Claudia Voiculescu, Cezar Baltag, C.D. Zeletin, A. Goci …

Un comentariu asupra comentariilor care se fac relativ la autoarea cărţii “SUDUL TÂRZIU” apărută pe bibliotecaonline. Autoarea este Claudia Voiculescu, care a mai semnat cărţi de sonete şi rondeluri şi cu numele Claudia Ilie şi Claudia Ilie Voiculescu. In afară de cartea respectivă (pe care am frunzărit-o), personal, am citit însă cu atenţie încă o carte a doamnei Claudia Voiculescu şi anume “Şansa Suferinţei” publicată de Editura MUZEL LITERATURII ROMÂNE, în anul 2006. Pe aceasta am citit-o foarte atent. Ceea ce m-a izbit la lecturarea respectivei cărţi a fost contrastul dintre copertă (capul explozant de inteligenţă şi geniu, reproducere după Salvador Dali) şi conţinutul cărţii pe care îl găsesc mai jos decât mediocru ca tematică şi realizare artistică. Dar am considerat, că în fond, poezia se scrie pentru toate gusturile. Totuşi constatând că la ultima carte a doamnei Claudia Ilie Voiculescu “ SUDUL TÂRZIU “ sunt citaţi ca referenţi diverse persoane care au nume, relativ cunoscute în literatura română, am ţinut să consult (în original) acele referinţe, ale domniilor lor, care au fost publicate chiar de către autoare cu ocazia trecerii pe online a trecerii a cărţii “ SUDUL TÂRZIU “. Şi în primul rând mă refer la un text al regretatului Cezar Baltag, pe care Claudia Voiculescu îl pune (textul) prefaţă la o carte a dănsei (“Dintr-o iubire”, ed. sigNata). Textul este intitulat “VOCAŢIA CANDORII” ,iar mai departe Cezat Baltag scrie: ‘Un amestec… de candoare şi damnare, de inexplicabilă fericire şi de inexprimabil tragism acordă un ton straniu şi misterios spuselor oraculare ale poetei’ şi o citează: ‘ Gândeam că vălul de mireasă/ O să mi-l pui încet pe ochi/ Să nu văd rănile la masă/ Şi să nu ştiu că mă îngropi/…/ Şi în odăjdiile soartă/ Să n-am însemne de pământ/ Când tu rănit de veche soartă/ Îmi pui peceţi de legământ…’. Eu înţeleg că este vorba de o mireasă care are un ginere rănit de soartă şi, ea, mireasa este îngropată cu vălul de mireasă ca să nu-i vadă rănile la masă (ale ginerelui). Dacă poezia ar fi autobiografică, atunci Claudia Voiculescu aduce dezvăluiri (de fapt inexactităţi) despre unicul ei soţ şi anume Constantin Voiculescu, despre care este corect să spunem numai cele mai elogioase cuvinte cu referire la viaţa şi opera sa. Poeziile aşa zis autobiografice ale Claudiei Voiculescu, lasă să se înţeleagă că a fost părăsită ca soţie (ceea ce nu este chiar exact). Este invocată doar grija ei de mamă, când în realitate Constantin Voiculescu, a fost privat de dreptul de tată; acestea sunt amănunte de viaţă particulară dar în mai toate poeziile ei doamna Claudia Voiculescu face aluzii inexacte cu referire la acest capitol. Este un fel de a jigni şi azi pe fostul ei soţ, o împietare relativ la memoria lui. Părăsind această tematică a poeziilor Claudiei Voiculescu, ne pare rău, dar, trebuie să îl contrazicem pe distinsul poet Cezar Baltag care consideră că cel mai adesea ea scrie discret “de o discreţie care estompează, deopotrivă şi disperări şi entuziasme”. În fine regretabilul distins poet remarca pe drept, că poeta “…struneşte materialul verbal nu prin constrângeri de sens, ci printr-o transcendenţă muzicală”.
Rima, ritmul, doamna Claudia Voiculescu le respectă, ca în orice sonet şi în orice rondel, dar din păcate este exagerat să afirmăm că este şi o poezie “sapienţială, … o meditaţie asupra înţelepciunii şi o gândire a situaţiilor existenţiale” (am citat din prefaţa făcută de domnul Aureliu Goci la cartea “Şansa suferinţei”). Domnul Goci găseşte că poeta realizează “ un gen de petrarchism modern”; aceasta m-a făcut să acord mai multă atenţie şi altor referinţe făcute asupra autoarei. Mi se pare mai exactă caracterizarea facută de către domnul Petre Popescu Gogan în 1998 asupra cărţii “Arzând anotimpuri”, aparută la ed. Helicon carte care după spusele domnului Goci cuprinde tot ce este mai bun în creaţia poetei Claudia Voiculescu.
Despre această carte domnul Petre Popescu Gogan scrie textual: “Versul-emblemă-unul- din “miliardelele” de versuri-problemă-vine din preaplinul inimii inundate din nostalgii târzii”.
Această carte poate că realizează totuşi, după spusele domnului Petre Popescu Gogan un căntec de doliu ”- ultima expresie a durerii coardelor inimii cernite de văduvia iubirii”. Autoarea ar avea în fine “o revelaţie a târziului în dragoste, dar tocmai atunci, când i se amplifică apocaliptic persepctiva pustiului”. Regretăm, dar considerăm moral să dezvăluim şi aceasta: în multe poezii ale sale Claudia Voiculescu cucereşte cititorul prin o lamentaţie a celei ce este condamnată de o boală fatală şi chemată de moarte. Nu ştim dacă este o poezie autobiografică reală sau o situaţie speculată în numele celor în adevăr sunt bolnavi. După unele acte, Claudia Voiculescu ar fi pensionată medical de mai bine de 20 de ani cu gradul I de invaliditate, ceea ce înseamnă inaptă de muncă. Probabil că diagnosticul a fost atunci gândit ca posibil, dar spre fericirea doamnei Claudia Voiculescu, după pensionare, este foarte aptă de muncă şi nu ne referim anume la munca intelectuală , (a i se vedea cărţile, publicaţiile) ci, mai ales la munca fizică, având în vedere că este prezentă fizic în foarte multe localităţi din România, chiar ca solicitantă de premii literare, excursii cocktaill-uri etc.. În plus fiind una dintre membrele Societăţii medicilor scriitori şi publicişti (societatea ar trebui să se numească a cadrelor medicale), ea are o funcţie, nici mai mult nici mai puţin, de “activist de teren în toată ţara”. Şi este într-adevăr prezantă mai prin toate oraşele din România, unde aurolată de caracterizări şi funcţii “care mai de care”, obţine premii la lecturări plus redomandaţiile pe care ni le arată şi nouă în biografiile ei pe internet.
Cine i-a făcut prezentarea biografică la cartea “ Şansa suferinţei“ online îl citează şi pe C.D. Zeletin, care este într-adevăr o personalitate culturală, iar cu doamna Claudia Voiculescu este şi în relaţii de membri ai Societăţii medicilor scriitori şi publicişti din România. Societatea este condusă chiar de domnul Zeletin care, probabil, este foarte mulţumit de munca Claudiei Voiculescu în comitetul naţional al Societăţii, muncă, se pare mai puţin cunoscută de către membrii societăţii, pe bună dreptate. Curios, domnul C.D. Zeletin, după citările făcute de doamna Claudia Voiculescu, consideră că ea” ridică forma fixă a rondelului la înălţimi demne de orice competiţie, cu orice gen de poezie”. Cum domnul Zeletin este un expert în poezia cu forma fixă, de exemplu, în Dante, să credem, din afirmaţia respectivă, că doamna Claudia Voiculescu se ridică peste Dante şi alţi scriitori străini şi români de sonet şi rondel. O fi adevărat şi aşteptăm motivări din partea domnului C.D. Zeletin.
De fapt, este necesar să subliniez că ceea ce ne interesează, pe cititorii şi amatorii serioşi de literatură, este opera unui scriitor şi mai puţin sau deloc viaţa lui intimă, mai ales când este mistificată. Ori toţi referenţii doamnei Claudiu Voiculescu se referă mai ales la persoana ei, “la marea ei moralitate, puritate, supravieţuire a unei soarte vitrege”. A te prevala fals ca soţie părăsită, soţ adulterin, divorţ (pe care în realitate tu ai semnat în justiţie că îl doreşti), copil crescut în exclusivitate de tine, iubiri nefericite, boli fatale, incapacităţi de muncă, exploatare ca secretară particulară, etc. etc. pare oare să caracterizeze arta poetei Claudia Voiculescu. Nu este nici viaţa sa. În fond, ea este chiar o răsfăţată fericită a existenţei (şi se poate argumenta). În fond subliniem doar, fără să întinăm memoria lui Cezar Baltag, că, imediat după decesul lui, doamna Claudia Ilie Voiculescu publică în revista Luceafărul, poezii dedicate memoriei lui Cezar Baltag, încheiate cu versurile: “ Sinele meu, sinele tău se-ntălnesc”. În particular, afirma că a locuit şase luni la poet, înainte ca acesta să se fi îmbolnăvit şi că el a ajutat-o foarte mult (a se vedea referinţele critice ).
Mai relevăm o idee: toate referinţele despre Claudia Voiculescu subliniază următorul lucru: “autoarea este o persoană timidă, care a amânat metodic ieşirea în arena artistică”. Oare? Iată ce scrie în Luceafărul nr.17/2001 Lucian Perţa despre “celebra” poezie a ei, “A mea rochie-ntr-o vreme” (poezie publicată repetitiv): că “autoarea este un VIP artistic la vârsta de optsprezece ani”. Iar A. Goci îl contrazice. În realitate, în 1972, Claudia Voiculescu debutează la vârsta de douăzeci de ani, în “Caietul debutanţilor” al editurii Albatros (ajutată literar şi de soţul ei Constantin Voiculescu). Ea nu publică nimic ulterior, timp de aproape 20 de ani. Ar fi avut dreptul de publicaţie, dar aflu, că atunci când era solicitată, nu mai avea materiale. O abundenţă de materiale poetice, este drept cu mult Eu autobiografic, are în perioada îmbolnăvirii lui Constantin Voiculescu şi Cezar Baltag. Multe din poemele ei, Constantin Voiculescu, el însuşi poet, le recita în diferite cenacluri sau în alte împrejurări artistice. Desigur că nu putem noi cititorii să ne îndoim de autenticitatea autorului, dar ceea ce ne deranjează în marea majoritate a prefaţelor, postfaţelor, referinţelor critice, este sublinierea repetată că din considerente morale, de exigenţă şi puritate, Claudia Ilie (Voiculescu - după soţul părăsit, pe care nu l-a urmat la Craiova), nu ar fi publicat 20 de ani?!
Rareori am văzut un scriitor atât de susţinut de către persoane din anturajul ei care, parcă răspund unor acuzaţii, care nu s-ar fi făcut poetei dacă, nu se exagera că ea reprezenta “revelaţiile poetice ale maturităţii”.
Noi căutând acest autor nu l-am găsit, măcar că domnul Lucian Perţa scrie în numele Claudiei Voiculescu “De atunci n-am rochii să se ştie/ Printr-un cenaclu de boemi/ Mi-am aşezat-o-n panoplie”.
În schimb, am găsit un îngrijitor de diferite ediţii cărţi, semnat Claudia Voiculescu. Astfel alături de Petre Popescu Gogan (P.P.G.), Claudia Voiculescu semnează cartea “Reforma spiritului” (Ediţie princeps) de Grigorie Popa, îngrijită nu numai de P.P.G ci şi de ea. Cartea este apărută la editura Viaţa medicală, 2003, Februarie. Pensionara invalidă (după actele medicale), aflăm din revista “Cronica fundaţiilor”, că se prezintă în 25-29 Noiembrie 2003 la Iaşi, cu ocazia Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr. T Popa, invitată în calitate de îngrijitor de ediţie. Din carte reiese că tot ceea ce făcuse Claudia Voiculescu era “un drum la editura medicală cu oferta cărţii”. Cuvântul înainte este scris de către academicianul Mihail Drăgănescu, iar argumentul ediţiei şi cronologia (pe ani) a vieţii lui Grigorie Popa de către P.P.G. Cartea mai are o postfaţă semnată de Grigorel Popa, fiul lui Grigorie T. Popa. Atunci, ce a făcut Claudia, dactilografierea cărţii? Editura Viaţa medicală informează că toate muncile de editare le-a făcut ea, iar cartea este scrisă şi s-a respectat (mot-a-mot) de către Grigorie T. Popa.
Istoria publicării cărţii ar fi aceasta: Grigorel Popa aflând că P.P.G. are o arhivă personală în care avea copii xerox după o parte din ceea ce a devenit “Reforma spiritului” şi anume, părţile publicate, îi dă lui P.P.G. şi ceea ce nu a fost publicat, dar, exista în arhiva Grigorel Popa. Aceasta aflăm din postfaţa semnată de Grigorel Popa. Reiese deci, că doamna Claudia Voiculescu nu a făcut muncă nici de documentare pentru carte “la casa Grigorel Popa”. În schimb, ea a comunicat la Societatea medicilor scriitori şi publicişti, materiale despre Grigrie T. Popa luate din casa şi arhiva P.P.G. Aceste publicaţii apar înscrise în diverse programe ale sesiunilor Societăţii ştiinţifice, înainte de publicarea cărţii “Reforma spiritului”. Domnul Grigorel Popa afirma că dânsul nu ar fi putut publica cartea lui Grigorie T. Popa dacă nu ar fi fost şi Claudia Voiculescu; cel puţin aşa scrie în postfaţă.
În vechea cultură românească, mai subliniem şi aceasta, un îngrijitor de ediţie era un om cu anumite studii de specialitate şi cu un drept oferit prin examen, prin lege. Nu ştim cât de pline au fost drepturile materiale primate de Claudiu Voiculescu după editarea cărţii “Reforma spiritului” (ea afirmă că editura a plătit-o prea puţin), dar ea apare în curriculum vitae pe care şi-l prezintă pe internet şi ca îngrijitoare de ediţie la cartea “Oedip de George Enescu”, autor Lucian Voiculescu, Editura Ex Ponto – Constanţa, 2005. Am citit şi această carte ca să descoperim “geniul” Claudia. Ca îngrijitor de ediţie Claudia Voiculescu tipărise (mot-a-mot) cartea Oedip de George Enescu, semnată de Lucian Voiculescu, secretar literar la Ateneul român în perioada interbelică. Lucian Voiculescu, cu ocazia prezentării la Paris a operei Oedip de George Enescu, scrisese cartea, cu numele mai sus citat, carte care fusese premiată imediat de către Academia Română, pe baza unui referat al lui prof. Ioan Petrovici.
Chiar dacă considerăm că la orice editură, Claudiu Voiculescu are dreptul de îngrijitor de ediţie, în cazul editurii Ex Ponto, se pare că doamna Claudia Voiculescu, a abuzat de dreptul de unic moştenitor al lui Lucian Voiculescu. Într-adevăr, Constantin Voiculescu (ex-soţul, prin divorţ, acum 30 de ani) a fost, fiul lui Lucian Voiculescu, care, divorţase de prima soţie (mama lui Constantin şi Tudor) şi imediat îşi făcuse o altă familie, având din aceasta, o fiică actualmente moştenitoare. Nici Constantin, nici Claudia nu au avut relaţii ulterioare, de familie cu Lucian Voiculescu. Cartea lui Lucian Voiculescu “Oedip” a fost descoperită de către Claudia tot în arhiva Petre Popescu Gogan. P.P.G. pregătise şi referatul lui Ioan Petrovici şi o biografie a lui Lucian Voiculescu, pentru o ediţie reluată după 1989. Editura Muzica din Bucureşti îi cere însă consimţământul moştenitorilor lui Lucian Voiculescu pentru publicarea cărţii şi, ca om cinstit, P.P.G. se retrage. Claudia Voiculescu se prezintă la Editura Ex Ponto din Constanţa ca unică moştenitoare a lui Lucian Voiculescu (prin fiul ei), şi ea şi-ar fi dat acordul de publicare a cărţii, cu condiţia de a fi îngrijitoare a ediţiei, preluând multe materiale de la P.P.G. Editura nu ştia că doamna Claudia Voiculescu este fostă noră, iar când a aflat, ea a adus din partea fiului ei Octav Voiculescu (fiu şi al lui Constantin Voiculescu) o împuternicire că îşi reprezintă fiul, care are drept de moştenitor al lui Lucian Voiculescu(?). Editura nu ştia câţi copiii are Lucian Voiculescu şi a acceptat, dar în periplu despre “genialitatea” Claudiei aflăm că în total ar fi, judecând după consanguinitate, moştenitori încă doi copiii ai lui Constantin Voiculescu, care se află în Craiova. Cu toate că doamna Claudia Voiculescu consideră că ultima soţie a lui Constantin Voiculescu i-ar fi luat soţul şi stricat casa, văduva lui Constantin Voiculescu nu a cunoscut înainte de divorţ pe Constantin Voiculescu. În fine, Claudia ţine conferinţe, scrie cărţi în curs de publicare, ponegrind, se pare, pe ultima soţie a lui Constantin Voiculescu. Dar acestea sunt alte aspecte ale vieţii ei particulare. Referitor la dreptul de moştenitor de drept de autor a lui Lucian Voiculescu, cea mai îndreptăţită ar fi fiica lui Lucian Voiculescu despre care se ştie că este moştenitoarea legală.
În orice caz, Editura Ex Ponto nu mi se pare că are vreo vină, că datorită unor declaraţii ale Claudiei Voiculescu, a publicat cartea. Verificările ar trebui făcute de către un organ de specialitate, noi am relatat numai ceea ce am aflat verbal şi poate fi negat. Nu ştim cine a luat banii pentru drepturile de autor, dar se pare că, pe cei de îngrijitor de ediţie i-a luat doamne Claudiu Voiculescu. Pe text, de asemenea, ea nu face nimic, nici reactualizare gramaticală, declarând că ea “respectă parfumul literar al vremii”. Ce aduce în plus este referatul lui Ioan Petrovici, dar pe acesta, ca şi biografia lui Lucian Voiculescu, le pregătise pentru publicare domnul Petre Popescu Gogan, care se retrăsese în mod legal.
În concluzie, cu regret spunem că referenţii asupra doamnei Claudia Ilie Voiculescu şi opera ei, până la ora actuală, nu ni se par prea bine documentaţi. Noi nu am relevat decăt lucruri scrise sau aflate întâmplător.
Dacă nu ar fi fost relevată “puritatea, moralitatea, corectitudinea” acestei doamne, vă asigurăm ca ne-am fi ocupat numai de opera ei literară, iar până în present nu ni s-a prea relevat, asa cum o caracterizează referenţii.
Aflăm din referinţa lui A. Goci, că cea mai bună carte a ei ar fi “Arzând anotimpuri”, care, reprezintă o antologie a tot ce a scris ea mai bun, până în anul 2005. Cartea are o postfaţă semnată Petre Popescu Gogan, care, fiind absolvent (la fără frecvenţă) al Facultăţii de Limba şi Literatura Română, este posibil să se fi ocupat de întocmirea ediţiei şi corectarea poemelor. Fostul editor spunea că Petre Popescu Gogan a plătit personal pentru tipărirea a şapte sute de exemplare a acestei cărţi.

Din nou felicitari, pentru sublinierea realitatii romanesti si a tragediei nationale.
Nu e prost cine mananca 7 paini ! E prost cine la da !! Adica noi toti, populatia, care intai voteaza si apoi gandeste, intai se plange si apoi.. nu actioneaza in niciun fel !
La uracrea pe "tron" a lui Ceausescu, acesta a recomandat, in sensul de obligat, pe toti ofiterii, inclusiv securitatea, sa aibe o facultate. Autunci au tabarat toti pe Facultatea de Drept ! Aici e BUBA !! Ei au pus/bagat mana.. si tot ei judeca !
De aici trebuia plecat ! Fara justitie corecta, nu oarba in fata adevarului, a hotiei,a jagfului si a minciunii nu poate exista democratie !Nici stat de drept ! Nici egalitate (macar in sanse), nici prosperitate, decat pentru ei, nici..., nici..., dacat pentru ei !
Acum, fortele oculte ale TARII au acaparat toate parghiile. Toate sforile au dus si duc la Cotroceni !
Ce se mai poate face ? Asteptati ! Orice imperiu din interior se surpa ! Impartirea prazii nu se poate face niciodata astfel incat sa-i multumeasca pe toti. Asa ca..

Sunt un pensionar, din anul 2000, al invatamantului superior tehnic romanesc. Am mai activat un an cu cumul 100%, care nu se socoteste la pensie, pentru ca Univ. n-a platit cele necesare statului. Inca trei ani am mai sustinut cursul de MECATRONICA pentru ca nu era altul mai farier. Sunt cel care a realizat primul robot didactic romanesc, a contribuit/condus la proiectarea primului robot industrial si prima linie automata robotizata din Romania, pentru care a fost distins cu Premiul Academiei Romanie pe 1981. Cel care a infintat prima specializare de Mecatronica din Romania, inainte de "lovilutie".Cand toti intrebau: ce-i aia M E C A T R O N I C A?
Felicitari, pentru descrierea cu har si cu talent a situatiei tregice a invatamantului romanesc!
Multi vor citi si nu vor crede. Asa cum nici eu n-am crezut cele spuse de decanul Facultatii de Calculatoare, intr-o sedinta publica, ca studentii din anul IV, n-au fost in stare sa calculeze, fara calculator, suma a doua fractii.
Colegii, fosti mei colegi, m-au asigurat ca adevarul este si mai crud: exista si analfebeti !
Pensionarea a fost, pentru mine, o eliberare dintr-un vis urat. Daca inainte de 1989 aveam la curs o sala plina cu 120 de studenti, anii avand 250 de studenti, cu 2 ani paraleli, dupa, au ramas ani cu 25 de studenti, dintre care venea la curs unul singur ! Nu numai la mine, ci la toti colegii mei ! Ce elan poti avea sa predai unei singure persoane ?
Promovarea ? Pentru promovare aveai, ca intotdeauna, nevoie de articole si carti scrise si publicate. Cum s-a procedat ? S-a luat de pe INTERNET o lucrare din domeniul tau si se treducea. Chiar cu greseli, ce conta, ca nimeni nu citeste ! Te prezinti la MIRTON si contra unei sume modice de 1.000.000 Lei (vechi cca.100 RON)se tipareau 100 de exemplare. Daca mai era necesara o carte, atunci se schimba titlul si coperta !, mergeai din nou la Mirton si aveai doua carti publicate ! Metoda este riscanta, dar a mers !E un caz concret !
Asta-i Romania de azi ! Un sat fara caini !

Buna ziua la toata lumea. Sunt din Bacau si am ceva probleme de sanatate. Dupa ce am tot colindat prin spitalele din Romania, m-am hotarat sa caut un gastroenterolog in Germania. Puteti sa ma ajutati ? Ati auzit de vreun doctor bun ?
Multumesc.

Sunt român trăiesc la Zwolen Polonia.Am citit articolul d-lui dir.Tiberiu Ciobanu şi îi mulţumesc.Doresc să iau legătura cu dânsul pentru că sunt în posesia unor documente legate de Ştefan Petriceicu care în perioada 1676-1687 a fost staroste de Zwolen.Nu este nimc despre acest aspect al vieţii lui Ştefan Petru(Ştefan Petriceicu)în acest articol.În biserica oraşului există herbul Moldovei,Munteniei,Olteniei şi Dobrogei]mpreunate.Acum foarte deteriorat,şters.În documentele poloneze sunt afirmaţii care contrazic articolul.Trebuie lămurite şi de aceia doresc ca d-ul dir.tiberiu Ciobanu să ia legătura cu mine dacă doreşte.Am unele propuneri pe care sper că le vom putea detalia în discuţii concrete şi directe.Sunt un pasionat al istoriei şi sunt foarte interesat de istoria românilor care au trăit în alte zone ale Europei.
Adresa mea de e-mail este: niculaie_checea@op.pl : telefon mobil 0048-664-600-138(+48-664-600-138)
V[ mulţumesc şi aştept răspunsul D-voastră
Cu respect şi speranţe într-o eventuală colaborare
Niculaie Checea
Zwolen- Polonia

Îmi cer scuze
Sărbători fericite 2010!!
Hristos a înviat!

Salutare la toata lumea! Rog MULT pe cine stie,sa-mi comunice si mie adresa de E-mail sau orice date de contact ale domnului MILIAN OROS,care a publicat diverse texte in revista noastra. Multumesc anticipat pentru ajutor!

Ca o persoana care, desi locuieste in Romania, s-a simtit apropiata de comunitatea romanilor din Germania, dar si ca una care a avut si are in continuare legaturi culturale cu tot ceea ce inseamna Agero, as dori sa va semnalez o noua emisiune a Televiziunii Romane, care este preluata de TVR International... DIN ARHIVA TVR. Stiind ca de cele mai multe ori, cei care sunt departe de casa, duc lipsa unor emisiuni care sa le reaminteasca de Romania, de valorile culturale pe care le avem aici acasa, ne-am gandit sa incercam sa imbinam trecutul cu prezentul, intr-un remember vizual creat pe sufletul romanului de pretutindeni...

Arhiva Televiziunii Române este... o cutie cu amintiri. De aceea, vă invităm s-o deschideţi alături de mine în fiecare sâmbătă de la ora 10.30 pentru a revedea actorii preferaţi, a asculta muzica de altădată, pentru a râde cu lacrimi sau a plânge în hohote...

Fie că eşti tânăr şi trăieşti din plin vremurile actuale, fie că eşti de-o vârstă cu Televiziunea Română, şi ai prins vremurile de altădată, noi îţi propunem să oprim timpul în loc şi să ne lăsăm purtaţi de valurile amintirii... la o cană de ceai aromat, la un taifas cu invitaţii noştri, pentru a descoperi împreună comorile din sutele de casete video pe care Televiziunea Română le păstrează de zeci de ani.

Aproape o oră de muzică, dans, teatru, poezie, dar şi emisiuni care au făcut "cariera" de-a lungul timpului... pe toate veţi avea ocazia să le revedeţi, structurate pe teme, în emisiunea Din arhiva TVR!

Şi nu în ultimul rând, fiecare ediţie vă aduce în faţa dumneavoastră, în direct, invitaţi de onoare,(actori, muzicieni, interpreţi, regizori, realizatori, mari oameni de cultură) care, ani la rând s-au straduit ca dumneavoastră, publicul telespectator, să evadaţi din timpul cotidian, să trăiţi din plin, prin intermediul micului ecran, magia televiziunii...

Si ... ar mai fi ceva de spus. Ca producator al acestei emisiuni, ceea ce incerc sa fac este sa respect dorintele si preferintele tuturor celor care ne scriu... asa, reusim sa le fim aproape.

Va invitam sa vizitati site-ul emisiunii http://www2.tvr.ro/dinarhivatvr/ sau sa vizionati emisiuni online http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=5323 si de ce nu, sa ne scrieti...fie pe adresa de mail dinarhivatvr@tvr.ro fie pe forumul emisiunii http://forum.tvr.ro/viewforum.php?f=28 iar noi vom fi alaturi de dumneavoastra...

Irninis Miricioiu
Producator Din arhiva TVR

Buna ziua sunt o romanca care am venit recent in germania si as vrea sa am legatura si cu alti romani din zona eu locuies in nurtingen langa stuttgart.astept raspunsuri pe adresa de email mentionata.Sunt interesata de revista Agero si as vrea sa stiu cum ma pot inscrie sa comunic cu ceilalti.

hallo Leute ,
ich moechte gerne erfahren was Ihr von mein Gedicht haltet.Ist halt in Rumaenisch,da bin ich gebohren und zur Zeit wohne ich wieder in Temeschburg.

Buna tuturor !

Ma numesc Loredana Schmid si traiesc in Germania din 1988. Am o fetita de 3 ani si 4 luni si am cautat aici in zadar o gradinita care sa fie macar pe jumatate ca una din Romania. Sint ingrozita de conditiile din gradinitele germane, de educatoare si de sistemul de "libertate totala". Copiii nu invata nimic, nici macar poezii, cintecele, de serbari cel putin nici nu au auzit. Am schimbat pina acum 3 gradinite si mi-am dat seama ca nu are nici un sens sa mai caut ceva ceea ce in Germania nu exista. Am inscris-o pe Adina pina la urma la o gradinita franceza - a trupelor franceze, care sint stationate aici inca din timpul razboiului. Este trist sa ai un copil in Germania, un animal e mai repede acceptat si iubit aici.
Oamenii sint rai, copiii introvertiti si neprietenosi, nu vorbesc unii cu altii si parca sint toti speriati. Educatoarele sint rele, proaste, lenese si fara cultura. La prima gradinita unde o inscrisesem pe Adina am dat de o educatoare care avea inele (Piercing) in nas, buza si limba. In Romania asa ceva ar aparea in ziar ca un caz extrem pe prima pagina. Aici totul e normal, copiilor nu li se pun nici o granita, nu li se da nici o educatie in gradinita. E strigator la cer.
Daca as avea posibilitatea, as deschide aici o gradinita si o scoala romaneasca. Daca toti romanii de aici care au trecut prin experiente asemanatoare si care sint patrioti s-ar mobiliza si ar pune mina de la mina am putea sa deschidem si noi aici scoli romanesti cum si grecii, italienii si celelalte nationalitati au facut-o. Vom putea asa sa oferim in viitor o copilarie si o educatie mai frumoasa copiilor nostri de aici din Germania.
Daca cineva din Forum mai are o problema asemanatoare, rog sa-mi scrie pe adresa mea de mail loredanaschmid@yahoo.de
Multumesc

Pentru cei interesati de problemele domeniului psihologic, a aparut , in sfarsit, un site profesional independent in care psihologii romani pot discuta pentru prima data liber problemele domeniului : http://www.psihologiaonline.ro/ respectiv respectiv in cadrul unui forum : http://www.psihologiaonline.ro/forum/index.php. Sergiu Simion

Intra in Comunitatea romanilor de pretutindeni si iti vei face multi prieteni. Aceasta Comunitate cuprinde romani din toate colturile lumii, adunati in jurul Radio-Televiziunii RoMusic. Aici vei gasi chat, chat 3d, un oras virtual 3d City, mail, mesaje instant, bloguri, forumuri, grupuri de prieteni, audio-chat, video-chat, bioritmul zilnic. Iti poti suna prietenii folosind serviciul audio-chat fara costuri suplimentare si mai usor decat folosind un telefon. Iti vei putea face propriile tale arhive audio-video sau albume foto, vei putea da anunturi si organiza propriile tale evenimente. Primii 1000 de useri beneficiaza de cont complet gratuit. Te asteptam in Comunitatea noastra.http://www.roalldating.ro/

http://www.romanialibera.ro/a121244/a-murit-sub-ochii-politistilor-preocupati-de-coloana-oficiala-video.html

„Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât...”

Fac mărturie că ştirea: Florentin-Adrian Maftei a scris un roman istoric despre Marele Anonim Petru Rareş, mi-a parvenit nu demult. M-am întrebat, aşa cum mi se părea firesc, cum de s-a semeţit să scrie despre vremi trecute şi ce îl va fi biruit să o facă.
Intuisem în el un răsfăţat de Poesis şi îl regăseam, de astă dată, sorbind din pocalul cu dărnicie întins lui de Măria-Sa Proza.
De bună seamă, nu se cuvenea să zăgăzuiască în sine atâtea câte ştia şi simţea despre Petru, cel care a avut parte mai mult de dezamăgiri decât de izbânzi, toate răscumpărate de taina inimii sale: iubirea de neam.
Oricum, autorul cumpăneşte cât să fie în romanul său Cu Rareş prin(tre) Lespezi zugrăvire cu mână sigură de colţuri de natură şi cât slobozenie la împodobirea discursului cu elemente care ţin de imaginar, absolut indispensabil în procesul de creaţie, ca şi în produsul ei finit. Să nu uităm că el, autorul, a cercetat hrisoave şi peceţi, cărţi vechi şi noi, dar şi articole pe Internet, toate pomenind de Petru Rareş, unanim acceptat ca fiind de departe cel mai bun fiu al lui Ştefan cel Mare. Neostoit, Florentin-Adrian Maftei a hălăduit pe poteci pe care, în timpuri apuse, îşi purta pasul Domnitorul. Puţini vor înţelege cu câtă pioşenie şi înaltă simţire se apropia de mănăstirile ctitorite de voievod.
La vremea potrivită, vom pricepe că ostenelile scriitorului şi ale cititorilor nu au fost de prisos, şi asta pentru că romanul acesta îşi va revărsa blândeţea spuselor şi vâltoarea vieţii lui Petru Rareş în sufletele noastre însetate de bunătate, căldură şi iubire de tot ceea ce cuprinde ideea de „neam”.
Poate că scrierea aceasta molcom moldovenească ar fi stat şi acum pitită în vreun sertar, dacă autorului nu i-ar fi stat în preajmă oameni care să îl îndemne să lase la o parte sfiala şi neîncrederea şi să-şi împlinească visul de a-l scoate la lumină pe Rareş...
Să-i aducem dar mulţămire lui Florentin-Adrian Maftei, lui – truditorul de cuvânt vechi şi îndemnătoriul la popas în lumea acoperită de cenuşă a lui Petru Rareş... De aceea, îmi place să cred că romanul Cu Rareş prin(tre) Lespezi va fi fiind solie domnească la curţile cititorilor, mai cu seamă când omătul se face stăpân pe tărâmul unde s-au născut mereu Ilene Cosânzene şi Feţi–Frumoşi.
Vă poftesc, boieri dumneavoastră, să spuneţi şi altora ce v-aţi aşteptat să găsiţi în romanul de faţă şi ce aţi găsit în el. După cum e rânduiala şi dorinţa noastră de a lectura pagini dăruitoare de sentimente înălţătoare, vom mai da uneori o raită prin cartea lui Florentin-Adrian Maftei, să fie sigur de asta.
Când ni se va face dor de Petru Rareş, îl vom găsi veşnicind la Mănăstirea Probota. Acolo, i-om aprinde lumini şi l-om ruga pe Bunul să-i aline zbaterile sufletului şi să-i lase numele să dăinuiască în istoria Moldovei, ca parte a întregului numit „ţară”.
Ţie, Mărite Domn Petru Rareş, îţi e închinată această carte, care, dincolo de noi, va rămâne să fie lumii „leagăn şi vatră”.

Prof. Elena Munteanu

Ceea ce veti vedea si auzi vedea si auzi mai jos cred ca tine de valoarea umana a romanului adevarat de pretutindeni care poate invinge sistemele, trece dincolo de vremelnicia unei societati si ne face sa impartasim cu totii aceleasi valori :

http://www.realitatea.net/128236_Dan-Puric--la-100prc---Degeaba-avem-sanatate-daca-nu-avem-credinta-.html


UN AN NOU CU SANATATE SI IMPLINIREA TUTUROR SPERANTELOR !

Pe www.realitatea.net puteti evalua pe viu starea
mentalitatii si comportamentului serviciilor de
urgenta romanesti si solicitudinea institutiilor
implicate ( "Convorbirea dintre martorul ocular al
accidentului ºi dispecerul de la serviciul 112,
Poliþie ºi Ambulanþã ") si aveti ocazia sa auziti si ce telefoane pot primi uneori ziaristii.

Poezia Leliei Mossora, profesoara de limba romana din Iasi, este novatoare.
Autoare versurilor frapeaza prin ineditul masurii versurilor, prin simetria pe rind si nu pe silabele din vers.

Poezia "EDEN" este un elogiu adus marelui Florin Marinescu, pe care poeta il numeste pe rind: INGER, BARBAT, VIS apoii il aseaza cu drag in gradina Edenului, pentru asi gasi linistea.

"Alergator de cursa lunga" este un mesaj adresat noua, cititorilor, care din graba vietii, nu ne acordam timp, nici macar sa ne cunoastem sau sa vedem un rasarit de soare.
Deci, ai grija Alergatorule.

este tare frumos sa iti imaginezi ceva ptr. care (tu) niciodata nu ai dorit un adevar desi l-ai cunoscut de ani.. si acum te nasti cu adevarul ptr. ca poti sa umbli in eu. pacat ,noi am fost si vom fi pentru vecie toti romani MD+RO

Dragi Romani!
Ma numesc Attila Dezideriu Halasz si traesc de 22 de ani in Ungaria. M-am nascut insa in Romania(Oradea). Dupa ce am parasit putoarea regimului ceausescu, m-am stabilit in Ungaria si am studiat limba si literatura romana la Institutul Pedagogic "Juhasz Gyula" din Szeghedin. Terminind Institutul, am avut noroc sa predau limba romana la o serie de localitati in Ungaria( Giula, Apateu, Pocei). Inainte insa trebuia sa-mi scriu lucrarea de diploma si tema care am ales era chiar graiurile romanesti de la sud de Dunere. Stiam despre cele trei mari grupuri romanesti din Balcani si aveam intetia sa pornesc la drum spre Thessaloniki( 1988). N-am avut insa bani destui sa calatoresc si sa fac studiile necesare. Asa am ajuns din intamplare la un grup relativ mare de vorbitori nativi romanesti in Sud/ Sud Vestul Ungariei. Aceasta populatie( aprox. 20 000 ) se denumeste sine insusi Beash, ce vine din cuvintul Baie( mina- miner). Vorbesc un dialect archaic al libii romane probabil de prin sec XVII- XVIII, apropiat de graiul romanesc Banatean si Oltean. Eu am putut diferentia trei sub grupuri: Muncean, Ardielan si Ticean). Insa problema este ca populatia majoare le considera tigani, fiind colorul lor este destul de inchisa( Am intilni multi romani in Oltenia asemanatori, dar nimeni nu gandea ca sint tigani. Si eu fiind Ungur, sunt numit roman de catre Magharii din Ungaria. Am nevasta baesita rudeniile sale provin din Besence(Sud de orasul universitar Pécs) si Gilvanfa( aprox 400 de locatari 98% beashi. O alta localitate "full" beash este Sintmarta de Jos( Alsószentmárton) cu 1100 de locuitori. Ei se denumesc Munceni! Si dialectul vorbit de ei se ideparteaza de cea Ardieleana.
Am cercetat si studiat acest grup dupa parerea mea romani de mai mult de 5 ani, avind apr 80-100 de ore inregistrate cu diferite elemente folclorice orale. Care se gasesc in archiva Academiei Stiintifice Maghiara(MTA) in Budapesta. De mai muti ani inainte m-am dus la Seghedin la catedra romana, sau si chiar la Oradea sperand ca oamenii acestia dragi o sa le intereseze. Dar nimeni nu a fost interesat sa le cumoasca, spunind doar ca ahh, astea sint doar tigani(SIC)...(cu exceptia fostii mei colegi-prieteni buni de la facultate, care lucreaza acum in mas mediile de minoritate romanesc in Seghedi si Giula.
Am si stiri pozitive. In anul 1998 am infiintat cu mai multi prieteni de intelectualitate maghiari primul liceu Baesesc din Ungaria in Pécs, numinduse Gimnaziul Gandhi.
Daca cineva s-ar interesa( ca si eu sa intalnesc odata romani din Balacan) sa afle mai mult, as fi bucuros sa inpart cea ce stiu cu oricine!
" sa ny-ázsutyé Dimizó"!
Salutari calde din Budapesta!

Attila D. Halasz

Eu si un grup de prieteni vrem sa facem ceva pentru acesti oameni. Vrem sa corespondam cu ei, sa le trimitem in special carti si sa incercam sa-i invitam in tara. Nu cunoastem insa nici un adresant. Poate sa-mi comunice cineva cateva adrese? Va multumesc. Va rog sa ma contactati. Dan Cojan

E o adevarata placere sa iti descoperi radacinile reale, nu cele inventate de neputinciosi, si asta reusiti dvs in chip minunat imbinand cunoasterea istorica neaparat si cu bunul-simt care aduce credibilitate si normalitate! felicitari!

Am citit replica dvs data celor care s-au nascut fara demnitatea de om, sau au pierdut-o fara sa le pese, si m-am bucurat ca cineva, adica dvs, ati ales sa luptati pana la victorie, sau poate numai pana la capat!?
Tineti-o tot asa si veti vedea Lumina sortita celor care nu si-au iubit viata in mod egoist, ci au pus-o in slujba Vietii tuturor!

Consider ca articolul in cauza este o adevarata contributie biografica eminesciana continind lucruri foarte interesante si importante pentru luminarea marilor probleme din viata lui Eminescu care, cum lesne se intelege, nu sunt de fapt, evanescente si visatoare chestiuni poetice, ci teme majore ale vietii si istoriei noaatre nationale. Cu sugestia de/a reveni cu precizari si aparat critic bibliografic, asa cum se cuvine unei adevarate comunicari stiintifice, adresez sincere si confraterne felicitari autorului pentru aceasta reala contributie.

Dragi prieteni!

Ieri, 31 iulie 2007, CCA al r. Moldova a sistat retransmiterea TVR1 in r. Moldova (motivele in comunicatul de presa de mai jos). Va rugam sa facesti tot posibilul ca aceasta adevarata tragedie pentru poporul roman din Basarabia, mai ales pentru cei de la sate (care va fi lasat astfel numai in robia posturilor pro-comuniste si rusesti) sa nu se intample.
Consiliul Director al FDRM

Postul de televiziune TVR1 din România nu achită Întreprinderii de Stat „Radiocomunicaţii” plata pentru deservire începând cu 15 iunie curent, a declarat marţi, 31 iulie, în cadrul şedinţei Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) şeful direcţiei telecomunicaţii şi radiocomunicaţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale, Andrei Nemţeanu.

El a declarat că din această cauză, „Radiocomunicaţii” suportă zilnic pentru retransmiterea semnalului pierderi de 25 mii lei.

CCA a decis să scoată la concurs reţeaua de stat TV nr. II, prin care este transmis postul. Concursul va intra în vigoare odată cu publicarea deciziei CCA în „Monitorul Oficial al R. Moldova” şi va fi valabil pe un termen de 30 de zile. CCA va fixa data desfăşurării concursului nu mai târziu decât peste 20 de zile de la expirarea termenului de depunere a ofertelor.

Retransmisia TVR1 pe teritoriul R. Moldova a fost sistată şi în august 2002, pentru o perioadă de circa 7 luni, motivându-se cauze tehnice şi juridice. Societatea civilă a protestat faţă de sistare, spunând că la baza acesteia ar fi stat de fapt motive politice.

Forul Democrat al Romanilor din BASARABIA

Stimate doamne, stimati domni,

Daca in alti ani evenimentul de la Mangalia era extrem de bine mediatizat, inclusiv in presa comunitara electronica de limba romäna din RFG, observ ca in acest an nu s-a vorbit pina acum aproape nimic decit anuntul (pe pagina de front a websitului "agero-stuttgart.de") despre alegerea Miss Diaspora - Germania pentru reprezentarea noastra la Mangalia.

Germania este reprezentata in acest an de tinara (de 18 ani) ANDREEA FILIPOI din Nürnberg (fotografia din anexa). Sincere felicitari frumoase tinere precum si bogatei comunitati romänesti care traieste la Nürnberg si-n imprejurimi.

In acest an diaspora romäna de pe mapamond si-a trimis la Mangalia 23 frumuseti de sex feminin din toate colturile lumii (2 din USA, 1 din RFG, 1 din Franta, 1 din Austria, 1 din Belgia, 2 din Canada, 2 din Grecia, 2 din Irlanda, 2 din Serbia, 2 din Portugalia, 1 din Spania, 1 din Israel, 1 din EAU - Emiratele Arabe Unite) printre care deci, si domnisoara Filipoi din Nürnberg.

Daca doriti sa le vedeti pe cele 23 frumuseti ale anului 2007 accesati urmatoarele situri:
www.missdiaspora.ro , www.callatisfest.ro

Azi (ultima zi a festivalului Callatis din Mangalia, 09.07 - 15.07.07) se va hotari cine este MISS DIASPORA 2007. Sa-i tinem pumnii lui ANDREEA FILIPOI.

Cu stima,
A.Constantinescu
Düsseldorf

E foarte usor sa scrii despre comandantii Romaniei. In plus, comentariile pe care le-am citit (referitoare la demiterea lui Basescu) sunt de exceptie. Oameni cultivati vin cu pareri la care omul de pe strada nu se gandeste. Nici nu face apel la "gandire", deoarece este ocupat cu mica bisnita pe care o poate face 'la patron', pentru ca "Bugetarii"..., asta-i alta poveste.
Nu despre asta vreau sa vorbesc. Recomand calduros tuturor celor interesati de clasa politica romaneasca filmul 'Ticalosii", nominalizat la Cannes. Nu stiu exact daca a primit vreun premiu - dar ilustreaza perfect jocurile politice din Romania de azi. Adica unele asemanatoare cu practicile din Africa de Sus.
Stefan Doru Dacus

Vorbind metaforic, aşa cum se vorbeste în România dacă nu vrei s-o păţeşti, avem o Constituţie mai mult fizică. Dacă tot avem Constituţie, e bine să ne folosim de ea. În fel şi chip. N-o să-i lasăm pe cei care sapa prin Curtea Constituţională să moţăie.
La un moment dat, a murit primarul unui oraş. Remarca unui cetaţean a fost că: Lasă, domne, că oraşul merge prost şi fără el. Că un oraş poate să meargă chiar mai bine decât rău fără primar, e alta poveste. E povestea cu poliţistul, care, dacă-l pui în intersecţie, încurcă toată circulaţia. Lipsa lui face ca acestă circulaţie să nu mai fie încurcată de cineva, dar nici fluidizată să nu fie.
Constituţia e percepţia fiecăruia că lucrurile sunt mai mult fizice, nu şi psihice. E ca şi cum ai vrea să sari peste o prăpastie, ştii că ai pregătirea fizică necesară, dar nu ştii dacă nu cumva îţi joacă psihicul vreo festă, exact atunci când îţi iei avânt.
În 2003, actualul preşedinte al PD, unul dintre cei mai ardenţi susţinători ai schimbării Constituţiei din 1991, a luat-o la goană spre o nouă lege fundamentală. Dânsul nici nu visa că va veni la putere în 2004 şi că, pentru a guverna, are nevoie şi de structurile locale, acaparate în cvasitotalitate de PSD. E greu de crezut, dar la noi moralitatea cu legalitatea nu se prea împacă. E moral să vrei să-ţi îndeplineşti promisiunile făcute la alegeri, dar nu cu o Curte Constituţională dominată de opoziţie. Cu o astfel de „curte”, care acţionează strict legal, nu moral, Constituţia din 2003 e corect mimată, ea fiind proiectată pentru necesităţile proaspăt îmbogăţiţilor din PSD, care se credeau veşnici. Formal, aceştia nu mai sunt la putere; practic, acaparând cea mai mare parte din economia ţării, sunt. Constituţia votată în 2003 e împotriva moralei tuturor, dar e votată de popor şi păzită de Curtea Constituţională. Întrebarea este dacă această constituţie mai e actuală, în condiţiile în care lezează simţul critic şi morala celor mai mulţi oameni, în circumstanţele actuale. Constituţia trebuie să ne facă să trăim în certitudine, nu să ne fabrice certitudini.
Orice fisură politică, cum vedem, duce la o şi mai mare fisură economică. În 2003, chiar actualul preşedinte al PD a fost păcălit, lucru care nici pe actualul preşedinte al ţării nu l-a făcut mai puţin naiv.
Din aceste cauze, înainte de a vota o lege fundamentală, cum este Constituţia, ar fi bine să se voteze o „lege a bunului simţ”, sau măcar o Constituţie de bun simţ, unde să primeze morala, nu să se instituţionalizeze imoralitatea special generalizată. Asta, în cazul în care morala nu e şi ea golită de conţinut.
Nu ştim dacă e bine sau rău că avem o Constituţie; ştim că, dacă nu suntem pregătiţi psihic, aceasta e mai mult sau mai puţin fundamentală. Nimic nu e absolut; doar relativitatea. Nimic nu e fundamental; doar fundamentul. Constituţia o fi ea fundamentală, dar într-un anumit context politic sau istoric. Şi nu pentru oricine; doar pentru cei care şi-au pus oameni să o apere de intruşi. Din 2003 încoace, s-a dovedit faptul că o constituţie nu este legea de bază a unei ţări, ci o astfel de lege fundamentală este dată sau modificată după cum o cer interesele de moment ale uneia sau alteia dintre conduceri. De atunci şi până acum, n-am făcut decât să ne întărim convingerea că orice constituţie am avea, trebuie s-o respecte doar cei care nu sunt la putere. La modul de gândire românesc, prin care se consideră că e constituţional ca, dacă ai pâinea şi cuţitul, să faci ce vrei şi să respecţi doar legile care îţi convin, statul nostru este democratic doar în declaraţii. În realitate, nu e democraţie atunci când Puterea îşi pavează o Curte Constituţională doar cu oamenii ei. E şi normal ca aceştia să spună că tot ce fac stăpânii lor e constituţional. O constituţie poate fi oricât de bună sau oricât de rea; acest lucru e neinteresant. Interesant e ca această lege să concorde cu interesele conducerii de moment.
Dumnezeu a făcut lumea împărţită, dar a făcut greşeala să lase pe mâna acesteia, nu doar legile fundamentale, ci şi pe cele divine, astfel încât mulţi cred că dreptatea şi adevărul trebuie împărţite în consecinţă. Cei mulţi şi puternici constituie esenţa democraţiei, nu cei mulţi şi slabi. Mai grav e când cei puţini şi puternici, cei care deţin pârghiile conducerii celor mulţi şi proşti, se înmulţesc peste măsură, nu mai au loc unul de altul şi, pentru a se elimina, sunt în stare să interpreteze şi cartea de bucate în interes propriu.
O lege care e făcută astfel încât să nu fie pentru toată lumea, fundamentală sau nu, nu există. Ştim că, trăind obişnuit, dacă nu pomenim nimic despre Constituţie, aceasta rămâne o broşură pe care ai cumpărat-o sau nu, pe care ai citit-o sau nu, iar lucrurile merg mai bine sau mai prost, dar merg. Nici mai bine, nici mai prost, ci obişnuit. Când începem să ne întrebăm ce este şi ce nu este constituţional, ieşim din rutina traiului de azi pe mâine şi intrăm în insomnia publică.
Şi, ce face românul când nu doarme la serviciu? Se întreabă dacă e mai bine să ai o Contituţie pe care, în lipsa unui cadru legal coerent, s-o aprofundezi după cum ţi-e felul sau să ai, ca englezul, o percepţie formală asupra binelui şi răului.
Când s-a pus problema votării Contituţiei unei Europe din ce în ce mai mare, mulţi europeni şi-au făcut socoteala că e periculos să pui pe hârtie nişte principii. Principiile nu sunt imuabile, ci se schimbă tot timpul. Nu are rost să baţi în cuie frazele unei anumite conduceri europene, ca să vină altă conducere, cu alte fraze. Lucrurile merg la fel de bine sau de prost şi fără un text, menit să dea de lucru unor aparători sau denigratori ai lui. Mâine, rolurile aparătorilor şi denigratorilor se pot schimba.
Orice text are valoare, cu condiţia să vrei să-l respecţi sau, dacă nu vrei, să existe un text care să te oblige să-l respecţi. Da, dar dacă nici pe acest al doilea text nu vrei să-l respecţi, trebuie să existe un al treilea text care să te oblige să respecţi al doilea text, care să te oblige să-l respecţi pe primul. Când omul e neam prost, putem merge cu raţionamentul până la infinit.
Când votăm, nu ştim dacă vom avea un preşedinte, un guvern şi un parlament de valoare. Probabilitatea ca aceste trei entităţi să slujească toate odată democraţia e foarte mică. Atunci, se pune problema ca una dintre ele să dicteze celorlalte două, spre binele şi bunăstarea poporului, cum sună sloganul. Acest lucru e la fel de problematic; nu poţi şti dacă nu ai ales un preşedinte tiran, nu se ştie dacă nu cumva, prin votul tău, nu generezi un guvern slab, nu se ştie dacă parlamentul va fi format din hoţi. Când nimeni nu e predispus la concesii, toată lumea e predispusă la abuzuri.
Poporul român nu are intuiţie politică deoarece nu are cultură politică, iar primii analfabeţi politici sunt chiar oamenii cultivaţi, care stau în turnul lor de fildeş. Starea de anesteziere comunistă nu dispare odată cu dispariţia sistemului.
În 2003, poporul român, care e obedient faţă de orice fel de putere, nu avea cum să intuiască ce va fi şi nici nu avea de ce. Cetăţeanul a învăţat că nu e important să aibă vreun drept, ci să i se dea dreptul. Pentru asta, stă, aşa, pe-o parte, ca ciobanul în bâtă, şi aşteaptă să i se recunoască ce are.
Într-o dictatură structurală, cum a fost cea comunistă, reflexele autoritare au penetrat, după chipul şi asemănarea tătucului, până în cele mai de jos pături ale societăţii, unde paranoia e atât de pregnantă încât, dacă n-are subalterni, omul îşi dictează singur, în oglindă. Textul Constituţiei unui popor ieşit dintr-o dictatură e literă goală; el se adresează oricui şi nimănui, lucru care îl face cu atât mai interpretabil.
Poţi modifica la infinit Constituţia unei orânduiri care încă nu există.
Preşedintele, guvernul şi parlamentul de azi sunt o oglindă a unui popor învăţat să fie condus cu mână de fier, obişnuit cu faptul că de sus nu poate să vină decât lucruri rele, taxe, impozite, şomaj, salarii şi pensii mici, cozi, obrăznicie, minciună, dezorganizare.
„Cum o dai, cum o-nvârteşti, tot prost o nimereşti” e esenţa parodică a spiritului mioritic românesc. Ce-i trebuie unui astfel de popor Constituţie? Nu poţi şti niciodată dacă republica prezidenţială e mai bună, „de fapt sau de drept”. Nici dacă Parlamentul ne împarte lapte şi miere din butoaiele pe care şi le votează zilnic. Nici dacă vreun premier ne dă undiţa mult promisă şi instrucţiunile ei de folosire, în condiţiile în care guvernul pescuieşte în ape tulburi.
Fără o Constituţie, cetăţeanul poate fi lăsat în pace; cu fraze de Constituţie, mai bune sau mai rele, nu. Dacă prin curtea Constituţiei bântuie stafii, de la stafiile conflictului de interese până la stafiile fostei Securităţi, boala e şi mai acută.
În 2003, anul când a fost votată ultima lege fundamentală a României, presa ne-a bătut la cap că avem nevoie de o „nouă Constituţie”; presa guvernării din acel moment. Asta, deoarece „Constituţia din 1991 a fost una a tranziţiei, a nevoii unei ordini noi”, iar „Noua Constituţie” trebuia să fie „una a durabilităţii, a stabilităţii, a valabilităţii pe termen lung şi foarte lung”, cum se specifica. E şi normal; cei ce îşi constituiseră o Curte Constituţională după chipul şi asemănarea lor şi voiau o Constituţie pe acelaşi calapod nu visau că vor fi îndepărtaţi în 2004 de la putere.
La presiunea Vestului, Petre Roman, premierul din 1991, ne-a dat prima Constituţie post-revoluţionară. Avea nevoie de ea ca de apă, multă apă, pentru a liberaliza preţurile şi a da drumul la privatizare, numai că aceste acţiuni, în condiţiile ţării noastre, au adus haosul. Liberalizarea preţurilor a permis „inginerii financiare”, iar privatizarea forţată aducerea înapoi, la putere, a foştilor activişti şi securişti, care aveau banii. Dată în interesul forţelor FSN-iste, constituţia din 1991 avea un defect major: în loc să garanteze, proteja proprietatea. Atunci trebuia „garantată” proprietatea, nu în 2003, când s-a format o neoburghezie proletară. După ce îmbogăţiţii Revoluţiei îşi vor fi făcut suma, Constituţia din 2003 a îndreptat această racilă, dar n-a fost o corecţie, ci o nedreptate şi mai mare, care trebuia să fie acoperită de o lege, după modelul: când răul se generalizează, trebuie legiferat.
Pe lângă un tam-tam înfiorător, acestea sunt premisele care i-au făcut pe mulţi să se îndoiască de unele abordări ale noilor principii constituţionale. La polul opus celor care se îndoiesc de orice, se găseşte marea masă a celor care, dacă tot n-au de ce să se îndoiască, nu se îndoiesc de nimic. E foarte greu să-l faci pe simplu cetăţean să-şi formeze o opinie personală, când îi e mai uşor să adopte o opinie comună.
Datorită mulţimii lor, neajunsurile Constituţiei din 2003 se văd greu, un fel de a nu vedea copacii din cauza pădurii. Asta dacă are cineva timp şi dispoziţie să vadă.
Constituţia din 1991 a fost una a „tranziţiei” către polarizarea societăţii în foarte săraci şi foarte bogaţi. După 2003, era nevoie de o nouă polarizare. „Nevoia” unei „ordini noi” continuă şi azi, spre durabilitatea noii ordini a mafiei instituţionalizate şi nevoilor ei, deoarece suntem singura ţară din lume în care şi mafia era nevoi.
„Noua Constituţie” nu a făcut altceva decât să ne promită „durabilitate”, „stabilitate” şi „valabilitate”, pe „termen lung şi foarte lung”, adică până la Sfântul Aşteaptă al integrării noastre efective, vizibile, în UE şi NATO. Până atunci, durabilă, stabilă şi valabilă nu va fi decât o stare anormală de lucruri, acea „ordine nouă” promovată de Constituţia din 1991, 2003 şi altele.
Văzând toate astea, îţi vine să te întrebi ca du Gaulle ce a fost mai rău, al Doilea Război Mondial sau Constituţia din 1958, şi să te apuci de scris cărţi de înşirat principii considerate general valabile. “Pluralismul politic”, „separaţia şi echilibrul puterilor în stat”, „liberă iniţiativă”, „proprietate privată”; ce frumos!
Fie că o Constituţie generează conducători proşti, dar sinceri, fie că aceştia sunt nişte mincinoşi, esenţial e că poporul roman îşi găseşte foarte greu conducătorul. Poate dacă ar renunţa să-l mai caute…Ca să împarţi dreptatea, trebuie să ai cui. Dacă se împarte dreptatea, trebuie să fie cine să o facă. Avem un carnaval prost organizat; nimeni nu poartă masca lui.

Victor MARTIN

La 19 mai, românii merg la un referendum pentru aprobarea sau dezavuarea unei decizii a Parlamentului, aceea de a fi de acord sau nu cu suspendarea de către ei a preşedintelui Traian Băsescu. Referendumul e făcut din punctul de vedere al legislativului momentului. Din cauza asta, întrebarea s-a pus cum s-a pus, din direcţia celor 322 de contestatari ai şefului statului: “„Sunteti de acord cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte?“.
Ca să nu se spună că e vorba de a fi de acord cu suspendarea parlamentară, care se traduce prin demitere, s-a pus direct traducerea în frază. Nu se pune problema ca poporul sa fie de acord sau nu cu repunerea în drepturi constituţionale a lui Traian Basescu, ci se pune problema, tendenţios, ca poporul sa fie sau nu de acord cu o demitere votată de o coaliţie parlamentară arbitrară. De ce arbitrară?! Pentru că e constituită pe criteriul interesului. Acest lucru nu trebuie prea mult cercetat, fiind de notorietate şi vizibil de departe.
Cât de departe? De foarte departe. De pe partea cealaltă a globului, din S.U.A., unde nişte americani de origine română au lansat ideea “puciului parlamentar”.
Ideea a fost preluată şi de ziarele europene, corespondentul pentru Europa de Sud-Est al cotidianului “Frankfurter Allgemeine Zeitung” considerând că preşedintele român a fost suspendat “pentru meritele sale”, nu pentru “grave încălcări ale Constituţiei”.
Şmecher, câte un parlamentar afirmă că “trebuie să respectăm deciziile Curţii Constituţionale chiar dacă nu ne plac”. E o formă ironică de exprimare, nefiind vorba de plăcerea vreunui parlamentar, ştiindu-se ca parlamentul e o masă amorfă, unde mulţi stau ascunşi în spatele propriilor lor pretenţii de onorabilitate. În editorialul “Cleptocraţii fac puci", ziarul german îi numeşte “cleptocraţi”. Nefiind vorba de ziarele noastre, unde vorbele curg până la intoxicare, analiza publicaţiei germane e mult mai credibilă: "România este de la 1 ianuarie 2007 membru deplin al UE. Cine a avertizat că ţara nu va fi încă pregătită pentru aderare, poate spune acum că a avut dreptate. În parlament are loc de săptămâni întregi un puci ascuns, rece, cu scopul de a readuce justiţia sub influenţa guvernului şi a intereselor nelegitime, care variază de la utilizarea ilegală a fondurilor publice la evaziune fiscală şi spălare de bani".
Ziariştii străini au dreptate, dar numai pe jumătate. Puciul are totuşi mai multe componente: una guvernamentală, una de presă, una parlamentară, cu un liant puternic în interpretarea liberă a unei Constituţii imperfecte. În 1991, s-a dat o Constituţie pentru legitimarea intereselor îmbogăţiţilor postrevoluţionari, securişti şi nomenklaturişti. În 2003, Constituţia s-a revizuit în vederea legitimării averilor obţinute prin ocolirea legilor lor. . Acum, nu le mai trebuie decât o Constituţie schimbată în aşa fel încât să le confere şi putere politică parveniţilor postrevoluţionari. Nu e întâmplător faptul că la această idee marşează, în principal, tot PSD-ul.
Toată tevatura a fost provocată de parlamentul ilegitim PNL-PSD-PC-UDMR-PRM, făcut la masa verde, şi se poate întoarce împotriva lui, dar numai după ce pârjoleşte totul în jur. Trebuie să existe o metoda de dizolvare a parlamentului de parlagii, altfel riscăm o dictatură parlamentară.
Pazită de o Curte Constituţională formată din oameni ai PSD-ului, Constituţia poate fi interpretată şi folosită în fel şi chip de parlamentarii secundei. Cine îi poate opri? Poate poporul, dar PSD-ul a anuntat deja că nu se lasă şi îi dă înainte cu suspendarea. Până e pus Băsescu în drepturi aşa zis constituţionale, noua majoritate schimbă toate legile. Şi transformă preşedintele în marionetă.
Ce nu pot întelege unii cetăţeni e faptul că nu avem nevoie de nici o tiranie, ci de un echilibru între cele patru forţe instituţionale: Presedinţie, Parlament, Guvern, Presă. Nu avem nevoie de dictatura uneia dintre acestea. Întrebarea dacă vrem republică prezidenţială, parlametară sau guvernamentală e demagogică şi prostească.
Atâta timp cât nu are cine menţine echilibrul forţelor, se poate instaura tot timpul câte o formă de tiranie. Deocamdată, vedem cum jucătorii de pe teren vor să desfiinţeze arbitrul Băsescu, pe motiv că voia şi el să fie jucător, pentru a putea începe să se bată între ei. E ca pe teritoriul fostei Iugoslavii, unde sârbii, croaţii, bosniacii, albanezii şi macedonenii nu se puteau război în linişte de răul americanilor.
Uneori, orgoliul ia forma ridicolului, cum este cazul deputatului PC Petru Călian, care, uitând că face parte dintr-un partid microscopic, se trezeşte din somn spunând că: "Noi exercităm puterea supremă în stat”.
Parlamentul poate reprezenta o forţă benefică sau malefică. Atunci când membrii legislativului reprezintă interesele poporului, forţa lui e benefică. Când parlamentarii încep să reprezinte doar propriile lor interese, legislativul începe să capete un caracter malefic. Malefic sau benefic, parlamentul nu trebuie să devină în nici un caz “putere supremă”. Nici preşedinţia, nici guvernul, nici presa.
Puterea supremă trebuie lăsată lui Dumnezeu; nici un popor nu poate emite părerea că el l-a trimis, prin vot, acolo, în Ceruri, unde se găseşte dintotdeauna.
Parlamentarii români nu ştiu nici ei cât de mult greşesc considerându-se “forţă supremă în stat”, dar nici de alţii nu ascultă. Trăiesc secunda. Se simt bine în legislativ. Şi-au votat salarii mari. Se doarme bine în Parlament.
E greu să-i convingi pe parlamentari să se dea jos la popor. Nici măcar nu mai ştiu ce e poporul. Îl confundă cu gloata iraţională se înghesuie la mici şi la bere. Nu au înţeles nimic din lecţia Revoluţiei din decembrie 1989, unde masa adunată în piaţă mai mult s-a dispersat. Nu a făcut nici un front comun. Barometrul de opinie, care foloseşte numărul de oameni adunaţi în stradă ca intenţie de vot, e simplu instrument de presă.
“Vocea străzii” nu reprezintă poporul; este doar o reverberaţie a dictaturii cuvântului. Lucrurile pot lua, din punctul acesta de vedere, aspecte hilare, ajungându-se până la situaţia absurdă a întâlnirii electorale dintre Băsescu sau duşmanii acestuia cu românii din Italia sau Spania. Dacă preşedintele Turciei ar face miting electoral la turcii din Bulgaria, am râde de el.
În principiu, Traian Basescu are toate sansele să nu fie demis din funcţie de popor, dar poate fi foarte usor demis de ambiguitatea cuvântului, adusă de la nivel de ipocrizie a cuvântului până aproape de o dictatură a cuvântului. Mediul politic a făcut din român un om sucit aproape genetic.
Dacă s-a ajuns atât de departe încât nu mai ştim nici ce e bine, nici ce e rău, nici cine e cel cinstit, nici cine e hoţ, nici cine spune adevărul sau minte, nici cine e agresorul sau victima, la nivelul unui virtual “Da” sau “Nu” lucrurile sunt cu atât mai complicate şi imprevizibile. Parlamentului nu-i vine deloc greu să demită un presedinte cu o simplă frază.
“Dacă ar fi să rămână preşedintele suspendat Traian Băsescu în functia pe care o are, ce aţi vota: DA sau NU ?” putea fi o altă formă de întrebare pentru cei ce se vor prezenta la referendumul din 19 mai. De aici, poate începe toată tevatura, pentru simplul motiv că fraza e înadins formulată greşit. Traian Băsescu poate fi considerat ca nefiind preşedinte ales, cu drepturi depline, ci preşedinte suspendat, adică fără toate prerogativele functiei la îndemână. Pe de altă parte, este Traian Basescu în functia “pe care o are” sau e Nicolae Văcăroiu în funcţia lui?
Acesta e doar un exemplu de logică incompletă, care poate fi dusă până la absurd. Juridic, aşa cum au tendinta să judece aleşii noştri, cu mintea lor sucită, discuţiile pot fi mult mai ample, interminabile. Ajunge să se găsească o chichiţă şi “pac!” la Curtea Constituţională, formată doar din “oameni aleşi pe criteriul profesionalismului”, care au învăţat şi ei să emita decizii ambigue, pe baza unei Constituţii ambigue.
De frica stăpânilor ei, adică PSD-ul şi “vocea străzii” cu apucături minereşti, securiste sau proletare, Curtea poate emite orice, în funcţie de cum se înclină balanţa.
De morbul “stradalităţii” nu sunt feriţi nici intelectualii, nici făţarnica “societate civilă”. Dacă există câteva zeci de minţi luminate, să nu uităm că marea masă a intelectualilor a rămas tot la nivelul de “oameni ai muncii”.
Exemple de întrebări cu răspuns implicit distorsionabil sunt mii. Depinde de cine le elaborează. Pâinea şi cuţitul rămânând la cei 322 de parlamentari ai coaliţiei antiprezidenţiale, nu puteau pune întrebarea: doriţi ca Traian Băsescu să fie repus în drepturi ca preşedinte al Romaniei?
Să nu ne mirăm dacă preşedintele pierde cu dreptatea în mână. El se poate trezi demis fără a fi. Că o fi îndepărtat de la alte alegeri, că va fi ţinut perpetuu suspendat, tot acolo e. Nici varianta revenirii nu e roz, în condiţiile în care stai şi te uiţi neputincios cum se fură.
PSD-ul, PNL-ul şi ceilalţi sunt interesaţi să dea tot timpul şah la preşedinte, nu să câştige partida. Ambiguitatea cuvintelor menţine o instabilitate stabilă, propice afacerilor subterane. Nimeni nu are interes să se despartă apele şi să părăsească acest Egipt al cuvintelor. Un nou ţinut al politicii româneşti obligă actuala clasa politică să pună mâna pe muncă, lucru considerat trivial.
Atmosfera ceţoasă a climatului politic românesc se repercutează asupra creierului românului. N-a spus nimeni că cetăţeanul cu drept de vot e dobitoc, nici chiar Cargiale, lucru care nu înseamnă că nu este turmentat de o propagandă postcomunistă foarte insidioasă.
Când se găseşte un ziarist, care să emită câteva idei benefice sau să scrie câteva fraze de bun simt, este scurt catalogat ca având vreo şcoală de partid, oricare ar fi acesta. Intervenţile publicistice sunt privite strict personal; ca şi cum totul s-ar raporta la el, cititorul amestecă noţiunile, până la a transforma albul în negru.
Neîntelegând, e foarte uşor să te descarci, considerând “gaşcă de lătrăi” tot ce nu ţine de tine. Sintagma poate fi luată şi în sens pozitiv, deoarece presa e considerată “câinele de pază al democraţiei”, dar nu e luată aşa. Cum există prăpăstii insurmontabile între instituţii şi componentele umane ale acestora, aşa sunt consideraţi şi ziariştii: căţei ai celor care au transformat presa în feudă.
De ce are vocea străzii, totusi, dreptate, numindu-i pe cei care scriu “lătrăi”? Are dreptate, fără să ştie, deoarece democraţia, nefiind consolidată, cei care au o opinie par a lătra că dulaii la lună.
Când ştii că îţi baţi gura de pomană şi totuşi o faci, rolul tău nu mai e informativ, ci educativ. Chiar rolul ziaristilor devine din ce în ce mai educativ. A fost informativ până în momentul în care s-a format un cadru politic-social-cultural-sportiv etc. general, până când publicaţiile şi-au format un public care nu mai e interesat de ceea ce se scrie, ci mai mult de cum se scrie.
Fără Băsescu nu se poate trăi mai bine decât cu el. Fără Băsescu se poate trăi la fel de prost. Aici intervine deruta celor ce aşteaptă ceva de la conducere, a celor care aşteaptă să le pice ceva şi chiar a celor care îşi iau singuri. Graniţa dintre “vocea străzii” şi “vocea poporului” e netă, dar transparentă.
Nu se poate pune problema traiului mai mult sau mai puţin bun. Se pune problema traiului mai mult sau mai puţin prost. Nici măcar nu se pune problema dacă Basescu merită sau nu să ne conducă, atata timp cât nu se întrevede nici o alternativa mai bună.
În confuzia generalizată, creată înadins, imaginaţia poate să-ţi joace feste. Poţi vedea doar conspiraţii, cu oameni plătiţi să poarte bască şi haină de piele. În demagogia generală, e greu să-ţi imaginezi că există oameni cărora să le pese de ţara în care trăiesc. Patetismul e apanajul unor reacţii emoţionale puternice, dar cine să mai creadă că există şi bune intenţii în acest fariseism cvasi-generalizat?
Confuzia e generalizată şi de climatul politic ceţos. Dacă la PSD se mai poate găsi motivaţia faptului că preşedintele ţării stă în faţa tăvălugului care vizează guvernul PNL, în interiorul PD lucrurile sunt mult mai grave. În goana lui după membri de partid, ignorând directive fostului şef, PD-ul a înscris grămezi de fugari de la social-democraţi. Acum, aceştia se întorc la PSD sau sabotează din interior. Îndemnul lor “votaţi DA pentru preşedinte” găseste milioane de naivi. Pericolul nu-l reprezintă cei din diasporă, împinşi de nevoi să gândească, ci aceia care au rămas în ţară, cu creierul plutind în alcool sau grăsime.
PD-ul e plin de PSD-isti, care au scoala convingerii de la om la om si cea a elaborarii mesajului subliminal. Cum poporul roman e unul pozitivist, are tendinta sa spuna DA la orice intrebare. Daca te intalnesti pe strada cu un om si il intrebi ce mai face, el iti raspunde ca “bine”, indiferent cat de rau se simte. Asa si cu DA-ul asta pentru referendum.
Conducerile de partid habar nu au de mesajul subliminal. Nu e neaparat nevoie sa fii prost ca sa te trezesti ca repeti fara sa vrei un mesaj. De aici, pana la gestul involuntar, e doar un pas.
Şi nici aceste lucruri tinand de semantica nu sunt atat de grave, ci acelea tinand de psihanaliza. Cand aude ca parlamentarii vor sa tina presedintele in continua suspendare, prin interpretarea arbitrara a legilor si Constitutiei, cetateanul incepe sa se intrebe daca mai are rost sa mearga sa sustina presedintele. Coalitia anti-Basescu exact pe asta conteaza, pe labilitatea psihica si politica a poporului roman.
Nici măcar nu se pune problema de a gândi singur sau împins de la spate; se pune problema de a gândi. A gândi nu înseamnă a reflecta neapărat realitatea, ci de a avea coeficient de inteligenţa care să-ţi permită să fii intuitiv, adică, pe baza unor date, să ai clarviziune. Datele problemei duc spre concluzia că Traian Băsescu va fi din ce în ce mai decorativ şi chiar mai rău decât atât. Ura sinucigaşe a antibăsecienilor va face ca, la niste viitoare alegeri prezidentiale anticipate, să avem de ales între variante realmente imorale, chintesenţe ale soluţiilor politice actuale.
O minimă onestitate din partea Parlamentului secundei ar fi să ia pildă de la Traian Băsescu, care a demisionat dintr-un legislativ anterior şi s-a pus la dispoziţia Justiţiei. Cei 322 ar putea vota o lege prin care “vocea străzii” să nu mai fie cenzurată de “noul cod rutier”, care o ţine cantonată pe trotuar. Ar putea da măcar o lege care să permită poporului ca, la 500.000 de semnături, să demareze iniţierea procedurii unor alegeri parlamentare anticipate. Oricum, un ONG care să iniţieze o procedură de strângere de semnături nu există. Stângerea de semnături pentru votul uninominal a fost un eşec total pentru Pro Democraţia. Organizaţiile civice române sunt foarte slabe.
Cei care vor acum să eternizeze un provizorat ştiu acest lucru. Ştiu, de asemenea, că nici poporul stors de vlagă nu are forţa să se adune şi procedează exasperant de imprudent, dar să-i ferească Dumnezeu să nu fie aşa!
Pot 322 de parlamentari să se pună la dispoziţia voinţei populare? Asta e întrebarea. În locul existenţei unei proceduri clare de demitere a legislativului, e posibil să ne trezim cu vreo procedură de parlamentarism pe viaţă.
Cum putem salva Parlamentul altfel decât prin vorbe? Dizolvându-l la timp. Dacă mai stăm mult pe gânduri, se discreditează de tot. Membrii acestui parlament nu au nici un interes sa salveze onoarea instituţiei, ci pe ei inşişi. Au strâns destul şi se pot retrage liniştiţi la ţară, dar tot mai bine e în legislativ şi, apoi, vin şi europarlamentarele.
Parlamentul discreditat poate rămâne proştilor ce vor veni după ei, dar, vedeţi, şi aceştia îşi vor plăti locurile mai în faţă şi vor voi să-şi scoată pârleala. Pe banii contribuabilului. Deci, nici o intenţie de salvare a ideii de parlament.

Victort MARTIN

Stimate domnule Liviu Valenas!
Ma numesc Mihut Gheorghe sunt presedintele Asociatiei Comuniunea, si va cer pentru revista Oglinda, a Asociatiei, copyright-ul pentru articolul publicat de dumneavoastra in Revista AGERO. (Convorbire cu Victor Negara). Va multumesc si astept un raspuns cat mai repede la nr. 0723169986.

Am avut deosebita placere sa o cunosc anul trecut pe Doamna Lucia Olariu Nenati, dar am pierdut, din pacate, cartea dansei de vizita. Ma poate cineva ajuta cu adresa dansei de mail sau eventual cu un numar de telefon unde o pot contacta?
Va multumesc anticipat,
Magdalena Hrib

Stimata doamna Gabriela Florea

Va multumesc pentru raspunsul dvs sincer care arata ca asemenea demersuri jurnalistice nu sunt zadarnice. Din nefericire, pentru a afla ce se intampla in orasul Constanta , si in domeniul psihologiei, a trebuit sa cititi un articol publicat tocmai in Germania ( “Psihologia şi societatea românească. Aceasta situatie are multiple semnificatii si cred ca orice alte comentarii sunt de prisos . Din fericire , acest lucru a fost posibil numai datorita spiritului deschis , echilibrat si umanist al revistei Agero promovat cu consecventa de domnul Lucian Hetco.
Spre lectura altor cititori, articolul se gaseste aici:
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Psihologia%20si%20societatea%20romanesca%20de%20Sergiu%20Simion.htm

Cu stima , Sergiu Simion.

Intr-adevar, articolul trateaza o tema deosebit de acuta in scoala romaneasca de azi, atat la nivel preuniversitar, cat si la cel universitar. Dar profesorii din invatamantul preuniversitar sunt mult mai constienti de aceasta problema, decat sunt cei din invatamantul “superior”, si eu sint de multe ori tentat sa folosesc ghilimelele atunci cand ma refer la invatamantul de stat romanesc sub forma universitatilor, inca “forma fara fond” atata timp cat nu sunt orientate spre crearea de “competente” pentru piata muncii. Problema pusa in articol este perena, iar noi sintem inca, sub aspectul aculturatiei necesare, o “cultura tinara”. Pentru cultura occidentala scolastica, aceeasi problema consta probabil in dificultatea racordarii unui Quadrivium la Trivium. Prin Trivium in scoala romaneasca de acum trebuie sa intelegem “Arta construirii discursului”, cu Gramatica, Retorica si Dialectica. Dar ma intreb cati dintre profesorii universitari de acum care predau Pedagogia si “metodicile” pentru diverse discipline isi pun asemenea intrebari si inteleg realmente lucrurile acestea necesare unei epistemologii a scolii. Sigur, matematicile de acum intra, --mutatis mutandis--, in categoria moderna ce corespunde vechiului Quadrivium. Pentru ca aici, in Quadrivium, totul este reductibil la un numar finit de arhetipuri culturale esentiale si pentru lumea de azi, arhetipuri mereu rafinate prin ceea ce se cheama “progresul stiintei”. Matematicile ofera si o baza pentru construirea de modele sau “modelizare”. In general vorbind, sunt multe probleme acute pentru scoala de azi peste tot in lume, dar Doamna profesoara transmite foarte bine ideea ca in scoala romaneasca de acum este de o importanta vitala racordarea intre discursivitatea narativa (termenul englezesc fiducial este acela de ‘narrative reasoning’, m-am straduit doar sa propun o echivalare pe romaneste), si predarea bazei pentru modelizarea matematica. Iar pentru invatamantul superior, apare suplimentar problema construirii “discursului de cauzalitate”, care uneste plenar aceasta discursivitate narativa cu modelizarea matematica. Matematicianul Norbert Wiener inventase, cel putin pentru un fragment al “discursului de cauzalitate”, termenul Cibernetica (iar aici puteti vedea si racordarea la tehnica si tehnologie). Ar fi utila crearea unui grup de reflectie romanesc pe aceasta tema, eventual scrierea cat mai rapida a schemei unui proiect care sa fie trimis cabinetului din UE al comisarului Leonard Orban, pentru ca aceasta este o problema lingvistica a carei rezolvare este necesara si pentru succesul programului Lisabona. Inutil sa mai subliniez faptul ca “discursul de cauzalitate” e trebuincios dezvoltarii durabile. Cer Doamnei profesoare permisiunea de a semnala articolul domniei sale si in alte reviste.
Titus Filipas

Vorbind pe alt site al romanilor din Germania, dl. Adrian Constantinescu face o afirmatie cel putin ciudata: reproduc din memorie: in Romania sunt mii de poeti care gasesc o "gaura" si publica in "Agero", ca doar a venit capitalismul si la noi, asa ca dam buzna cu totii sa publicam pe unde apucam. Ca nu avem unde publica in tara si publicam prin strainatate, ca..., dar, iata, mai bine ma intorc acolo unde a spus dansul ce a spus si il voi cita cu ghilimele: "Orice s-ar spune si s-ar gindi, webul administrat de Lucian Hetco ramine pentru cititorii de limba romäna din RFG, Romänia, Republica Moldova si de aiurea un punct de reper al culturii de limba romäna. Desi in ultimul timp cam prea multi "scriitori" (ilustrii necunoscuti) dau tircoale acestui web. Ai la un moment dat impresia ca toti acesti "scriitori" neavind in tarile lor de obirsie unde sa scrie au gasit "gaura" la "Agero-Stuttgart". Dar in fine, nu este treaba mea sa ma bag. Sa scrie fiestecine ce-o vrea. Caci doara nu-i asa: Romänul s-a nascut poiat! 40 de ani a tacut sub comunisti, acum sub capitalisti si-a dat drumul!

Adrian Constantinescu
Düsseldorf"

Este vorba de revista on-line "Romani in Germania", nu ma obosesc sa-i caut nr. de aparitie.Nu stiu cat de "poiat" s-a nascut romanul domnului Constantinescu si cum de a nimerit "gaura" de la "Agero", dar in momentul in care nu da nici un nume, imi vine sa ma cred in plina epoca a "anonimelor" ce erau baza de la care era arestat un om.In alta ordine de idei, chiar daca in "Agero" au aparut doar 2 texte ale mele, si acelea de proza, ma consider lezat si bagat in oala "poiatilor" domniei sale (am publicat vreo 4 carti de poezie), desi daca s-ar informa, dl. Constantinescu ar avea o surpriza in ceea ce ma priveste. Astfel ca: ori nominalizeaza cazurile despre care vorbeste, ori tace. Iar ca sa-i fac placere, voi inceta sa ma mai adresez revistei "Agero" pentru a-mi publica textele. Sunt destule reviste si ziare in Romania (tiparite) la care colaborez inca.
Scuzati de deranj.
Stefan Doru Dancus

salut la tot fratie romani.eu est un %3Caroman%3E din albania si nu am fapte nici una ziue romanesti la shkolle.dece?pen cand u sa putem sa grim romanesti fara skoli?nu kred te mult anka.eu am nvacat de la princie mei sa vorbesc dar nu stiu sa skriu.kumpur cduri si kart romanesti sa nvac mai ghini (bine).in albania ari anka multi romani ce sti romanesti.avem nevoie sa na ajute romania daninte sa ni ngropa limba albanezie si gretie.ku mullt respekt miha.sa treasca romania mare.domnudze sa na ajute.

Nu putea fi mai pregnant infernul decat scriind o carte despre cradinta. Asta a Facut Melania Cuc, autoarea cartii "Isus din podul bisericii".
Cartea, aparuta la Editura "Limes" din Cluj, a beneficiat de un atant spatiu de trecere: Mircea Petean nu publica orice.
Am tinut minte, din volumul sus amintit, atat (ca o ideala concluzie): n-avem voie sa uitam de ultimul sprijin, de Dumnezeu. Cum de se poate ajunge la o astfel de perfecta "punere in scena" a bietei mele concluzii - numai Malania Cuc poate raspunde.
Oricum, nu sunt frapat - autoarea nu e la primul gest de acest fel. Nici nu ma gandesc sa creez, acum, un fel de cronica literara ori recenzie, cum se spune - sunt doar cuvintele si senzatiile unui alt scriitor din aceeasi tabara.
Nu m-am gandit ca-n America mi-ar fi mai bine, atata vreme cât sunt incredintat energiilor altei tări. Pentru a ma putea obisnui cu ideea, a fost nevoie de o armata de oameni care sa-mi bage “gheara-n gat”, sa ma pregateasca, involuntar, pentru confruntarea finala.
Melania Cuc este o finalista intr-o intrecere pe care nu o castiga numai unul, ci toti cei pregatiti pentru podiumul final.
Sa ai pace, Melania,
Stefan Doru Dancus

Ziua bună! Mă numesc Constantin Andrusceac din Chişinău, şi am citit materialul dumneavoastră domnule Hetco. Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră, mai ales că problema Aromânilor mă doare şi pe mine. Da, Aromânii sunt fraţii noştri, deşi ne despart sute de chilometri, iară unii locuiesc chiar în ţări care nu au avut hotar cu România niciodată. Asta însă nu înseamnă că România nu trebuie să se implice în problema lor. În viziunea mea cea mai ameninţată cu asimilarea sunt comunităţile de Aromâni din Grecia, dar şi cei din Albania şi Macedonia, iar o urmare a acestei politici este precum aţi spuso, faptul că unii Armăni se recomandă drept greci sau macedoneni, astfel că prin asta Românimea începe să piardă teren. Deasemenea unii Aromâni nu se mai consideră Români, (am văzut ce scriu pe forumuri aceeaşi Aromâni dorind secesiune), dar spre fericire nu toţi împărtăşesc aceste convingeri.
O parte din vină o are şi România care în 1948 la intervenţia comunistei Ana Paucher a închis şcolile Româneşti din
Balcani care funcţionau de aproape 80 ani, o altă greşeală a fost pasivitatea României pe parcurs care sa mulţumit doar cu congrese a Românilor de pretutindeni, fără însă de a impune guvernele ţărilor balcanice să recunoască drepturile vlahilor ca minoritate naţională.

E anul 2007 şi România mai are o şansă de a demonstra că există Români nu numai în România. Deaceia ar trebui să ne
rugăm şi lui Dumnezeu, pentru succese politice în problema Aromânilor. Eu sunt român din Basarabia şi trebuie să recunosc că a rămâne în afara porţii, este un sentiment amar. La momentul dat sunt în afara României -Basarabenii,Bucovinenii şi Aromânii. Deaceia să dea Dumnezeu ca în curând să ne reunim, însă toţi.

Aş vrea ca în cărţile de Istorie a Românilor să fie mai multă informaţie despre Formaţiunile Statale Sud Dunărene de rând cu cele Nord Dunărene, ca să existe în statele balcanice în regiuni populate de Români presă, televiziune, şcoli, biserici, radiou în dialectele aromân şi dacoromân şi poate aşa se vor perpetua în timp valorile seculare, adesea însoţite de vremuri furtunoase, ale fraţilor noştri Aromâni!

Domnul să călăuzească răsăritul de Soare peste Balcani!

Am citit cu atentie articolele domnului Sergiu Simion si cred ca, in ultima vrema, s-a uitat la prea multe filme S.F. O porcina exaltata ca Ceausescu nu avea nici pregatirea, nici intentia necesare pentru a face din armata romana un combatant puternic pe frontul luptei parapsihologice. Cand spun Romania Libera, spun un ziar de doi bani, care probabil vrea sa faca ceva concurenta "senzationalului" "Diaconescu in direct" de la zerotv, care, din lipsa de idei, fabrica un mit - de altfel inexistent - al lui Ceausescu.
Starea deplorabila a armatei romane pe vremea lui Ceausescu (vezi exploziile in care au murit soldati la minele din Valea Jiului, concentrarile soldatilor lasati la vatra si ridicati cu forta sa culeaga porumbul din marea insula a Brailei, soldatii inregimentati in asa-numita unitate "dilibau", etc.) nu-i pot acorda acestuia un rang de "mare strateg national". Cel care a scris acel articol in "Romania Libera" probabil ca a uitat ca soldatul roman manca varza cu macarone si cartofi deshidratati, mancaruri pline de viermi si de gaze, de o alarmanta lipsa de calorii. Cine nu-si aminteste de soldatul roman sub Ceausescu, culegand porumb sau legume pe tarlalele pe langa care treceau sosele circulate, facand semn cu mana soferilor si aratand cu cealalta mana spre stomacul gol? Cine nu-si aminteste de scheunaturile jalnice ale grenicerului roman care tipa imediat ce ajungeau sa faca paza la scara unei nave in portul Constanta?, "Chief Cook".
Isi aduce aminte cineva de navele care veneau din Filipine si marinarilor carora soldatul roman le vindea caini vagabonzi pentru cinci pachete de Marlboro? Cine isi aminteste de granicerul de la granita cu Ungaria, care striga omologului sau: "Ragogumy von?" sau "Sivor von?"? Cine isi mai aduce aminte de soldatul roman care la scara cargoului turcesc astepta sa-si rezolve micile afaceri cu blugi, ceasuri electronice si adidasi?
Poate isi amintesc containformatiile portuare, Navrom sau Navlomar, care isi primeau peschesul de la umilii purtatori de pistoale mitraliere cu pat de lemn (in timp ce soldatul chinez avea pistol mitraliera cu paturi rabatabile). Cu siguranta acel ziarist nu si-a amintit de tragi-comica existenta a racanului roman din vremea "epocii de aur". Si mai vorbin de arme psihologice?!!! Il mai facem pe Ceausescu strateg de talie internationala?
Acum stim ca si-a adus experti militari din Rusia, China sau Arabia. Cum ar fi putut, in obtuzitatea lui, Ceausescu sa-si imagineze posibilitatile de lupta ale poporului roman?
Dupa revolutie, Pavel Corut a vorbit despre o elita a armatei romane, care exista doar in inchipuirile lui de scriitor de romane fantezist-politiste de duzina.
Ce ar mai fi de adaugat? Diaspora nu merita sa-ti obosesti ochii pentru a citi elucubratii scrise de gazetari dornici de senzational. Va dau un sfat: consultati paginile literare ale site-ului. Veti fi mult mai castigati.

Proza Teodorei Galatean mi-a atras atentia prin puritatea limbajului. Departe de a fi o urmasa a Hortensiei Papadat-Bengescu, stilul ei ne reaminteste totusi ciudata linie evolutiva a romancierei sus-pomenite. Biografia omului simplu este doar un pretext pentru ca autoare sa-si poata dezvolta, de fapt, tematica pe care urmareste sa o ofere cititorului.
Faptul ca autoare aspune ca "de atunci n-am mai facut gogosi" face o indubitabila trimitere catre despartirea de o copilarie abrupta si care, consider eu, o face inapta sa-si aminteasca cu drag efervescenta lume in care era copil. Registrul agresiv in care abordeaza o tematica atat de diversificata in operele altor autori ne poate trimite in fata unei oglinzi in care, vazandu-ne maturi si absconsi, ne vine sa ne dam palme.
In aceeasi ordine de idei - nici eu nu mai fac frisca de la zece ani, de cand am stricat smantana comunista a mamei cu care urma sa ne faca o ciorba comunista de urzici. De atunci urasc frisca si urzicile si - de cate ori intalnesc ceva care sa-mi aminteasca de asta - devin impulsiv, impersonal si renuntativ.
Proza Teodorei este, pentru mine, si atragatoare, si suparatoare. Personal, o suspectez de faptul de a-mi fi spionat copilaria. Pacat ca nu scriu si eu, si astfel nu-i pot raspunde cu aceeasi moneda: o proza scurta.

Incet-incet, din Bussines man, devin critic literar. Nu pot sa parcurg paginile acestui site fara sa ma opresc cu admiratie nedisimulata asupra versurilor poetei Brenda Stress. Daca as avea o editura as pune-o pe primul loc in plan editorial si, cu siguranta, as avea un succes de casa. Inconfundabile si pline de o solitara, romantica angoasa existentiala, versurile Brendei Stress induc cititorului imaginea unei lumi intr-un declin dramatic. Ea trebuie citita intai, si apoi, pregatit de versuri, sa cobori in strada plina de hoti, mincinosi, trisori si mahalagii cu masini de lux la scara, sa-i prinzi de toalele lor scumpe si sa-i tarasti pana la prima gura de metrou, sa vada aurolacii si cersetorii: aceasta este creatia lor. Pe urma sa-i duci in spitalele pline de mizerie morala si in azilele de batrani ticsite de uitarea ce se asterne ca un praf fin peste un cadavru uitat intr-un loc unde nici corbul lui Edgar Allan Poe nu croncane.
Vrei imaginea unei lumi in descompunere? Nu-ti trebuie filmele moderne hollywoodiene. Citeste Brenda Stress.

"DOAMNE, nu mai ajung sa-i imbratisez copacii,/sa-i beau izvoarele de speranta/sa-i sarut frunzele de smarald, /rugina si aur."
Asa scrie Adela-Adriana Moscu.
Nu ma mai satur sa parcurg paginile literare ale acestui site. Iata ca Romania asta este si acolo... Atmosfera intima creata de sublima alaturare a versurilor acestei poete ne duce cu gandul la incredibilele anotimpuri ale copilarie, pe care aici, in acest Bucuresti mitraliat zilnic de praf si obscenitati aproape ca le-am uitat. Stand in fata calculatorului zi de zi ma simt precum aceasta poeta, departe de natura, izolat intre buildingurile parvenitilor Romaniei si intr-un fel aruncat la gunoiul societatii moderne, indelung mediatizate doar pentru a obtine niste fonduri in plus de la comunitatea europeana. Tristetea poetei a devenit si tristetea mea. Am in fata revista "Bussines Magazin" si acest site pe care l-am descoperit recent. Poeta imi spune ce sa aleg: aleg poemele acesteia. Le citesc, le recitesc, sunt transportat brusc in Muntii Rodnei si uit de viitor. Recunoasteti fiecare, din cei care cititi versurile Adelei, ca va confundati cu ele.

Ce bine ca am scapat in sfarsit de monstrii sacri, de nume grele cu burti mari care golesc cramele storcandu-si creierii sa scrie o poezie adevarata!
Cand am citit prima data poemele autoarei Monica Ilas am avut o reactie de respingere: parca auzeam ceva din Paunescu.
La a doua citire insa am avut revelatia: registrul grav si abrupt pe care-l sesizasem si care mi-a creat o stare de disconfort era dublat de o sensibilitate aparte. Nu credeam sa existe cineva care sa-l detroneze pe "marele Paunescu". Iata, am exemplul care confirma regula - MONICA ILAS.
Nu voi spune ca versurile acesteia sunt mai bune decat ale barzilor momentului - voi spune ca ele chiar sunt mai bune. Iata poemul "Cina cea de taina":

Cina cea de taina

O sonata de lumina...
Valul pe nisipul stins.
Taina. Versul si la cina
suna-argintii un invins.

O sonata. Trei cuvinte
curg de sus in jos arzand
si in gerul lor fierbinte
se incheaga tristul gand:

sa iti duci prin lume crucea
de silabe si de vant
si sa nu treci de rascrucea
dinspre mare spre cuvant!

Nici urma de delir fonetic intalnit la tot pasul prin literatura romana moderna! Nici urma de idee dezvoltata pe parcursul a o suta de strofe! Nici urma de infatuare grosolana gen Emil Brumaru! Nici urma de sechele ramase in urma trudirii sub severitatea unui presupus maestru!
Prin aceasta poeta, poezia cu rima se reconfigureaza - alte dimensiuni, alt parfum.
MUltumesc, Monica!

Nu-mi puteam imagina ca o minte atat de frageda poate emite ata de crude verdicte morale pentru zapacitii ce am devenit cu totii la inceputul acestui mileniu. Cat de benefic ar fi pentru societate ca in loc de arme si droguri sa se faca trafic la colt de strada cu versurile acestei impresionante poete! Cat de bine ar fi ca aceste poeme sa infiga sabia valorii in prea ascultatele texte de doi bani ale muzicii moderne si poeziei cantate gen hip-hop sau manele ce rasuna in orice masina cumparata pe bani grei din sudoarea unui popor bleg!
In linistea garsonierei mele dintr-un bloc, evident, gri, citesc si recitesc versurile poetei Lory Cristea. Iata o mostra din sensibilitatea cu care aceasta adevarata continuatoare a liricii Anei Blandiana isi descarca supletea lingvistica:
"eu sunt supusul nesupus
nu-ţi merit luntrea Doamne/nici bunătatea de-a mă scoate la liman/m-am închinat apusurilor roşii/şi-n zorii cine stie câtor toamne/am alungat cocoşii/sau am zâmbit în timpul slujbei/când se dădea citire/din Ioan//am blestemat/şi piatra din cale s-a ferit/când încercam cu mâna/vulcanul de-i în clocot/am râs bogat şi-adesea/de Tine si de mine/cu limba vreunui clopot/atunci în săptămâna/când spinul sângera."

"REÎNTÂLNIRE
Iarna pasiunii noastre se aşterne/Pe pleapele-mi mature, ca un fard,/Înceţoşat ţi-e chipul de iubire./Nu se cunoaşte c-a trecut un veac."
Daca as fi avut inspiratia acestei doamne, as fi cucerit toate femeile din lume. Desi la prima vedere poemele Mihaelei Babusanu-Amalanci par neincheiate, ele reprezinta fiecare vers cate un diamant ce-ti incanta sufletul. In intalnirile mele cu putinii prieteni care mi-au mai ramas, voi cita cu placere din poemele acestei poete care mi-a atras atentia ca pe lume nu trebuie sa ne uitam numai la mizeria morala care zace pe strazi, ci si la o floare care infloreste, un porumbel ce-ti vine la geam sau un vers care se scrie.

Desi la prima vedere poemele Simonei Anomis par ermetice, ele respira, inducand cititorului avizat o stare de neliniste metafizica. Fiind un novice in ceea ce priveste evolutia literaturii, indraznesc totusi sa propun celor ce citesc aceste randuri o parere a unui om care, dupa ani si ani de munca, a reusit, iata, sa patrunda in universul fabulos al bibliotecilor (chiar online).
"Metroul ne surzeşte,/Luminile ne orbesc,/Ne răpesc minţile,/Suntem singuri în furnicar./Ne ia valul,/Ne îngroapă disperarea,/Ne lovesc coatele societăţii/Moderne." - iata un pasaj sugestiv din poezia acestei autoare. Desi prima data versurile te resping, vorbindu-ti despre ceea ce cunosti si traiesti zi de zi, la o privire atenta si insistenta ele te imbratiseaza si te corup, trimitandu-te in lumea magica a cuvintelor bine randuite.
Voi reveni pe masura ce voi gasi in revista Agero si alte poeme ale acestei minunate randuitoare da cuvinte.

in urma cu doua saptamani ma aflam in casa unui bun prieten din Maramures. in vasta biblioteca a acestuia am descoperit pentru prima data, cartea "ISUS DIN PODUL BISERICII" si astfel am aflat de scriitoarea melania cuc. Fiind un impatimit al literaturii de buna calitate, bunul meu prieten, mi-a recomandat revista online AGERO, unde aveam sa descopar mai multe despre aceasta autoare. recunosc sincer ca nu sunt un cititor asiduu de literatura moderna, dar, cartea doamnei Melania, m-a linistit sufleteste. de atunci, de cate ori grijile cotidiene ma apasa, recurg la cea mai simpla metoda de alinare: recitesc fragmente din opera acestei autoare, fara de care, literatura romana ar fi mai saraca. "Am revenit în biserica goală, m-am închinat sau nu m-am închinat la icoane, - am urcat treaptă cu treaptă scara şubredă şi m-am aşezat iar,de data aceea cu furie oarbă, să bat colbul din podul bisericii noastre creştine. Măturam, adunam gunoaie biodegradabile de pe actele de identitate ale unei civilizaţii anterioare naylonului, care ne sufocă ziua de astăzi." - sa suna unul din fragmentele care ma elibereaza de era coca cola si made in Microsoft.
recomand calduros cartile doamnei Melania Cuc, atat iubitorilor de literatura, cat si celor din generatia "naylonului" ahtiati dupa valori materiale, masini telefoane mobile si prescurtari de cuvinte gen messenger.
multumesc stimata doamna Melania, pentru rara bucurie prilejuita de lectura cartii Dvs.
Cu stima,
Calin Calin

Personal, sunt stupefiat de acuratetea cu care autorul Stefan Doru Dancus descrie o fascinanta poveste de dragoste. Intamplator, am putut sa citesc doua din cartile aparute in Romania si astept nerabdator aparitia pe piata a cartii din care am avut deosebita placere de a citi aceste fragmente publicate de revista dvs.
In alta ordine de idei, apreciez naturaletea expresiilor carora autorul le da o stralucire lingvistica atat de rar sesizata in literatura romana moderna. Daca ar fi sa citam numai:
"Înverşunarea mea nu cunoaşte margini. Mă mistui în calmul, bunătatea şi blândeţea pe care le-am obţinut cu mari sacrificii. Mi-e silă de generozitatea cu care îmi ajut specia, mi-e silă de cuvintele pe care astăzi le scriu în limba română - n-am alta la dispoziţie. Nu cred în democraţie. Nu cred în valorile consacrate şi-n importanţa Americii, doamna asta bătrână, ţâfnoasă şi cu tabieturi, ce corupe minori şi minore pentru a-şi satisface plăcerile mizerabile – cineva să mă facă fericită! strigă ca nebuna, crăcănată pe uscatul unei bune suprafeţe a globului pământesc.", si ar fi suficient pentru a ne da seama ca un suflu nou si puternic bate prin operele sofisticate si greoaie ale unor pretinsi mari scriitori romani contemporani.
Recomand calduros scrierile lui Stefan Doru Dancus oricarui cititor pasionat de literatura.
Cu stima,
Calin Calin

Ultimul congres PNL
La recentul congres PNL, vorbesc despre acel PNL avându - l ca reprezentant de vârf în Parlamentul României pe liderul Camerei, domnul Bogdan Olteanu, au fost repetate frecvent două slogane : “Statul să intervină cât mai puţin în economie!”, şi “Votul uninominal!” sau, alternativ, „Candidatura uninominală!”.

Să le analizăm semnificaţiile.

Economia de piaţă liberă este de obicei un alt nume, de unii considerat a fi mai edulcorat, pentru capitalism. Economia de piaţă liberă este numai o abstracţiune idealizată. În realitate nu există vreo economie naţională capitalistă care să arate integral idealul pieţei libere, aşa cum a fost el teoretizat de către economiştii principiului ‘laissez faire’.

Critici avizaţi ai conceptului ‘laissez faire’ văd conceptul de ‘piaţă liberă’ fie ca pe un ideal fără practicalitate, fie ca pe un instrument retoric subtil. Care pune sloganele de libertate şi de antiprotecţionism în serviciul intereselor absolute, fixe, lipsite de contingenţă (adică fără “doar şi poate”) ale celor bogaţi. Permiţându - le astfel să desfiinţeze legile care apără dreptul la o viaţă decentă a celor săraci şi defavorizaţi, mulţi dintre ei nişte truditori, sau foşti truditori în sens tradiţional.

Logicianul american Noam Chomsky declara într- un mod explicit : “Cei bogaţi folosesc retorica economiei de piaţă liberă pentru a justifica impunerea unor riscuri economice tot mai mari oamenilor cu venituri reduse, pe care îi trimit să îşi achiziţioneze de pe piaţă bunuri de consum în limitele stricte ale veniturilor lor, în vreme ce păturile bogate sunt de facto protejate de rigorile economiei de piaţă liberă prin toate avantajele politice şi economice pe care le îngăduie poziţia lor.”

Încă mai condensat, Noam Chomsky ne mai spune : “Piaţa liberă înseamnă un socialism perfect reuşit numai pentru cei bogaţi – săracii să meargă la piaţă şi să îşi cumpere doar atât cât îşi pot permite, iar statul să îi protejeze plenar doar pe cei puţini şi bogaţi.” ("The free market is socialism for the rich—[free] markets for the poor and state protection for the rich.")

Acesta este de fapt sensul lozincii plenar acceptate de congresmenii partidului PNL : “Statul să intervină cât mai puţin!”. Lozinca se traduce prin : “Statul să intervină pentru cât mai puţini!”.

Apoi, cum bine observase ziaristul Cătălin Avramescu de la Cotidianul, ultimul congres PNL s- a remarcat poate în primul rând prin absenţa totală a dezbaterilor ideologice. Dacă nu citeai sigla PNL dezvoltată explicit în formula „Partidul Naţional Liberal”, pur şi simplu nu realizai despre ce fel de partid este vorba, analizând conţinutul fad (în sens ideologic) al luărilor de cuvânt la tribună. Iar atunci când liderul partidului european liberal, invitat la congres, a spus că PNL a început ca partid fiind inspirat de textele lui John Locke şi Adam Smith, nimeni din sală, ori din prezidiu, nu aduce corecţii. În realitate, aşa cum bine arătase Dan Amedeo Lăzărescu, „Partida naţională”, vechiul nume al PNL, începea ideologic inspirându - se nu din textele englezeşti, ci din textele franţuzeşti ale lui Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy.

Partidele cu ideologie clar formulată trebuie să participe cu candidaţi pe liste în alegeri, pur şi simplu pentru că nu toţi candidaţii buni pot să fie simultan şi buni doctrinari.

Acest cel mai recent partid PNL, care de fapt nu are o ideologie, se bazează mai mult, --chiar foarte mult, am putea zice--, pe carisma personală a unor candidaţi legaţi exclusiv prin interese de grup, nu orbitând în jurul unei ideologii puternice şi atractive. Aşa se poate explica şi clamarea insistentă, aproape exasperantă pentru că nu era motivată ideologic, a lozincii: “Votul uninominal!”.

Titus Filipas

Va salut cu drag si bine v-am gasit,
ma numesc Radu Bighiu si sunt initiatorul a doua proiecte foarte dragi mie "Portalul Romanilor din Austria" - www.ro-at.org %26 "Radio WEBcast Media" - http://radio.webcast.ro/ (RWM este primul web radio interactiv din romania unde puteti asculta cea mai buna muzica romaneasca din 1800 si pana astazi, acest radio o sa va surprinda cu siguranta in mod placut ...George Enescu, Maria Tanase, Luigi Ionescu, Mircea Vintila, Parazitii...).

As dori foarte mult sa pot intra in legatura cu doamna Julia Maria Cristea si sa va cer permisiunea de a prelua articolele cu privire la Austria din agero-stuttgart.de in ro-at.org.

Ii rog pe toti cei interesati in a-mi furnza informatii sau surse de informare cu privire la Austria sa ma contacteze prin e-mail sau telefonic la nr: +43-676.927.3.927

Cu deosebit respect si consideratie,
Radu BIGHIU

Domnule Nick Istrate,

Impartasesc intrutotul cele relatate de Dvs cu privire la RAPORTUL TISMANEANU si SITUATIA BASSARABIEI SI BUCOVINEI.
Nu inteleg totusi un lucru: de ce-l numiti pe regele Carol al II-lea un "degenerat"? In perioada guvernarii lui a facut si lucruri rele (vazute din punctul de vedere de azi) DAR A FACUT SI FOARTE MULTE LUCRURI BUNE!.
Credeti ca el si numai el este vinovat de ciuntirile teritoriale ale Romaniei din 1940? NICI VORBA! Daca s-ar fi impotrivit cu armele (atit in cazul Basarabia-Bucovina cit si-n cazul Ardealul de Nord) Romania patea ce a patit Jugoslavia. Ocupata, farimitata, eventual razboi civil, etc, etc.

Adrian Constantinescu
RFGermania

E-Mail: @ const46@yahoo.de

Fragmentul publicat in "Agero" de Melania Cuc (din romanul "Lapis Lazuli") m-a trimis cu gandul imediat la "Frumoasa Spria", o carte pe care am citit-o in copilarie. O impletire de realitate si legenda care in Romania, mai mult decat in alte tari, ar trebui activata si luata drept un criteriu valoric al salvarii fiintei neamului.
Am intrat in Europa. Daca nu vom fi atenti la cultura pe care o livram acesteia, vom sfarsi asfixiati de popoare mai convingatoare din punct de vedere istoric. Dine l-a citit pe Karl May poate sesiza diferenta. Nu vom putea merge mereu cu Ion Creanga, Slavici si Eminescu la intalnirea cu alte culturi.
Ii doresc Melaniei Cuc sa aduca "Legendele Olimpului" in Romania de azi.
Pavel Corut a facut o tentativa si a esuat lamentabil in povesti de adormit copiii. Nu mai e necesar sa spun ca astept intreg volumul acestei autoare. Carti ca cea sus pomenita ma revitalizeaza. Ma fac sa nu-mi para rau ca n-am plecat si eu, ca alti autori talentati din Romania, la spalat WC-urile Occidentului. Am avut si motiv, ce sa ascund: am nadajduit ca pana la urma se va alege graul de neghina. Fragmentul cartii Melaniei Cuc mi-a demonstrat ca n-am sperat in zadar.
Cu stima,
Stefan Doru Dancus

Draga Domnule Hetco,
Pasim pragul unui nou An, un nou inceput, noi sperante de realizari si bucurii. Va multumesc pentru tot ceea faceti cu dragoste, cu sacrificiu, cu abnegatie, dandu-ne ceea ce este mai pretios in viata unui om - TIMPUL dumneavoastra, pentru ca romanii de pretutindeni sa se reuneasca, cel putin virtual, prin intermediul paginilor revistei Agero. Ati strans intr-o singura matca "paraiasele" care curgeau stingher in diferitele parti ale lumii, reusind sa faceti un adevarat "fluviu" care reprezinta spiritualitatea romaneasca - cei ramasi in tara strabuna si mai ales, cei plecati pe drumurile pribegiei, alcatuind "cea de a Doua Romanie.Mai ales acestora le-ati oferit "un loc de suflet", o bucatica din "pamantul tarii" pe care atingandu-l, primesc asemenea eroului mitic, noi puteri.
Pentru tot ceea ce faceti, pentru ceea ce ne daruiti, din prea plinul dumneavoastra sufletesc, Va multumesc.
Si va doresc multa sanatate si viata lunga, sa duceti mai departe, munca de Sisif, pusa in slujba unui nobil ideal, spre bucuria si recunostinta miilor de cititori de pe toate cele cinci continente..
La multi, rodnici, fericiti si impliniti ani !
Julia Maria Cristea (Christea) -Viena

Raportul Comisiei conduse de Dl-ui Tismaneanu desi nu este perfect, totusi este un inceput bun. Si mai este bun pentru-ca dl. Tismaneanu stie multe lucruri despre comunism din sursa de rangul I: tatal lui si multele lui rude care au fost implicate in mod direct in desfasurarea comunismului in Romania.In ceea ce priveste teritoriile Romanesti, Basarabia si Nordul Bucovinei , ele au fost cedate pur si simplu in urma ultimatumului sovietic. Comunistii romani nu au avut nici-o implicatie in cedarea acestor teritorii. Sant documentele celui de al 2lea rzboi mondial in care se arata ca Germania nu vroia ca Romania sa intre in Razboi(deoarece ii periclita aprovizionarea cu produse agricole si petrol).Ribentrop, ministrul de externe german s-a opus printr-o scrisoare trimisa lui Molotov anexarii teritoriilo romanesti, insa Molotov nici nu a vrut sa auda. Atunci , Ribentrop a spus ca daca totusi sovieticii anexeaza teritoriile, cel putin sa despagubeasca pe romani prin returnarea tezaurului romanesc gazduit de rusi in preajma primului razboi mondial. Molotov a raspuns ca nu este cazul deoarece tezaurul romanesc este un fel de recompensa pentru faptul ca Romania a ocupat Basarabia timp de 20 de ani(desi Basarabia s-a unit cu Romania printr-un act legal). A doua zi Ribentrop a trimis reprezentantului Germaniei la Bucuresi o telegrama in care ii sfatuiau pe Romani sa cedeze teritoriile cerute de rusi. Iar romanii printr-un act de lasitate au parasit pur si simplu teritoriile romanesti fara sa traga un foc de arma. Si cine credeti ca a fost pentru cedare? Urmatorii: Argentoianu, Balif,Victor Iamandi,Giugurtu, Cristu,Cancicov,Slavesu,Ralea, G-ral Ilcus, Giurescu, Bentoiu, Portocala, Ghelmegeanu, Mitita Constantinescu, Andrei, Macovei, Tataresu,Urdareanu si bineinteles degeneratul de Carol al 2lea. S-au opus : Ciobanu, Silviu Dragomir,Tracau Traian Pop si Dr. Hortolomei. Politica romaneasca a fost dezastruoasa in anii care au urmat : 1. Intrarea lui Antonescu in razboiul contra Rusiei sovietice. 2.Comunismu romanesc de tip bizantin.3.Nedenuntarea pactului Ribentrop-Molotov de catre Iliescu si incheierea tratatului cu Rusia imediat dupa revolutia din 1989.4.Incheierea de catre Costantinescu a tratatului cu Ucraina. Si ute asa stau Romanii dezbinati, si nu au fost in stare sa se lepede de antiromanii din Romania nici pana in ziua de azi.

Articolul domnului Andrei Vartic : “Sacrificarea tismăneană a Basarabiei şi Bucovinei”, ne reaminteşte dureros că raportul ştiinţific Băsescu -Tismăneanu, document oficial al republicii România, consfinţeşte definitiv raptul Basarabiei şi Bucovinei. Acest raport ştiinţific este aplaudat de elitele intelectuale şi de conştiinţă ale României de azi : Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Horia Roman Patapievici şi toată „societatea civilă” aflată sub egida GDS. Asta- i realitatea !
Titus Filipas

Este politiceste corect ceea ce scrie domnul Adrian Constantinescu. Felicitari!
Titus Filipas, locuitor în Global Village

Stimata doamna ROCKHOFF,
Stimata doamna STINGA,
Stimate domnule ROMAN,
Stimate domnule FILIPAS,
Stimate domnule DRAGHICI,
Stimate domnule HETCO,

Desi in acest moment nu sunt prea bine dispus, desi in aceasta clipa vremea de afara (cel putin de aici, din Dusseldorf - RFG unde locuiesc) este insuportabila, desi la aceasta ora nu sunt nici pe departe in cea mai buna forma de a scrie, simt totusi din strafundul inimii si rarunchilor ca trebuie sa va scriu.

Intii si intii voua (sau Dvs), domnilor Draghici si Hetco, cei doi webmasteri, editori ai celor doua situri electronice de limba romana ce apar actualmente in R.F.G. (www.rom2.de, respectiv www.agero-stuttgart.de, apoi Dvs., doamna DANIELA ROCKHOFF din Reutlingen, Dvs. doamna Mihaela Stinga din Hamburg (pina acum vreun an in urma Munchen), Dvs. domnule Viorel Roman de la Bremen, Dvs. domnule Titus Filipas de la Craiova. Dumneavoastra, cei patru din urma sunteti patru corespondenti mai activi ce apareti pe websiturile citate mai sus si pe care am considerat ca e cel mai bine sa le aleg din multimea de corespondenti.

Daca domnul Filipas de la Craiova nu ma cunoaste de loc, ceilalti adresati ma cunosc mai mult sau mai putin bine intrucit si eu sunt un fel de corespondent, mai mult pe situl "rom2.de" decit pe celalalt ("agero-stuttgart.de"), mai mult pe vremuri decit in prezent. Sa ma recomand cit mai pe scurt. Deci, dupa nume se recunoaste de la o posta ca vin din Romania, ca sunt roman "verde" (sau mai bine zis am fost); sunt in virsta de 60 de ani, proaspat pensionat inainte de vreme (65 ani) si de aceea strasnic penalizat la pensia bruta, am o profesie tehnica, am lucrat numai prin fabrici si uzine, deci cu literele si cultura le am mai putin decit poate cel mult cu proletcultura (facind si eu parte oarecum din aceasta clasa), 41 de ani traiti in Romania comunista, 19 ani in Germania capitalista, botezat cu toate apele Dunarii si Rinului. Originar din Bucovina (judetul Suceava), mama de origine nemteasca din Bucovina de Nord ocupata de sovietici, tata din Oltenia (oltean rau cu 24 masele cum se spunea pe vremuri).

De ce simt nevoia sa va scriu? Din mai multe motive pe care le veti vedea mai jos; in principal pentru-ca peste citeva zile se va duce si acest an 2006, si va veni celalalt 2007, si cele doua situri electronice rom2.de si agero-stuttgart.de au deja circa 5 ani (sau poate peste 5 ani) de functionare, si ca orisice obiect care functioneaza (mai ales non-stop ca ele), mai trebuieste din cind in cind de facut cite o reparatie pe ici, pe colo, mai trebuieste unsa cite o rotita pe ici, pe colo, mai trebuieste facuta o revizie pe ici, pe colo. O spun asta in calitate de om care am lucrat cu tehnica, cu masinile, cu uneltele si nu cu pana scirtza - scirtza pe hirtie.

Primul lucru imbucurator este faptul ca numarul siturilor de limba romana din R.F.G. (desi actualmente traim in jur de 600.000 - 650.000 originari romani, deci in mare parte vorbitori de romana) nu s-a inmultit asa cum se asteptase la un moment dat, ci a ramas aproape constant (cu o singura aparitie noua, webul intitulat "mareaunire.com", dar nerelevant si de foarte mica importanta comparativ cu cele doua mai sus aratate). Deci deocamdata, cel putin intr-un viitor apropiat vom avea in continuare tot numai doua situri de limba romana. Si nu va trebui sa pierdem tipul umblind si pe alte zeci de situri. Asa cum se intimpla de exemplu cu presa de limba romana, fie cea din Romania, fie cea din diaspora. Pe vreme comunismului si cretinei dictaturi nu aveai ce citi, nu aveai ce auzi, nu aveai ce vedea. Toti stateau cu urechea lipita de radiourile "Europa Libera - Munchen", "BBC -Londra", "Vocea Americii -Washington" si "Vocea Germaniei -Koeln", toti isi pusesera antene pe acoperis sau in balcon indreptate spre in afara Romaniei (moldovenii spre Chisinau si Kiew, oltenii si muntenii spre Sofia, banatenii spre Beograd si ardelenii spre Budapesta). Acum s-a ajuns la situatia diametral opusa; din cauza inflatiei de ziare, reviste, fie pe hirtie, fie pe net, de posturi de radio, de posturi de TV la care se adauga de circa 9 ani internetul care le depaseste pe toate am ajuns in situatia ca nu mai stii ce sa citesti, ce sa asculti, ce sa vezi. Vedeti, asta strica, extremele: inainte era mult prea putin, acum este mult prea mult.

Al doilea lucru imbucurator este faptul ca aceste doua situri sunt citite de multa lume. Totusi, si aici doresc sa-i atrag atentia domnului Hetco de la agero-stuttgart: cifra avansata de Dvs precum ca "agero-stuttgart.de" ar fi citit de peste 5.000 de oameni pe zi este o cifra aberanta pe care nu o cred in ruptul capului. Chiar daca contorul computerului Dvs arata aceasta cifra, consider ca aceasta cifra reprezinta numarul de accesari, contacte mai mult sau mai putin intimplatoare petrecute in decursul celor 24 ore in uriasa plasa de "www" in care este prins si websitul ce-l conduceti, DAR IN NICI UN CAZ NUMARUL DE CITIRI REALE (de la "a" la "z") a unuia sau altuia dintre articole. Acest lucru se intimpla si cu celalt site condus de domnul Draghici. Caci altfel cum s-ar putea altfel explica faptul ca numarul de comentarii, numarul de discutii pe forumuri pluteste intre aproape nimic si nimic. Pe situl "agero-stuttgart" nu exista rubrici de comentarii, ci numai forum de discutii. Dar foarte rar se poate citi un comentariu serios la vreunul din articolele publicate. In rest, acest forum de discutii a devenit mai mult un fel de anexa a paginii principale. Ce nu mai incape pe pagina principala ("home page" cum se zice) se revarsa peste acest forum de discutii. Domnule Hetco, eu admir prolificitatea domnului Titus Filipas de a scrie, si a scrie, si a scrie fara oprire. Ca si a tuturor celorlalti. Caci prea am fost toti obligati sa ne punem pumnul in gura pe vremea dictaturii si sa tacem. Si acum a venit perioada descatusarii, a defularii interioare. Dar consider ca domnia sa depaseste pe undeva limitele unei normalitati scriind si pe pagina de garda, si pe forumul de discutii, si daca ar mai fi ceva, probabil ca ar scrie si acolo.

Din cite am inteles domnule Hetco, asa precum insasi Dvs prezentati situl ce-l administrati, revista culturala electronica AGERO - Stuttgart (Agero vine de la "Asociatia Germano-Romana") ce apartine asociatiei culturale cu acelasi nume de la Stuttgart, s-a creat initial mai intii si intii pentru legaturile culturale intre romanii de aici, ce traiesc in Germania. Intre timp, dupa 5 ani de functionare, situatia s-a schimbat cu 180 de grade. Romanii (sau ma rog, originarii romani traitori in Germania) au disparut in cvazitotalitate (ce-a mai ramas in ultimul timp: Danila, Barba, Roman si cam atit) in schimb romanii din Romania si cei din Moldova/Basarabia le-au luat locul insutit si inmiit. Pe undeva imi face impresia ca intreaga aceasta masa de scriitori (in cea mai mare parte "ilustri necunoscuti") neavind la locul de bastina unde sa scrie, au gasit gaura la "agero-stuttgart". Ceva de genul: "Haideti frati romani la Agero-Stuttgart c-acolo don Hetco ne publica pe toti!"

Lasind de o parte (hai sa zic) mistocareala domnule Hetco, recunosc ca pina la urma aceasta-i o treaba buna; marea majoritate a articolelor sunt de calitate si ai ce citi, ai ce invata (chiar daca unele sunt scrise de oameni de specialitate in ale literelor folosind o limba savanta, care cel putin pe mine - semiincultul - ma depaseste). Treaba proasta dupa mine este insa altceva: pe de o parte publicati mult prea mult pe unitatea de timp (zi, saptamina) - nici n-ai timp sa citesti, sa aprofundezi, eventual sa comentezi un articol ca si apar altele si altele si peste ele altele. Precum cele ale domnului Filipas. Si ale altora. Iar pe de alta parte se ignora partial sau aproape total principalele evenimente, intimplari, situatii, in fine - numiti-le cum vreti, de care este legata viata nostra de zi cu zi, viata noastra contemporana.

Si acest lucru este valabil (mult mai putin decit la "agero-stuttgart" dar este) si la situl Dvs domnule Draghici - "rom2.de".

S-a scris si se scrie pe "agero-stuttgart" in draci despre ce vrei si ce nu vrei. Dar aproape (ca sa nu zic chiar) NIMIC despre integrarea Romaniei de la 01.01.2007 in Uniunea Europeana, despre impactul socialo-politico-economic ce-l va avea de trecut neamul romanesc, despre experienta noastra, a celor ce traim deja in RFG si in U.E. in legatura cu aceasta Uniune, despre cei doua milioane de romani ce traiesc si muncesc deja, unii legal, foarte multi ilegal in aceasta Uniune, despre cei circa 800.000 de moldoveni/basarabeni care fac acelasi lucru, despre depopularea a zone intregi din Moldova romaneasca si Moldova cealalta, de peste Prut, despre coruptie, despre saracia unora, despre imbogatirea altora peste limitele normale, despre ce va face agricultura, taranul roman dupa intii ianuarie 07 cind agricultura va trebui sa fie schimbata din temelii conform normelor comunitare, despre ce fac si cum o duc romanii din Germania - de exemplu cei mai saraci care traiesc din pensii sau ajutoare de somaj sau ajutoare sociale, despre ce fac copii nostri, viitorul nostru si al omenirii, etc, etc, etc.

Caci aceasta este realitatea vietii. Cultura este buna si o poti savura atunci cind esti cu burta plina. Cind iti chioraie matele de foame, nu-ti mai arde nici de pictori, nici de sculptori, nici de poeti si nici de scriitori. Pe cind traiam in Romania (pina la 1987) imi aduc aminte ca peste tot - in soapta bineinteles - era criticata impunerea de catre partid a realismului socialist. Acum, peste un arc de timp si de ani, realizez ca masura era rea in sinea ei ca fiind o masura coercitiva, ca toate cele luate intr-un sistem dictatorial. Totusi avea si o parte buna. Asa cum si realismul capitalist interbelic - neimpus de nimeni - a fost benefic.

Domnule Filipas; v-ati exprimat intr-un comentariu pe Forumul de discutii a lui Agero ca sunteti complect impotriva lui Adrian Paunescu, a revistei editate de el numita Flacara. Treaba cu Paunescu este insa mult mai complexa. Da, intr-adevar, aducindu-ne aminte de el (azi, in plina libertate si democratie), cum cinta ode familiei dictatoriale iti vine sa dai cu el de pamint. DAR UITAM CU DESAVIRSIRE FAPTUL CA TOT EL, PAUNESCU ADRIAN, in acea perioada neagra a dictaturii si a cultului personalitatii, a fost un stilp pentru tineretul, pentru cultura - asa comunista cum a fost ea a Romaniei. Orisice ai spune dumneata, formatiile si cintaretii folk crescute la Cenaclurile Flacara, cenacluri care durau si cite o zi si-o noapte intreaga si care atrageau zeci de mii de oameni, tineri in special (fara convocator de la partid sau sindicat) nu pot fi sterse de noi, pseudo-democratii si pseudo-culturnicii de moda noua.

Cultura este pentru un popor precum oxigenul pentru viata. Si totusi, realitatea este ca o tara, o natiune, un popor sunt tinute de economie (industria, agricultura, comertul si prestarile de servicii) - deci de partea materiala, si nu de cultura si cu atit mai putin de religie - deci de partea spirituala. Stiu ca ma veti acuza de proletcultism dar realitatea asta-i: muncitorul, taranul, cizmarul, negustorul, etc pot trai fara scriitori, poeti, sculptori si pictori. Si chiar fara popi. Este greu fara hrana sufleteasca dar la o adica, nu-i o tragedie. In schimb poetul, scriitorul, sculptorul, pictorul si popa nu pot trai fara muncitori, tarani, cizmari si negustori. Intrucit chiar daca au hrana sufleteasca, spirituala dar nu au in schimb ce pune in gura, nu au cu ce se incalta si nu au ce imbraca, in citeva zile se duc pe lumea cealalta.
Asa trebuie vazuta realitatea vietii. Caci asta este.

Si cu cele mai sus spuse am ajuns si la domnul Viorel Roman. Domnule profesor-doctor Roman, va cunosc (nu personal, ci prin epistole) de mai bine de zece ani, cu mult inaintea domnilor Hetco si Draghici. V-am apreciat si am laudat intotdeauna activitatea Dvs scriitoriceasca a anilor 70, 80, 90 ai secolului trecut. In biblioteca mea stau la loc de frunte vreo 6 - 7 carti scrise de Dvs. printre care celebra trilogie (scrisa in germana) ROMANIA IN CIMPURILE DE TENSIUNE A MARILOR PUTERI, lucrarea Dvs de doctorat prin care ati reusit sa aratati Germaniei, poporului german realitatile acestei tarisoare romanesti de la marginea continentului asa cum s-au petrecut ele realmente.

Anii au trecut, sunteti profesor doctor, consilier al sfatului academic al Universitatii din Bremen, daca nu ma insel sunteti si o persoana importanta in Partidul Social Democrat (SPD) local, aveti acumulata o experienta universitara de cel putin trei decenii. De aceea ramin uneori stupefiat de interpretarile pe care le dati unor evenimente prin articolele pe care le scrieti. Ati scris pe aceste doua situri (a domnilor Draghici si Hetco) nenumarate articole, pe diverse teme, cu diverse titluri. Unele articole au fost foarte bune, fara nici o posibilitate de a critica ceva. Altele insa abunda in tot felul de intrerpretari religioase - spirituale, pseudo-stiintifice care nu au nici in clin, nici in mineca cu realitatea vietii. Summa-summarum, pe scurt; dupa Dvs toata evolutia istorica se datoreste celor 3 Rome, catolicismului si ortodoxismului, superioritatii bisericii si religiei catolice in sine, inferioritatii bisericii si religiei ortodoxe in sine. Dar nu pomeniti nimic de faptul ca crestinismul mai are inca o ramura, protestantismul care nu are nici in clin si nici in mineca nici cu primul papa (cel de la Roma), nici cu al doilea (cel de la Istanbul - Constantinopolis), nici cu al treilea (cel de la Moscova cum va place Dvs sa spuneti) si a caror popoare sunt si mai dezvoltate decit cele pur catolice (vezi M.Britanie, Olanda, tarile scandinave, Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Estonia). Nu pomeniti nimic de faptul ca tari buddhiste, shintoiste, ca de exemplu in primul rind Japonia (si cu R.P.Chineza, Taiwan si India venind din urma) au o dezvoltare economica mai mare decit 5 tari crestine luate la un loc. Si nu vreti sa pomeniti inca alte si alte realitati.

Ce sa mai inteleg eu, ce sa mai intelegem noi din toata aceasta tevatura pseudo-stiintifica, pseudo-istorica?

In incheiere as dori sa cititi cu seriozitate cele scrise de mine si eventual de adus o rectificare, o regenerare, o reimprospatare a activitatii siturilor pe care le administrati.

De asemeni nu-mi doresc nimic altceva de la Dvs decit un raspuns, mai scurt sau mai lung - cum va tine sufletul si timpul - dar raspuns sa fie despre cite cele aratate. Domnule Draghici dar in special domnule Hetco, doriti sa publicati scrisoarea mea de inima, este OK, nu doriti, este iarasi OK. Cu toate ca am incercat in aceasta scrisoare sa arat mai multa realitate decit in ultimele 5 - 6 articole luate la un loc aparute pe paginile webului Dvs.

Cu multa stima,
Adrian Constantinescu
Duesseldorf

Vatra focului comunist

Mă întrebam sincer, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, de ce a renunţat el la propaganda comunistă ? Ceea ce scriau Octavian Paler şi Corneliu Vadim Tudor, aflaţi în semne opuse ale zodiacului literar, nu intra nicidecum în categoria ideologiei comuniste, cum afirmă savantul american Tesmeneţki – Tismăneanu în Raportul privind dictatura comunistă.

Pe data de 18 decembrie 2006, Traian Băsescu şi Volodea Tismăneanu (din familia Tesmeneţki) au reaprins în şedinţa comună a camerelor Parlamentului focul stins al comunismului în România. Raportul acesta, care va deveni un manual de şcoală obligatoriu pentru studierea comunismului în România, este o capodoperă de propagandă comunistă ! Îmbinarea de minciuni prin omisiune, şi de minciuni prin comisiune, depăşeşte tot ceea ce a scris vreodată Sorin Toma în ziarul Scânteia.

Un exemplu de minciună prin omisiune este absenţa lozincii centrale a ideologiei comuniste: „Libertatea este necesitatea înţeleasă”. Adică libertatea alegerilor noastre individuale, în piaţa Agora, este determinată de înţelegerea necesităţii istorice. O înţelegere care duce inexorabil drumul nostru “spre culmile înalte”. Cred că aceasta este esenţa ideologică a sistemului comunist. De ce nu li se explică aceste chestiuni elevilor României? Manualul de şcoală al lui Băsescu şi Tismăneanu continuă să îi ţină pe copii în totală ignoranţă ideologică. Prin ce diferă capitalismul de comunism ? Prin faptul că în capitalism, libertatea alegerii este condiţionată de etica utilitariană.

Profesorul trebuie să ştie carte, zic eu. Iat - o însă pe doamna profesoară Doina Cornea că s -a transformat, păcat! într o vestală la vatra focului comunist reaprins. Domnia sa consideră "foarte bună" ideea raportului, pe care îl apreciază a fi "un raport ştiinţific"

Titus Filipas

Referitor la „Ambivalenta linistii „ (dupä un articol de Lucian Hetco )



A avea oaza de liniste a sufletului este, cred eu, de fapt a putea sä-ti adjudeci dintre cunoscutele moduri de folosire a energiei universale pe cel potrivit, sä spunem cä in acest caz ar fi cel al linistii personale, atat din punct de vedere al agresivitätii functionale a societätii,cat si din punct de vedere al unei optiuni care( ptr. a fi utilä si eficientä) de fapt va trebui sä –ti marcheze prezentul si viitorul. Cred cä trecutul nu va vrea sä se amestece in aceastä alegere, el fiind doar profesorul ce a reusit sä te aducä in postura de a fi cat mai constient in momentul alegerii unei variante definitive, pentru prezent si viitor.
Linistea, inteleasä doar ca fenomen explicabil prin definitiile acceptate stiintific, fizic sau social,nu este decat linistea „comercialä” oferitä acum tot mai mult de institutii,firme sau alte entitäti economice actuale si care nu vizeazä decat latura exclusiv modernä a unei linisti exclusiv imediate, a unei linisti pur fizice si limitate in timp, proportional cu numärul zilelor de „liniste” cumpärate.
Cred cä problema nu se pune in modul de cui ai reusi aceastä optiune, ptr. a obtine sau intelege „TOTUL”. Cred cä problema se pune in modul de a alege varianta „economicä „ a linistii sau varianta adeväratä, veche si atotexistentä, a linistii esentiale. Poate cä la momentul actual exprimarea acestei linisti esentiale are ca model functional doar mesajele si interpretärile biblice, indiferent de religia practicantä(ortodoxä, musulmanä,catolicä, hindusä, brahmanä, etc.......). Poate cä doar aceastä legäturä sä ne mai tinä intr-un minim contact cu ceea ce existä, träieste , este si nu are nevoie de fapt de noi si de toate realizärile noastre stiintifice.
Insä cred , pentru mine, cä de fapt aceastä optiune ce nu poate fi nici impusä si nici argumentatä economic sau social printr-o „declaratie de adeziune” reprezintä in fapt alegerea”ausfarht-ului” de iesire din conglomeratul social si economic al societätii actuale.
Aceastä alegere nu ti-o impune nici societatea actualä, (ea eventual iti oferä un „orangesanft” de liniste complet evaluabil intr-o unitate de mäsurä economicä) si nici din partea cealaltä, a pästrätorilor si detinätorilor de cäi cätre „linistea esentialä” nu iti vine nici un e-mail. Nu au nevoie de tine , de adeziunea ta, de participarea ta benevolä, fätarnicä, interesatä, sincerä sau miloagä. Ea existä, este si nu iti roagä participarea. Nu iti dä nici cu sutul in fund , dar nici nu te trage de manecä dupä ea.
Fiecäruia i s-a läsat liberul arbitru de a-si alege momentul, kreisverker-ul si hotärarea de a trece prin el. Dar mai ales unde si cand vei vrea sä iesi ! ( De aici cred cä incep de fapt si deosebirile intre natiuni, culturi , dezvoltäri economice ,etc.)
Eu cred cä mi-am ales iesirea optand ptr.rezolvarea economicä a trecerii. Nu am putut si n-am reusit sä renunt la formatia economicä si socialä a optiunii. Poate cä doar copiilor mei sä le fie mai usor, noi pärintii incercand sä le asiguräm un drum mai neted si cat mai obiectiv cätre aceastä imprejurare. Si totusi, alegerea nu poate sä fie decat personalä!
Am amintit anterior cä asimilarea acestor optiuni se traduce cel mai bine prin preceptele si textele biblice. Nu cred cä intamplätor! Modelul lui Isus Hristos nu cred sä fi fost egalat panä in acest moment de o altä persoanä, manifestare economicä sau socialä, produs stiintific echivalent.
Departe de mine gandul de a fii un „ pur sange „ credincios. Mai degrabä sunt adeptul linistii pur fizice, ce trage oleacä cätre”hodina pämanteanä” ,inteleasä normal si la indemana tuturor.
A alege sä mergi pe drumul neumblat iti creeazä nu beneficii, ci mai mult responsabilitäti. Pentru cä intotdeauna o sä fii constient de pasul täu si de faptul cä, chiar dacä le aräti si altora ceea ce ai aflat si dobandit, nu ai nici puterea si nici dreptul de a-i trage dupä tine fortat. Totul trebuie sä fie alegerea pur personalä si singularä a individului.
Metodele gen yoga, meditatii transcedentale, invätäturi budiste sau ortodoxe, ani de liniste in imensitatea invätäturilor din trecut nu fac decat sä-ti netezeascä drumul spre alegerea definitivä. Iti dezväluie o rutä mai putin ocolitoare. In fond, rämane aceeasi optiune primordialä. De a vrea sau a nu vrea sä fii si tu un component al enegiei divine, creatoare ori doar un aspirant la utilizarea imensei energii universale.

M-a bucurat articolul d- voasträ.
Toate cele bune,
Luigi.

Un fragment cutremurator. Autorul nu se sfieste sa dea glas spaimelor noastre cotidiene. De mult n-am mai citit un rechizitoriu atat de aspru adus societatii in care traim. Desi, printre randurile autorului (Stefan Doru Dancus) putem sesiza umbra disperarii si dezamagirii. El stie ca nu va putea schimba lumea, dar asta nu-l impiedica sa scrie pana la capat. Multumim, Stefan Doru Dancus. Cartea exista in librarii?
Stie cineva daca si unde o putem gasi?
Cum am putea sa-l contactam pe autor?
Va multumesc!

Cea mai bună justificare pentru ideea protocronistă
Ştim că în faţa Columnei lui Traian, zăbovea uneori papa Grigore cel Mare, rugându-se pentru iertarea sufletului împăratului. Al cărui sarcofag se mai păstra în soclu. Insistând pe semnificaţia culturală a noii achiziţii făcute pentru imperiul roman prin cucerirea Daciei, ultima voinţă, şi dorinţă, a militarului Traian construieşte două biblioteci. Marcând pe două laturi opuse piaţeta Columnei, un locus al cărţilor, punctul lor ombilical în lumea occidentală. Cred că nu întâmplător, pentru primele tipărituri de excepţie sunt folosite literele înscrise pe soclul Columnei lui Traian, care întruchipau modelul literelor perfecte. Putem afirma că lucrarea post-Gutenberg a civilizaţiei europene adaugă valoare nouă şi pentru epigrafia latină din Dacia Felix a lui Traian, virtualmente quintesenţială în civilizaţia Europei, nu doar pentru civilizaţia românească pe o durată de care „se sparie gândul”. Cred că Marguerite Yourcenar (1903-1987) ne prejudiciază neintenţionat dar profund atunci când prezintă o Dacia Felix vizitată de Hadrian aproape la fel ca tărâmul unei planete fără suflu vital. Citind textele lapidare din Dacia romană, cărturarul August Treboniu Laurian simte posedarea divină, surescitarea entuziasmului intelectual ce îl împinge a scrie „Tentamen Criticum in originem, derivationem et formam linguae Romanae in utraque Dacia vigentis vulgo Valachicae”. Text pe nedrept blamat de Titu Maiorescu. Scrisul românesc în literă latină din secolul XIX demonstrează că a fost construită puntea culturală peste un hiatus, punte în care „Tentamen Criticum” era poate cheia de boltă. Nu este aceasta natura unei Renaşteri ? Iar textele latine în piatra epigrafică din Dacia Felix, scrise deja în litera perfectă a tiparului viitor, nu constituie cea mai bună justificare pentru ideea protocronistă ?
Titus Filipas

Interdicţie asupra lui Z
Campania agresivă orientată în modul cel mai expres împotriva icoanelor creştine ortodoxe din şcoli îmi aminteşte un film : „Z”, al regizorului grec Costas Gavras. „Z” este iniţiala cuvîntului grecesc „Zoe”, însemnînd „Viaţă”. Litera „Z” era interzisă din alfabetul unei ţări, de către o dictatură militară brutală instalată în acea ţară printr -o lovitură de forţă letală. Era interzisă pur şi simplu din cauza faptului că litera „Z” era considerată a fi simbolul Vieţii.

Individul foarte decent care a dezlănţuit toată această campanie de mare succes contra însemnurilor ortodoxe este profesorul de liceu Emil Moise. Acţiunile lui sunt foarte coerente, trebuie să recunoaştem cu obiectivitate acest fapt. Acţiunile lui sunt atîta de coerente, de „organizate”, acesta - i cuvîntul, încît circumstanţa ne îndeamnă să căutăm binomul : “individul şi organizaţia”. Iar organizaţia de sprijinire care se profilează cel mai mult în spatele acestei acţiuni, de eliminare a icoanelor ortodoxe din şcoli, este Liga Pro Europa.

Spuneam că există coerenţă şi organizare în campania profesorului Emil Moise. Domnia sa a studiat foarte bine textele manualelor autorizate de Biserica Ortodoxă Română pentru studierea religiei în şcoli. Or, aceste manuale autorizate de BOR trec sub tăcere perioada iconoclasmului din istoria religiei ortodoxe. Iconoclasmul nu a fost o discontinuitate în religie. Chiar şi sinodul ţinut în Nicaea la anul 787, sinod ce întrerupe iconoclasmul agresiv, interpretează icoanele bisericeşti drept parte a limbajului figurativ, interpretarea sinodului fiind de facto altă soluţie la aceea oferită de iconoclasm la chestiunea privind reprezentarea ontologică, o chestiune de fond.

Icoanele ca parte a limbajului figurativ sunt simboluri oarecum echivalente hieroglifelor. Ce anume comunică icoanele ? La fel cum simbolul „Z” din ficţiunea lui Costas Gavras era interzis prin organizarea dictaturii pentru că semnifica „Viaţa”, icoanele sunt interzise prin lucrarea organizată de Liga Pro Europa, numai pentru că icoanele alungate semnifică religia ortodoxă.

Titus Filipas

Beregata Limbii Române
Să nu ne facem iluzii. Poezia lui Adrian Păunescu nu a însemnat vreodată altceva decât un cuţit bine ascuţit pus pe beregata Limbii Române. Textul „DIMINEŢI CU POEZIA LUI ADRIAN PĂUNESCU”, publicat de domnul conferenţiar universitar Dr. Constantin Mălinaş în revista electronică Agero :
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/DIMINETI%20CU%20POEZIA%20LUI%20ADRIAN%20PAUNESCU%20de%20Malinas.htm,
poate să fie caracterizat cel mai bine de excerptul: „Şi acum îmi este viu în suflet, cum a vuit peste Oradea unda de cântec, care venea de la stadion şi plutea peste tot oraşul. Acolo erau tinerii, copii noştri, iar adulţii ascultau acasă, din balcoane. Se propaga extraordinar cântarea în comun, sub aripile nopţii osianice.”

Căci „aripile nopţii osianice” înseamnă mistificarea perfectă, ‚hoax’ în limba engleză, „farce, blague, canular, fraude, arnaque” în limba franceză, "una broma de mal gusto" în limba spaniolă. Iar să reţii şi să asertezi o valoare culturală imensă mistificării notorii a scoţianului James Macpherson (1736 – 1796) mi se pare o lipsă flagrantă de elementară onestitate intelectuală. Absenţa egregioasă de spirit critic este greu de suportat mai ales acum, când avem atâta nevoie de valorile intelectuale splendid construite de reprezentanţii Iluminismului scoţian. Se poate cita un Panteon de nume ilustre acolo! Apoi, Junimea se afirmă ca far de valori pentru cultura română, doar pentru că urmează programul cărturarului scoţian Thomas Carlyle (1795–1881) de tranziţie de la Iluminismul secolului XVIII cu idealuri liberale, la spiritualitatea dinamică a secolului XIX, ilustrată prin cultura germană.

Sub aripile „nopţii osianice”, poetul Adrian Păunescu ucidea firavele noastre tentative de a crea şi de a face publice fragmentele discursului în limba română. Aţi numărat vreodată câte alte reviste din România a ucis publicarea săptămânală a periodicului Flacăra ?

Ca tînăr refugiat basarabean adus de soartă în Craiova, am încercat să leg un dialog cu „marele bard” de la Bîrca. Am fost întîmpinat numai de tăcerea superioară a lui Adrian Păunescu. Care nu era o tăcere de Sfinx. Este greu să vorbeşti despre iubirea lui Adrian Păunescu faţă de basarabeni. Uciderea lui Ion Aldea Teodorovici şi a Doamnei Doina Aldea Teodorovici ar putea să figureze în literatura de specialitate ca exemplul crimei perfecte.

Titus Filipas

Ultimul bastion al comunismului în România
Caut în textul proiectului din 12 octombrie 2006 al "LEGII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR" o definiţie a cuvântului "Valoare". De ce caut? Pentru că în textul legii se foloseşte frecvent cuvântul "valori":
i.) "valorificarea cunoaşterii prin conferirea unor calificări profesionale competitive pe piaţa muncii", la pagina 2;
ii.) "promovarea valorilor etice şi morale ale societăţii democratice", la pagina 3;
iii.) "transparenţa managementului instituţional prin publicarea de informaţii
privitoare la modul de realizare a principiilor şi valorilor menţionate în acest articol", la pagina 4;
iv.) "transmiterea şi valorificarea cunoaşterii dintr-un domeniu sau mai multe de specialitate", la pagina 9;
v.) "activităţi de promovare la nivel naţional şi internaţional a valorilor profesionale,
culturale şi ştiinţifice ale universităţii", la pagina 17;
vi.) "Principiul egalităţii şanselor educaţionale şi profesionale - are în vedere asigurarea unui sistem care dă dreptul fiecărui student să descopere şi să valorifice la maximum potenţialul de care dispune", la pagina 26;

(Nota noastră:
Această „valorificare” se referă de fapt la „adăugarea de valoare”. Dar chestiunea „adăugării de valoare” îi depăşeşte complet pe autorii proiectului.)

vii.) "Procedura de alocare a creditelor de studii se fundamentează pe analiza şi valorizarea următoarelor tipuri de activităţi academice care devin indicatori pentru cuantificarea cantităţii de muncă intelectuală a unui student la o disciplină de studiu: participarea la activităţi educaţionale de curs, seminar, lucrări practice sau
lucrări de laborator, studiul notelor de curs, studiul după manual sau suport de curs, studiul bibliografiei minimale indicate, documentare suplimentară în bibliotecă, activitate specifică de pregătire pentru seminar sau laborator, realizare de teme, eseuri, referate, traduceri, proiecte, activităţi de practică profesională şi realizarea de rapoarte,
pregătire lucrări de control, pregătirea de prezentări orale, pregătirea examinărilor finale, consultaţii, documentare de teren, documentare pe internet si altele similare.", la pagina 29;

(Nota noastră:
Indicatorul, în acest context, se defineşte numai pe baza conceptului de "Valoare".
În paragraf se mai foloseşte o exprimare intelectualiceşte dubioasă : "cuantificarea cantităţii de muncă intelectuală a unui student la o disciplină de studiu". Să observ aici foarte umil că autorii proiectelor de legi de la M.E. C. depăşesc cu mult limitele acceptate ale principiului parcimoniei. Dar, sincer vorbind, ce importanţă are briciul lui Occam în „magnifica performanţă” de „management instituţional” de la M.E. C. pe vremea cînd ministru este domnul profesor universitar doctor inginer Mihail Hărdău ?)

viii.) "Obiectivele programului de studii se referă la cunoaşterea şi capacităţile cognitive,
la valorile culturale si profesionale, la abilitatile profesionale si la cele de comunicare si
manageriale care sunt esentiale pentru definirea profilului cognitiv si profesional al unei
calificari universitare.", la pagina 31 ;
ix.) "Constructia planului de invatamant trebuie sa respecte statutul stiintific al domeniului în ceea ce priveste componenta teoretica si cea practic – aplicativa pentru respectivul program de studiu si sa o valorizeze pe aceasta din urma în mod corespunzator.", la pagina 31;
x.) "Pentru asigurarea caracterului unitar al procesului de promovare a valorilor si respectarea standardelor de calitate în atestarea titlurilor de profesor universitar si doctor în stiinte se poate constitui Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.", la pagina 53.

Dar termenul "Valoare" nu este definit nicăieri în cadrul amintitului proiect de Lege a învăţămîntului superior. Era absolut necesară, credem noi, o definiţie exactă a "Valorii", pentru că altminteri "valorile" sunt ambigue. Era absolut necesară şi operaţiunea de clarificare semantică numită pe englezeşte 'disambiguation'.

Căutăm în text şi definiţia termenului "Calitate". Nu există asemenea definiţie, deşi în textul legii este folosit frecvent cuvântul "calitate" :
j.) "o calitate cât mai bună a predării şi învaăţării", la pagina 3;
jj.) "cooperarea naţională şi internaţională în domeniul cercetarii şi al învatamântului superior de calitate", la pagina 4;
jjj.) "Institutiile de învatamânt superior pot înfiinta singure sau prin asociere societati comerciale, fundatii sau asociatii, care sa contribuie la cresterea performantelor institutiei respective în realizarea propriei misiuni si sa nu influenteze negativ în nici un fel tematica cercetarii si calitatea predarii sau a învatarii.", la pagina 5;
ju.) "La fiecare trei ani, Ministrul educatiei si cercetarii va prezenta Parlamentului un raport. Acest Raport se bazeaza pe rapoartele de performanta ale institutiilor de învatamânt superior, privind starea sistemului national de învatamânt superior si strategia viitoare de dezvoltare a acestuia în context european si global. Un astfel de raport trebuie sa se refera la toate aspectele care privesc îndeplinirea misiunii institutiei de învatamânt superior, la starea finantarii învatamântului superior, starea calitatii predarii si cercetarii, calitatea învatarii si vietii studentilor, încadrarea cu personal de predare si cercetare cu referire speciala la tinerii universitari. ", la pagina 5;
u.) "O institutie de învatamânt superior acreditata care nu mai îndeplineste cerintele minime ale standardelor de calitate ", la pagina 6;
uj.) "Astfel, institutia de învatamânt superior promoveaza misiunea, dispune de o organizare matriciala si flexibila, asigura criteriile si standardele de calitate ", la pagina 8;
ujj.) "În asigurarea calitatii programelor de studii, inclusiv în evaluarea externa a calitatii,
sunt specificate standarde si indicatori de performanta care privesc calitatea personalului
didactic", la pagina 16;
ujjj.) "formularea de opinii si evaluari cu privire la calitatea activitatilor didactice si de cercetare ", la pagina 22;
jy.) "Institutiile de învatamânt superior trebuie sa asigure pentru organizarea si desfasurarea programelor de studii universitare la distanta realizarea obiectivelor si a criteriilor de calitate printr-o alternare optima a activitatilor prezentiale de predare cu cele de studiu individual, pe baza unor materiale adecvate de învatare si a unui suport tehnologic adecvat ", la pagina 27;
y.) "asigura realizarea cadrului de asigurare a calitatii predarii, învatarii si cercetarii
din institutia de învatamânt superior si stabileste nivelurile de realizare a criteriilor si
standardelor de calitate în termenii standardelor de referinta si ai indicatorilor de performanta corespunzatori". la pagina 41;
yj.) "Pentru exercitarea atributiilor sale, Ministerul Educatiei si Cercetarii constituie registre de experti si se sprijina pe organisme consultative, la nivel national, pentru elaborarea si aplicarea de politici de dezvoltare a învatamântului superior de calitate", la pagina 51;
yjj.) "Pentru asigurarea caracterului unitar al procesului de promovare a valorilor si respectarea standardelor de calitate în atestarea titlurilor de profesor universitar si doctor în stiinte se poate constitui Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.", la pagina 53;
yjjj.) "Ministerul Educatiei si Cercetarii distribuie granturile de studiu pe universitati, în functie de calitatea programelor pe cicluri de studii si de capacitatea institutionala a fiecarei universitati baza rapoartelor ARACIS.", la pagina 57.

Listarea de mai sus nu este exhaustivă, dar considerăm că am enumerat deja un număr imens de incongruenţe conceptuale în proiectul de lege al MEC.

Constatăm că noul proiect, din 12 octombrie 2006, al "LEGII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR", nu oferă definiţia cuvântului "Valoare", dupa cum nu oferă nici definiţia cuvântului "Calitate". Cele două definiţii aparţin cunoaşterii prudenţiale. Legea învăţămîntului comunist din anul 1948 a eliminat în mod sistematic cunoaşterea prudenţială din educaţia românească. Să observăm că nici acest proiect al "LEGII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR" nu se apropie de punctul de basculare pentru eliminarea consecinţelor reformei învăţămîntului din anul 1948. Astfel, ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR" din România este ultimul bastion, intangibil, al comunismului în România.

Titus Filipas

Referitor la uluitoarea propunere a lui A. Păunescu pentru premiul Nobel, vreau să-i amintesc uitucului, originalului autor al propunerii cu pricina că AP a fost pupincuristul de serviciu al lui Ceauşescu, lăudătorul lui şef, un profitor ordinar şi un apropiat al familiei prezidenţiale, omul securiştilor. Aici nu e vorba doar de talent, domnilor, ci şi de biografia unui autor - chiar credeţi că academia suedeză poate face abstracţie de aceste "amănunte" ? O mai fi având AP şi prieteni binevoitori, dispuşi să-i facă propagandă peste tot, dar de data aceasta s-a cam sărit peste nişte limite ale bunului simţ!
Rar mi-a fost dat să citesc o inepţie mai mare!

Foarte pe scurt am frunzarie comentariile si pot sa spun ca subiectele sunt interesante si incitante la tot felul de discutii pentru care astazi sincer nu am foarte mult timp la dispozitie. V/am descoperit de putin timp si cu siguranta in zilele urmatoare va voi citi cu mai multa atentie.
Oricum, pentru mine lucrurile sunt relativ simple, romanul intelept spune ,,dai putere unei persoane, ca sa vezi ce poate sa faca cu ea,, iar altfel spus ,tiganul cand ajunge imparat, prima data isi omoara tatal,deci isi sterge urmele, asa ca nu trebuie sa va mire comportamentul unor persoane, de altfel inteligente si bine asezate social, dar care pentru a/si pastra pozitia ar face orice...
Acolo unde nu este Dumneyeu se alege praful, mai devreme sau mai taryiu, dar totusi Iisus a venit pentru cei pacatosi, deci ceiu care aveti probleme de constiinta mergeti si va spovediti la un calugar va recomand) dupa care mergeti la un psiholog (va recomand terapia pozitiva, sau isihasta).
Dumnezeu sa aibe grija de sufletele noastre si sa ne ierte pe noi pacatosii pentru toate greselile savarsite cu voie sau fara voie.
Cred ca toti avem nevoie de o lege a lustratiei, una adevarata, care sa inceapa cu noi insine, sa ne iertam pe noi si apoi pe ceilalti.
Doamne ajuta!

Am citit scrisoarea de protest si cererea de excludere a D-lui Dan Danilă din Uniunea Scriitorilor din Romania şi doresc prin aceste câteva rânduri sa-mi exprim solidaritatea şi simpatia fata de acest gest sincer si adevarat!
România "culturală" ignoră diaspora şi mai ales pe cei care prin atitudine şi talent nu se prostituează cu politica culturala actuală, condusa în România de aceeaşi mecenari comunişti, care doar si-au schimbat "blana", din roşie comunistăa pe vremea lui Ceauşescu, căruia îi compuneau ode glorifice, in verde acum patriotist-nationalistă, religioasă, etc.
Este o rusine ca în continuare in toate pozitiile cheie, nu numai politice, dar şi culturale sa fie aceeasi tipi corupţi şi falsi intelectuali care îsi pazesc cu gelozie locul, care pe baza unui nepotism bizar, promovează alte figuri triste intelectuale autohtone şi care ignoră total adevaratele talente si manuscrise româneşti, care oriunde ar apărea şi de oricine scrise, ar trebui tratate cu profesionalism cultural. Dar, din pacate, in România actuală, nu exista o atitudine corectă, o atitudine demnă de titlul de intelectual.
Alaturi de Dan Danilă, condamn intelectualitatea romana de laşitate, de tendinţe egoiste înspre parvenire, de lipsă de spirit cu adevărat critic. Din păcate, majoritatea intelectualilor din diasporă se complac şi ei in aceasta penibila situaţie, cu toate că nu sunt siliti de nimeni, da, majoritatea incearcă cu frenezie să linga un blid de resturi cu care ii amăagesc "academicienii" români. Mă intreb, de ce oare nu au aparut până acum zeci de volume de cărti care să-i descrie la adevarata lor valoare pe cei cărora si acum ca şi pe vremea lui Ceauşescu, au profitat de coruptia totalitară a culturii romăne? Aici includ pe poeti ca: Ana Blandiana, Marin Sorescu, Aurel Dragos Munteanu, un oportunist, fost comunist inflacarat si acum "dezident" inflacarat, actualul presedinte al Uniunii Scriitorilor, Mircea Dinescu, care ca pregatire superioara are doar doi ani facuti la renumitul institut comunist "Stefan Gheorghiu, etc., etc.etc. Din contra, multi asa-zisii critici, jurnalisti sau intelectuali din diasporĂ îi ridică pe aceşti, mai sus amintitii in slăvi, cu toate că opera artistică a celor numiti este nici originală, nici fantastică, ci se zbate acolo, în mediocritate. Dar ca orice obiect bine propulsat de o propagandă mass-mediala, o reclamă de multe ori dizgratioasă prin superlativele enunţate, aceste opere sunt "recunoscute" ca cele mai reprezentative şi ca cele mai bune produse ale culturii romaneşti.Păcat, pentru că eu cred ca în acest fel fraudulos, adevaratele talente ale culturii româneşti de pretutindeni se pierd in decepţii şi dezgust.
Dimitrie Grama ( Danemarca)
Noiembrie 2006

Consider ca articolul de mai jos aparut in Romania Libera trebuie sa fie cunoscut si in diaspora :


"Ceausescu visa anihilarea psihiatrica a armatelor adverse
Recrutii-cobai
Trimite unui prieten Tipareste articolul
Joi, 09 Noiembrie 2006 - Un articol de Costel Oprea
http://www.romanialibera.ro/editie/NEW_SITE/index.php
Armata romana a experimentat pe vremea lui Ceausescu diverse substante psihodisleptice pe creierul uman. Scopul era anihilarea inamicului fara sa se traga un glont. Pentru asemenea "lucrari" au fost folositi recruti, dar si persoane care sufereau de diverse boli psihiatrice, multi fara sa fie informati asupra consecintelor utilizarii pe creierul lor a unor asemenea substante. Aceste experimente au fost facute la inceputul anilor '70 la Centrul de Cercetari Militare din cadrul Spitalului Militar, condus de colonelul Dorin Mihailescu. Folosirea oamenilor drept cobai a fost divulgata de un medic psihiatru care a asistat la asemenea experimente.

"Tovarase comandant (n.r. - Alexandru Popescu), subsemnata dr. Stanca A.R. (n.r. - dam doar initialele, la solicitarea acesteia), angajat civil la UM 02433, pe post de cercetator stiintific, la Laboratorul de Probe Functionale din incinta Spitalului Militar, va aduc la cunostinta urmatoarele: Prin luna martie 1973 mi s-a cerut sa ma documentez in legatura cu substantele psihodisleptice. Intre 10.05 ? octombrie 1973 am avut bolnavi cu tulburari nevrotice, internati in majoritatea cazurilor prin selectare de la camera de garda a Spitalului Gheorghe Marinescu (n.r. - actualul Obreja). Am facut doua experimente (iunie si iulie). Dupa al doilea experiment, nimeni nu s-a interesat de observatiile noastre consemnate in caiet. Mi s-a cerut sa intocmesc o foaie de observatie completa cu intreaga simptomatologie psihiatrica. La scurt timp, in 25.12.1974, dupa o serie de discutii contradictorii la raportul de dimineata - in care mi-am reafirmat dezacordul legat de experimentele cu substante psihodisleptice pe recruti, afirmand ca orice experiment trebuie facut doar cu acceptiunea persoanei respective si ca noi nu cunoastem efectele secundare in timp -, tov. colonel Mihailescu a declarat ca foaia de observatie nu este buna, "nu asa am cerut-o eu". Va raportez ca eu imi mentin punctul de vedere si etica medicala ma impiedica sa accept astfel de experimente pe oameni".

"Am vazut cum se transforma omul in animal"

Ca urmare a scrisorii, Stanca A.R. a intrat in conflict cu directorul centrului de cercetari, dr. Dorin Mihailescu, in conditiile in care aceasta a refuzat sa fie parte in experimentarea unor medicamente psihodisleptice. "Am asistat impreuna cu doctorita Coca Muntiu la o asemenea barbarie. Noi eram dincolo de un geam si puteam observa. Am vazut cum se transforma omul in animal. Nu stiu ce substanta i s-a dat. Am primit ordin doar sa observ evolutia unei persoane in urma administrarii unor asemenea substante", ne povesteste sursa citata. La un raport de dimineata din luna martie 1974, doctorul psihiatru si-a expus punctul de vedere refuzand sa mai lucreze in acest domeniu. Au fost prezenti directorul Dorin Mihailescu, psihiatrul Coca Muntiu, psihologul Maria Magureanu si asistentele Dora Bana si Rodica Ghita. Au urmat repercusiunile: "Mihailescu m-a amenintat ca nu-mi mai da salariul. Am fost acuzata de sabotaj. Nu mai aveam voie sa fac nimic. M-a pus sa spal pe jos, am spalat chiar si peretii ca sa castig o paine. Pana la urma am plecat de aici. Am stat sase luni de zile somer".

Scopul experimentelor: anihilarea armatei inamicului

Intreaga aventura a medicului Stanca a inceput in 1971. A ajuns la Spitalul Militar, desi dosarul acesteia nu era tocmai curat, in conditiile in care familia sa facuse disidenta politica. "Mi s-au pus in brate o serie de materiale, articole stiintifice, carti din SUA, Franta. Trebuia sa inmagazinez cunostinte despre substantele psihodisleptice. Apoi sa cunosc cat mai bine aceste substante si sa vad ce se intampla in timp cu individul caruia i se administrau asemenea substante", povesteste Stanca. Toate aceste cercetari erau secrete: "Eu imi notam intr-un caiet toate cercetarile facute in strainatate in acest domeniu. Caietul nu iesea afara. Cand plecam, era inchis intr-un seif, dupa ce era sigilat".
Care era insa scopul acestor cercetari? "Substantele psihodisleptice provoaca efecte psihiatrice asupra omului. In caz de razboi, aceste substante daca sunt pulverizate in randul armatei dusmane, soldatii nu mai sunt in stare sa asculte de ordinele comandantului, sa execute ordinele de lupta, provocandu-se o adevarata debandada".

Razboi psihiatric

Academicianul Mihai Voicu, comandantul Centrului de Cercetari Medicale a Armatei, a recunoscut ca a existat "pe hartie" in vremea lui Ceausescu un proiect de studiu al substantelor psihodisleptice. "Stiu ca era vorba sa se faca asemenea experimente. Se vorbea despre crearea unui sistem de aparare in cazul unui razboi in care se folosesc arme biologice, nucleare, chimice, bacteriologice", a mai spus Voicu. Acesta sustine ca asemenea substante, "care intra in randul drogurilor de abuz", au efecte asupra sistemului nervos central. Academicianul ne-a precizat ca scopul cercetarilor "pe hartie" de la Spitalul Militar aveau in vedere un dublu scop: anihilarea soldatilor care nu mai raspundeau comenzilor ofiterilor, dar si neutralizarea comandantilor care nu mai puteau sa ia decizii. Mihai Voicu afirma ca aceste cercetari nu au fost puse in aplicare, ramanand doar la nivel de intentie.
Dumitru Constantin, fost sef al Psihiatriei de la Spitalul Militar, ne-a declarat ca s-au facut experiente cu substante psihodisleptice, dar pe sobolani. "Ideea era sa se gaseasca antidotul. Sa se distruga o armata fara a se arunca bombe", a precizat Constantin. Totodata, surse autorizate din CNSAS ne-au spus ca "este foarte probabil sa se fi experimentat pe creierul uman" deoarece mai multe persoane s-au plans ca au fost supuse la asemenea tratament."


Sergiu Simion
http://psiholtd.freeservers.com

Opinii despre articolul “Mascarada” al domnului Ion Maldarescu


Confirm, cu tristete, ca punctul de vedere al domnului Ion Maldarescu din articolul “ Mascarada “ , desi oarecum patetic , este corect :

“ Pentru noua metodă de spalare de creier, românii (dar nu numai ei) sunt hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile care, cuplate cu efectul televizorului asupra undelor creierului, fac sa pară infantilă ingeniozitatea celor mai erudiţi psihologi. Ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o altă organizaţie decât o masă de zombie uşor manevrabili? ”

Iar situatia redata mai jos face parte din ceea ce s-ar putea numi strategiile de tip “cenzura deschisa” ( votul e absolut liber …dar mesajul nu poate fi preluat ! ) :

“Un lucru foarte „curios” l-am constatat când am încercat să votez pentru unul din cei zece. Am sunat la numărul de telefon indicat pe ecran şi... surpriză - robotul mi-a comunicat: "Postul telefonic este deranjat temporar". Crezând că eu am greşit, am format numărul de mai multe ori, de fiecare dată, invariabil, primind aceeaşi replică. M-am aşezat în faţa tastelor, dorind să transmit votul la adresa electronică de pe Internet. Ce credeţi? După ce am scris adresa, mi-a apărut anunţul ca pagina este "în revizie". Ce ghinion pe capul meu!?! Mă întreb câţi vor mai fi fost în situaţii similare? Toate acestea se petreceau în vreme ce pe ecranul televizorului, procentele "votanţilor" se modificau cu rapiditate... NO COMMENT!”

Si ca sa punem punctul pe i este bine sa prezentam si un alt caz de manipulare. Articolul de mai jos a aparut in Romania Libera din 24 octombrie 2006 :

“"Traim in cea mai buna Romanie posibila
( 24.10.2006 )

Stiu ca multi dintre dumneavoastra, cititori ai "Romaniei libere", veti fi putin socati de titlu. Daca sunteti deja maturi si trecuti prin istoria comunista, prin cele ale tranzitiei si preaderarii, presupun ca socul se va diminua dramatic. Incerc sa argumentez enuntul din titlu, riscand sa ma criticati, complet legitim, pentru ca incerc sa opun o perspectiva roz, celei standard, negru-gri:
- Traim in cea mai democratica dintre Romanii. La viata politica a Romaniei, macar in calitate de electorat participa oameni din categorii de o diversitate fara precedent. Cea mai "democratica" dintre Constitutiile precedente, cea din 1923, excludea de la vot femeile, adica jumatate din populatia majora. Constitutia comunista nu poate fi luata in serios in economia democratiei: drepturile individuale erau cu totul secundare, pluralism politic nu exista, iar interesul public se construia la comanda partidului unic. Democratizarea se adanceste in varii forme: dezvoltarea societatii civile, implicarea mai larga a cetatenilor in dezbaterea legilor si politicilor publice, democratizarea institutiilor publice, orientarea institutiilor spre: cetatean, contribuabil, consumator, pacient, student etc.
- Traim in cea mai moderna dintre societatile romanesti. Pana in 1946 populatia taraneasca, premodern-patriarhala atingea nivelul de 80%. Profesionalizarea era scazuta, iar clasa de mijloc nu se conturase coerent. Domina o polarizare sociala inalta. In comunism omogenizarea sociala a distrus proprietatea si meritul drept criterii admisibile ale inegalitatii sociale. Poporul unic muncitor avea o populatie taraneasca paupera, traitoare a unui mod de viata traditional, o clasa muncitoare ideologic-conducatoare, nu avea clasa de mijloc propriu-zisa. Polarizarea sociala a fost larg subminata si inlocuita cu traiul, veniturile si consumul normate politic. Actual polarizarea este inca dramatica, dar populatia taraneasca scade sub 45%, satul romanesc se modifica prin muncitorii agricoli emigranti si prin presiunile spre dez-taranire a productiei si proprietatii, impuse de UE. Avem cea mai urbanizata dintre populatiile Romaniei. Clasa de mijloc, la fel ca profesionalizarea tind sa se dezvolte spectaculos in urmatoarea perioada, sub presiunea competitiei si cererii de competente in economia de piata. Se reface treptat legatura intre venituri si merit.
- Traim in cea mai educata dintre Romanii. Avem cea mai educata populatie din intreaga istorie a Romaniei. In interbelic, succesul cel mai mare a fost generalizarea invatamantului primar obligatoriu. In comunism succesul cel mai mare a fost generalizarea invatamantului de 10 clase si cresterea inrolarii populatiei tinere in invatamantul superior pana la nivelul 8-10% dintre absolventii tineri. Actual studiile superioare se generalizeaza. A crescut durata studiilor prin adaugarea si generalizarea studiilor postuniversitare de master si prin cresterea spectaculoasa a cuprinderii in studii doctorale.
- Traim in Romania cu cea mai informata populatie. Explozia mass-media, ca si accesul la informare sunt fara precedent. Aproape 90% din populatie are acces cel putin la programe TV. Datorita pluralismului si diversitatii, a scazut spectaculos gradul de indoctrinare si este facilitat accesul la decizii politice in cunostinta de cauza
- Traim in cea mai accesibila dintre culturi. La fel ca educatia, cultura devine un fenomen de masa, atat ca acces la informare, cat si ca acces la producere. Acest fapt contribuie in perspectiva la inlocuirea formelor elitiste cu cele general-civilizatorii. Generalizarea treptata a accesului la internet scade gradul de "autohtonizare excesiva". Devenim parte a lumii mari. Intram in competitie si colaborare cu oameni din alte culturi si, de ce nu, incepem sa existam pe harta culturilor, fara sa fim obligati sa emigram in societati "vizibile".
- Traim in cea mai buna pozitionare geo-politica posibila. Cel putin pe o perioada previzibila nu ne mai amenita nici fascismul legionar, la fel ca in interbelic, nici comunismul, la fel ca acum 60 de ani. Suntem parte a lumii dezirabile sub scutul protectiv al NATO si, foarte curand, ca parte a Uniunii Europene. Libertatea noastra nu este garantata doar de legile statului, nu este la cheremul guvernantilor proprii, ci depinde si de apartenenta noastra mai larga la lumea occidentala, adica la teritoriul democratiilor liberale.
Cred ca trebuie sa ne asumam o perspectiva generala optimista, sa lasam defetismul si vaicareala de-o parte. Starea de depresie cronica la nivel macro-social nu mai are alt fundament decat pasiunea noastra bolnava pentru victimism. Suntem, la nivel pozitional, in cel mai bun loc cu putinta. De aici incolo incepe constructia critica, asa cum le sta bine unor oameni care intra in etapa cetateniei adulte. Analizam lucid fiecare dintre sistemele de referinta in care ne aflam si mergem mai departe. Democratic, exercitiul cetateniei este inca slab, ca si egalitatea de sanse. Clasa politica are inca prea multi oameni incompetenti sau rau-intentionati in privinta binelui public. Infrastructura de locuire arata adesea ca dupa bombardament sau ca in Evul Mediu. Parte din mass-media este sub o prea accentuata vasalitate economica. Explozia accesului la cultura improasca inca prea mult cu kitsch, pornografie si superficialitate. Educatia este preponderent cantitativista: ne intereseaza prea mult cate diplome dam, cati studenti atragem si prea putin ce stiu ei sa faca dupa ce pleaca din universitati. Ratam nenumarati copii in sistemul de educatie pentru simplul motiv ca au avut nenorocul sa se nasca la tara, in familii sarace sau in comunitati carora integrarea in scoala le pare un pericol. Fiecare in plan individual putem avea necazuri mari sau mici, succese mari sau mici. Important imi pare faptul ca ele incep treptat sa ni se datoreze si noua, nu doar "oranduirii". Am facut un pas urias de la paternalism la autonomie.

Mihaela Miroiu este profesor de stiinte politice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), Bucuresti
Mihaela Miroiu
- aboneaza-te”

Sergiu Simion
http://psiholtd.freeservers.com

Stimati conationali,

Inca mai este timp si astazi pentru a ne exprima opinia intr-o chestiune care, desi pare doar un joc si o inventie a teleastilor spre a creste ratingul, se prefigureaza a fi un referendum national cu infinite reverberatii si consecinte: acel joc inventat de TVR 1 sub denumirea de MARI ROMANI. Nu i-am dat importanta, ca noi toti cei agresati permanent de noi asalturi ale televiziunilor asupra existentei noastre, fenomen prin care se instituie perfid procesul de substituire a noastra din propria existenta pe care, treptat, ajunge sa o traiasca pentru noi si in locul nostru televizorul. Dar am realizat, chiar daca tirziu, ca stabilind o ierarhie a celor mai importante personalitati reprezentative romanesti si afisind-o apoi ca produs al opiniei generale faptul capata conotatii de referendum national si tinde sa exprime starea mentalului colectiv national actual, rezultatele lui urmind sa fie apoi oricind utilizate, explicit sau implicit, ca argumente in orice demonstratie. Iar in acest caz neglijenta se poate erija in optiune.
Bref, apelul meu, poate animat de un parti pris creat de destinul ce m-a trimis din tinerete in diferite ipostaze profesionale in preajma umbrei sale de argint, este sa votati cu totii: Eminescu. Cer acest lucru nu din motivele mele subiective ci, cel mult pentru ca acest stagiu indelungat in perimetrul sau m-a ajutat sa inteleg, aprofundind, ca el este cel mai indreptatit sa poarte acest insemn care nu e un privilegiu, ci un semn dureros de dulce al unei damnari si chiar crucificari, atita vreme cit esenta destinului acestui neam (caci el folosea acest cuvint pentru poporul ori natiunea sa !) inseamna, mai ales, suferinta si dor. Motivele detaliate prin care se poate demonstra cu asupra de masura aceasta indreptatire le-am spus sau scris in zeci de rinduri si chipuri in aceste decenii de cind le-am inteles. Poate daca aveam si azi o indreptatire oficiala, institutionala, de a vorbi in numele lui Emnescu as fi fost acolo, in studioul de televiziune unde se lupta ca la bara “avocatii” personalitatilor concurente. Dar cum, nu din vina si voia mea, nu mai am asemenea indreptatire, m-am decis, fie si in al 11-lea ceas, sa intreprind macar acest demers spre a avea constiinta impacata ca nu am asistat impasibila la producerea unui posibil eveniment regretabil si irecuperabil.
Asadar, dincolo de tot ce s-a spus pe parcursul emisiunilor pe acesta tema, cu indreptatire si uneori, cu aplomb si originalitate, Eminescu este cel mai reprezentativ si deci MARE ROMAN pentru inca multe motive ce pot constitui tema unei intregi dizertatii, dar dintre care, din dorinta de-a ajunge repede la intelegerea si asentimentul dvs., precum si din cauza presiunii timpului scurt, le mentionez, rezumind, doar pe acestea:
· El s-a identificat cu stratul etnic romanesc inca din tinerete, prin acea calatorie initiatica prin tot perimetrul romanesc, facuta per pedes, cu adevarat precum apostolii sau, dupa exemplul basmelor noastre, precum orice Fat- Frumos care, inaintea oricaror vitejii, ”pleca in lume” sa o cunoasca si s-o ia in stapinire.
· Opera lui reprezinta o sinteza a stadiului intelectual si creator al spiritului romanesc de pina la el pe care, in rastimpul scurtei sale vieti, l-a prelucrat si l-a transformat, ridicandu-l prin contributia sa la un alt stadiu de o coplesitoare superioritate, un zigurat de tip piramidal ce continua inca sa-si releve misterele pentru multe noi viitoare generatii si, pare-se, abia pe acelea le asteapta cu adevarat mesajul sau vizionar in care se regasesc parca raspunsuri la toate intrebarile spuse si nespuse despre Fiinta noastra nationala.
· Existenta sa a fost exemplara si desfasurata intr-un spatiu temporal extrem de redus si prin asta de o valoare incomensurabila. Fiecare ipostaza a vietii sale a demonstrat calitatea sa de “om al datoriei”, inainte de orice altceva, de persoana inclinata sa reformeze oricare dintre domeniile publice nationale in care destinul l-a delegat sa activeze pentru oricit de scurta perioada: bibliotecar, revizor scolar, jurnalist, om de teatru, doctorand - deci cercetator al universului kantian, culegator de folclor, ganditor de sorginte filozofica si, mai ales, creator deplin si multilateral, scriitor total si nu numai scriitor. Precum se stie de catre unii, autoarea acestor randuri a aprofundat si latura sa de om al muzicii si de cintaret, restaurandu-i repertoriul muzical, incercind a demonstra ca prin asta Eminescu se suprapune idealului pitagoreic al “poetului muzician si filozof, cel mai ales dintre muritori”, deci un reprezentant romanesc al modelului filozofic universal prin care suntem in mod aprioric “in Europa”.
· Toata atitudinea sa manifestata in scrisul si faptele sale a fost aceea unui om pentru care trebuintele colective, alias binele neamului, deci al natiunii sale, au constituit obiective prioritare pentru el ca individ, inaintea propriilor sale interese pe care nu s-a priceput niciodata sa si le apere in vreun fel. El a fost un avocat al poporului, al acestui popor pentru care suferea profund, sincer si ravasitor. Filmul prezentat in cadrul dezbaterilor, dar si cartile ultimei perioade vorbesc despre faptul ca lupta dusa in aceasta calitate de avocat al acestui popor a fost cauza sfirsitului sau, a fost sacrificul si jertfa sa.
· Prin el ne simtim exprimati in toate verigile sufletesti individuale si colective, in el gasim raspunsuri si intrebari si avem in destinul sau un exemplu de inalta crucificare intru spirit.
· Cu el putem”defila” in fata oricarei natiuni cu nivel elevat de cultura, caci cercetarea operei sale intreprinsa competent cu uneltele comparatismului, ne releva lesne filiatii si linii de comunicare echivalente cu oricare dintre marile virfuri creatoare si culturale ale lumii.Ca este sta o devedeste fascinatia sa exercitata asupra oricarui strain ce se apropie cu uneltele potrivite de universul sau, ca de exemplu italiana Rosa Del Conte sau elevetiana Svetlana Paleologu Matta.
· Faptul ca el este resimtit ca fiind cel mai reprezentativ element romanesc, aflat chiar la limita dintre laic si sacru, se probeaza prin multe dovezi, dar amintesc aici doar ca romanii plecati in lume si obligati sa-si ia doar strictul necesar ca bagaj, isi iau cu ei rugaciunile, colinzile si poeziile lui Eminescu. Iar cei din teritoriile nedrept ocupate de alte neamuri agresoare inalta verbul si imaginea sa ca stindard in lupta lor de rezistenta nationala.
· Dincolo de toate, oricit de mari sunt toti concurentii sai la acest titlu, el este cel mai mare pentru ca el reprezinta insasi CONSTIINTA acestei natiuni, el ridicind toate informatiile dobindite si prelucrate la acest nivel absolut.
· Departe de mine gindul de a contesta valoarea acelui domn (al carui nume nu mi-l mai amintesc, din pacate! , parca Wumbrand sau asa ceva) cu care a fost fost asezat “in pereche”concurenta Eminescu in cadrul acestui program TV, ba chiar am fost impresionata de suferintele sale, de faptele sale, de cugetarile sale, de tenacitatea sa datorita careia a ajuns pina la Washington si a demonstrat acolo suferintele indurate de detinutii din Romania sub comunism. Nici faptul ca este de alta nationalitate si are un nume care nu suna romaneste nu este relevant caci, de pilda, si Parintele Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, este ca si acesta, un evreu crestinat si calugarit si toate astea se adauga inaltimii sale spirituale. Este de laudat si asidua propulsare a acelui domn de catre sustinatorii lui, de vreme ce chiar inainte de a fi popularizat prin filmul TV el detinea deja un procent atit de mare de aderenta, mai mare decit al concurentului sau Eminescu.
· Toate sunt adevarate si revelatoare, numai ca Eminescu este unic si nepereche si nu poate sta alaturi de nimeni pe vreun taler de balanta, caci el este intimplarea cea mai importanta si benefica ce ni s-a petrecut noua, romanilor, ca neam, popor sau natiune, cum vrem sa ne spunem.
· Daca tot ii consideram, pe buna dreptate, pe discipolii lui Noica si ai Academiei sale de la Paltinis, (Plesu, Liiceanu s.a.) drept cele mai alese exemplare de elita postrevolutionara, sa ne reamintim macar cu acest prilej si de asertiunea maestrului Constantin Noica despre Eminescu: “omul deplin al culturii romanesti”.
· De aceea, daca vrem sa ne putem privi si miine in oglinda fara sa plecam ochii in pamant, sa facem ce e de facut ! Votati acum pentru Eminescu, in orele ce au mai ramas pina la sfirsitul emisiunii-dezbatere (azi, sambata 21 octombrie, 2006, ora 23, ora Romaniei ) ca sa dovedim si noi, romanii, macar citeodata, solidaritatea si inalta contiinta nationala ce face liantul si prosperitatea atitor alte natiuni invidiabile si prospere. Trimiteti un SMS la nr. 1861 de pe telefoanele mobile, cuprinzind cuvintul EMINESCU, ori acelasi mesaj pe telefoanele fixe la nr.0315701100 sau pe site-ul www.mariromani.ro . Si mai faceti ceva. Faceti, la rindul dvs., apel pe orice cale, la toti cei pe care ii cunoasteti, sa faca si ei acelasi gest.
LUCIA OLARU NENATI
Scriitoare, jurnalista, doctor in filologie,
Fosta muzeografa a Muzeului « Mihai Eminescu » Ipotesti si directoare a Teatrului dramatic “Mihai Eminescu” Botosani.

Sincere felicitari domnului dr.ing.EMIL MATEIAS, membru al ligii LARG care a scris acest interesant material despre aceasta conferinta tinuta saptamina trecuta la Bucuresti.
Pe pagina de web "www.larg.de" a Ligii LARG poate fi citita si alocutiunea domnului Mateias pe sectiuni de lucru la aceasta conferinta

Astăzi am descoperit revista dvs, cautand date despre Lowendal. M-au impresionat portretele sale pe care le-am văzut la TV. Regret că Lidia Lowendal a plecat de lângă noi. Sunt interesată să văd expuse tablourile prezentate la TV. Ştiţi cumva unde pot fi admirate?

Am citit cateva dintre materialele dumneavoastra si mi se par extraordinare!!cu atat mai mult cu cat prin intermediul revistei dumneavoastra as dori sa-i transmit doamnei Monica Popovici (fosta Vintilescu),ca am ramas o mare admiratoare si pot spune chiar "fana"a poeziilor dumneaei ,pe care le ador.Am cunoscut-o pe aceasta extraordinara poeta si "om" acum aproximativ 7 ani,cand eram eleva a scolii la care dumneaei e acum profesoara de limba romana,eram in prag de bacalaureat cand mi-a inmanat volumul de poezii "Ielina"caruia "i-am savurat" fiecare vers.Am o admiratie sublima pentru acest om care mi-a fost si profesor si indrumator in viata,in poeziile dumneaei ma regasesc total.II doresc tot binele din lume ,multa putere de munca si binenteles sa ne mai incante cu multe alte volume de poezii (ca pe cele trei le am !) si dumneavoastra as dorii sa va multumesc pentru aceasta revista care sper ca va deveni pe gustul multora.
Va salut
Cu stima Ramona Ursa

Am citit cateva dintre materialele dumneavoastra si mi se par extraordinare!!cu atat mai mult cu cat prin intermediul revistei dumneavoastra as dori sa-i transmit doamnei Monica Popovici (fosta Vintilescu),ca am ramas o mare admiratoare si pot spune chiar "fana"a poeziilor dumneaei ,pe care le ador.Am cunoscut-o pe aceasta extraordinara poeta si "om" acum aproximativ 7 ani,cand eram eleva a scolii la care dumneaei e acum profesoara de limba romana,eram in prag de bacalaureat cand mi-a inmanat volumul de poezii "Ielina"caruia "i-am savurat" fiecare vers.Am o admiratie sublima pentru acest om care mi-a fost si profesor si indrumator in viata,in poeziile dumneaei ma regasesc total.II doresc tot binele din lume ,multa putere de munca si binenteles sa ne mai incante cu multe alte volume de poezii (ca pe cele trei le am !) si dumneavoastra as dorii sa va multumesc pentru aceasta revista care sper ca va deveni pe gustul multora.
Va salut
Cu stima Ramona Ursa

Am ramas surprins cand, in cautarea unor numere ale revistei "Romania literara" am dat peste "Agero". Am citit cateva din naterialele revistei Dvs. si mai ales poezia, unde am descoperit surprins ca nu publicati orice material pimit, ci faceti o selectie destul de riguroasa.
Va voi trimite si eu cateva materiale in urmatoarele zile, insotite si de cateva date personale, ca sa stiti cu ce ma ocup.
Deocamdata, numai bine si sa aveti pace!
Stefan Doru Dancus

Am citit cu multa surprindere ( ca sa nu spun cu stupoare ! ) articolul prof.dr Viorel Roman : “Securistii si efectul “cobra” “ si regret mult ca din motive obiective nu pot detalia analiza unui asemenea articol si trebuie sa ma limitez la numai cateva remarci .

Cu regret, domnul profesor demonstreaza ca nu cunoaste realitatea romaneasca sau chiar o evita cu buna stiinta. Citez :

“După 16 ani de la prăbuşirea sistemului de supraveghere totalitară, a dictaturii de dezvoltare, a societarii socialiste multilateral dezvoltată, noua societate în tranziţie spre Europa, spre normele şi valorile economiei bazată pe proprietatea privată, nu colectivistă, pe contractul şi responsabilitatea individuală, nu colectivă, are cu totul alte probleme decât cred guvernanţii, care încă se lupta cu fantomele trecutului lor.”
In acest caz, domnul profesor nu vrea sa vada ceea ce noi inca traim : lupta cu aceste “fantome ale trecutului” este una reala si nu imaginara !

De asemenea : “Intenţia preşedintelui Traian Băsescu şi guvernului de a-i condamna din nou (?) pe comunişti şi securiştii poate avea efectul cobra. (?!)”

Domnule profesor, au fost condamnati comunistii si securistii ...si noi nu am stiut ?! Poate ne spuneti si noua cand s-a intamplat acest lucru ! Apoi, vreti sa sugerati ca daca vor fi condamnati in loc sa dispara se inmultesc ? Interesant..

Mai departe :

“La ce s-au folosit cele 21,3 miliarde de euro datorie externă, pentru că sub Nicolae Ceauşescu, străinii erau datori românilor…”

Chiar nu stiti ?! Le-au consumat cetatenii romani care sunt “rai, hoti si lenesi’ si care “au votat cu picioarele” . In nici un caz nu le-au consumat activistii si securistii care dupa principiul lui Eminescu “alte masti , aceeasi piesa” ne-au condus dezinteresat timp de 16 ani. Evident, tot ei voiau sa ne conduca in Europa din altruism deoarece buzunarele lor nu erau deja doldora…


In sfarsit :


“ S-ar părea că planurile guvernanţilor de a-i condamna pe comunişti şi securişti, cu care în fond nimeni nu se mai solidarizează, // ar abate cel puţin atenţia opiniei publice, mai ales celei din străinătate, de la problemele grave din ţară // (s.n.) . “

Oare unde am mai auzit noi formulari de acest tip ??!! Sau si dvs credeti cumva ca cei din strainatate …mai pot fi dusi cu presul pentru ca nu ar sti deja realitatile romanesti ?!
Pe de alta parte , cred suntem cu totii de acord asupra unor probleme de esenta :


“Când clasa politică se luptă cu morile de vânt, aruncă praf în ochii şi democraţia e o farsă, alegatori fug, pleacă la muncă în străinătate.
Acesta e cel mai clar vot de blam acordat conducătorilor incapabili să creeze condiţii de viaţă şi muncă concetăţenilor. “

Dar viziunile noastre difera profund asupra altora :

“ În lupta lor cu comuniştii şi securiştii, guvernanţii ar trebuie să ţină seama de efectul cobra, pentru că îşi pierd credibilitatea, dacă nu chiar mai mult. Din vina securiştilor?”

Aici , chiar am devenit bine dispus … Mai intai, dvs omiteti cu eleganta faptul ca “o parte” din guvernantii nostri …sunt chiar comunisti si ofiteri de securitate ! Rezulta in mod paradoxal ca …nu au nici o vina ! Interesant, nu ?
Sergiu Simion-http://psiholtd.freeservers.com

Stimata doamna Theilacker,

am publicat inregistrarea Dvs. de pe forum, in urma principiului democratic de a da curs oricarei opinii, chiar daca personal nu o impartasesc.
Intr-un fel insa, sunt oarecum dezamagit de afirmatia Dvs. caci din cate imi dau seama, nu apreciati, sau nu aveti inca posibilitatea de a aprecia volumul imens de munca ce se depune de mine si de colaboratorii mei de la editarea si publicarea REVISTA AGERO,de mai bine de 6 ani, care este o revista de cultura, informare si opinie, care vine din Germania, editata de romani, catre toti romanii si este editata tocmai si pentru a imbunatati imaginea "proasta" a romanilor din Germania.
Publicatia REVISTA AGERO a fost distinsa cu PREMIUL DE EXCELENTA AL PATRIMONIULUI NATIONAL ROMANESC la Bucuresti, dupa cum puteti vedea si pe linkul anexat:

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Cuvant%20de%20multumire%20-%20Revista%20Agero.htm

Inclusiv opiniile si gandurile libere care vin prin Agero , cea mai citita publicatie din occident in limba romana, cu peste 5000 de citiri zilnice, catre tara sunt de mult cunoscute si larg apreciate. Este evident ca nu aveti toate informatiile la indemana.

Cred insa ca imaginea romanilor din GERMANIA nu este deloc "proasta" si nici nu imi pot da seama cum ati ajuns la aceasta concluzie. Ca romanilor le plac restaurantele si manifestarile traditionale, mi se pare un fapt firesc. Noi avem si cenacluri si manifestari la Forumul German atat in Stuttgart cat si in Berlin.

Apreciez insa spiritul Dvs. critic si sugestiile Dvs si ca ne sugerati prieteneste cam ce ar trebui sa facem! Ma intreb de unde aveti experienta in munca comunitara?

Cu ganduri bune,
--
Lucian Hetco
Editor si redactia Agero