc în altă lume si am plecat pe un drum si stiu unde mă îndrept. Mi se ilumineaza toate sensurile in piept. Mi-i foame si vreau sa traiesc, sa plang dupa iubirea stelei dragi! Oricine esti, sfanta stea, a mea vei fi pentru vecie! Aurorele se inghesuie sa vina la nunta noastra, iar Nerostitul, Nerostitul deja ne si cunoaste.


Suflete pereche


Sunt zile cand ingerii nostri vor sa stranga de drag ceva in pumni si nu au ce, nu au cum, nu au pe cine. Cum poate iubirea in palme sa ne-o prinda, sa ne mangaie in bataia nebuneasca? Mi s-a soptit ca e ca si un colt de cer ce sta timid pe un pamant cu falii si cu vai. Cand are nevoie de dragostea noastra, ingerul ne cauta sufletul pereche.
Cum sa cunosti fericirea fara sa fii atins? Am asteptat zi dupa zi, pentru o mica adiere. Am vrut sa mi se imprastie betie proaspata sau macar un vis atipic. Visul cel frumos e singurul mai sfant...Cu ochi neplansi nu imi este greu sa rad, dar incerc sa stau in echilibru, ca parca nu ma recunosc, nu mai sunt eu.
Dragostea mea creste si iar creste, iar sufletul sta ingenunchiat in palma...Ca oceanul mangaiat de briza, podul palmei sale imi simte rasuflarea. Si nu realizam ca si ingerii au doua palme, si ca in cealalta mi s-a pregatit ceva: un alt suflet, o iubire ce transpira ca roua in padurile de iunie. Parca eram tinut de duhul din lampa lui Aladin. Stia ea, Sheherezada, ca si mie mi se vor indeplini dorintele? Si palmele amandoua, ca si lampa aceea, erau vechi, dar fermecate. Acele palme constituiau pereti de sprijin, pentru a nu scapa in lumea nesigura si a ne apropia la ceasul potrivit.
Ca si ciresii de langa reci izvoare, sufletele noastre primeau cu drag in ele imprastierea razelor de soare. Si deodata, marea de lumina ne-a prefacut in pasari ce se plimba de mana, de aripa, prin univers. Si alergam desculti prin lumea de real si ireal. Fara noi pe pamant, va fi prapastia si pestera mai goala; anului ii va lipsi primavara, insa vocile zeilor vor fi atipite in armonia raiului. Si totusi, sa nu uitam de unde am plecat, ca nimic nu se mai implineste si ramanem scrisi ca doi orfani.
Privirea mea spre ea cunoaste adancuri de abis si m-am eliberat de frustrari, nesiguranta. Nimic nu mai este imposibil pentru ca ne-am intalnit in esenta noastra, in punctul de fuziune. Era o intalnire inevitabila, invaluita intr-o aura cereasca, de mistic, de mister. Si cum paseam pe aleile astrale nebatatorite, multe alte suflete se intorceau si ne priveau. Ne statea bine impreuna, sclipeam de fericire...
Se facea ca sufletul meu e orb si isi intinde bratele sa ii mangaie duhul iubitei. Plutind ca doi indragostiti dupa imbratisare, nu ne gandeam ca dragostea face totul usor. Era vremea cântului de pasari, a trandafirului aprins ca rug in alte ape, un rug ce nu cunoaste limite prestabilite. As vrea sa stiu de ce nu li se scrie tuturor perechea, cu ce au gresit ei oare?
Ce bine ca nu am avut de ales, ca alta forta ne-a adus impreuna ! Nu stiu cum sa ii multumesc ingerului pentru ceea ce este, ca mi-a gasit sufletul pereche si ca m-a fericit mai mult decat oricare soarta. In propria-mi naivitate nu credeam ca exista suflete pereche. Iata ca s-a dovedit contrariul! Ni s-a oferit o sansa si noi am incercat ceva. Si maine, maine vine in zadar, ca noi l-am prelungit pe azi pana la "intotdeauna". Nimic nu lasam sa desparta, inimile noastre niciodata...ce sentiment coplesitor ne mai incearca!

Remus Cretan

Timisoara

 

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco   Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.